Interviu
Sora Lucreția; Șoaita Ioan; Nicolae Bucur; fratele Dragomir - Strângeți fărâmiturile Vol. 8
În anul 1973 se împlinesc 50 de ani de la înființarea Oastei Domnului. Cu ocazia aceasta, te-am ruga să ne împărtășești câteva din amintirile și impresiile pe care le mai păstrezi despre Părintele Iosif și despre întâmplările din anii de atunci, pentru ca cei de azi și cei de mâine să știe cum a fost. Când ai aflat frăția ta despre Oastea Domnului și cum?
În anul 1930, în luna decembrie, mergeam cu soția la plimbare și ne-am întâlnit cu fratele Ioan Pițigoi și fratele Petre Sas (acum decedat), care ne-a invitat în Aulă la Teologie, spunându-ne că acolo este adunarea Oastei Domnului. Ne-am dus, ne-a plăcut foarte mult și am urmat...
Când l-ai cunoscut pe Părintele Iosif și cum?
Din decembrie 1930, am făcut cunoștință cu Părintele Iosif Trifa și cu frații din adunare, unde ne-am bucurat foarte mult de vestirea Evangheliei lui Iisus și de cântările minunate întocmite de Părintele Trifa... Deci l-am cunoscut în adunare.
Cum te-ai apropiat de el?
M-am apropiat de el deoarece el avea o mare dragoste de frați, de Evanghelia Domnului Iisus și de Biserica din care făceam parte...
Care ți-a fost prima impresie despre el și despre Lucrarea Oastei Domnului?
Impresia mea despre Părintele Iosif Trifa era că el nu făcea nici un fel de politică omenească, se ocupa numai de Evanghelia Domnului Iisus, și astfel scria și în foile «Lumina Satelor» și «Oastea Domnului». Iar mișcarea Oastei o socoteam a fi cea mai bună mișcare religioasă din țara noastră.
Părintele Iosif ne vorbea cu putere, astfel încât mișca pe orice om, până la lacrimi. Îl schimba din patimi și beție și îl făcea un om nou, iubitor de Iisus Hristos și de Biserica Lui.
Ce îți mai amintești din cuvintele lui?
Îmi amintesc că ne-a spus să nu lăsăm nimic să se strecoare în Oastea Domnului în afară de Evanghelia Domnului Iisus: „Căci n-am avut de gând să știu între voi decât pe Iisus cel Răstignit” (1 Cor 2, 2). Aceste cuvinte au fost testamentare și au fost rostite de Părintele Iosif înainte de a trece Ia Domnul Iisus.
Ce-ți amintești frăția ta deosebit din viața lui?
Îmi amintesc că, deși era bolnav la un sanatoriu din Davos (Elveția), nu înceta de acolo să ne scrie la foaie și să scrie cărți despre mântuirea și fericirea noastră prin Domnul Iisus. Chiar când era bolnav, la spital în Sibiu, el lucra neîncetat și pe patul de suferință.
Cum se purta el cu frații și cu ceilalți oameni?
Părintele Iosif se purta cu cea mai mare dragoste față de frați și față de toți oamenii, de aceea îl iubeau toți frații și surorile din întreaga țară. Veneau sute de kilometri pe jos, numai să-l vadă...
Ce-a făcut în viața frăției tale Oastea Domnului?
Oastea Domnului a lucrat cu puterea Domnului Iisus și în viața noastră, așa încât ne-a născut din nou din patimi și păcate. Cea mai mare bucurie a mea și a soției mele era să mergem la Oastea Domnului și la biserică...
Cum se țineau la început, aici, adunările Oastei Domnului?
La început, adunările se țineau miercurea și vinerea seara, două ore. Duminica dimineața mergeam la biserică, iar după-masa, la ora 15, mergeam la adunare în Aulă, care era totdeauna plină. Acolo vorbeau din Evanghelie preoți și laici, frați. Cântam cu toții plini de o mare bucurie despre Domnul Iisus și fericirea pe care le-o dă El celor ce se încred în El.
