Mijloacele sfinţirii

Fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră este o poruncă şi nu numai un sfat, pentru toţi credincioşii lui Dumnezeu. Dar mai ales pentru împreună-lucrătorii Lui (1 Petru 1, 15).

Căci mai ales ei trebuie să trăiască înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire toate zilele vieţii lor (Luca 1, 75).

Îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după Chipul lui Dumnezeu, de o sfinţenie şi neprihănire pe care o dă adevărul (Efes. 4, 24).

Şi, după cum Hristos S-a sfinţit El Însuşi pentru ucenicii Săi (Ioan 17, 19), tot aşa şi ei trebuie să se sfinţească pentru ucenicii lor.

Fiindcă numai aşa aceştia vor putea fi sfinţiţi în adevăr...

Aici trebuie să repetăm ceea ce am mai spus: împreună-lucrătorul lui Dumnezeu trebuie să stea totdeauna pe o treaptă mai înaltă decât lucrarea pe care o face.

Luaţi pildă de la zidar: el totdeauna trebuie să fie mai înalt decât zidăria lui. Numai aşa va vedea bine ceea ce face. Numai aşa va putea zidi drept şi frumos. Numai aşa va putea înălţa lucrarea încredinţată lui. Căci ce lucrare ar putea face un zidar, dintr-o stare mai prejos decât lucrarea sa?

Un lucrător sfânt va face o lucrare bună.

Un lucrător bun va face o lucrare bunişoară.

Un lucrător bunişor va face o lucrare slabă.

Iar un lucrător slab va face o lucrare netrebnică.

Fiindcă lucrarea este totdeauna cu o treaptă mai prejos decât lucrătorul care o face.

Deci pentru a face o lucrare înaltă, frumoasă şi durabilă trebuie neapărat să te ridici mereu tot mai sus pe schelele sfinţeniei. Căci numai de acolo vei putea spune cu tot curajul smereniei cereşti:

„- Urmaţi-mă pe mine, fraţilor... şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi (Filip. 3, 17).

Vă rog să călcaţi pe urmele mele (1 Cor. 4, 16), căci şi eu calc pe urmele lui Hristos (1 Cor. 11, 1).

Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine faceţi! Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi (Filip. 4, 9).

Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului... aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi... (1 Tes. 1, 6-7).”

Fiindcă atunci lucrarea ta va avea spre cine să privească şi să se îndemne la sfinţenie; tu vei fi o pildă înaltă pentru ea.

De aceea, frate lucrător cu Dumnezeu, nu te mulţumi niciodată cu tine însuţi, cu ceea ce ai ajuns să faci. Nu înceta niciodată să-ţi dai toate silinţele spre a uni tot mai mult și mai mult o virtute sfântă cu alta. O stare sfântă cu alta. O treaptă sfântă cu alta (2 Petru 1, 5-11). Pentru ca încercarea credinţei (şi lucrării) voastre să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Iisus Hristos (1 Petru 1, 7).

Cele trei mijloace de sfințire ale vieții, mai puternice, sunt:

1. Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, Biblia. Cercetarea şi meditaţia lui zilnică, cu toată stăruinţa atenţiei și cu toată dorinţa ascultării.

2. Rugăciunea fierbinte, adâncă, puternică, sinceră, iubitoare, necurmată şi din toată inima... Însoţită cât mai adesea de post. Şi totdeauna de înfrânare.

3. Părtăşia frăţească. Cercetarea frăţească. Ajutorarea frăţească. Unitatea frăţească. Adunarea frăţească. Ascultarea frăţească. Dragostea frăţească.

Cuvântul îţi va da lumina lui Hristos.

Rugăciunea îţi va da puterea lui Hristos.

Iar părtăşia îţi va da căldura lui Hristos.

Acestea trei îţi vor da sfinţenia vieţii.

Iar viaţa ta va merge mereu crescând din har în har, din putere în putere, din stare în stare, prin Duhul Domnului, spre plinătatea lui Hristos.

Lucrarea pe care atunci Duhul lui Hristos o va face prin tine va fi o lucrare crescândă în sfinţenie. Ea te va urma pe tine din treaptă în treaptă, spre nivelul cel mai înalt spre care a gândit-o Dumnezeu.

Frate împreună-lucrător al lui Dumnezeu, dacă lumea îţi pretinde perfecţionarea în specialitatea ta, Hristos îţi pretinde şi mai mult.

Sfinţeşte-te pentru El, Stăpânul şi Domnul tău.

Şi pentru lucrarea Lui, care este cinstea şi răsplata ta.

Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul şi Domnul nostru, Care Te-ai îndurat să ne chemi şi pe noi la marea cinste de a fi împreună-lucrători cu Tine în această operă de artă veşnică şi mântuitoare!

Slavă Ţie pentru că ne îndemni să călcăm pe urmele Tale, mereu mai spre înălţimi, mai spre desăvârşire!

Fă să ne aţintim privirile necurmat la Tine, spre a deveni tot mai potriviţi cu măsura cerinţelor Tale.

