Ucenicii Lui L-au întrebat: Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?
În firea noastră pământească există o nesăturată poftă pentru a pândi pe altul.
O dorinţă aprinsă de a afla tainele aproapelui nostru,
o pornire vinovată de a-l dezgoli pe semenul nostru, aflându-i păcatele lui, ca să le ştim şi să le judecăm.
O sete chinuitoare după cunoaşterea vieţii celor din jurul nostru, după aflarea scăderilor şi slăbiciunilor lor,
pentru ca apoi de multe ori să-l putem unii judeca, osândi şi poate chiar şi lovi, cu ele,
unii chiar să-l putem dispreţui şi cleveti şi înjosi cât mai mult.
Ca o fiară care pândeşte pe o altă fiară, ca s-o sfâşie.
Dumnezeul şi Mântuitorul nostru a învăţat mereu pe ai Săi că ei nu trebuie să fie aşa: Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, aceea să le faceţi voi lor - le-a spus Isus. Eu vă dau o poruncă nouă: voi să iubiţi.
O, cât de mult înseamnă a iubi!
Venind să acopere păcatele poporului Său, Domnul Isus a adus dragostea care acopere totul (Psalm 85, 3; 1 Cor. 13, 7).
Poruncind lucrul acesta la ai Săi, a arătat că nimic nu cere El mai mult decât acest lucru, fiindcă aceasta este unica Lui poruncă pe care a repetat-o mereu, până la sfârşit, sub toate formele în care este nevoie să se arate ea.
Hristos Însuşi ne-a lăsat cea mai mare dovadă de împlinire a iubirii, acoperind mereu şi nedescoperind niciodată.
Când a arătat păcatul, n-a numit pe păcătos (Luca 7, 34-47; 18, 18-25; Ioan 8, 4; 1 Cor. 5, 1; 2 Cor. 2, 5-11),
De aceea şi acum când unii întreabă: cine a păcătuit? - Domnul, ca să le taie pornirea firească şi prilejul de judecată, le răspunde:
- lăsaţi! - n-a păcătuit nimeni!...
Totuşi ce întrebare ciudată au pus ucenicii: cine a păcătuit, omul acesta, sau părinţii lui de s-a născut orb? - dar cum putea să păcătuiască el înainte de a se naşte? Sau cum putea să fie pedepsit înainte de naştere pentru păcatele de după ea? Iată o întrebare la care nici Domnul n-a răspuns. Nu vom răspunde nici noi - dar merită să gândim la ea, căci îşi are rostul ei mare şi adânc...
Dacă sunteţi ucenici ai lui Hristos, urmaţi cu grijă pilda Domnului vostru, voi toţi aceia cărora vi se va da un astfel de prilej:
- Nu îngăduiţi în inimile voastre bănuieli rele faţă de alţii, şi cu atât mai mult, nu le răspândiţi. Căci din acestea se nasc apoi vorbele rele care aduc nimicirea numelui cinstit al multor nevinovaţi. Cine din noi este chiar fără păcat?
- Şi poate aduce chiar nimicirea sufletului lor, căci mulţi când ajung de batjocura şi de dispreţul lumii, aleg mai bine să moară decât să trăiască.
- Dumnezeu nu dezvăluie tainele celor ce-L iubesc pe El, nimănui şi nu le dezvăluie nici chiar păcatele lor.
Nu ştiţi oare chiar voi înşivă, câte păcate de ale voastre le-a acoperit Domnul? Astfel că nimeni, nici până azi, nu vi le-a aflat, şi nu le-a ştiut că voi le-aţi făcut.
Cât bine v-a făcut El în felul acesta şi de la ce ruşine şi nenorocire v-a scăpat bunătatea Lui, acoperindu-vă fărădelegea!
El vi le-a acoperit şi n-a lăsat să fie aflate şi ştiute aceste păcate ale voastre, nu pentru că Dumnezeu ar îndreptăţi păcatul şi l-ar aproba, ci pentru că n-a vrut să vă lase pe voi de ruşinea şi de batjocura lumii.
Ce te-ai fi făcut tu, şi toată lucrarea ta, dacă s-ar fi descoperit toate păcatele tale în văzul oamenilor?
Sau măcar unele din ele, acelea care le-ai avut mai ascunse! Cum a vrut diavolul să ţi se afle, atunci când te-a îndemnat să le faci!
Ai mai fi tu oare astăzi credincios? N-ai fi căzut tu oare pe veci atunci în ghearele iadului?
Dar Domnul nu te-a lăsat, fiindcă ştia că chiar acesta era şi îndemnul şi voia celui rău, ca să te piardă şi ştia că tu fără priveghere şi fără rugăciune ai fi căzut.
Domnului I-a fost milă de tine şi nu te-a părăsit. A ales alte căi pe care să te ducă să-ţi vezi, să-ţi urăşti şi să-ţi părăseşti păcatul tău, spre a nu te părăsi,
numai ca să-ţi mântuiască sufletul, să te despartă de păcat, chiar şi fără voia ta, - dar nu ţi le-a descoperit!
Fă şi tu asemenea cu alţii, când le afli păcatele lor.
Dar ia bine seama că dacă nu te pocăieşti de păcatele tale
şi nu te îndrepţi de la rătăcirea ta, în loc s-o tot faci în ascuns, cum ai făcut-o de ani de zile,
nu te mira că nici Dumnezeu nici Lucrarea Sa şi slujitorii Săi nu te vor mai tot acoperi, ci va veni o zi din care nu vei mai fi acoperit,
ci lepădat, aşa cum meriţi, dacă nu încetezi.
A fost de-ajuns vremea cât ai fost tot acoperit şi răbdat, dar nu te-ai îndreptat ca să te mântuieşti. Deci încetează chiar acum să mai păcătuieşti.
Dar dacă totuşi vrei chiar să mergi la pierzare, desigur nimeni nu te poate opri, când tu singur nu vrei să te opreşti! Dar atunci nu te mira dacă vei primi chiar şi pe pământ ruşinea şi pedeapsa neascultării tale.
Deci opreşte-te, încetează a mai păcătui şi vino chiar acum la Domnul Isus ca să fii izbăvit de pierzare.
Doamne Isuse, Păstorul Bisericii Tale şi Ocrotitorul Lucrării Tale, Milostivul nostru Mântuitor,
Te rugăm ai milă şi nu lăsa pe nimeni să cadă în mândrie, în rătăcire şi în neascultare, ca să nu pierim nici unii.
Iar dacă fără să Te ascultăm pe Tine şi pe ai Tăi, cineva cade, ai milă de Lucrarea Ta şi scap-o de rătăcirile şi tulburările care vin între fraţi, din pricina unor astfel de păcate şi păcătoşi.
Amin.