Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea.
În Ființa Mântuitorului Întrupat, erau mereu cele două naturi:
- cea Dumnezeiască, totdeauna atotputernică și nemărginită în toate lucrările Ei
- și cea omenească, în care suferea, lucra, răbda și lupta chinuindu-Se asemeni slăbiciunilor noastre.
Minunile și Învierea Sa, El le-a lucrat prin natura Sa Dumnezeiască.
Dar ostenelile, răbdările, pătimirile și moartea, Hristos le-a îndurat suferind într-o fire asemănătoare cu a noastră.
Pentru ca răbdând din plin toată greutatea durerii firii omenești să poată face omenirii răscumpărarea deplină a tuturor păcatelor făcute în firea aceasta (Rom. 6, 5-10).
Astfel iată-L pe Isus ostenit...
Sub căldura dogoritoare a soarelui de amiază,
plin de praf și flămând,
frânt de oboseală,
Isus S-a așezat lângă o fântână...
Desigur ucenicul iubit era și de data aceasta cu Isus.
Căci martorul care avea să adeverească despre Hristos, trebuie să fie nedespărțit de El. Și în osteneli și în privegheri și în dogoare și în dispreț.
Soarta lui este soarta lui Hristos.
Unde Hristos este iubit, este iubit și el.
Unde este prigonit Hristos, el nu poate avea altă soartă.
Unde Hristos ostenește, el nu poate lenevi.
Dar ce grea este totdeauna umblarea prin locurile unde nu-i iubire.
Acolo este numai arșiță, numai praf, numai singurătate, numai foamete și oboseli.
Nicăieri nu se mai spune că Hristos a fost ostenit, numai când a trecut prin Samaria. Adică pe acolo pe unde era dezbinare și ură.
Ce grea este totdeauna starea și lucrarea acolo unde este vrăjmășie între suflete!
Ce greu este totdeauna pentru Hristos acolo unde sunt dezbinări, lupte și neînțelegeri între frați!
Ce obositoare este viața și lucrarea oriunde este ceartă, gelozie și ură.
Cât de vinovați sunt cei vinovați de acestea. Cei care le provoacă!
O, voi care ziceți că-L cunoașteți pe Hristos, spuneți:
Până când nu vreți să țineți seama de Cuvântul și porunca Lui?
Până când ziceți mereu Doamne-Doamne și nu vreți să-L ascultați?
Până când veți tot obosi pe Domnul cu nelegiuirile voastre?
Până când sfâșiați Cuvântul Lui, Trupul Lui, Inima Lui?
- Isus stă mereu ostenit între voi!
Ostenit de certurile voastre, de clevetirile dintre voi, de luptele și de dușmănia voastră!
De ce vă purtați așa cu El?
Hristos a fost străin... a venit să caute un loc la voi... așa se cuvine să vă purtați?
Așa S-a purtat El cu voi oare când voi erați străini și împovărați?
Nu v-a dat El oare odihnă atunci?
Și n-ar fi oare vremea ca acum să vă veniți și voi în fire cum se cuvine spre a nu mai păcătui? (1 Cor. 15, 34).
Dragul meu, tu cum te-ai purtat și cum te porți cu Domnul Isus?
Nu te ascunde după versete biblice cu fățărnicie!
A venit în casa ta, în adunarea ta, în inima ta, în satul tău... cum te-ai purtat tu față de El și cum te porți?
Nu-ți spune El oare și ție cum a spus lui Simon fariseul: am venit în casa ta... și tu nu M-ai băgat în seamă? (Luca 7, 44-46).
Cum răsplătești tu ostenelile Domnului pentru tine?
Chiar și în Samaria era o fântână, lângă care S-a putut odihni Domnul. Un loc pentru Isus Cel Ostenit.
Chiar dacă ai trăi deci în Samaria...
Chiar dacă în jurul tău ai vedea că toți Îl obosesc și Îl chinuiesc pe Domnul și cu atât mai mult chiar,
- fii tu o fântână!...
- Fii tu un loc, o inimă, unde El să poată afla odihnă!
Căci dacă un suflet are loc pentru toate și toate se pot odihni liniștit în El, numai Dumnezeu nu.
Dacă în inima lui, în viața și casa lui, omul poate lăsa și afla loc pentru toate celelalte, numai pentru Dumnezeu nu are timp, plăcere și ascultare,
- omul acela nu va avea nici el loc la Dumnezeu.
Hristos nu va găsi nici pentru el un loc în Casa Tatălui Ceresc.
Hristos locuiește în liniște, în iubire, în pace, în armonie.
Dacă voi sunteți zbuciumați, dușmăniți, certați, dezbinați, El nu poate locui cu voi.
Se retrage în inimile care pot fi așa cum dorește El.
Vai, în atâtea adunări numite ale Lui, Hristos nu stă. Nici nu poate sta. Nu găsește nici un loc.
La atâția slujitori care se pretind ai Lui, Isus Cel Ostenit n-are nici o odihnă. Și nici o plăcere să stea deoarece sunt mereu frământați, certați, nervoși, nesuferiți, urzitori de rele și agitați.
Oare la tine Isus Cel Ostenit are o inimă bună unde să se odihnească?
O, Domnul și Mântuitorul nostru Iubit,
Te rog să faci și din inima mea un loc curat și proaspăt totdeauna,
în care Tu să poți odihni cu plăcere
și ai Tăi să găsească înviorare și putere.
Căci numai astfel eu voi putea arăta recunoștință pentru tot ce mi-ai dat Tu
și prin asta voi putea fi fericit și binecuvântat și eu.
Amin.