Mijloacele sfințirii
Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu
Fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră este o poruncă și nu numai un sfat, pentru toți credincioșii lui Dumnezeu. Dar mai ales pentru împreună-lucrătorii Lui (1 Petru 1, 15).
Căci mai ales ei trebuie să trăiască înaintea Lui în sfințenie și neprihănire toate zilele vieții lor (Luca 1, 75).
Îmbrăcați în omul cel nou, făcut după Chipul lui Dumnezeu, de o sfințenie și neprihănire pe care o dă adevărul (Efes. 4, 24).
Și, după cum Hristos S-a sfințit El Însuși pentru ucenicii Săi (Ioan 17, 19), tot așa și ei trebuie să se sfințească pentru ucenicii lor.
Fiindcă numai așa aceștia vor putea fi sfințiți în adevăr...
Aici trebuie să repetăm ceea ce am mai spus: împreună-lucrătorul lui Dumnezeu trebuie să stea totdeauna pe o treaptă mai înaltă decât lucrarea pe care o face.
Luați pildă de la zidar: el totdeauna trebuie să fie mai înalt decât zidăria lui. Numai așa va vedea bine ceea ce face. Numai așa va putea zidi drept și frumos. Numai așa va putea înălța lucrarea încredințată lui. Căci ce lucrare ar putea face un zidar, dintr-o stare mai prejos decât lucrarea sa?
Un lucrător sfânt va face o lucrare bună.
Un lucrător bun va face o lucrare bunișoară.
Un lucrător bunișor va face o lucrare slabă.
Iar un lucrător slab va face o lucrare netrebnică.
Fiindcă lucrarea este totdeauna cu o treaptă mai prejos decât lucrătorul care o face.
Deci pentru a face o lucrare înaltă, frumoasă și durabilă trebuie neapărat să te ridici mereu tot mai sus pe schelele sfințeniei. Căci numai de acolo vei putea spune cu tot curajul smereniei cerești:
„- Urmați-mă pe mine, fraților... și uitați-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveți în noi (Filip. 3, 17).
Vă rog să călcați pe urmele mele (1 Cor. 4, 16), căci și eu calc pe urmele lui Hristos (1 Cor. 11, 1).
Ce ați învățat, ce ați primit și auzit de la mine și ce ați văzut în mine faceți! Și Dumnezeul păcii va fi cu voi (Filip. 4, 9).
Și voi înșivă ați călcat pe urmele mele și pe urmele Domnului... așa că ați ajuns o pildă pentru toți... (1 Tes. 1, 6-7).”
Fiindcă atunci lucrarea ta va avea spre cine să privească și să se îndemne la sfințenie; tu vei fi o pildă înaltă pentru ea.
De aceea, frate lucrător cu Dumnezeu, nu te mulțumi niciodată cu tine însuți, cu ceea ce ai ajuns să faci. Nu înceta niciodată să-ți dai toate silințele spre a uni tot mai mult și mai mult o virtute sfântă cu alta. O stare sfântă cu alta. O treaptă sfântă cu alta (2 Petru 1, 5-11). Pentru ca încercarea credinței (și lucrării) voastre să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Iisus Hristos (1 Petru 1, 7).
Cele trei mijloace de sfințire ale vieții, mai puternice, sunt:
1. Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, Biblia. Cercetarea și meditația lui zilnică, cu toată stăruința atenției și cu toată dorința ascultării.
2. Rugăciunea fierbinte, adâncă, puternică, sinceră, iubitoare, necurmată și din toată inima... Însoțită cât mai adesea de post. Și totdeauna de înfrânare.
3. Părtășia frățească. Cercetarea frățească. Ajutorarea frățească. Unitatea frățească. Adunarea frățească. Ascultarea frățească. Dragostea frățească.
Cuvântul îți va da lumina lui Hristos.
Rugăciunea îți va da puterea lui Hristos.
Iar părtășia îți va da căldura lui Hristos.
Acestea trei îți vor da sfințenia vieții.
Iar viața ta va merge mereu crescând din har în har, din putere în putere, din stare în stare, prin Duhul Domnului, spre plinătatea lui Hristos.
Lucrarea pe care atunci Duhul lui Hristos o va face prin tine va fi o lucrare crescândă în sfințenie. Ea te va urma pe tine din treaptă în treaptă, spre nivelul cel mai înalt spre care a gândit-o Dumnezeu.
Frate împreună-lucrător al lui Dumnezeu, dacă lumea îți pretinde perfecționarea în specialitatea ta, Hristos îți pretinde și mai mult.
Sfințește-te pentru El, Stăpânul și Domnul tău.
Și pentru lucrarea Lui, care este cinstea și răsplata ta.
Slavă veșnică Ție, Dumnezeul și Domnul nostru, Care Te-ai îndurat să ne chemi și pe noi la marea cinste de a fi împreună-lucrători cu Tine în această operă de artă veșnică și mântuitoare!
Slavă Ție pentru că ne îndemni să călcăm pe urmele Tale, mereu mai spre înălțimi, mai spre desăvârșire!