Acum după 50 de ani, cum vezi frăția ta rostul Oastei Domnului în viața Bisericii și a poporului nostru?
Văd că Oastea Domnul a adus, cu ajutorul Domnului Iisus, în acești ani, roade bogate în Biserica și-n țara noastră, fiind necesară și pe viitor, pentru binele și fericirea Bisericii și a poporului nostru.
Ce altceva ai mai avea de spus?
Îmi amintesc marile adunări care au avut loc de Pogorârea Duhului Sfânt (de Rusalii), între anii 1931 și 1935, în sala cinematografului «Urania», unde veneau frați din întreaga țară, preoți și intelectuali. Sibiul era plin de frați și răsuna de cântările Oastei Domnului. Acestea erau roadele mișcării Oastei Domnului și ale umilului ei conducător, Părintele Iosif Trifa.
Sibiu, 5 iunie 1972 fratele Dragomir
Soră Lucreția, ai fost de mică, împreună cu mama, în casa Părintelui Iosif. Ai crescut acolo în anii cei din urmă ai părintelui. Ce amintiri mai puternice păstrezi de atunci, ca să ni le împărtășești acum, la împlinirea a 50 de ani ai Oastei Domnului? Cum l-ai cunoscut pe Părintele Iosif?
Sunt din comuna Vidra, astăzi Avram Iancu. Părintele Iosif Trifa era preot local acolo pe vremea aceea, de unde a fost mutat la Sibiu. În anul 1935, părintele a chemat-o pe mama, ca să-i îngrijească gospodăria. După un timp, mama m-a luat și pe mine cu ea. Deci am locuit în casa părintelui.
Ce îți amintești despre felul cum lucra el?
Cunoștința noastră despre Dumnezeu era în felul lumii. Trăind în casa dânsului, din cauza râvnei lui pentru vestirea Evangheliei și arătarea căii care duce la mântuire, n-am putut sta prea mult nepăsătoare față de Dumnezeu și de Lucrarea Lui minunată. În anul 1937 m-am predat Domnului prin legământ, făcut în adunarea din strada Nucului.
El, fiind bolnav grav, a fost mult timp prin multe sanatorii, dar nici de acolo nu înceta să alimenteze cu scrisul său lucrarea de vestire a Evangheliei Domnului Iisus.
Ce îți amintești mai deosebit în legătură cu el?
Îmi amintesc din anii 1935-1937, când încă mergeam la diferite distracții lumești. Pe atunci era obiceiul ca fetele să fie însoțite de mamă la petreceri. Într-o dimineață, dânsul ne întrebă: „Unde ați fost aseară, că ați venit târziu?”. Și începu să ne spună o istorioară cu doi îngeri ai satanei care stăteau deasupra ușii și făceau primirea oamenilor. Mi s-a întipărit bine în minte și în inimă această istorioară și nu mă mai simțeam bine în locurile acelea.
Ce îți amintești din vremea suferinței lui?
În anul 1937, de Rusalii a fost o adunare mare în Aleea Filozofilor, la casa părintelui. Părintele era grav bolnav, pe pat. Frații l-au rugat pe părintele să vină până la geam. L-au adus doi frați la geam și părintele a vorbit: „Să nu plângeți că mă vedeți așa cum sunt, slab și bolnav. Să plângeți când veți veni aici și veți găsi sloi de gheață. Atunci să plângeți, că Lucrarea nu este a mea, ci a Duhului Sfânt ...”
Îmi aduc aminte cum lucra împreună cu ceilalți frați: părintele stătea culcat pe pat și dicta fraților ce să scrie. În felul acesta, părintele a lucrat până în ultimele clipe ale vieții sale.
Sibiu, 7 iunie 1972, sora Lucreția
Amintiri duioase și dragi despre Părintele Iosif Trifa și Oastea Domnului
În iarna anului 1924, în luna ianuarie, am venit la Sibiu și sufletul meu dorea a cunoaște mai mult despre Domnul. Am citit în gazeta «Lumina Satelor» și acolo am găsit un preot care căuta să aducă lumea la o viață nouă. Eu, fiind crescut în casa părintească cu frică de Dumnezeu, aveam dorul de a sta de vorbă cu cineva cu frica lui Dumnezeu. Astfel l-am aflat pe preotul Iosif Trifa, redactorul foii «Lumina Satelor». Am îndrăznit să merg la dânsul, pentru a-l cunoaște personal.
