Întrebare și ascultare
Traian Dorz - Poruncile Iubirii
1 - Pe cât de cu putință este îndreptarea celui care nu a înțeles dar întreabă,
pe atât de cu neputință este îndreptarea celui care înțelegând rău, nu mai vrea nici să întrebe nici să asculte!
2 - Pe cât de cu putință este mântuirea celui care, neștiind, ascultă,
pe atât este de cu neputință mântuirea aceluia care, știind rău, se îndărătnicește cu trufie și considerându-se pe sine mai înțelept decât toți ceilalți, merge înainte pe calea sa rătăcită!
3 - Din orice prăpastie poate fi salvat un suflet omenesc
dar din neascultarea rătăcirii, salvarea este de cele mai multe ori cu neputință. Fiindcă cel căzut nu se crede așa.
Priviți-i pe cei ajunși așa - și veți vedea că așa este.
4 - Suflete al meu, nu te rușina niciodată să întrebi, când nu înțelegi bine, care este porunca Domnului cu privire la un lucru.
Și nu întârzia să o asculți când o afli limpede.
Întrebarea este fericită numai atunci, când ascultarea fericită o urmează îndată ce i s-a răspuns.
5 - Nu ținea niciodată să forțezi tu Cuvântul lui Dumnezeu, dându-I înțelesul care ți-ar conveni ție, în locul celui pe care i-l dă El și frățietatea ta.
Când îndrumătorii și frații tăi văd un alt înțeles decât tine, nu-i disprețui și nu te împotrivi lor.
Ci cu smerenie, cercetează-l și însușește-ți-l, căci acela care ți-l spun ei este cel bun.
Fiecare în parte putem greși, dar toți frații împreună nu.
Căci între noi este totdeauna Duhul Sfânt, care ne călăuzește în adevăr.
El a fost totdeauna în biserica Sa, adică acolo unde sunt cei doi sau trei. Nu unde este doar unul singur.
6 - Domnul Isus, tot ce a spus, tot ce a avut de spus cuiva, a spus totdeauna pe față (Ioan 18, 20).
N-a vorbit despre nimeni, nici bine nici rău decât pe față.
El a spus și spune pe față și nu în ascuns totul.
Ce bine ar fi dacă și noi toți am face totdeauna la fel.
7 - Pe față le-a vorbit Domnul fariseilor fățarnici, tot ce avea de spus fățărniciei lor. Și tot ce avea de osândit în purtările lor (Luca 16, 15).
- Când el venise noaptea la Mântuitorul să se intereseze despre problema mântuirii sale, zicându-i: „trebuie să vă nașteți din nou”.
Ce bine-ar fi dacă și noi am spune mereu și pe față tuturor acest divin adevăr, fără de care nimeni nu va vedea Împărăția lui Dumnezeu.
8 - Spunându-i direct și pe față oricui, că fără nașterea din nou cu nici un chip nu se poate vedea Împărăția lui Dumnezeu, Mântuitorul a spus lui Nicodim categoric și clar, condiția mântuirii tuturor oamenilor.
Deci omule, nu pierde nici vremea ta, nici sufletul tău cu speranța că și fără nașterea din nou vei putea intra în ea.
Dacă n-a putut intra nici Nicodim și nici altcineva de două mii de ani, până astăzi, - fii sigur că nu vei intra nici tu, fără ea.
Și noi să învățăm - pentru că nimic din ceea ce nu poți spune pe față cuiva, nu trebuie spus nimănui și niciodată, în nici un alt fel.
10 - Șoptirea și vorbirea în ascuns, au fost osândite de Domnul, când a spus că această șoptire va fi dată pe față (Luca 12, 2-3).
Păcatul oamenilor șoptitori, nu este mai mic decât al celorlalți răufăcători (Rom. 1, 29; 2 Tim. 3, 2-5).
Pentru că cele mai multe lucruri rele se spun, și se pun la cale în ascuns, și în șoaptă.
11 - Ci la lumina zilei, și cu glas tare Domnul Isus a vorbit toate cuvintele Sale, și nu S-a ascuns de nimeni când a avut ceva de spus oricui.
Uneori a și strigat, când era nevoie de aceasta. Fie pentru adevăr fie pentru ascultători.
12 - Niciodată Domnul Isus n-a șoptit la ureche nimănui.
Pentru că cine are obiceiul de a-ți șopti la ureche, de cele mai multe ori nu-ți descopere, ci îți ascunde adevărul.
13 - Cine spune adevărul, n-are nici voie și n-are nici nevoie, să se ascundă!
Dar cine se ascunde șoptind, ori n-are adevăr, ori n-are respect și curaj pentru el!
14 - Dacă este adevărat ceea ce se șoptește, atunci este nevoie ca să fie spus tare, să fie cunoscut de toți.
Dacă nu trebuie să fie cunoscut de toți, atunci nu-i nevoie să fie cunoscut de nimeni!
15 - Dacă totuși sunt lucruri care ies din rândul acestora, ele dovedesc de cele mai multe ori, lipsa noastră de credință în Lucrarea Puterii lui Dumnezeu, mai presus de uneltirile răului.
Și dovedesc lipsa noastră de îndrăzneală în a lua asupra noastră orice răspundere a încredințărilor și a faptelor noastre.
Sau neîncrederea în alții.
16 - Bineînțeles că vorbirea oricăror lucruri, pe față
și vorbirea către oricine, pe față,
cere o mare înțelepciune, o mare curăție, o mare cumpătare. Spre a nu spune cui nu trebuie, când nu trebuie și cum nu trebuie,
cere nu numai înțelepciunea vorbirii, ci mai ales înțelepciunea tăcerii.
17 - În toate lucrurile, lumina lui Dumnezeu, care este în noi prin Duhul Sfânt și prin Cuvântul Sfânt, ne va da o cumpătată măsură și o înțeleaptă îndrumare,
dacă inima noastră este curată,
dacă gândul nostru este bun
și dacă conștiința noastră este trează.
18 - Credința este comoara cea mai mare și cea mai de preț pentru orice suflet omenesc!
Dar și comoara asta este cea mai amenințată. De aceea oricine nu veghează, o poate pierde. Sau i se poate fura.
19 - Credința care este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite și o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd (Evrei 11, 1), - este și un dar al lui Dumnezeu, dar și o lucrare a omului,
este și condiția fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, nici nu va putea fi pe placul Lui, - dar și meritul cui o are.
Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este, și că răsplătește pe cei ce-L caută... (Evrei 11, 6),
dar și cui Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu, El i-o dă totdeauna.
20 - Așa a găsit cu cale Dumnezeu, să-Și aleagă pe cei plăcuți Lui prin acest mijloc sfânt și prin acest dar unic, care este credința!
Fiindcă numai credința îl face pe orice suflet să aibă și să ajungă a avea, acea stare vrednică de locurile înalte ale lui Dumnezeu.
Dar și Dumnezeu stă cu plăcere numai între cei ce au această vie și iubitoare credință în El.
Doamne Dumnezeul nostru, Te rugăm dăruiește-ne nouă
pentru ca să-Ți dăruim și noi Ție,
o astfel de credință.
Amin.