Fă să ne ațintim privirile necurmat la Tine, spre a deveni tot mai potriviți cu măsura cerințelor Tale.
Fă-ne tot mai vrednici, spre a fi luați ca pildă, de sufletele iubite pe care Tu le-ai încredințat creșterii noastre (1 Petru 5, 1-4).
Te rugăm, pune în inimile tuturor lucrătorilor Tăi acest gând sfințitor. Și ajută-i, neîcetat să se ridice ei înșiși, prin trăirea lor, mereu mai sus în ochii adunării Tale.
Iar Tu să-i poți ridica tot mai sus în prețuirea și dragostea celor ce îi urmează.
Căci astfel de lucrători sunt și lauda Ta și lauda alor Tăi.
Amin!
Iubire, nici nu știu să spun
Iubire, nici nu știu să spun
ce bună-ai fost cu mine,
căci harul tău cu cât l-adun
mereu mai mare vine.
Îmi ceri o jertfă... pare foc
și-mi tremură privirea,
dar ea-i doar tainicul mijloc
prin care-mi dai sfințirea.
Îmi ceri un iad pe-un Paradis
și-un praf pe-o avuție,
îmi ceri o clipă cât un vis
și-mi dai o veșnicie.
Îmi dai o cruce - și mi-o iei
c-o dragoste voioasă,
căci cea mai grea din partea ei
asupra Ta apasă.
Îmi ceri un dar - îl dau voios
și de-unde-l iau, tot crește,
căci înmiit mi-ntorci prisos,
de nu se mai sfârșește.
Îmi ceri doar dragostea să dau
c-o inimă grăbită,
și-n veci tot iau, și iau, și iau
și unda-i nesfârșită...
Fă binele din al tău
În timpul unui război, o ceată de ostași călări se opriră în fața unei căsuțe și spuseră bătrânului care locuia acolo:
- Vino să ne duci la un câmp cu orz, să tăiem pentru hrana cailor armatei.
Era noaptea.
Bătrânul s-a dus... Au trecut pe lângă multe holde cu orz mai apropiate, dar el nu s-a oprit. Când a ajuns departe, lângă o holdă frumoasă, s-a oprit și a zis comandantului:
- Iată, tăiați de aici!
- Dar bine, i-a zis comandantul, am trecut pe lângă atâtea holde de orz, mai apropiate.
De ce ne-ai dus tocmai până aici, așa de departe?
- Acesta este câmpul meu, a zis bătrânul cinstit. Celelalte nu erau ale mele.
Când trebuie să faci binele, fă-l din ceea ce este cinstit al tău. Așa voiește Dumnezeu.
*
- Cine a gustat dulceața cerească... Cine a gustat Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, și a aflat că acest Cuvânt este mai dulce decât mierea pentru cerul gurii lui (Psalm 119, 103) - acela nu mai simte foamea și setea după desfătările lumești niciodată. (Părintele Iosif Trifa)
Ce spun Sfinții noștri Părinți
- Dumnezeu cel Iubitor de oameni luminează nevăzut cugetele noastre prin Sfintele Scripturi. (Sf. Ioan Gură de Aur)
- Toată Scriptura este de la Dumnezeu insuflată și folositoare nouă spre mântuire. (Sf. Vasile cel Mare)
- Sfânta Scriptură are o putere covârșitoare prin care a prefăcut și preface nenumărate suflete păcătoase în suflete sfinte. (Învățătura de Credință Creștin-Ortodoxă)
- Rugăciunea este trebuitoare sufletului cum este respirația trebuitoare trupului.
- Fără rugăciune, viața noastră cea sufletească flămânzește, însetoșează și moare. (Sf. Ioan Gură de Aur)
- Cel ce știe să se roage bine, acela va ști să și trăiască bine pentru Dumnezeu. (Fericitul Augustin)
- Mare lucru este adunarea la un loc a celor credincioși, căci ea lucrează aprinderea dragostei și din ea se nasc toate bunurile, căci nu este nici un bun care să nu vină de la dragostea din Hristos. (Omilia 19 Evrei - Sf. Ioan Gură de Aur)
- Căci precum fier pe fier se ascute și lemn pe lemn se aprinde, tot așa, adunându-ne la un loc, noi ne sporim dragostea de Dumnezeu și de oameni. (Sf. Ioan Gură de Aur)
*
Rugăciunea este puterea sufletului nostru în lupta și biruința pentru mântuire.
Când te rogi, trebuie să stai în fața lui Dumnezeu cu toată ființa ta, cu toată inima ta și cu tot sufletul tău.
Nu mulțimea vorbelor face rugăciunea bună, ci căldura, înțelegerea și duhul cu care te rogi. (Părintele Iosif Trifa)
Frații mei, adunările noastre sunt clădite și trebuie să fie clădite pe scumpa făgăduință: Unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.
Frații mei, eu vă rog cu lacrimi în ochi să nu vă mai plângeți că nu puteți face adunare fără om... Clipă de clipă să vă aduceți aminte că numai fără de Hristos nu puteți face nimic. (Părintele Iosif Trifa)