Am mers la el într-o duminică după-amiază. Am bătut la ușă. Un glas stins și plăcut mi-a răspuns:
- Intră!
M-am scuzat și i-am zis:
- Părinte, mă iartă că am îndrăznit să vin la sfinția ta. Am venit pentru că sufletul meu este însetat de Cuvântul lui Dumnezeu, eu nu pot să iau parte, părinte, cu cei necredincioși.
Iar Părintele Iosif mi-a zis:
- Bine ai făcut, fiule, că ai venit. Și mă bucur, că nici eu nu am pe nimeni și nici eu nu merg nicăieri.
Mi-a plăcut tare mult și m-am simțit atras de acest suflet scump cu care am putut sta de vorbă despre Evanghelie. După ce ne-am împrietenit, mă duceam regulat, în fiecare duminică după-amiază, la Părintele Iosif, care mi-a devenit părinte duhovnicesc. Cuvintele părintelui îmi erau foarte dragi; ceva mă lega de el, astfel că am rămas prietenul părintelui meu drag.
Pe urmă l-am cunoscut pe fratele Gherman împreună cu care, după aceea, am mers la părintele, fratele fiind și el un suflet dornic de mântuire. Din discuțiile noastre, Părintele Iosif ne-a spus că mai sunt prin țară câțiva frați care au făcut legământ prin gazeta «Lumina Satelor» că vor să se lase de sudalme, de beție și tutun. Acesta a fost începutul mișcării Oastea Domnului. Părintele Iosif Trifa locuia atunci la cazarma de la podul Cibinului.
După ce au mai venit câțiva frați, ne-am mutat în strada Avram Iancu, unde era tipografia, sus la etaj. Acolo mergeam regulat, împreună cu soțiile și cu copiii noștri.
Nu mult după aceea s-a făcut o sfeștanie la care a participat și Preasfințitul Policarp Morușca. Atunci s-au cântat și cântări duhovnicești. Era în mijlocul nostru și fratele Lascarov-Moldovanu, scriitor. După aceea a fost o agapă frățească, bucurându-ne împreună cu părintele. Fratele Lascarov a început mișcarea [Oastei Domnului] în București și așa a luat avânt și în capitala țării.
Prima noastră ieșire a fost la Sadu, Sibiu, împreună cu Părintele Iosif și câțiva frați. Acolo l-am cunoscut pe fratele Cimpoca Nicolae, care era cantor la biserică; și am făcut o adunare a Oastei Domnului în comuna Sadu.
Pe urmă mișcarea Oastei a luat avânt și, fiind prea mică redacția din Avram Iancu, cu binecuvântarea și sprijinul mitropolitului Bălan, am primit ca sală de adunare Aula Teologiei. Acolo se țineau regulat adunările miercurea, vinerea și duminica după-masa.
După aceea s-a luat hotărârea ca în fiecare an, de Rusalii, să se țină un congres [la Sibiu], pentru a ne cunoaște cu frații din țară, la care a participat și mitropolitul Bălan.
Oastea Domnului s-a născut în Biserică și acolo a crescut și s-a dezvoltat. Lozinca Oastei a fost „Aflarea și vestirea lui Iisus cel răstignit”, iar salutul Oastei Domnului a fost „Slăvit să fie Domnul!” cu răspunsul „În veci, amin!” salut care a rămas până în ziua de astăzi.
Într-un an, în noaptea de Anul Nou, am mers împreună cu toți frații, cântând, până în Piața Mare. Ne însoțea și fanfara din Săsciori. Era cu noi și fratele Marini. Îmi aduc aminte cu nostalgie și dor cum Părintele Iosif Trifa, care era slăbuț și suferind, m-a prins de braț și așa am mers împreună prin oraș, cântând Domnului. Amintiri duioase și dragi pe care nu le voi uita niciodată... Multe suflete am pescuit în noaptea aceea!
