Mielul de Paști. Câți înțeleg însemnătatea acestui miel?

În Praznicul Sf. Învieri e și mieluțul de Paști. Mielul de Paști nu lipsește nici din căsuța celui mai umil creștin. Câți însă înțeleg însemnătatea acestui miel? Sunt atât de puțini creștinii care îți pot răspunde în toate corect ce înseamnă mielul ce-l mâncăm de Paști (un creștin îmi spunea că fără friptură de miel nu „alunecă” vinul).

Sunt atât de puțini creștinii care vor putea îndată răspunde corect ce înseamnă „paștile” pe care le mâncăm la Paști!

Despre Praznicul Paștilor, creștinii, de regulă, știu numai atât că a înviat Domnul, dar în acest praznic mare și sfânt sunt puse toate învățăturile și tainele mântuirii sufletești. În el se află și jertfa Mielului.

Praznicul Învierii este și praznicul Mielului, praznicul aducerii-aminte că Mielul lui Dumnezeu a suferit pentru păcatele noastre și prin sângele Lui am scăpat din robie la libertate și din moarte la viață.

Cea mai minunată icoană a Mielului pascal se află la Ieșire, capitolul 12: „Și a zis Domnul către Moise: «Fiecare om să ia un miel de fiecare casă și să-l junghie. Și să ia din sângele lui și să ungă amândoi stâlpii de la ușă și pragul ușii caselor… În noaptea aceea, Eu voi trece prin țara Egiptului și voi lovi pe toți întâii născuți din Egipt, de la om până la dobitoc… Și va fi sângele semn vouă pe casele în care veți fi. Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi, așa că nu vă va nimici nici o urgie»” (Ieșire 12, 1-13).

După această înștiințare a Domnului, a venit peste Egipt urgia cea mare a morții. A urmat noaptea cea fioroasă când moartea umblă din casă în casă. În fiecare casă de egiptean era moarte; era plângere și tânguire. Muriseră toți cei întâi născuți.

Dar israelitenii erau liniștiți. În acea noapte teribilă a morții, casele lor erau apărate prin sângele mielului. Îndărătul ușilor stropite cu sângele mielului, aveau o pace dulce și scumpă. Îndărătul ușilor era lumină și viață.

Mielul care i-a apărat pe israeliteni de urgia morții este icoana Mântuitorului… Este icoana „Mielului lui Dumnezeu, Cel ce spre junghiere S-a adus” (Is 53). Ce icoană minunată a mântuirii este aceasta! Doar nicăieri în Scriptură nu este o icoană mai minunată și mai mult spunătoare decât aceasta. Prin ea putem vedea toată taina cea mare și sfântă a mântuirii noastre prin sângele Mielului, prin jertfa cea mare și sfântă a Crucii.

Sângele mielului îi apăra pe israeliteni de sabia morții. Îngerul se uita numai la ușorii casei și unde vedea sângele nu intra cu sabia morții.

Aceasta este jertfa cea mare și scumpă a sângelui, ce ni se dă nouă în dar. Aceasta este jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor Care ne scapă de moarte și pieire sufletească. Pentru păcatele noastre, sabia morții și pieirii sufletești ar trebui să intre prin casele noastre și prin sufletele noastre, dar ne apără sângele Mielului.

Ah, ce scump și prețios este sângele Mielului în fața Tatălui Ceresc! Prin Sângele acesta, Tatăl Ceresc nu vede păcatele noastre. Câți însă știu prețui și folosi acest dar mare și sfânt?

Fratele meu! Să știi că toate sforțările și opintelile tale să scapi de patimi și năravuri rele sunt și vor fi zadarnice până nu vei avea pe Mielul „Cel ce ridică păcatele lumii”. Ferice de casa și de sufletul unde se află Mielul. Acolo Satana este înfrânt. Acolo trăiește un biruitor. Diavolul a fost înfrânt definitiv prin Jertfa de pe Crucea Golgotei și el poate fi și azi înfrânt numai prin „sângele Mielului”.

În timpul fioroasei nopți din Egipt, în fiecare casă de egiptean era un mort. Unde era sânge de miel era viață, unde nu era acest sânge era moarte.

Așa e și azi, scumpul meu cititor. Să știți că oriunde nu-i Jertfa cea sfântă a Mielului, acolo e moarte sufletească. Să știți că orice casă, orice suflet care n-a aflat și n-a primit Jertfa Mielului stă sub judecata morții.

O noapte fioroasă, o teribilă noapte sufletească s-a făcut parcă și în zilele noastre. O noapte plină de urgie și de prăpăd sufletesc și de moarte sufletească, pentru că lumea nu-L cunoaște și nu-L primește pe Mielul lui Dumnezeu. Vai ce puține sunt casele și sufletele cu „ușorii” stropiți de sângele Mielului!

„Și a zis Domnul către Moise: «Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului»” (Exod 12, 1-2). O, ce adânc înțeles sufletesc este și în această înștiințare a lui Dumnezeu! Sângele mielului a fost pentru israeliteni un hotar de viață nouă. De la stropirea ușilor cu sângele mielului, Domnul Dumnezeu începe a socoti o lună nouă în viața și-n istoria poporului Său. Timpul petrecut lângă cuptoarele lui Faraon nu mai avea nici un preț înaintea lui Dumnezeu.

