Mielul de Paşti. Câţi înţeleg însemnătatea acestui miel?

În Praznicul Sf. Învieri e şi mieluţul de Paşti. Mielul de Paşti nu lipseşte nici din căsuţa celui mai umil creştin. Câţi însă înţeleg însemnătatea acestui miel? Sunt atât de puţini creştinii care îţi pot răspunde în toate corect ce înseamnă mielul ce-l mâncăm de Paşti (un creştin îmi spunea că fără friptură de miel nu „alunecă” vinul).

Sunt atât de puţini creştinii care vor putea îndată răspunde corect ce înseamnă „paştile” pe care le mâncăm la Paşti!

Despre Praznicul Paştilor, creştinii, de regulă, ştiu numai atât că a înviat Domnul, dar în acest praznic mare şi sfânt sunt puse toate învăţăturile şi tainele mântuirii sufleteşti. În el se află şi jertfa Mielului.

Praznicul Învierii este şi praznicul Mielului, praznicul aducerii-aminte că Mielul lui Dumnezeu a suferit pentru păcatele noastre şi prin sângele Lui am scăpat din robie la libertate şi din moarte la viaţă.

Cea mai minunată icoană a Mielului pascal se află la Ieşire, capitolul 12: „Şi a zis Domnul către Moise: «Fiecare om să ia un miel de fiecare casă şi să-l junghie. Şi să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii de la uşă şi pragul uşii caselor… În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din Egipt, de la om până la dobitoc… Şi va fi sângele semn vouă pe casele în care veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie»” (Ieşire 12, 1-13).

După această înştiinţare a Domnului, a venit peste Egipt urgia cea mare a morţii. A urmat noaptea cea fioroasă când moartea umblă din casă în casă. În fiecare casă de egiptean era moarte; era plângere şi tânguire. Muriseră toţi cei întâi născuţi.

Dar israelitenii erau liniştiţi. În acea noapte teribilă a morţii, casele lor erau apărate prin sângele mielului. Îndărătul uşilor stropite cu sângele mielului, aveau o pace dulce şi scumpă. Îndărătul uşilor era lumină şi viaţă.

Mielul care i-a apărat pe israeliteni de urgia morţii este icoana Mântuitorului… Este icoana „Mielului lui Dumnezeu, Cel ce spre junghiere S-a adus” (Is 53). Ce icoană minunată a mântuirii este aceasta! Doar nicăieri în Scriptură nu este o icoană mai minunată şi mai mult spunătoare decât aceasta. Prin ea putem vedea toată taina cea mare şi sfântă a mântuirii noastre prin sângele Mielului, prin jertfa cea mare şi sfântă a Crucii.

Sângele mielului îi apăra pe israeliteni de sabia morţii. Îngerul se uita numai la uşorii casei şi unde vedea sângele nu intra cu sabia morţii.

Aceasta este jertfa cea mare şi scumpă a sângelui, ce ni se dă nouă în dar. Aceasta este jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor Care ne scapă de moarte şi pieire sufletească. Pentru păcatele noastre, sabia morţii şi pieirii sufleteşti ar trebui să intre prin casele noastre şi prin sufletele noastre, dar ne apără sângele Mielului.

Ah, ce scump şi preţios este sângele Mielului în faţa Tatălui Ceresc! Prin Sângele acesta, Tatăl Ceresc nu vede păcatele noastre. Câţi însă ştiu preţui şi folosi acest dar mare şi sfânt?

Fratele meu! Să ştii că toate sforţările şi opintelile tale să scapi de patimi şi năravuri rele sunt şi vor fi zadarnice până nu vei avea pe Mielul „Cel ce ridică păcatele lumii”. Ferice de casa şi de sufletul unde se află Mielul. Acolo Satana este înfrânt. Acolo trăieşte un biruitor. Diavolul a fost înfrânt definitiv prin Jertfa de pe Crucea Golgotei şi el poate fi şi azi înfrânt numai prin „sângele Mielului”.

În timpul fioroasei nopţi din Egipt, în fiecare casă de egiptean era un mort. Unde era sânge de miel era viaţă, unde nu era acest sânge era moarte.

Aşa e şi azi, scumpul meu cititor. Să ştiţi că oriunde nu-i Jertfa cea sfântă a Mielului, acolo e moarte sufletească. Să ştiţi că orice casă, orice suflet care n-a aflat şi n-a primit Jertfa Mielului stă sub judecata morţii.

O noapte fioroasă, o teribilă noapte sufletească s-a făcut parcă şi în zilele noastre. O noapte plină de urgie şi de prăpăd sufletesc şi de moarte sufletească, pentru că lumea nu-L cunoaşte şi nu-L primeşte pe Mielul lui Dumnezeu. Vai ce puţine sunt casele şi sufletele cu „uşorii” stropiţi de sângele Mielului!

„Şi a zis Domnul către Moise: «Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului»” (Exod 12, 1-2). O, ce adânc înţeles sufletesc este şi în această înştiinţare a lui Dumnezeu! Sângele mielului a fost pentru israeliteni un hotar de viaţă nouă. De la stropirea uşilor cu sângele mielului, Domnul Dumnezeu începe a socoti o lună nouă în viaţa şi-n istoria poporului Său. Timpul petrecut lângă cuptoarele lui Faraon nu mai avea nici un preţ înaintea lui Dumnezeu.

