Meditând la Ghețimani

Vremea cercetării noastre

E târziu în noapte. Afară e liniște. Gândurile îmi zboară spre frați. Parcă am fi împreună...

Hai să ne urcăm la Golgota, să-L vedem pe Domnul cum moare pe cruce. Dar înainte de a merge la Golgota, haideți să trecem prin grădina Ghețimani.

Un fior parcă te străbate. Pășim încet printre măslinii bătrâni care au rămas înmărmuriți, în nemișcare. Nici o adiere de vânt nu suflă printre ramurile lor lipsite de rod. Vântul se odihnește în cămările lui. Luna își continuă mersul ei liniștit, răspândind printre ramuri peste chipurile ucenicilor adormiți. Scăpărări de lumini se văd în depărtare, vestind apropierea unei furtuni. Peste tot e liniște în natura moartă...

În grădina tainică, Unul singur veghează. E Omul durerii. E singur, ucenicii copleșiți de întristare dorm, L-au lăsat singur. Veniți să-L vedem pe Domnul în rugăciune. A căzut cu fața la pământ și ruga Lui se înalță sfâșietoare.

E atâta tremurare în glasul Lui! Zbuciumul a luat locul liniștii de altădată. Și acest chin e ca de moarte. Și ruga Lui e tot mai fierbinte, ieșind din inima care se mistuie în noaptea rece. De pe trupul Lui sudori cad pe pământ, ca niște picături mari de sânge amestecându-se cu țărână.

Străjeri ai nopții, spuneți-ne cum era fața Lui? Pământule udat cu lacrimi și sânge, ce-ai simțit tu în ceasul acela?

Dar tu, suflete al meu, ce simți tu? Privește și vezi pe Stăpânul tău cum se roagă pentru tine și tu stai nepăsător. În trecutul întunecat, cât de mult am dormit somnul nepăsării. Anii cei mai frumoși din viața noastră i-am pierdut. Focul tinereții l-am dăruit lumii și plăcerilor ei. Nu L-am cunoscut pe Domnul, n-am cunoscut dragostea Lui, n-am cunoscut cât de mult ne-a iubit El.

Cu câtă dragoste ne-a așteptat, ani de zile, și încă așteaptă. Dar cât? Noi nu știm. Fiecare lucru își are vremea lui. Și noi avem o vreme. Vremea cercetării noastre. Dar dacă noi nu cunoaștem vremea cercetării noastre și continuăm să mergem pe calea cea rea, care vor fi urmările? Cunoaștem din Sfintele Scripturi urmările dureroase ale acestei necunoașteri. De pildă, în ținutul gadarenilor era un om stăpânit de o legiune de draci (Marcu 5, 1-20). Era într-o stare groaznică, nici nu mai locuia printre oameni, ci prin morminte. Oamenii l-au legat, i-au pus picioarele în obezi și la mâini i-au pus cătușe. Dar era zadarnic, căci nimeni nu-l putea ține. - Cum de altfel nici azi nimic nu poate opri pe cel păcătos, nici mustrarea nici pedeapsa, nici temnița. - Dar nici măcar un astfel de om nu este uitat de Dumnezeu. Și acest om era în planul de mântuire al lui Dumnezeu. Așa cum voia lui Dumnezeu este ca toți oamenii să fie mântuiți (Ioan 6, 40; 1 Tim. 2, 4; Tit 2, 13).

Într-o zi, Domnul Isus a ajuns pe țărmul acela și l-a mântuit pe omul îndrăcit. Lucrul acesta ar fi trebuit să fie o pricină de mare bucurie. pentru toți locuitorii acelui ținut. Dar n-a fost așa. Ei s-au supărat L-au rugat pe Domnul să plece din ținutul lor. Pentru ei porcii erau mai scumpi decât mântuirea. Domnul a plecat, dar citiți și veți vedea că după aceea Domnul Isus nu a mai venit niciodată prin ținutul lor. Ei n-au cunoscut vremea cercetării și au rămas în păcatul lor.

Ierusalimul și-a avut și el vremea cercetării sale (Luca 19, 41-44). Domnul Isus a plâns pentru cetate și a zis: „Dacă ai fi cunosc și tu măcar în această zi lucrurile care puteau să-ți dea pacea; dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi...” Vremea cercetării trecuse, a urmat apoi vremea durerilor fără nădejde, fără lumină, fără putință de salvare.

Isus a plâns pentru Ierusalim, Isus plânge pentru fiecare suflet ce-și împietrește inima.

Care este vremea cercetării, cum poate fi ea cunoscută? Ori de câte ori vom auzi Cuvântul lui Dumnezeu, ori de câte ori vom fi chemați de Dumnezeu, pentru noi e vremea cercetării. Ferice de acela care-și cunoaște vremea cercetării și se întoarce de pe căile cele rele la Dumnezeu. Câți nu au avut vremea lor, dar n-au cunoscut-o și apoi a trecut. Au urmat zile de grele încercări, nici o rază de lumină, nici un cuvânt din partea lui Dumnezeu. Totul întuneric beznă. Ar fi crezut ei, sărmanii, dar era prea târziu. „Credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Rom. 10, 17). Cât timp ar fi putut să-l audă, nu l-au ascultat, iar acum era prea târziu. Nu mai era nimeni care să-l vestească.

Dragul meu, vremea cercetării pentru tine poate să treacă, după cum a trecut pentru atâția care n-au cunoscut-o. Viitorul, veșnicia, depinde de ceea ce vom face acum. Fericiți vom fi aici, în durere, primindu-L pe Domnul Isus ca Mântuitor al nostru și fericirea noastră va continua în veșnicie. Domnul Isus să-ți ajute. Nici o Evanghelie, nici un cuvânt de iertare nu este pe mâine. Pentru mâine este întunerec, plâns, scrâșnire din dinți. Azi ești chemat, ești așteptat. Cerul întreg așteaptă cu brațele deschise întoarcerea ta: Vino! Te îmbrățișez cu toată dragostea.

Falcău, 10 ianuarie 1958