Întrebare şi ascultare
Traian Dorz - Poruncile Iubirii
1 - Pe cât de cu putinţă este îndreptarea celui care nu a înţeles dar întreabă,
pe atât de cu neputinţă este îndreptarea celui care înţelegând rău, nu mai vrea nici să întrebe nici să asculte!
2 - Pe cât de cu putinţă este mântuirea celui care, neştiind, ascultă,
pe atât este de cu neputinţă mântuirea aceluia care, ştiind rău, se îndărătniceşte cu trufie şi considerându-se pe sine mai înţelept decât toţi ceilalţi, merge înainte pe calea sa rătăcită!
3 - Din orice prăpastie poate fi salvat un suflet omenesc
dar din neascultarea rătăcirii, salvarea este de cele mai multe ori cu neputinţă. Fiindcă cel căzut nu se crede aşa.
Priviţi-i pe cei ajunşi aşa - şi veţi vedea că aşa este.
4 - Suflete al meu, nu te ruşina niciodată să întrebi, când nu înţelegi bine, care este porunca Domnului cu privire la un lucru.
Şi nu întârzia să o asculţi când o afli limpede.
Întrebarea este fericită numai atunci, când ascultarea fericită o urmează îndată ce i s-a răspuns.
5 - Nu ţinea niciodată să forţezi tu Cuvântul lui Dumnezeu, dându-I înţelesul care ţi-ar conveni ţie, în locul celui pe care i-l dă El şi frăţietatea ta.
Când îndrumătorii şi fraţii tăi văd un alt înţeles decât tine, nu-i dispreţui şi nu te împotrivi lor.
Ci cu smerenie, cercetează-l şi însuşeşte-ţi-l, căci acela care ţi-l spun ei este cel bun.
Fiecare în parte putem greşi, dar toţi fraţii împreună nu.
Căci între noi este totdeauna Duhul Sfânt, care ne călăuzeşte în adevăr.
El a fost totdeauna în biserica Sa, adică acolo unde sunt cei doi sau trei. Nu unde este doar unul singur.
6 - Domnul Isus, tot ce a spus, tot ce a avut de spus cuiva, a spus totdeauna pe faţă (Ioan 18, 20).
N-a vorbit despre nimeni, nici bine nici rău decât pe faţă.
El a spus şi spune pe faţă şi nu în ascuns totul.
Ce bine ar fi dacă şi noi toţi am face totdeauna la fel.
7 - Pe faţă le-a vorbit Domnul fariseilor făţarnici, tot ce avea de spus făţărniciei lor. Şi tot ce avea de osândit în purtările lor (Luca 16, 15).
- Când el venise noaptea la Mântuitorul să se intereseze despre problema mântuirii sale, zicându-i: „trebuie să vă naşteţi din nou”.
Ce bine-ar fi dacă şi noi am spune mereu şi pe faţă tuturor acest divin adevăr, fără de care nimeni nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu.
8 - Spunându-i direct şi pe faţă oricui, că fără naşterea din nou cu nici un chip nu se poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu, Mântuitorul a spus lui Nicodim categoric şi clar, condiţia mântuirii tuturor oamenilor.
Deci omule, nu pierde nici vremea ta, nici sufletul tău cu speranţa că şi fără naşterea din nou vei putea intra în ea.
Dacă n-a putut intra nici Nicodim şi nici altcineva de două mii de ani, până astăzi, - fii sigur că nu vei intra nici tu, fără ea.
Şi noi să învăţăm - pentru că nimic din ceea ce nu poţi spune pe faţă cuiva, nu trebuie spus nimănui şi niciodată, în nici un alt fel.
10 - Şoptirea şi vorbirea în ascuns, au fost osândite de Domnul, când a spus că această şoptire va fi dată pe faţă (Luca 12, 2-3).
Păcatul oamenilor şoptitori, nu este mai mic decât al celorlalţi răufăcători (Rom. 1, 29; 2 Tim. 3, 2-5).
Pentru că cele mai multe lucruri rele se spun, şi se pun la cale în ascuns, şi în şoaptă.
11 - Ci la lumina zilei, şi cu glas tare Domnul Isus a vorbit toate cuvintele Sale, şi nu S-a ascuns de nimeni când a avut ceva de spus oricui.
Uneori a şi strigat, când era nevoie de aceasta. Fie pentru adevăr fie pentru ascultători.
12 - Niciodată Domnul Isus n-a şoptit la ureche nimănui.
Pentru că cine are obiceiul de a-ţi şopti la ureche, de cele mai multe ori nu-ţi descopere, ci îţi ascunde adevărul.
13 - Cine spune adevărul, n-are nici voie şi n-are nici nevoie, să se ascundă!
Dar cine se ascunde şoptind, ori n-are adevăr, ori n-are respect şi curaj pentru el!
14 - Dacă este adevărat ceea ce se şopteşte, atunci este nevoie ca să fie spus tare, să fie cunoscut de toţi.
Dacă nu trebuie să fie cunoscut de toţi, atunci nu-i nevoie să fie cunoscut de nimeni!
15 - Dacă totuşi sunt lucruri care ies din rândul acestora, ele dovedesc de cele mai multe ori, lipsa noastră de credinţă în Lucrarea Puterii lui Dumnezeu, mai presus de uneltirile răului.
Şi dovedesc lipsa noastră de îndrăzneală în a lua asupra noastră orice răspundere a încredinţărilor şi a faptelor noastre.
Sau neîncrederea în alţii.
16 - Bineînţeles că vorbirea oricăror lucruri, pe faţă
şi vorbirea către oricine, pe faţă,
cere o mare înţelepciune, o mare curăţie, o mare cumpătare. Spre a nu spune cui nu trebuie, când nu trebuie şi cum nu trebuie,
cere nu numai înţelepciunea vorbirii, ci mai ales înţelepciunea tăcerii.
17 - În toate lucrurile, lumina lui Dumnezeu, care este în noi prin Duhul Sfânt şi prin Cuvântul Sfânt, ne va da o cumpătată măsură şi o înţeleaptă îndrumare,
dacă inima noastră este curată,
dacă gândul nostru este bun
şi dacă conştiinţa noastră este trează.
18 - Credinţa este comoara cea mai mare şi cea mai de preţ pentru orice suflet omenesc!
Dar şi comoara asta este cea mai ameninţată. De aceea oricine nu veghează, o poate pierde. Sau i se poate fura.
19 - Credinţa care este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite şi o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd (Evrei 11, 1), - este şi un dar al lui Dumnezeu, dar şi o lucrare a omului,
este şi condiţia fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, nici nu va putea fi pe placul Lui, - dar şi meritul cui o are.
Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută... (Evrei 11, 6),
dar şi cui Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu, El i-o dă totdeauna.
20 - Aşa a găsit cu cale Dumnezeu, să-Şi aleagă pe cei plăcuţi Lui prin acest mijloc sfânt şi prin acest dar unic, care este credinţa!
Fiindcă numai credinţa îl face pe orice suflet să aibă şi să ajungă a avea, acea stare vrednică de locurile înalte ale lui Dumnezeu.
Dar şi Dumnezeu stă cu plăcere numai între cei ce au această vie şi iubitoare credinţă în El.
Doamne Dumnezeul nostru, Te rugăm dăruieşte-ne nouă
pentru ca să-Ţi dăruim şi noi Ţie,
o astfel de credinţă.
Amin.