Apoi am hotărât împreună cu părintele să facem o noapte a Domnului. Prima a fost în casa mea. Atunci a venit și părintele Nanu. Părintele Iosif l-a întrebat pe părintele Nanu:
- Ce zici, părinte, de adunarea noastră?
Și părintele Nanu a zis:
- Este adunarea primilor creștini!
Fratele Marini a vorbit atunci foarte frumos, iar eu i-am zis Părintelui Iosif:
- Te întrec ucenicii, părinte!
Și părintele a zis:
- Să dea Dumnezeu să mă întreacă toți! - cum a zis Moise către Iosua.
Părintele fiind tot mai bolnav, a plecat în Elveția, la Davos, pentru tratament. Au fost clipe grele, despărțirea a fost duioasă... L-am condus la gară și am plâns toți, cântându-i cântarea Pasăre măiastră, a fratelui Tudusciuc. Adunarea din Sibiu a rămas să fie condusă de părintele Secaș Gheorghe și de părintele Neagu Mihail. Iar la redacție a fost părintele Maior și fratele Marini. De acolo, de pe patul de suferință, părintele ne scria îndemnul să mergem înainte și să luptăm ca niște ostași adevărați...
Îmi amintesc de o zi plăcută când a venit [între noi] și profesorul Mladin Nicolae, astăzi mitropolitul Ardealului. A predicat în Piața Mare, urcat pe un scaun. A vorbit despre Domnul Iisus...
Îmi mai amintesc de clipele frumoase când venea la noi Părintele Iosif și ne bucuram mult. Discutam multe împreună... Eu fiind mai apropiat sufletește de părintele, eram chemat de multe ori acasă la el în Aleea Filozofilor, unde discutam multe în legătură cu bunul mers al Oastei Domnului...
Nu voi uita niciodată adunarea din 12 septembrie [1937], din Aleea Filozofilor, cu fanfara din Iugoslavia... Părintele era bolnav în pat. Când a vorbit fratele Leon Andronic din Bacău, care nu-l cunoscuse până atunci pe părintele, a strigat: „Vino, părinte, jos, să te vedem la față!”.. Atunci au mers doi frați sus în cameră și au venit cu el de braț. Când l-au văzut, frații au plâns mult, cu hohot...
Cu frații se purta ca un adevărat părinte duhovnicesc; iar ei îl iubeau foarte mult. Pentru noi, părintele era ca Moise... Când predica, plângea toată adunarea.
Fratele Nicolae Bucur
Frate Șoaita, și frăția ta ești unul dintre frații cei mai bătrâni din Sibiu, care ai cunoscut pe Părintele Iosif și care ai făcut parte din rândurile Oastei Domnului încă din primii ani ai ei. Știi că la Anul Nou 1973 se împlinesc 50 de ani de la înființarea Oastei Domnului. Cu această ocazie, te-am ruga să ne împărtășești câteva din amintirile și impresiile pe care le mai păstrezi despre Părintele Iosif și despre întâmplările din anii de atunci, pentru ca cei de azi și cei de mâine să știe cum a fost.
Când ai aflat frăția ta despre Oastea Domnului și cum?
Am cunoscut Oastea Domnului în anul 1927. Fratele meu a primit de la Părintele Iosif Trifa o carte scrisă de el, carte pe care mi-a dat-o și mie. Eu am fost curios să-l cunosc pe omul care a scris-o. Fiind cu serviciul în Sibiu, m-am dus la el, să-i cer o carte și pentru mine. Locuia la orfelinat, fiind director acolo. Am fost primit cu multă căldură sufletească și mi-a dat cartea pe care o doream.
Chiar din prima zi m-am alipit cu tot sufletul de el. De ziua numelui meu, Ion, mi-a dăruit un cadou ce reprezenta pe Marta și Maria. De câte ori mă întâlnea, părintele mă întreba: „Ionule, ce mai faci?”. Îmi vorbea mult despre Domnul și despre Evanghelia Sa.
