Marele nostru Binefăcător
Traian Dorz - Lumina Iubitului Fiu
1 - Numai Isus Hristos, Mântuitorul şi Dumnezeul tău, care ştie toată viaţa ta şi cunoaşte toate păcatele tale, - căci El le-a ispăşit, -
numai El Singur, te poate înţelege. Numai Lui poţi să-i spui totul şi fără nici o teamă.
O, ce Prieten Bun ne este El.
2 - Crede că Isus este lângă tine, şi vei simţi că este.
Vino la El şi vei simţi că te învăluie cald în iubirea şi braţele Sale.
Cere-I iertare şi vei simţi că ţi-a dăruit-o.
Dă-i inima ta şi vei simţi că ţi-o primeşte.
Predă-te lui Hristos cu credinţă, cerându-I naşterea din nou, apoi rămâi lângă El cu iubire neschimbată.
Slujeşte-L cu nădejde toată viaţa ta,
- şi vei simţi că eşti înfiat de Dumnezeu.
3 - Fiindcă aţi renunţat la toate acum pentru Hristos, le veţi primi pe toate şi pe totdeauna prin El.
Dar cine n-are pe Hristos e cea mai nefericită fiinţă de pe faţa pământului.
Acum o văd numai unii, mâine o vor vedea aceasta cu toţii.
4 - Sănătos este numai acela care poate purta poveri.
- Povara răbdării, povara pagubei, povara jignirii.
- Povara Crucii, povara Evangheliei, adică povara lui Hristos.
Într-adevăr, în Hristos poţi.
Numai în El poţi.
Deci dacă nu poţi, înseamnă că nu eşti în El. Căci dacă ai fi, ai fi sănătos deplin.
- Adică ai putea purta totul.
6 - Viaţa sfântă pretinsă de Hristos, propovăduită de apostolii Săi, trăită de primii creştini şi apărată de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, a devenit în mijlocul acestui fel de lume o excepţie batjocorită şi huiduită.
Cât de îngrozitor s-au falsificat lucrurile. Şi totuşi aproape nimănui nu i se pare îngrozitor.
7 - Apostolii şi Sf. Părinţi au fost săraci, curaţi şi darnici.
Aşa ne-au învăţat ei să trăim şi noi în Biserica Domnului.
Dar cei care s-au ocupat de lucruri necinstite, au adus în lume ura, nu faţă de ei, ci faţă de Evanghelie şi faţă de Biserică prin purtările lor.
Ce blestem este acesta pentru cei vinovaţi de el.
8 - Creştinismul este Hristos, nu necinstiţii care s-au strecurat în creştinism şi în Biserica Sa.
Evanghelia este lumină şi binefacere, nu obscurantism şi superstiţie şi înapoiere.
Biserica este curăţie, dragoste şi căldură în unitate, nu afacerism, simbrie, făţărnicie şi sectarism.
Oamenii trebuie să ajungă să vadă şi să facă deosebirea.
Iar cei nelegiuiţi ori să-şi schimbe viaţa, ori să plece din Biserică!
Cerul n-are numai atâtea stele câte se văd.
Nici Biserica adevărată numai atâţia luptători câţi par.
9 - Ce mare păcat este frica!
Frica este unul din păcatele cele mai grele împotriva credinţei şi a iubirii.
Frica te duce la lepădarea de credinţă şi la trădarea iubirii lui Hristos.
Frica te face să-ţi pierzi legământul şi să-ţi pierzi mântuirea.
Frica te face să-ţi vinzi binefăcătorul şi fraţii.
Frica te face să calci porunca Domnului şi să părăseşti calea Lui.
Frica îţi sugrumă conştiinţa, îţi ucide bucuria, îţi otrăveşte toată pacea vieţii şi căminului.
Îţi întunecă mintea, îţi întunecă sufletul şi îţi nimiceşte adunarea.
Nu fiţi fricoşi voi pe care vă apără Hristos Biruitorul, de cine aţi putea să vă temeţi?
10 - O, suflete, nu fii fricos niciodată. Niciunde. Şi în faţa nimănui! Cere-I putere Domnului - şi ai curaj! Totdeauna în Numele Lui şi în slujba Lui - trebuie să ai cel mai mare curaj.
Teme-te numai de un singur duşman: păcatul!
de o singură nenorocire: păcatul,
de o singură osândă: păcatul,
şi apoi de nimic altceva să nu te mai temi niciodată!
11 - Nu trebuie să uiţi niciodată un lucru: cine te întreabă.
Nu ce te întreabă şi ce-ţi vorbeşte cineva, ci cine te întreabă: cine îţi vorbeşte!
Că dacă te uiţi la ce te întreabă un om, de cele mai multe ori nu vei fi atent şi nu-i vei da nici o importanţă, căci zici: a, nişte lucruri de nimic!...
Dar dacă te uiţi atent cine este omul care vine la tine sau la care te duci tu să te întrebe, - ochii ţi se vor deschide mai cu grijă şi gura ţi se va închide mai cu cumpătare.