Așa e și cu viața noastră, scumpul meu cititor. Viața noastră are preț numai în lumina Mielului, numai în lumina răscumpărării noastre prin sângele scumpului nostru Mântuitor. Viața noastră începe numai de la această dată. Timpul petrecut cu „cărămizile” și „oalele” diavolului Faraon - timpul petrecut în răutăți și nepăsare de cele sufletești - n-are nici un preț în ochii lui Dumnezeu. E un timp pierdut pentru noi… pierdut pentru Împărăția lui Dumnezeu. O „lume nouă”, un „an nou”, o viață nouă începe în viața noastră numai după primirea Mielului, începe numai după ce ne-am stropit „ușorii” cu sângele Mielului.

E și ziua învierii vieții noastre celei sufletești, dăruite prin moartea și învierea Domnului. Însă vai, lumea e plină de moarte și prăpăd sufletesc. La ultima plagă trimisă asupra egiptenilor, în fiecare casă era câte un mort. Dar azi, în atâtea și atâtea case nu este nici un „viu”, toți sunt „morți”. Viață și lumină sufletească e Praznicul Învierii! Câți însă îl trăiesc și îl petrec în moarte și întuneric…

Scumpii mei frați ostași și toți cei ce aveți „ușorii” caselor voastre sufletești stropiți cu sângele Mielului - ajutați și pe alții să-și stropească viața cu acest sânge și „semn” de viață și mântuire!

Mântuit prin jertfa unui mielușel

În imaginea de mai jos se vede o întâmplare care aievea a și avut loc, în anul 1902, într-un orășel din ținutul Ruhr din Germania.

Un muncitor lucra pe acoperișul unei clădiri. Deodată trecătorii observară cu groază că muncitorul se clatină și începe a se prăbuși.

- E pierdut! Strigară cu toții. Muncitorul cădea de la o mare înălțime.

- Vai mie, soțul meu!… Vai mie, copiii mei!… striga deznădăjduită soția lui.

Muncitorul cade pe pământ. Dar, o minune. În clipa următoare se ridică. Nu i se întâmplase nimic.

În timpul căderii, tocmai păștea pe lângă clădire o oaie cu mielușelul ei. Muncitorul cade cu spatele tocmai în spatele mielușelului. Mielușelul se îndoaie, se frânge; sângele-i stropește pământul, dar îl apără pe cel căzut de o moarte sigură. Trupușorul lui se face o apărare moale, o pernă moale pentru cel căzut. Fără această apărare, cel căzut s-ar fi zdrobit, dar în locu-i a fost zdrobit mielușelul. A scăpat de la moarte prin moartea unui mielușel.

Ce icoană minunată este și aceasta pentru sărbătorile Învierii! Să nu uităm că Praznicul Învierii este și praznicul Mielului. Să nu uităm că Mântuitorul a fost înainte de toate „Mielul lui Dumnezeu, Cel care a venit să ridice păcatele lumii” (In 1, 29) prin jertfa Sa.

Paștile - anafora - pe care le mâncăm în Ziua Învierii închipuie pe Mielul Cel ce S-a jertfit pentru noi și învierea noastră la o viață nouă.

Praznicul Învierii este praznicul Mielului, praznicul aducerii-aminte că Mielul lui Dumnezeu a murit pentru păcatele noastre și prin moartea Lui am scăpat din robie la libertate și din moarte la viață.

Alături de „Hristos a înviat!”, în Ziua Învierii ar trebui să răsune și cântarea „Slăvit să fie Mielul!”, căci prin El și jertfa Lui am scăpat din moarte și osândă.

Noi suntem în chipul muncitorului din Ruhr. Toți suntem într-o neîncetată alunecare și prăbușire în moarte și păcat. Ce s-ar alege de noi dacă dedesubtul căderii noastre n-ar fi Mielul lui Dumnezeu, Cel care moare pentru noi și ne scapă prin moartea Lui?

Muncitorul scăpat putea să spună: „Eu am scăpat prin moartea unui miel… Eu trăiesc prin moartea unui miel”.

Noi nu numai că putem spune acest lucru, ci trebuie să-l strigăm pe tot locul. Să strigăm prin tot locul că noi trăim prin jertfa și sângele Mielului. Slavă Ție, Miel preasfânt, amin și de-a pururi slavă Ție, pentru acest dar mare și sfânt de care ne-ai învrednicit.

Biblia ne spune că cetele îngerești Îl slăvesc neîncetat pe Mielul. „Și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului și cântau o cântare nouă și ziceau: «Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile; căci ai fost junghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, pe toți oamenii, din orice seminție, din orice limbă, de orice norod și orice neam»” (Apoc 4, 10-11; 5, 8-9).

Slavă Ție, Miel preasfânt, că ne-ai răscumpărat și pe noi cu scump sângele Tău și ne-ai făcut nouă „ospăț”. Mântuirea noastră este a Dumnezeului nostru Care șade pe scaunul de domnie și a Mielului… Amin, a Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înțelepciunea, cinstea, puterea și tăria în vecii vecilor. Amin (Apoc 7, 10-12).