Care ți-a fost prima impresie despre părintele și despre Oastea Domnului?
De la început am fost copleșit de dragostea acestui mare om față de Domnul Iisus, față de Evanghelia Lui și față de oameni. Mi-a vorbit despre Oastea Domnului și despre rolul ei în mijlocul poporului, adică de a aduce sufletele la picioarele Domnului Iisus...
Care îți este cea mai puternică amintire despre Părintele Iosif?
Cu toate că era foarte bolnav, nu se plângea niciodată de boala lui, ci era mereu vesel, încurajându-i pe toți să rămână alipiți de Domnul și de Evanghelia Lui...
Ce îți amintești din cuvintele lui?
Îmi amintesc că pomenea des cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „N-am avut de gând să știu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos și pe El răstignit”. Spunea că acestea sunt cuvintele testamentare ale Oastei Domnului.
Am stat de multe ori de vorbă cu Părintele Iosif, numai noi amândoi. Mereu mă îndemna, spunându-mi: „Ionule, să ai grijă să nu te lași furat de viața lumii acesteia, ci rămâi statornic alipit de Domnul Iisus și de Evanghelia Lui până la capăt”.
Totdeauna Părintele Iosif era plin de dragoste față de frați și față de toți oamenii. Mereu dădea sfaturi și îndemnuri pentru desăvârșirea credinței și a dragostei față de Mântuitorul Iisus.
Ce a făcut Oastea Domnului în viața frăției tale?
Oastea Domnului a lucrat în viața mea alipind-o în întregime de Domnul Iisus, Care m-a născut din nou prin credința în Jertfa Lui...
Cum se ținea la început aici adunarea Oastei Domnului?
Începuturile au fost slabe și nebăgate în seamă de oameni. Dar Domnul a binecuvântat acest început. Adunările se țineau prin case: la început în casa Părintelui Iosif, apoi într-o încăpere de la Școala Normală și mai târziu în Aula de la Teologie. La adunări vorbeau Părintele Iosif și alți frați. Vorbirile erau simple, dar pline de căldură.
După 50 de ani, cum vezi acum rostul Oastei Domnului în viața Bisericii și a poporului?
Eu văd un singur rost al Oastei Domnului: să aducă sufletele la Domnul Iisus Hristos, singurul Care poate da mântuirea cea adevărată. Oastea Domnului, așa cum spunea Părintele Iosif Trifa, nu este altceva decât aflarea și vestirea lui Iisus cel Răstignit.
Ce altceva ai mai avea de spus?
Mă rog și eu să rămân statornic pe calea Domnului Iisus, în deplină ascultare de El până la capătul vieții mele.
Slăvit să fie Domnul Iisus Biruitorul!
Sibiu, 9 iunie 1972
fratele Șoaita Ion
Amintiri personale din viața Părintelui Iosif Trifa și din trecutul
Oastei Domnului, povestite de fratele Fulea Ion din Sibiu
În anul 1932, luam masa la o pensiune din Sibiu, din strada Avram Iancu, numărul 5, care se afla în aceeași curte cu Librăria Oastea Domnului. Trecând în fiecare zi prin fața vitrinei librăriei, într-o zi m-a impresionat foarte mult o machetă mare, de circa un metru pătrat, care era expusă în mijlocul vitrinei, machetă ce reprezenta o Biblie deschisă pe care era scris cu litere mari versetul de la Ioan 5, 39: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine”. Acest lucru m-a atras să văd mai de aproape vitrina în care erau expuse și foile, și cărțile editate de Părintele Trifa, tipărite în tipografia Oastea Domnului, care se afla pe atunci vizavi, câteva case mai la stânga. Felul cum era aranjată vitrina m-a impresionat foarte mult și am rămas mișcat de cele văzute. Ceea ce m-a impresionat mai mult a fost Biblia, de a cărei existență n-am știut până atunci și mai ales versetul acela care mă îndemna s-o cercetez... Cuvântul începea să-și facă lucrarea asupra inimii mele rele și necredincioase, cum era pe atunci.
