Mila şi mângâierea
Traian Dorz - Poruncile Iubirii
1 - Dacă cei mai puţin nenorociţi dintre oameni au avut nevoie de atâta îndurare şi bunătate din partea lui Dumnezeu, atunci cu cât mai multă nevoie au cei mai nenorociţi din pricina păcatelor şi căderii lor şi mai rele!
2 - O, cât de sucit am înţeles şi noi, de multe ori, învăţătura şi porunca Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, în ce priveşte mila şi datoria mângâierii de-aproapelui nostru.
În loc să facem binele semenilor noştri atunci, le-am făcut răul.
3 - Dacă am fi înţeles cum se cuvine voia lui Dumnezeu
şi dacă am fi făcut, cum se cuvine să facem faţă de orice cădere frăţească,
şi faţă de orice durere a familiei Domnului
şi faţă de orice sfâşiere a inimii fraţilor noştri,
- atunci n-am mai fi mers spre cei îndureraţi, sau spre cei care îndurerau decât cu lacrimi.
Şi nu cu mustrări.
4 - Oriunde se întâmplă nenorociri care sfâşie, care despart, care ucid, care înmormântează, - nu trebuie să mergi, decât pentru a plânge,
a plânge boala şi moartea acelor ce sunt căzuţi sau plecaţi,
a plânge pe cei răniţi, şi pe cei dezbinaţi,
a plânge lângă ei, şi pentru ei, starea lor, -
şi a te ruga, dacă mai poate fi o nădejde, până când minunea învierii şi a refacerii familiei, se va fi înfăptuit.
5 - Când auzi vestea cea bună a mântuirii,
vestea cea strălucită şi Dumnezeiască,
Cuvântul cel fericit că Hristos Dumnezeul Mântuitor, vine să te mântuiască pe tine,
că vine dorind să te învie şi să te izbăvească de moartea păcatului, şi din iadul fărădelegilor, în care te-ai îngropat şi te-ai tot adâncit mereu,
- atunci fă şi tu lucrul acesta bun: întâmpină-L pe Domnul!
Ieşi înaintea Lui!
6 - Scoală-te degrabă şi aleargă spre El, cu braţele deschise, cu ochii plini de lacrimi, cu inima plină de bucurie
şi cazi la picioarele Lui, predându-ţi inima şi viaţa ta pe totdeauna în slujba Sa cea mântuitoare!
Aceasta va fi din partea ta cea mai înţeleaptă şi fericită recunoştinţă, pentru binele pe care Hristos vine să ţi-l facă.
7 - Când auzi bine, şi vezi şi mai bine, din toate cele ce se întâmplă în jurul tău, şi chiar şi mădularele tale - că vine moartea, că se apropie sfârşitul vieţii tale pământeşti,
- atunci cel mai cuminte lucru, este să te pregăteşti din timp, prin umblarea şi trăirea în credinţă şi-n evlavie,
în rugăciune şi în milostenii,
în ascultarea smerită şi în toată înfrânarea,
pentru ca ceasul acela să te afle pregătit. Iar trecerea ta în veşnicie, să fie ca mergerea liniştită la odihnă, după o zi de muncă rodnică şi grea.
8 - Când citeşti în Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu că este atât de aproape sfârşitul tuturor lucrurilor...
că venirea Domnului este chiar la uşi...
şi că Ziua Domnului cea mare şi înfricoşată se pregăteşte să vină ca un hoţ (Matei 24, 43; Luca 12, 40; 1 Tes. 5, 2; 2 Petru 3, 10; Apoc. 3, 3),
- atunci ce cuminte lucru din partea fiecăruia dintre noi, este să ne pregătim din timp. Şi ca fecioarele cele înţelepte, să ieşim în întâmpinarea Lui (Matei 25, 1-13) cu roade vrednice de mântuire.
9 - Când de sute şi sute de ori, tot ni s-au spus aceste înştiinţări din toate părţile
şi din toate cărţile,
şi noi le citim tot mereu,
dar tot nu le dăm nici o însemnătate, şi tot nu ne pregătim în nici un fel ca să le întâmpinăm cum se cuvine
- atunci ce se mai poate spune despre noi?