Fă-ne tot mai vrednici, spre a fi luaţi ca pildă, de sufletele iubite pe care Tu le-ai încredinţat creşterii noastre (1 Petru 5, 1-4).

Te rugăm, pune în inimile tuturor lucrătorilor Tăi acest gând sfinţitor. Şi ajută-i, neîcetat să se ridice ei înşişi, prin trăirea lor, mereu mai sus în ochii adunării Tale.

Iar Tu să-i poţi ridica tot mai sus în preţuirea şi dragostea celor ce îi urmează.

Căci astfel de lucrători sunt şi lauda Ta şi lauda alor Tăi.

Amin!

Iubire, nici nu ştiu să spun

ce bună-ai fost cu mine,

căci harul tău cu cât l-adun

mereu mai mare vine.

Îmi ceri o jertfă... pare foc

şi-mi tremură privirea,

dar ea-i doar tainicul mijloc

prin care-mi dai sfinţirea.

Îmi ceri un iad pe-un Paradis

şi-un praf pe-o avuţie,

îmi ceri o clipă cât un vis

şi-mi dai o veşnicie.

Îmi dai o cruce - şi mi-o iei

c-o dragoste voioasă,

căci cea mai grea din partea ei

asupra Ta apasă.

Îmi ceri un dar - îl dau voios

şi de-unde-l iau, tot creşte,

căci înmiit mi-ntorci prisos,

de nu se mai sfârşeşte.

Îmi ceri doar dragostea să dau

c-o inimă grăbită,

şi-n veci tot iau, şi iau, şi iau

şi unda-i nesfârşită...

Fă binele din al tău

În timpul unui război, o ceată de ostaşi călări se opriră în faţa unei căsuţe şi spuseră bătrânului care locuia acolo:

- Vino să ne duci la un câmp cu orz, să tăiem pentru hrana cailor armatei.

Era noaptea.

Bătrânul s-a dus... Au trecut pe lângă multe holde cu orz mai apropiate, dar el nu s-a oprit. Când a ajuns departe, lângă o holdă frumoasă, s-a oprit şi a zis comandantului:

- Iată, tăiaţi de aici!

- Dar bine, i-a zis comandantul, am trecut pe lângă atâtea holde de orz, mai apropiate.

De ce ne-ai dus tocmai până aici, aşa de departe?

- Acesta este câmpul meu, a zis bătrânul cinstit. Celelalte nu erau ale mele.

Când trebuie să faci binele, fă-l din ceea ce este cinstit al tău. Așa voiește Dumnezeu.

- Cine a gustat dulceaţa cerească... Cine a gustat Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, şi a aflat că acest Cuvânt este mai dulce decât mierea pentru cerul gurii lui (Psalm 119, 103) - acela nu mai simte foamea şi setea după desfătările lumeşti niciodată. (Părintele Iosif Trifa)

Ce spun Sfinţii noştri Părinţi

- Dumnezeu cel Iubitor de oameni luminează nevăzut cugetele noastre prin Sfintele Scripturi. (Sf. Ioan Gură de Aur)

- Toată Scriptura este de la Dumnezeu insuflată şi folositoare nouă spre mântuire. (Sf. Vasile cel Mare)

- Sfânta Scriptură are o putere covârşitoare prin care a prefăcut şi preface nenumărate suflete păcătoase în suflete sfinte. (Învățătura de Credință Creștin-Ortodoxă)

- Rugăciunea este trebuitoare sufletului cum este respiraţia trebuitoare trupului.

- Fără rugăciune, viaţa noastră cea sufletească flămânzeşte, însetoşează şi moare. (Sf. Ioan Gură de Aur)

- Cel ce ştie să se roage bine, acela va şti să şi trăiască bine pentru Dumnezeu. (Fericitul Augustin)

- Mare lucru este adunarea la un loc a celor credincioşi, căci ea lucrează aprinderea dragostei şi din ea se nasc toate bunurile, căci nu este nici un bun care să nu vină de la dragostea din Hristos. (Omilia 19 Evrei - Sf. Ioan Gură de Aur)

- Căci precum fier pe fier se ascute şi lemn pe lemn se aprinde, tot aşa, adunându-ne la un loc, noi ne sporim dragostea de Dumnezeu şi de oameni. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Rugăciunea este puterea sufletului nostru în lupta şi biruinţa pentru mântuire.

Când te rogi, trebuie să stai în faţa lui Dumnezeu cu toată fiinţa ta, cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău.

Nu mulţimea vorbelor face rugăciunea bună, ci căldura, înţelegerea şi duhul cu care te rogi. (Părintele Iosif Trifa)

Fraţii mei, adunările noastre sunt clădite și trebuie să fie clădite pe scumpa făgăduinţă: Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.

Fraţii mei, eu vă rog cu lacrimi în ochi să nu vă mai plângeţi că nu puteţi face adunare fără om... Clipă de clipă să vă aduceţi aminte că numai fără de Hristos nu puteți face nimic. (Părintele Iosif Trifa)