Aceasta a fost prima bătaie a dragostei lui Dumnezeu la ușa inimii mele, pe care am înțeles-o la vârsta de 18 ani, cât aveam pe atunci.
A doua zi am intrat în librărie și mi-am cumpărat întâi foile «Lumina Satelor» și «Oastea Domnului», pe care le-am citit, le-am studiat cu multă plăcere seara, acasă. Câte foi și ziare nu citisem până atunci! Acestea însă le întreceau pe toate! Felul cum erau întocmite, aparte de cele din lume, cu conținut religios, cu predici de chemare la Domnul, întărite cu versete biblice, cu cântări religioase, întâmplările și știrile văzute în lumina Evangheliei, scrisul acela popular al părintelui care, ca și cântările, mergeau drept la inimă, toate erau ceva nou pentru mine. Acestea au lucrat la inima mea, ca să-L pot cunoaște pe Domnul.
Timpul când s-a întâmplat acestea era în primăvară. Începea să se facă primăvară și în sufletul meu... Urmăream apariția foilor săptămânal, le cumpăram și le citeam cu mare plăcere. În foile de după Paști am văzut chemarea Părintelui Iosif la Congresul Oastei, care se ținea la Rusalii. Am participat și eu la Congresul de la Rusaliile anului 1932, când m-am și predat Domnului. Aveam și eu, ca fiecare om, multe neclarități referitoare la lucrurile Domnului, care mă opreau să vin cu adevărat la Domnul. Dar toate mi-au fost clarificate de cele citite în foi și de cele văzute și auzite în cele două zile ale Congresului Oastei. Atunci mi-au căzut ultimii solzi de pe ochii sufletești și am început să văd lumina adevărată care luminează pe orice om venit în lume.
Am început să merg apoi regulat la adunare, care se ținea pe atunci în Aula Academiei Teologice. Am început să am legătură cu frații și să mă bucur de Domnul și de mântuirea pe care o primisem prin credința în Domnul Hristos.
Am fost angajat la Librăria «Oastea Domnului» din Sibiu între anii 1936 și 1938. Pe atunci trebuia la librărie un contabil. Părintele Iosif, văzându-mă mereu în adunare, odată m-a întrebat ce studii am și dacă nu vreau să vin în serviciu la librărie, să ocup acest post și să mai ajut pe fratele Opriș în lucrările de la librărie. I-am răspuns afirmativ și în felul acesta am intrat în serviciu acolo, fiind foarte mulțumit că mă aflu între frați și pot lucra și eu pentru Domnul.
Aici erau mai mulți frați care lucrau la redactarea foii și a cărților ce se tipăreau, precum și la trimiterea lor în țară. Fratele Ioan Marini îl ajuta pe Părintele Iosif la redactarea foilor și cărților. Era apoi fratele Traian Dorz, care lucra și el împreună cu fratele Marini la foi și cărți.
Fratele Opriș Ioan rezolva comenzile de cărți și le expedia fraților din țară. Frații Popovici Ioan și Diac Ioan erau tipografi și lucrau la tipografie. A fost angajat un foarte scurt timp și fratele Capătă Ioan, care ajuta pe fratele Marini la redactarea foilor.
Cam în felul acesta se prezenta situația la librărie pe timpul cât am lucrat eu acolo. Înainte de mine știu că au mai fost și alți frați, care plecaseră: fratele Moraru Alexandru, care se ocupa cu punerea cântărilor pe note; fratele Vonica Nicolae, care lucra la foaie; sora Tili, care lucra în librărie.
Îmi amintesc cu multă dragoste de acel timp, cum lucram ca pentru Domnul, și, după ce terminam cu socotelile mele, îl ajutam pe fratele Opriș la împachetarea și expedierea cărților. În special, îmi amintesc cum lucram toată noaptea la împachetarea foilor, la lipirea adreselor abonaților foii și le expediam, ca să poată ajunge la timp la destinație.
