Ucenicii Lui L-au întrebat: Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?
În firea noastră pământească există o nesăturată poftă pentru a pândi pe altul.
O dorință aprinsă de a afla tainele aproapelui nostru,
o pornire vinovată de a-l dezgoli pe semenul nostru, aflându-i păcatele lui, ca să le știm și să le judecăm.
O sete chinuitoare după cunoașterea vieții celor din jurul nostru, după aflarea scăderilor și slăbiciunilor lor,
pentru ca apoi de multe ori să-l putem unii judeca, osândi și poate chiar și lovi, cu ele,
unii chiar să-l putem disprețui și cleveti și înjosi cât mai mult.
Ca o fiară care pândește pe o altă fiară, ca s-o sfâșie.
Dumnezeul și Mântuitorul nostru a învățat mereu pe ai Săi că ei nu trebuie să fie așa: Ce voiți să vă facă vouă oamenii, aceea să le faceți voi lor - le-a spus Isus. Eu vă dau o poruncă nouă: voi să iubiți.
O, cât de mult înseamnă a iubi!
Venind să acopere păcatele poporului Său, Domnul Isus a adus dragostea care acopere totul (Psalm 85, 3; 1 Cor. 13, 7).
Poruncind lucrul acesta la ai Săi, a arătat că nimic nu cere El mai mult decât acest lucru, fiindcă aceasta este unica Lui poruncă pe care a repetat-o mereu, până la sfârșit, sub toate formele în care este nevoie să se arate ea.
Hristos Însuși ne-a lăsat cea mai mare dovadă de împlinire a iubirii, acoperind mereu și nedescoperind niciodată.
Când a arătat păcatul, n-a numit pe păcătos (Luca 7, 34-47; 18, 18-25; Ioan 8, 4; 1 Cor. 5, 1; 2 Cor. 2, 5-11),
De aceea și acum când unii întreabă: cine a păcătuit? - Domnul, ca să le taie pornirea firească și prilejul de judecată, le răspunde:
- lăsați! - n-a păcătuit nimeni!...
Totuși ce întrebare ciudată au pus ucenicii: cine a păcătuit, omul acesta, sau părinții lui de s-a născut orb? - dar cum putea să păcătuiască el înainte de a se naște? Sau cum putea să fie pedepsit înainte de naștere pentru păcatele de după ea? Iată o întrebare la care nici Domnul n-a răspuns. Nu vom răspunde nici noi - dar merită să gândim la ea, căci își are rostul ei mare și adânc...
Dacă sunteți ucenici ai lui Hristos, urmați cu grijă pilda Domnului vostru, voi toți aceia cărora vi se va da un astfel de prilej:
- Nu îngăduiți în inimile voastre bănuieli rele față de alții, și cu atât mai mult, nu le răspândiți. Căci din acestea se nasc apoi vorbele rele care aduc nimicirea numelui cinstit al multor nevinovați. Cine din noi este chiar fără păcat?
- Și poate aduce chiar nimicirea sufletului lor, căci mulți când ajung de batjocura și de disprețul lumii, aleg mai bine să moară decât să trăiască.
- Dumnezeu nu dezvăluie tainele celor ce-L iubesc pe El, nimănui și nu le dezvăluie nici chiar păcatele lor.
Nu știți oare chiar voi înșivă, câte păcate de ale voastre le-a acoperit Domnul? Astfel că nimeni, nici până azi, nu vi le-a aflat, și nu le-a știut că voi le-ați făcut.
Cât bine v-a făcut El în felul acesta și de la ce rușine și nenorocire v-a scăpat bunătatea Lui, acoperindu-vă fărădelegea!
El vi le-a acoperit și n-a lăsat să fie aflate și știute aceste păcate ale voastre, nu pentru că Dumnezeu ar îndreptăți păcatul și l-ar aproba, ci pentru că n-a vrut să vă lase pe voi de rușinea și de batjocura lumii.
Ce te-ai fi făcut tu, și toată lucrarea ta, dacă s-ar fi descoperit toate păcatele tale în văzul oamenilor?
Sau măcar unele din ele, acelea care le-ai avut mai ascunse! Cum a vrut diavolul să ți se afle, atunci când te-a îndemnat să le faci!
Ai mai fi tu oare astăzi credincios? N-ai fi căzut tu oare pe veci atunci în ghearele iadului?
Dar Domnul nu te-a lăsat, fiindcă știa că chiar acesta era și îndemnul și voia celui rău, ca să te piardă și știa că tu fără priveghere și fără rugăciune ai fi căzut.
Domnului I-a fost milă de tine și nu te-a părăsit. A ales alte căi pe care să te ducă să-ți vezi, să-ți urăști și să-ți părăsești păcatul tău, spre a nu te părăsi,
numai ca să-ți mântuiască sufletul, să te despartă de păcat, chiar și fără voia ta, - dar nu ți le-a descoperit!
Fă și tu asemenea cu alții, când le afli păcatele lor.
Dar ia bine seama că dacă nu te pocăiești de păcatele tale
și nu te îndrepți de la rătăcirea ta, în loc s-o tot faci în ascuns, cum ai făcut-o de ani de zile,
nu te mira că nici Dumnezeu nici Lucrarea Sa și slujitorii Săi nu te vor mai tot acoperi, ci va veni o zi din care nu vei mai fi acoperit,
ci lepădat, așa cum meriți, dacă nu încetezi.
A fost de-ajuns vremea cât ai fost tot acoperit și răbdat, dar nu te-ai îndreptat ca să te mântuiești. Deci încetează chiar acum să mai păcătuiești.
Dar dacă totuși vrei chiar să mergi la pierzare, desigur nimeni nu te poate opri, când tu singur nu vrei să te oprești! Dar atunci nu te mira dacă vei primi chiar și pe pământ rușinea și pedeapsa neascultării tale.
Deci oprește-te, încetează a mai păcătui și vino chiar acum la Domnul Isus ca să fii izbăvit de pierzare.
Doamne Isuse, Păstorul Bisericii Tale și Ocrotitorul Lucrării Tale, Milostivul nostru Mântuitor,
Te rugăm ai milă și nu lăsa pe nimeni să cadă în mândrie, în rătăcire și în neascultare, ca să nu pierim nici unii.
Iar dacă fără să Te ascultăm pe Tine și pe ai Tăi, cineva cade, ai milă de Lucrarea Ta și scap-o de rătăcirile și tulburările care vin între frați, din pricina unor astfel de păcate și păcătoși.
Amin.