Marele nostru Binefăcător
Traian Dorz - Lumina Iubitului Fiu
1 - Numai Isus Hristos, Mântuitorul și Dumnezeul tău, care știe toată viața ta și cunoaște toate păcatele tale, - căci El le-a ispășit, -
numai El Singur, te poate înțelege. Numai Lui poți să-i spui totul și fără nici o teamă.
O, ce Prieten Bun ne este El.
2 - Crede că Isus este lângă tine, și vei simți că este.
Vino la El și vei simți că te învăluie cald în iubirea și brațele Sale.
Cere-I iertare și vei simți că ți-a dăruit-o.
Dă-i inima ta și vei simți că ți-o primește.
Predă-te lui Hristos cu credință, cerându-I nașterea din nou, apoi rămâi lângă El cu iubire neschimbată.
Slujește-L cu nădejde toată viața ta,
- și vei simți că ești înfiat de Dumnezeu.
3 - Fiindcă ați renunțat la toate acum pentru Hristos, le veți primi pe toate și pe totdeauna prin El.
Dar cine n-are pe Hristos e cea mai nefericită ființă de pe fața pământului.
Acum o văd numai unii, mâine o vor vedea aceasta cu toții.
4 - Sănătos este numai acela care poate purta poveri.
- Povara răbdării, povara pagubei, povara jignirii.
- Povara Crucii, povara Evangheliei, adică povara lui Hristos.
Într-adevăr, în Hristos poți.
Numai în El poți.
Deci dacă nu poți, înseamnă că nu ești în El. Căci dacă ai fi, ai fi sănătos deplin.
- Adică ai putea purta totul.
6 - Viața sfântă pretinsă de Hristos, propovăduită de apostolii Săi, trăită de primii creștini și apărată de Sfinții Părinți ai Bisericii, a devenit în mijlocul acestui fel de lume o excepție batjocorită și huiduită.
Cât de îngrozitor s-au falsificat lucrurile. Și totuși aproape nimănui nu i se pare îngrozitor.
7 - Apostolii și Sf. Părinți au fost săraci, curați și darnici.
Așa ne-au învățat ei să trăim și noi în Biserica Domnului.
Dar cei care s-au ocupat de lucruri necinstite, au adus în lume ura, nu față de ei, ci față de Evanghelie și față de Biserică prin purtările lor.
Ce blestem este acesta pentru cei vinovați de el.
8 - Creștinismul este Hristos, nu necinstiții care s-au strecurat în creștinism și în Biserica Sa.
Evanghelia este lumină și binefacere, nu obscurantism și superstiție și înapoiere.
Biserica este curăție, dragoste și căldură în unitate, nu afacerism, simbrie, fățărnicie și sectarism.
Oamenii trebuie să ajungă să vadă și să facă deosebirea.
Iar cei nelegiuiți ori să-și schimbe viața, ori să plece din Biserică!
Cerul n-are numai atâtea stele câte se văd.
Nici Biserica adevărată numai atâția luptători câți par.
9 - Ce mare păcat este frica!
Frica este unul din păcatele cele mai grele împotriva credinței și a iubirii.
Frica te duce la lepădarea de credință și la trădarea iubirii lui Hristos.
Frica te face să-ți pierzi legământul și să-ți pierzi mântuirea.
Frica te face să-ți vinzi binefăcătorul și frații.
Frica te face să calci porunca Domnului și să părăsești calea Lui.
Frica îți sugrumă conștiința, îți ucide bucuria, îți otrăvește toată pacea vieții și căminului.
Îți întunecă mintea, îți întunecă sufletul și îți nimicește adunarea.
Nu fiți fricoși voi pe care vă apără Hristos Biruitorul, de cine ați putea să vă temeți?
10 - O, suflete, nu fii fricos niciodată. Niciunde. Și în fața nimănui! Cere-I putere Domnului - și ai curaj! Totdeauna în Numele Lui și în slujba Lui - trebuie să ai cel mai mare curaj.
Teme-te numai de un singur dușman: păcatul!
de o singură nenorocire: păcatul,
de o singură osândă: păcatul,
și apoi de nimic altceva să nu te mai temi niciodată!
11 - Nu trebuie să uiți niciodată un lucru: cine te întreabă.
Nu ce te întreabă și ce-ți vorbește cineva, ci cine te întreabă: cine îți vorbește!
Că dacă te uiți la ce te întreabă un om, de cele mai multe ori nu vei fi atent și nu-i vei da nici o importanță, căci zici: a, niște lucruri de nimic!...
Dar dacă te uiți atent cine este omul care vine la tine sau la care te duci tu să te întrebe, - ochii ți se vor deschide mai cu grijă și gura ți se va închide mai cu cumpătare.