L-am cunoscut personal pe Părintele Iosif Trifa și ori de câte ori am stat de vorbă, dânsul sublinia un mare adevăr de care voia să mă încredințeze și pe mine, lucru pe care, de altfel, îl spunea mereu și în adunare, și în toate scrierile dânsului, și anume despre primirea lui Iisus cel Răstignit în inima noastră și despre rămânerea noastră în El.
În continuare, vreau să arăt câte ceva din viața Părintelui Iosif și din scrierile sale.
În decursul anilor 1931-1934, Părintele Iosif a fost internat în Sanatoriul Geoagiu, județul Hunedoara, și într-un sanatoriu din Davos (Elveția), unde i s-au făcut patru operații. Întors de la Geoagiu și din Elveția, spre sfârșitul anului 1934, se afla internat într-un sanatoriu din Sibiu.
Cu ocazia unei adunări ce a avut loc la Sibiu în ziua de 28 octombrie 1934, la care au luat parte circa 300 de frați din județele Alba, Hunedoara, Sibiu și din București, frații din Sibiu împreună cu o parte dintre cei veniți s-au dus la sanatoriu, să-l vadă pe Părintele Iosif.
Pe timpul când trăia Părintele Iosif, adunarea din Sibiu s-a ținut întâi acasă la Părintele Iosif, după aceea la Școala Normală, unde era părintele director, în strada Avram Iancu, apoi în Aula Academiei Teologice până la izbucnirea conflictului din anul 1935, când adunarea s-a mutat în strada Turnului numărul 33, până în anul 1938.
Adunările din Sibiu se țineau regulat miercurea, vinerea seara și duminica după-masa. Adunarea se începea și se termina cu rugăciune. În adunare nu era nici unul mai mare, cu toții eram frați. Cine era îndemnat de Duhul se scula și vorbea din Cuvântul Domnului.
Mi-aduc aminte cu multă plăcere de adunările din strada Turnului, când trăia Părintele Iosif. Totdeauna când putea, venea la adunare, vorbea duios, convingător și cu putere despre Iisus cel Răstignit și despre Jertfa Lui mântuitoare. Vorbirea dânsului storcea lacrimi și aducea sufletele în legătură cu Domnul.
În același fel vorbea și fratele Marini, care era considerat de către Părintele Iosif ca unul dintre cei mai buni frați și colaboratori ai dânsului și avea încredere deplină în el. Când era vorba de o neînțelegere undeva la frați și când era vorba de stabilit ceva serios în ale credinței, părintele trimitea pe fratele Marini, care, prin felul lui de a fi, prin seriozitatea și smerenia lui, prin ținuta lui impunătoare, prin vorbirea lui convingătoare și plină de foc ceresc, rezolva totul cu bine, spre slava lui Dumnezeu și binele fraților. Când era vorba ca Părintele Iosif să trimită pe cineva din Sibiu la o adunare mai mare, era trimis totdeauna fratele Marini.
Parcă-l văd pe Părintele Iosif în adunare, cum stătea pe bancă, în rând cu frații... Nu stătea niciodată pe scaunul de la masa din față, care era rezervat dânsului... Nu se socotea conducător sau președinte, ci, în smerenie, se socotea ca unul dintre frați. Domnul era conducătorul nostru, iar noi cu toții ne socoteam frați. În felul acesta se comporta în adunare și fratele Marini, pe care l-am avut mult timp în adunarea din Sibiu.
Îmi aduc aminte și cum scria Părintele Iosif Trifa despre acest fel de comportare în adunare, îndemnându-i să se ferească vreunul de a se socoti mai mare, conducător, președinte etc.
Iată ce scrie părintele în foaia «Isus Biruitorul» nr. 2-3 din 24 februarie 1935, la pagina 5, ca răspuns la niște frați din județul Hunedoara, care l-au întrebat asupra acestui lucru, pe când era în Sanatoriul Geoagiu:
(...) Noi am ferit Oastea Domnului de „scaune”, de alegeri, de comitete etc. Mă ocupasem într-o vreme de statute pentru Oaste, dar Domnul m-a izbit mereu, până am înțeles că aceasta ar însemna să-L scoatem pe El de la conducerea Oastei Lui.