Şi ce se mai poate nădăjdui pentru mântuirea noastră?
10 - Când vedem cum moartea seceră în jurul nostru pe tot mai mulţi dintre acei care erau ca noi şi cu noi,
- dar noi nici astăzi nu ne hotărâm să facem nimic spre a ne pregăti să întâmpinăm creştineşte moartea noastră şi să o putem aştepta în pace, - atunci oare cum vom fi socotiţi noi?
Şi care trebuie să fie locul nostru?
11 - Când desluşim bine, tot ce se petrece - şi vedem semnele apropiate ale Venirii Domnului spre Judecata şi răsplătirea cea veşnică,
iar noi trăim în totală nepăsare şi în dispreţuirea acestor lucruri mari...
- ce vom face oare în clipa când aceste lucruri viitoare se vor întâmpla dintr-o dată şi ne vor găsi pe neaşteptate şi nepregătiţi?
Ca un cutremur sosit fără veste asupra noastră a tuturor?
12 - Oriunde se întâmplă o nenorocire, o cădere, o dezbinare, o moarte şi o pierdere, este din pricină că de acolo Prezenţa Domnului fusese înlăturată.
Că acolo Domnul nu fusese chemat şi primit.
13 - Din cauza lipsei lui Dumnezeu biruie oriunde păcatul, ducând la pierzare sufletele şi familiile.
De aceea biruie ispita şi cade neprihănirea.
14 - Din cauza lipsei lui Hristos izbuteşte mândria şi neascultarea. Sau interesul, sau desfrânarea - şi dezbină lucrări curate, iar părtăşia smereniei şi curăţia pier.
De aceea pier familii frumoase,
se pierd adunări şi iubiri sfinte
şi se stinge Duhul.
Şi de aceea seceră moartea şi pierzarea mii de vieţi şi mii de biruinţe, în paguba Domnului şi în paguba veşnică a sufletelor!
15 - Câtă vreme Domnul este într-o casă, într-o familie, într-o inimă, iar acestea se păstrează curate pentru Domnul, ca Duhul Său Cel Sfânt să odihnească şi să lucreze acolo cu plăcere, - atâta vreme acolo domneşte bucuria,
Duhul este stins, Fiul lui Dumnezeu este călcat în picioare
şi Sângele Legământului sfinţitor, este pângărit,
iar Duhul Harului este batjocorit,
- cum să nu năvălească atunci înăuntrul acestei case, sau familii, sau inimi, toate duhurile răutăţii - şi să nu ajungă apoi starea acelora de şapte ori mai rea ca cea dintâi?
17 - Cum să nu vină nenorocirea, când paza neprihănirii a fost alungată din viaţa cuiva?
Cum să nu vină căderea, când legătura în înfrânări a fost ruptă?
Cum să nu vină dezbinarea, când părtăşia iubirii ascultătoare a fost lepădată şi călcată în picioare?
Cum să nu vină moartea şi pierzarea, când tot ce le împiedica a fost luat din drumul lor? (2 Tes. 2, 7-8).
18 - Dacă teama de Dumnezeu,
dacă respectul de adevăr,
dacă dragostea de fraţi
şi dacă groaza de păcat, ar fi fost înaintea ochilor noştri în zilele când s-au îndurerat inimile,
şi ne-am zdrobit bucuria,
şi ne-am înveninat pacea,
şi ne-am nimicit armonia
şi ne-am zădărnicit alergările şi jertfele,
- o, ce uşor şi paşnic ar fi fost înlăturate toate aceste nenorociri din noi şi dintre noi!
19 - Ce bine ar fi dacă cunoştinţa ne-ar veni înaintea experienţelor amare.
Şi nu în urma lor...
20 - Dacă este şi dacă rămâne undeva Hristos, El Însuşi rezolvă totul,
atunci nu mai este nici o problemă, de orice fel ar fi ea, mică sau mare, trupească sau sufletească, a unuia sau a mai multora, - ca să nu o rezolve Domnul, în chip fericit.
Dar vai de noi toţi, atunci când în locul Domnului, lăsăm să rezolve dezbinarea, ura, străinul şi moartea!
O Doamne Duhule Sfinte, călăuzeşte-ne şi apără-ne.
Amin.