Căci mintea îți va fi mai atentă.
12 - Cât de vinovat este oricine se folosește de un suflet slab și fricos, ca să-l silească a face lucruri care pe urmă îl nefericesc și îl degradează pe toată viața lui. Acel care face din om o zdreanță netrebnică. Vrednic de scârba și de disprețul celorlalți oameni pe totdeauna adică un pârâtor și o iscoadă.
Omul căzut într-o astfel de stare, nu mai e om. A ajuns fără nici o demnitate, mai jos decât orice târâtoare.
Este degradat și în proprii săi ochi și rămâne pe totdeauna cea mai nefericită creatură de pe lume...
13 - Omul care și-a pătat conștiința și s-a compromis ajungând un vânzător netrebnic și-a terfelit cinstea și-a murdărit și cugetul și caracterul său de om făcându-se pârâșul altor semeni ai săi.
- Omul acela nu mai este om, ci demon ori viperă.
Creatura asta, dacă totuși mai are o cât de mică parte de conștiință trează în el, se va simți cea mai chinuită ființă. Cea mai nefericită, cea mai osândită și mai nenorocită creatură de pe fața pământului.
O râmă sau o broască vor fi mai fericite decât el.
14 - Nu folosi puterea pe care o ai momentan, spre a ucide sufletul oamenilor, în numele nici unui principiu. Căci e de o mie de ori mai cumplit decât le-ai ucide trupul lor.
Și tu vei cădea odată în Mâinile Viului Dumnezeu. Fii sigur de asta. Și vei vedea atunci ce îngrozitor va fi să răspunzi în fața Lui pentru silirea conștiinței cuiva. Și pentru nimicirea unicului bun al fiecărui om: personalitatea sa, caracterul său, cinstea sa (Evrei 10, 31).
Această crimă este cea mai cumplită ispășire dintre toate crimele.
15 - Față de unele suflete rele, Dumnezeu Își mai arată încă odată marea bunătate, într-o supremă și ultimă dovadă de iubire.
Dacă nici aceasta nu-i salvează, aceste suflete sunt pierdute pe vecii vecilor.
16 - Cine nu iubește pe nimeni, nici nu merită să aibă pe nimeni.
Cine n-a ajutat și n-a mângâiat nici un suflet, nici el nu va avea nici un ajutor și nici o mângâiere, când va avea cea mai mare nevoie.
Căci fiecare trebuie să secere ceea ce a semănat,
și să i se măsoare cu măsura cu care a dat și el altora.
17 - Nimenea dintre noi nu face altuia răul pe care îl face, ci numai lui însuși și-l face.
După cum nici binele pe care îl face cuiva, nu-l face altuia, ci numai lui însuși.
Își primește fiecare din Mâna lui Dumnezeu, ceea ce a dat și altora. Întocmai ceea ce merită.
Căci Dumnezeu este drept în toate căile Sale și fără de vină în toate judecățile Sale (Ps. 145, 17).
Fiecare trebuie să ispășească după cum a păcătuit și să capete bunăvoința pe care a dat-o.
Dar cine arde pe altul, va fi și el ars.
18 - Oamenii nu iubesc pe Adevăratul Dumnezeu ci forma Evangheliei, exteriorul credinței.
Acesta este falsul dumnezeu la care se închină astăzi oamenii.
Când Adevăratul Dumnezeu S-a ridicat să nimicească pe acest fals dumnezeu al lumii, oamenii L-au răstignit pe Cel Adevărat, spre a-l apăra pe celălalt, pe cel fals.
L-a omorât pe Hristos pentru Sabat. Pentru Lege pe Dătătorul Legii. Și pentru superstiții pe Dumnezeu.
19 - Lumea nu vrea adevărul, ci închipuirea adevărului.
Nu vrea miezul, ci coaja, sau nici atât.
Nu vrea Harul, ci Legea.
Nu pe Hristos, ci forma de evlavie a unor crezuri.
Pentru a salva cele ce se văd, sunt gata să ucidă totul ce nu se vede. Atât în inimile lor, cât și ale altora.
Iudeii au omorât pe Hristos, pentru a-și salva Sabatul.
20 - Prejudecățile luptă împotriva lui Hristos oriunde se ivește El, și trăirea Lui. Pentru că oriunde pătrunde El, Hristos luptă cu prejudecățile care au ajuns un nou dumnezeu pentru oameni. Luând pe nedrept locul Celui Viu și Adevărat.
Toate aceste lucruri, Hristos trebuie să Și le subordoneze. Să le coboare la picioarele Sale. Adică la locul lor.
Și să ridice mai presus de toate Slava Tatălui Sfânt.