„ Scaunele” și alegerile duc totdeauna pe copiii lui Dumnezeu înapoi în Egipt. Să nu uităm: în drumul spre Canaan, spre Țara Făgăduinței, s-a pus o singură dată chestia unei alegeri, și aceasta era în legătură cu întoarcerea în Egipt! „Și au zis unul către altul: « Veniți să ne alegem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt!»” (Num. 14, 4).
Mi-aduc aminte că, într-o iarnă, intrase ispita alegerilor și între copiii Oastei de la Sibiu. Și toată iarna, ispititorul i-a tulburat cu ispita aceasta. Copiii Domnului nu cunosc „scaunul” trufiei. Și, unde satan a vârât acest „scaun” , el trebuie dat afară fără cruțare.
La Geoagiu au venit odată niște frați și mi s-au plâns despre o anumită împerechere între ei. Intraseră și între ei „scaunele”. Eu le-am zis: „Frații mei, duceți-vă acasă și, pe viitor, în adunarea Oastei nimeni să nu se mai pună în frunte, la masă, ci puneți acolo o Biblie deschisă. „Și spuneți că Părintele Iosif a spus că acesta e «președintele» adunării noastre. Pe el să-l întrebăm întru toate și de el să ascultăm „
Acesta e sfatul meu și către toți frații ostași: feriți-vă de „scaunul” cel primejdios. Fie că țineți prin catacombe adunarea de la Matei 18, 20, fie că aveți adunări mari - nu uitați că „președintele” nostru cel nevăzut este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Unde acest „președinte” n-are cuvânt deplin, acolo nu este adunarea Oastei.
Niște ostași îmi spuneau, la Geoagiu: „De mult așteptam să ne vină în fruntea adunării conducătorul dorit, pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru acest lucru. Și a venit. A intrat în adunare. Noi eram cu Bibliile deschise:
- Ce cărți aveți acolo?
- Avem Biblia și căutăm și noi, după puterile noastre, să ne conducem după Cuvântul lui Dumnezeu.
- Stați! Așa nu mai merge. De azi înainte eu sunt conducător aici. Închideți Bibliile și le puneți la o parte. În cartea asta nu puteți citi de capul vostru. De azi înainte veți citi numai când vă spun eu și vă arăt eu.
Adică, vedeți, aici „președintelui” i se lua cuvântul. I se da cuvântul numai cu mare greutate. Și numai din când în când.
Frații mei, duhul îmi spune să vă las cuvinte testamentare, de care vă veți aduce aminte poate cât de curând. Grijiți, va veni o vreme când, așa pe nesimțite, vi se va lua Biblia din mână... când „președintele” Bibliei va fi scos din adunarea voastră. Când i se va da cuvântul numai din când în când... când nu va fi lăsat să spună tot ce are de spus. Și atunci voi veți rămâne cu Biblia închisă în buzunar.
Eu mă tem de ziua când din adunările Oastei va fugi „porumbelul” și va rămâne „scaunul”.
Noroc însă că în adunarea de la Matei 18, 20 nu este „scaun”. Acolo Însuși Domnul Se coboară ca „Președinte”.
Frații mei, decât să vă pierdeți „președintele” Bibliei, mai bine rămâneți cu adunarea de la Matei 18, 20.
Am ținut să spun aceste lucruri pe care mi le-am mai amintit din trecutul Oastei, pentru ca cei care le-am trăit să ni le împrospătăm, iar cei care nu le-au cunoscut să le cunoască și să fie ajutați la înțelegerea adevărului evanghelic al Domnului Iisus Hristos. Rostul acestei Lucrări, pentru viitor, trebuie să fie acela pe care l-a avut și în trecut: să apropie sufletele de Domnul, pentru ca acestea să-L cunoască pe El ca pe Mântuitorul lor personal, să-L înalțe pe Hristos în fața sufletelor, ca să-L cunoască ca singurul Mântuitor adevărat.
Slăvit să fie Domnul!