Iudeii Îl căutau în timpul praznicului, și ziceau: Unde este?
Sunt uneori și timpuri când Isus este și mai mult dușmănit ca alte dăți.
Există câte un loc unde împotriva Domnului este și mai multă vrăjmășie decât în altele.
Iar în astfel de locuri și în astfel de vremuri, credincioșii Domnului trebuie să învețe să facă așa cum a făcut El:
adică să umble fără zgomot
și să învețe în liniște.
Au fost vremuri când creștinii puteau să umble cântând pe străzi, cu muzică, cu steaguri, iar Cuvântul lui Dumnezeu răsuna în piețe și de pe acoperișurile caselor.
Dar au fost și vremuri când ucenicii Domnului nu se puteau nici măcar ruga împreună, decât noaptea în ascuns, prin catacombe și pustiuri.
Au fost vremuri când Mântuitorul umbla pe față în văzul tuturor și înconjurat de multe mulțimi vesele.
Dar au fost și zile când umbla pe ascuns și Singur.
Nu totdeauna este greu și nu totdeauna este ușor.
După cum nici tot nor sau tot soare nu-i totdeauna:
nici tot cald sau tot frig,
toate avându-și rostul lor și vremea lor în creșterea și viața noastră.
Chiar și în frumusețea și rodirea vieții noastre duhovnicești, sunt necesare fiecare din acestea, lumină și întuneric, greu și ușor, cântări și lacrimi.
Când sunt vremuri de slobozenie pentru Hristos, ucenicii Lui pot umbla oricum.
Dar când sunt vremuri de încercare, atunci ei sunt datori să umble cu chibzuință.
Atunci n-au voie să lucreze nesocotit, pentru că nu fac rău numai celor ce sunt cu ei, ci fac rău întregii Biserici a lui Dumnezeu.
O mare nenorocire este totdeauna un credincios nechibzuit. Dar în vremi de cumpănă grea pentru Evanghelie
și mai ales când credinciosul nechibzuit nu-i chiar dintre frații de rând, ci dintre cei dintâi,
- atunci nenorocirea de a avea un astfel de frate, este și mai mare.
Dumnezeu nu ne-a dat într-adevăr un duh de frică, dar ne-a dat un duh de dragoste și de chibzuință (2 Tim. 1, 7).
Iar duhul chibzuinței ne călăuzește totdeauna bine, dacă mai vrem să ascultăm și să umblăm călăuziți de el.
În vremile aspre când iudeii Îl căutau, Isus Se ferește de praznice mari.
Nu umblă cu mulțime după El,
ci Își desfășoară Lucrarea Sa în tăcere și în liniște, mai în ascunziș și mai retras.
În astfel de vremuri, feriți-vă și voi de adunări mari și zgomotoase.
De grămădiri de mulțime mare, cu fanfare și paradă.
Fiindcă în astfel de împrejurări acestea nu vor putea folosi la nimic bun, dar pot face mult rău.
Chibzuința nu înseamnă că în vremile grele pentru Evanghelie, copiii Domnului trebuie să se ascundă cu frică și să stea în lenevie.
Ci înseamnă că ei toți, trebuie să fie înțelepți și să umble în așa fel încât să nu li se audă pașii până în ulițe și glasul până în piețe (Matei 12, 19).
Faceți atunci adunări mici și împrăștiate.
Urmăriți mai ales în ele adâncirea Cuvântului Sfânt, adâncirea vieții în sfințenie și trăirea în Hristos, lucrul sfânt de la om la om
și adânca pregătire a fiecăruia dintre cei credincioși, prin o puternică credință și ascultare, pentru jertfă și suferință (1 Tes. 3, 3).
Feriți-vă atunci de grămădirea de mulțimi, că mai ales acolo este totdeauna primejdia ca Hristos să fie pierdut de noi.
La praznice, aproape totdeauna mulțimea te face să-L pierzi pe Hristos.
Mai ales acum, praznicele lumii, prin viața destrăbălată și prin fărădelegile de care au ajuns pline, sunt o cursă primejdioasă pentru mai toți și pe multe suflete curate le duc la pierzare.
Căci în orice vremuri omul înțelept nu tace de tot, căci omul cu adevărat înțelept nu se socotește pe sine însuși înțelept (Rom. 12, 16), în felul de a nu lucra, și a nu vorbi.
căci așa vorbește și așa se poartă totdeauna adevărata înțelepciune.
O, Preadulcele nostru Mântuitor Isus Hristos,
Tu ne-ai fost Pildă și Model de urmat în toate lucrurile.
După cum nimeni n-a știut ca Tine cum să vorbească, tot așa nimeni n-a știut ca Tine nici cum să tacă, atunci când tăcerea era mai înțeleaptă decât orice vorbire.
De aceea Te rugăm pe Tine Doamne Isuse să-i înveți pe toți ai Tăi să știe bine în orice vreme să Te imite pe Tine și să facă tocmai cum ai făcut Tu,
ca să fie folositori Lucrării Tale, iar nu păgubitori ei.
Amin.