Atunci Isus le-a spus pe faţă: Lazăr a murit.
N-a vorbit despre nimeni nici bine nici rău decât pe faţă. El a spus şi spune pe faţă şi nu în ascuns, totul.
Pe faţă le-a vorbit fariseilor făţarnici, tot ce avea de spus împotriva făţărniciei lor, şi tot ce avea de osândit în purtările lor (Luca 16, 15).
- când el venise noaptea la Mântuitorul să se intereseze despre problema mântuirii.
Spunându-i direct şi pe faţă, fără naşterea din nou, cu nici un chip nu veţi vedea Împărăţia lui Dumnezeu. Mântuitorul a spus lui Nicodim categoric şi clar condiţia mântuirii, zicându-i: nu-ţi pierde omule nici vremea ta nici sufletul tău cu speranţa că şi fără naşterea din nou vei putea intra în ea.
Deci: ia hotărârea cea mare: o rupe cu păcatul şi cu felul deşert de vieţuire, punând legământ de slujire şi de alipire de Dumnezeu. Duhul Sfânt şi Cuvântul Sfânt te va înnoi şi te vor creşte spre statura plinătăţii lui Hristos (Efes. 4, 13), altfel nu există mântuire.
Apoi îţi vei da toate silinţele spre a uni virtute cu virtute, până când lumina cerească va străluci peste faţa ta, la sfârşit. Aşa vei avea intrare slobodă în Împărăţia lui Dumnezeu (2 Petru 1, 11).
- pentru că nimic din ceea ce nu poţi spune pe faţă cuiva, nu trebuie spus nimănui şi niciodată, în nici un fel.
Şoptirea şi vorbirea în ascuns au fost osândite de Domnul, când a spus că această şoptire va fi dată pe faţă (Luca 12, 2-3).
Păcatul oamenilor şoptitori, nu este mai mic decât al celorlalţi răufăcători (Rom. 1, 29; 2 Tim. 3, 2-5),
pentru că cele mai multe lucruri rele se spun, şi se pun la cale în ascuns şi în şoapte, nu la lumina zilei şi cu glas tare.
Domnul Isus a vorbit cu glas tare toate cuvintele Sale şi nu S-a ascuns de nimeni când a avut ceva de spus oricui.
Uneori a şi strigat, când era nevoie de aceasta, fie pentru adevăr, fie pentru ascultători.
Dar niciodată n-a şoptit la ureche!
Pentru că oricine are obiceiul de a-ţi şopti la ureche, de cele mai multe ori nu-ţi descopere ci îţi ascunde adevărul.
Cine spune adevărul, n-are nici voie şi n-are nici nevoie să se ascundă!
Dar cine se ascunde şoptind, ori n-are adevăr, ori n-are respect şi curaj pentru el!
Dacă este adevărat ceea ce se şopteşte, atunci este nevoie ca să fie spus tare, să fie cunoscut de toţi.
Dacă nu trebuie să fie cunoscut de toţi, atunci nu-i nevoie să fie cunoscut de nimeni!
Dacă totuşi sunt lucruri care ies din rândul acestora, ele dovedesc de cele mai multe ori lipsa noastră de credinţă în Lucrarea puterii lui Dumnezeu, mai presus de uneltirile răului.
Şi dovedesc lipsa noastră de îndrăzneală în a lua asupra noastră orice răspundere a încredinţărilor şi a faptelor noastre. Sau neîncrederea în alţii.
Bineînţeles că vorbirea oricăror lucruri pe faţă
şi vorbirea către oricine pe faţă,
cere o mare înţelepciune, o mare curăţie, o mare cumpătare, spre a nu spune cui nu trebuie. Cere nu numai înţelepciunea vorbirii, ci mai ales înţelepciunea tăcerii.
Dar în toate acestea, în lumina lui Dumnezeu, care este în noi prin Duhul Sfânt, şi prin Cuvântul Sfânt, se va da o cumpătată măsură şi o înţeleaptă îndrumare,
dacă inima noastră este curată,
dacă gândul nostru este bun
şi dacă conştiinţa noastră este trează.
Slavă Ţie Doamne Isuse, Dumnezeul şi Îndrumătorul nostru,
care ne-ai învăţat în toate privinţele calea plăcută lui Dumnezeu şi purtarea vrednică înaintea oamenilor.
Tu nu numai prin Cuvântul Tău ai osândit păcatul şi purtările nepotrivite şi ruşinoase, ci şi prin tăcerea Ta şi prin tot felul Tău de umblare. Căci Tu în toate ne-ai dat o pildă ca şi noi să facem la fel (Matei 11, 29; Ioan 13, 15).
Te rugăm Doamne Isuse să ne ierţi de tot ce am făcut în ascuns şi am spus în şoaptă, lucrând în chip vinovat şi rău înaintea Ta.
Şterge cu Sângele Tău Cel Sfânt Doamne Isuse, aceste pete negre din Cartea Vieţii noastre şi ajută-ne mai departe să lepădăm de la noi orice obicei urât,
şi orice gând sau faptă, care cere şoaptă şi ascunziş.
Dă-ne Doamne Isuse curajul şi cinstea adevărului, mărturisit pe faţă şi oricând.
Şi dă-ne înţelepciunea tăcerii, pentru tot ce nu trebuie spus.
Amin.
+
Fiii mei, viaţa-ntreagă vă feriţi de clevetire
ea-i păcatul care-aduce cea mai mare nimicire.
Rana sabiei se poate să mai fie vindecată
însă rana clevetirii nu mai poate niciodată.
De aceea bârfitorul este-un ucigaş mai mare
cu cât răul care-l face e mai fără de-ndreptare.