Înaintașii și urmașii
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - O, ce mari înaintași am avut și noi în credința noastră și în neamul nostru.
Când ne apropiem de viața și de faptele lor,
când privim cu băgare de seamă urmele lor și dovezile rămase până astăzi printre noi,
- inima noastră se umple de mândrie, față de trecut și de rugăciune față de prezent și viitor.
2 - O, dacă am întoarce mai atenți și mai des inima spre înaintașii noștri, spre credința și pilda lor
dacă am răsfoi mai cu respect filele istoriei lor,
și dacă am privi mai cu cutremur urmele și ruinele sfinte care ni le-au lăsat ei
lăcașurile și învățăturile lor izvorâte dintr-o credință puternică în Dumnezeu,
- atunci poate că faptele lor ne-ar trezi și pe noi.
Și am ajunge să fim mai demni și mai vrednici de părinții noștri și de Dumnezeul lor.
3 - Valoarea unui om nu se măsoară întotdeauna după anii lui
sau după perii cărunți ai capului său,
după cum nici valoarea unui sfat bun, sau a unei învățături sănătoase, nu se măsoară după haina celui ce ți-o spune,
ci după conținutul sănătos pe care îl are în ea însăși și îl arată prin roadele sale.
4 - Vârsta cuiva, adică viața și experiența unui om credincios, dă o și mai mare valoare cuvintelor sale sănătoase și pline de seriozitate.
5 - Cu cât cineva are în urma lui un număr mai îndelungat de ani,
adică mai multe lupte, încercări și jertfe pe calea umblării lui cu Dumnezeu,
- cu atât cuvintele lui au o și mai mare greutate și preț.
Fiindcă el vorbește nu numai de cele învățate și primite prin credință, ci adevărul mărturisit de el a căpătat pecetluirea verificării și mărturia experienței celui care l-a crezut și îl mărturisește.
6 - Când vorbește un om duhovnicesc, Duhul Adevărului te încredințează puternic și cutremurător, nu numai de valoarea adevărului pe care îl auzi, ci de valoarea omului pe care îl vezi,
iar tu trebuie să le prețuiești înalt și demn pe amândouă!
7 - Anii mulți nu sunt totdeauna o dovadă de seriozitate și un motiv de netăgăduit pentru primirea unei îndrumări.
Mulți oameni, deși bătrâni, mai lasă uneori de dorit foarte mult. Și sunt alți credincioși cu mai puțini ani, dar cu mai mult har.
8 - Sunt mulți oameni mari ai lui Dumnezeu și ai omenirii care au spus vorbe de aur,
și au lăsat neșterse urme de lumină
la anii când mulți dintre noi, încă nu eram nimic și nu făcusem nimic.
Când ne izbește puternic un adevăr, un talent, o minune, - atunci nu mai trebuie să ne împiedicăm de lipsa numărului de ani.
Ci să-l primim crezând, atât valoarea adevărului - cât și a celui care l-a spus.
9 - Piatra și insulta este ultima dovadă a aceluia care nu are dreptate.
A aceluia care este și josnic și mincinos, și nedrept,
care nu mai are cu ce să se apere și cum să-și mai susțină ceea ce spune, decât punând mâna pe piatră sau pe ciomag.
Care în momentul când ar trebui să răspundă în fața unui adevăr strălucit și biruitor, se apleacă și ia piatra, sau parul.
10 - În fața Adevărului celui mai înalt toți oamenii se apleacă totdeauna.
Unii să I se închine, primindu-L.
Alții ca să ridice piatra ucigașă și să-l lovească.
11 - Unii oameni n-au putut fi atât de cinstiți să mărturisească deschis, dar n-au putut fi nici atât de necinstiți să tăgăduiască și să se răzbune deschis.
Când n-au mai putut răspunde,
- din respect pentru Adevăr au tăcut și au plecat.
Au acceptat mai bine rușinea înfrângerii, decât crima răzbunării.
Aceștia erau vrăjmașii cinstiți.
Cinste lor, căci au recunoscut și s-au smerit...
12 - „Credincioșii” necinstiți sunt de o mie de ori mai vinovați decât necredincioșii.
Ei care pe față se arată prieteni se dovedeau în ascuns a fi cei mai răi vrăjmași.
Dușmanii scormonesc uneori pietrele, dar nu lovesc cu ele.
Însă „prietenii” care te știu și te cunosc, nu se cutremură să le ia în mâini ca să lovească.
Câinele de prieten și iuda de frate - sunt cele mai crude fiare din lumea de dincolo de iad.
Aceștia știu cel mai bine unde doare cel mai tare și cum să lovească cel mai crud.
13 - Prietenii blestemați sunt mai primejdioși decât orice dușmani.
La o mie de dușmani sinceri să fii atent numai cu un singur ochi, dar la un singur „prieten” prefăcut, să fii atent cu o mie de ochi.
14 - Când Hristos părăsește un suflet, urmează prăbușirea acestuia.
Când părăsește o adunare, urmează răvășirea acesteia.
Când părăsește o lucrare urmează sigur nimicirea și pierzarea acelei lucrări.
15 - Când Dumnezeu părăsește pe cineva, aceasta este condamnarea aceluia la moarte veșnică.
16 - Până când soțul (sau soția) te-a lăsat, din pricina credinței tale, sau a bunătății tale, sau a sărăciei, sau a slăbiciunii tale, - încă tot nu ești părăsit! Domnul rămâne cu tine și tu ești cel mai însoțit.
Îl ai pe Dumnezeu și pe prietenii lui Dumnezeu, care te vor sprijini, te vor mângâia, te vor îngriji și ajuta.
17 - Dar chiar dacă prietenii sau frații, sau familia ta, te-ar lepăda pentru vreun păcat, sau vreo neascultare, sau vreo slăbiciune... Câtă vreme nu te-a lepădat Dumnezeu, încă mai poți avea nădejde și tu și alții pentru salvarea ta.
18 - Când însă după repetate păcate grele împotriva Duhului Sfânt,
- după repetate căderi, și nici o dorință de ridicare,
după repetate chemări și nici un semn de întoarcere,
după repetate cercetări și nici o lacrimă de căință,
- vremea cercetării tale trece, iar tu tot nu vrei și nu vrei să te pocăiești de păcatele tale, ca să te întorci și să te îndrepți,
atunci Dumnezeu te părăsește în rătăcirea ta, în mândria ta, în căderea ta.
O, atunci nu-ți mai rămâne, într-adevăr nu-ți mai rămâne nici o singură nădejde!
Și nimicirea ta nu o va mai putea împiedica nimeni și nimic să nu vină
groaznică, totală și veșnică!
19 - Când Dumnezeu te-a părăsit, ajungi un hoit înainte de moarte
și o ruină înainte de prăbușire.
Toate lucrurile te vor urî și fiecare va dori să scape de tine,
singur iadul te va primi cu bucurie.
Doamne, nimic nu poate fi mai îngrozitor decât starea aceasta.
Nu lăsa pe nici o ființă omenească să ajungă așa.
20 - Numai cine caută acela găsește,
numai cine privește, acela vede,
și numai cine bagă de seamă, acela cunoaște.
Hristos a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut, adică pe aceia pentru care nu mai era absolut nici o nădejde de mântuire (Luca 19, 10).
Fii binecuvântat Tu Mântuitorul nostru Sfânt.
Amin.