Între lege și har

„Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos” (In 1, 17).

Printre tunete și fulgere, la Muntele Sinai, poporul lui Israel a primit Legea. Focul de pe Muntele Sinai era un foc înfricoșat. Și Israel nu trebuia să uite tunetele și fulgerele Legii și dreptății dumnezeiești, ca să nu păcătuiască. În amintirea lui trebuia să rămână mereu vie și trează icoana focului mistuitor și pedepsitor al păcatului.

Și sub muntele în flăcări poporul se îngrozește, făgăduind ascultare; dar n-au trecut decât puține zile și căderea rușinoasă în idolatrie a arătat cât de slab, neputincios și nestatornic este omul în firea sa.

La început omul a crezut că poate face binele și i s-a dat Legea, pe care însă n-a putut să o țină. Și istoria omului de sub Lege sfârșește dureros cu plângerea: „Vreau să fac binele, dar nu pot să-l fac, căci răul este lipit de mine... Ah! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?”

Ce este strigătul din Psalmul 51 și atâtea altele din Psalmi și Profeți, ce sunt chemările și rugămințile șchiopilor, slăbănogilor, orbilor, leproșilor și păcătoșilor din Evanghelie: „Doamne, ai milă de noi!” decât falimentul omului, care nu mai poate să facă nimic; și atunci se aruncă în țărână înaintea lui Dumnezeu, cerând milă și mântuire.

Atunci vine harul, care-i aduce această mântuire. Domnul Iisus a venit în lume ca într-un grozav spital sufletesc, pentru a răspunde nevoilor omenești, potrivit marii iubiri a lui Dumnezeu care vrea să mântuiască pe om.

El nu vine să ceară, ci să dea.

În Psalmul 40, 6-10 este arătat scopul venirii Lui ca trimis al Tatălui, prin cuvintele: „Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispășire. Atunci am zis: «lată-mă, că vin! în sulul cărții este scris despre Mine, vreau să fac voia Ta, Dumnezeule. Vestesc îndurarea Ta în adunarea cea mare; iată că nu-mi închid buzele. Tu știi lucrul acesta, Doamne! Nu țin în inima mea îndurarea Ta, ci vestesc adevărul Tău și mântuirea Ta și nu ascund bunătatea și credincioșia Ta în adunarea cea mare»“.

Aceasta arată deosebirea dintre Lege și har, dintre Vechiul și Noul Testament. Legea cere omului să-i îndeplinească poruncile și-l osândește dacă nu le împlinește. Dar ce poate face omul, biet animal obosit, trăgând la carul încărcat cu cele peste 600 de porunci ale Legii, din care, dacă ai călcat una, te-ai făcut vinovat de toate? Cât de drept este strigătul: „Nu mai pot gemând!... Ai milă de mine, Doamne!”

Bolnavul de la lacul Betezda caută un om. Îl așteaptă mereu și nu vine... El nu poate să intre în scăldătoare; trebuie să fie ajutat de un altul. Știe ce trebuie, dar nu poate! Aceasta este încheierea la care a ajuns omul sub Lege: neputința.

Dar așteptarea omului n-a fost zadarnică. Dumnezeu a coborât la el, în Fiul Său iubit.

Sfârșitul Legii este Hristos (Galateni). Noul Testament începe nu cu porunci, ci cu un Nume de har: Iisus, care înseamnă Mântuitor. Îndreptând toți ochii spre El, Ioan Botezătorul spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii” (In 1, 29).

În Domnul Iisus noi am primit un Mântuitor. Dar cum ne-a mântuit? „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn” (1 Petru 2, 24). „A fost străpuns pentru păcatele noastre zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El și prin rănile Lui, noi suntem tămăduiți” (Is 53, 5). El ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi” (Gal 3, 13). „A șters zapisul cu poruncile lui care stătea împotriva noastră și ne era potrivnic și l-a nimicit, pironindu-l pe cruce” (Col 2, 14)

Astfel El ne-a scos de sub porunca și pedeapsa Legii și ne-a adus sub ascultarea credinței, căci „eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu” (Gal 2, 19). În loc de Sinai, Golgota! În locul focului și fulgerelor de pe Sinai, glasul dulce al Evangheliei: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât și pe Fiul Său L-a dat, pentru ca oricine crede într-însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In 3, 16).

În loc de porunca: „Să nu se apropie nimeni!” avem chemarea: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați!” „Și după ce voi muri, a spus Iisus, voi trage pe toți oamenii la Mine.”

Muntele Legii este înspăimântător; Domnul Iisus e blând și plin de iubire. Îngrozit, Israel a cerut atunci să nu le mai Vorbească Dumnezeu. În jurul lui Iisus se strângeau noroadele cu miile, ca să-I asculte cuvântul.

La Sinai e frica, la Golgota e dragostea. La Sinai se pedepsește păcatul, la Golgota se iartă. Aceasta e deosebirea dintre Lege și Har, între Sinai și Golgota.

Ca să fii mântuit, trebuie să vii la Iisus, să te încrezi în El. „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu fără Lege; despre ea mărturisesc Legea și prorocii - și anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Iisus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este deci nici o deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Iisus” (Rom 3, 20-24).