Căci mintea îţi va fi mai atentă.
12 - Cât de vinovat este oricine se foloseşte de un suflet slab şi fricos, ca să-l silească a face lucruri care pe urmă îl nefericesc şi îl degradează pe toată viaţa lui. Acel care face din om o zdreanţă netrebnică. Vrednic de scârba şi de dispreţul celorlalţi oameni pe totdeauna adică un pârâtor şi o iscoadă.
Omul căzut într-o astfel de stare, nu mai e om. A ajuns fără nici o demnitate, mai jos decât orice târâtoare.
Este degradat şi în proprii săi ochi şi rămâne pe totdeauna cea mai nefericită creatură de pe lume...
13 - Omul care şi-a pătat conştiinţa şi s-a compromis ajungând un vânzător netrebnic şi-a terfelit cinstea şi-a murdărit şi cugetul şi caracterul său de om făcându-se pârâşul altor semeni ai săi.
- Omul acela nu mai este om, ci demon ori viperă.
Creatura asta, dacă totuşi mai are o cât de mică parte de conştiinţă trează în el, se va simţi cea mai chinuită fiinţă. Cea mai nefericită, cea mai osândită şi mai nenorocită creatură de pe faţa pământului.
O râmă sau o broască vor fi mai fericite decât el.
14 - Nu folosi puterea pe care o ai momentan, spre a ucide sufletul oamenilor, în numele nici unui principiu. Căci e de o mie de ori mai cumplit decât le-ai ucide trupul lor.
Şi tu vei cădea odată în Mâinile Viului Dumnezeu. Fii sigur de asta. Şi vei vedea atunci ce îngrozitor va fi să răspunzi în faţa Lui pentru silirea conştiinţei cuiva. Şi pentru nimicirea unicului bun al fiecărui om: personalitatea sa, caracterul său, cinstea sa (Evrei 10, 31).
Această crimă este cea mai cumplită ispăşire dintre toate crimele.
15 - Faţă de unele suflete rele, Dumnezeu Îşi mai arată încă odată marea bunătate, într-o supremă şi ultimă dovadă de iubire.
Dacă nici aceasta nu-i salvează, aceste suflete sunt pierdute pe vecii vecilor.
16 - Cine nu iubeşte pe nimeni, nici nu merită să aibă pe nimeni.
Cine n-a ajutat şi n-a mângâiat nici un suflet, nici el nu va avea nici un ajutor şi nici o mângâiere, când va avea cea mai mare nevoie.
Căci fiecare trebuie să secere ceea ce a semănat,
şi să i se măsoare cu măsura cu care a dat şi el altora.
17 - Nimenea dintre noi nu face altuia răul pe care îl face, ci numai lui însuşi şi-l face.
După cum nici binele pe care îl face cuiva, nu-l face altuia, ci numai lui însuşi.
Îşi primeşte fiecare din Mâna lui Dumnezeu, ceea ce a dat şi altora. Întocmai ceea ce merită.
Căci Dumnezeu este drept în toate căile Sale şi fără de vină în toate judecăţile Sale (Ps. 145, 17).
Fiecare trebuie să ispăşească după cum a păcătuit şi să capete bunăvoinţa pe care a dat-o.
Dar cine arde pe altul, va fi şi el ars.
18 - Oamenii nu iubesc pe Adevăratul Dumnezeu ci forma Evangheliei, exteriorul credinţei.
Acesta este falsul dumnezeu la care se închină astăzi oamenii.
Când Adevăratul Dumnezeu S-a ridicat să nimicească pe acest fals dumnezeu al lumii, oamenii L-au răstignit pe Cel Adevărat, spre a-l apăra pe celălalt, pe cel fals.
L-a omorât pe Hristos pentru Sabat. Pentru Lege pe Dătătorul Legii. Şi pentru superstiţii pe Dumnezeu.
19 - Lumea nu vrea adevărul, ci închipuirea adevărului.
Nu vrea miezul, ci coaja, sau nici atât.
Nu vrea Harul, ci Legea.
Nu pe Hristos, ci forma de evlavie a unor crezuri.
Pentru a salva cele ce se văd, sunt gata să ucidă totul ce nu se vede. Atât în inimile lor, cât şi ale altora.
Iudeii au omorât pe Hristos, pentru a-şi salva Sabatul.
20 - Prejudecăţile luptă împotriva lui Hristos oriunde se iveşte El, şi trăirea Lui. Pentru că oriunde pătrunde El, Hristos luptă cu prejudecăţile care au ajuns un nou dumnezeu pentru oameni. Luând pe nedrept locul Celui Viu şi Adevărat.
Toate aceste lucruri, Hristos trebuie să Şi le subordoneze. Să le coboare la picioarele Sale. Adică la locul lor.
Şi să ridice mai presus de toate Slava Tatălui Sfânt.