Aşa e şi cu viaţa noastră, scumpul meu cititor. Viaţa noastră are preţ numai în lumina Mielului, numai în lumina răscumpărării noastre prin sângele scumpului nostru Mântuitor. Viaţa noastră începe numai de la această dată. Timpul petrecut cu „cărămizile” şi „oalele” diavolului Faraon - timpul petrecut în răutăţi şi nepăsare de cele sufleteşti - n-are nici un preţ în ochii lui Dumnezeu. E un timp pierdut pentru noi… pierdut pentru Împărăţia lui Dumnezeu. O „lume nouă”, un „an nou”, o viaţă nouă începe în viaţa noastră numai după primirea Mielului, începe numai după ce ne-am stropit „uşorii” cu sângele Mielului.

E şi ziua învierii vieţii noastre celei sufleteşti, dăruite prin moartea şi învierea Domnului. Însă vai, lumea e plină de moarte şi prăpăd sufletesc. La ultima plagă trimisă asupra egiptenilor, în fiecare casă era câte un mort. Dar azi, în atâtea şi atâtea case nu este nici un „viu”, toţi sunt „morţi”. Viaţă şi lumină sufletească e Praznicul Învierii! Câţi însă îl trăiesc şi îl petrec în moarte şi întuneric…

Scumpii mei fraţi ostaşi şi toţi cei ce aveţi „uşorii” caselor voastre sufleteşti stropiţi cu sângele Mielului - ajutaţi şi pe alţii să-şi stropească viaţa cu acest sânge şi „semn” de viaţă şi mântuire!

Mântuit prin jertfa unui mieluşel

În imaginea de mai jos se vede o întâmplare care aievea a şi avut loc, în anul 1902, într-un orăşel din ţinutul Ruhr din Germania.

Un muncitor lucra pe acoperişul unei clădiri. Deodată trecătorii observară cu groază că muncitorul se clatină şi începe a se prăbuşi.

- E pierdut! Strigară cu toţii. Muncitorul cădea de la o mare înălţime.

- Vai mie, soţul meu!… Vai mie, copiii mei!… striga deznădăjduită soţia lui.

Muncitorul cade pe pământ. Dar, o minune. În clipa următoare se ridică. Nu i se întâmplase nimic.

În timpul căderii, tocmai păştea pe lângă clădire o oaie cu mieluşelul ei. Muncitorul cade cu spatele tocmai în spatele mieluşelului. Mieluşelul se îndoaie, se frânge; sângele-i stropeşte pământul, dar îl apără pe cel căzut de o moarte sigură. Trupuşorul lui se face o apărare moale, o pernă moale pentru cel căzut. Fără această apărare, cel căzut s-ar fi zdrobit, dar în locu-i a fost zdrobit mieluşelul. A scăpat de la moarte prin moartea unui mieluşel.

Ce icoană minunată este şi aceasta pentru sărbătorile Învierii! Să nu uităm că Praznicul Învierii este şi praznicul Mielului. Să nu uităm că Mântuitorul a fost înainte de toate „Mielul lui Dumnezeu, Cel care a venit să ridice păcatele lumii” (In 1, 29) prin jertfa Sa.

Paştile - anafora - pe care le mâncăm în Ziua Învierii închipuie pe Mielul Cel ce S-a jertfit pentru noi şi învierea noastră la o viaţă nouă.

Praznicul Învierii este praznicul Mielului, praznicul aducerii-aminte că Mielul lui Dumnezeu a murit pentru păcatele noastre şi prin moartea Lui am scăpat din robie la libertate şi din moarte la viaţă.

Alături de „Hristos a înviat!”, în Ziua Învierii ar trebui să răsune şi cântarea „Slăvit să fie Mielul!”, căci prin El şi jertfa Lui am scăpat din moarte şi osândă.

Noi suntem în chipul muncitorului din Ruhr. Toţi suntem într-o neîncetată alunecare şi prăbuşire în moarte şi păcat. Ce s-ar alege de noi dacă dedesubtul căderii noastre n-ar fi Mielul lui Dumnezeu, Cel care moare pentru noi şi ne scapă prin moartea Lui?

Muncitorul scăpat putea să spună: „Eu am scăpat prin moartea unui miel… Eu trăiesc prin moartea unui miel”.

Noi nu numai că putem spune acest lucru, ci trebuie să-l strigăm pe tot locul. Să strigăm prin tot locul că noi trăim prin jertfa şi sângele Mielului. Slavă Ţie, Miel preasfânt, amin şi de-a pururi slavă Ţie, pentru acest dar mare şi sfânt de care ne-ai învrednicit.

Biblia ne spune că cetele îngereşti Îl slăvesc neîncetat pe Mielul. „Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului şi cântau o cântare nouă şi ziceau: «Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile; căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, pe toţi oamenii, din orice seminţie, din orice limbă, de orice norod şi orice neam»” (Apoc 4, 10-11; 5, 8-9).

Slavă Ţie, Miel preasfânt, că ne-ai răscumpărat şi pe noi cu scump sângele Tău şi ne-ai făcut nouă „ospăţ”. Mântuirea noastră este a Dumnezeului nostru Care şade pe scaunul de domnie şi a Mielului… Amin, a Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înţelepciunea, cinstea, puterea şi tăria în vecii vecilor. Amin (Apoc 7, 10-12).