Mila și mângâierea
Traian Dorz - Poruncile Iubirii
1 - Dacă cei mai puțin nenorociți dintre oameni au avut nevoie de atâta îndurare și bunătate din partea lui Dumnezeu, atunci cu cât mai multă nevoie au cei mai nenorociți din pricina păcatelor și căderii lor și mai rele!
2 - O, cât de sucit am înțeles și noi, de multe ori, învățătura și porunca Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, în ce privește mila și datoria mângâierii de-aproapelui nostru.
În loc să facem binele semenilor noștri atunci, le-am făcut răul.
3 - Dacă am fi înțeles cum se cuvine voia lui Dumnezeu
și dacă am fi făcut, cum se cuvine să facem față de orice cădere frățească,
și față de orice durere a familiei Domnului
și față de orice sfâșiere a inimii fraților noștri,
- atunci n-am mai fi mers spre cei îndurerați, sau spre cei care îndurerau decât cu lacrimi.
Și nu cu mustrări.
4 - Oriunde se întâmplă nenorociri care sfâșie, care despart, care ucid, care înmormântează, - nu trebuie să mergi, decât pentru a plânge,
a plânge boala și moartea acelor ce sunt căzuți sau plecați,
a plânge pe cei răniți, și pe cei dezbinați,
a plânge lângă ei, și pentru ei, starea lor, -
și a te ruga, dacă mai poate fi o nădejde, până când minunea învierii și a refacerii familiei, se va fi înfăptuit.
5 - Când auzi vestea cea bună a mântuirii,
vestea cea strălucită și Dumnezeiască,
Cuvântul cel fericit că Hristos Dumnezeul Mântuitor, vine să te mântuiască pe tine,
că vine dorind să te învie și să te izbăvească de moartea păcatului, și din iadul fărădelegilor, în care te-ai îngropat și te-ai tot adâncit mereu,
- atunci fă și tu lucrul acesta bun: întâmpină-L pe Domnul!
Ieși înaintea Lui!
6 - Scoală-te degrabă și aleargă spre El, cu brațele deschise, cu ochii plini de lacrimi, cu inima plină de bucurie
și cazi la picioarele Lui, predându-ți inima și viața ta pe totdeauna în slujba Sa cea mântuitoare!
Aceasta va fi din partea ta cea mai înțeleaptă și fericită recunoștință, pentru binele pe care Hristos vine să ți-l facă.
7 - Când auzi bine, și vezi și mai bine, din toate cele ce se întâmplă în jurul tău, și chiar și mădularele tale - că vine moartea, că se apropie sfârșitul vieții tale pământești,
- atunci cel mai cuminte lucru, este să te pregătești din timp, prin umblarea și trăirea în credință și-n evlavie,
în rugăciune și în milostenii,
în ascultarea smerită și în toată înfrânarea,
pentru ca ceasul acela să te afle pregătit. Iar trecerea ta în veșnicie, să fie ca mergerea liniștită la odihnă, după o zi de muncă rodnică și grea.
8 - Când citești în Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu că este atât de aproape sfârșitul tuturor lucrurilor...
că venirea Domnului este chiar la uși...
și că Ziua Domnului cea mare și înfricoșată se pregătește să vină ca un hoț (Matei 24, 43; Luca 12, 40; 1 Tes. 5, 2; 2 Petru 3, 10; Apoc. 3, 3),
- atunci ce cuminte lucru din partea fiecăruia dintre noi, este să ne pregătim din timp. Și ca fecioarele cele înțelepte, să ieșim în întâmpinarea Lui (Matei 25, 1-13) cu roade vrednice de mântuire.
9 - Când de sute și sute de ori, tot ni s-au spus aceste înștiințări din toate părțile
și din toate cărțile,
și noi le citim tot mereu,
dar tot nu le dăm nici o însemnătate, și tot nu ne pregătim în nici un fel ca să le întâmpinăm cum se cuvine
- atunci ce se mai poate spune despre noi?
Și ce se mai poate nădăjdui pentru mântuirea noastră?
10 - Când vedem cum moartea seceră în jurul nostru pe tot mai mulți dintre acei care erau ca noi și cu noi,
- dar noi nici astăzi nu ne hotărâm să facem nimic spre a ne pregăti să întâmpinăm creștinește moartea noastră și să o putem aștepta în pace, - atunci oare cum vom fi socotiți noi?
Și care trebuie să fie locul nostru?
11 - Când deslușim bine, tot ce se petrece - și vedem semnele apropiate ale Venirii Domnului spre Judecata și răsplătirea cea veșnică,
iar noi trăim în totală nepăsare și în disprețuirea acestor lucruri mari...
- ce vom face oare în clipa când aceste lucruri viitoare se vor întâmpla dintr-o dată și ne vor găsi pe neașteptate și nepregătiți?
Ca un cutremur sosit fără veste asupra noastră a tuturor?
12 - Oriunde se întâmplă o nenorocire, o cădere, o dezbinare, o moarte și o pierdere, este din pricină că de acolo Prezența Domnului fusese înlăturată.
Că acolo Domnul nu fusese chemat și primit.
13 - Din cauza lipsei lui Dumnezeu biruie oriunde păcatul, ducând la pierzare sufletele și familiile.
De aceea biruie ispita și cade neprihănirea.
14 - Din cauza lipsei lui Hristos izbutește mândria și neascultarea. Sau interesul, sau desfrânarea - și dezbină lucrări curate, iar părtășia smereniei și curăția pier.
De aceea pier familii frumoase,
se pierd adunări și iubiri sfinte
și se stinge Duhul.
Și de aceea seceră moartea și pierzarea mii de vieți și mii de biruințe, în paguba Domnului și în paguba veșnică a sufletelor!
15 - Câtă vreme Domnul este într-o casă, într-o familie, într-o inimă, iar acestea se păstrează curate pentru Domnul, ca Duhul Său Cel Sfânt să odihnească și să lucreze acolo cu plăcere, - atâta vreme acolo domnește bucuria,
Duhul este stins, Fiul lui Dumnezeu este călcat în picioare
și Sângele Legământului sfințitor, este pângărit,
iar Duhul Harului este batjocorit,
- cum să nu năvălească atunci înăuntrul acestei case, sau familii, sau inimi, toate duhurile răutății - și să nu ajungă apoi starea acelora de șapte ori mai rea ca cea dintâi?
17 - Cum să nu vină nenorocirea, când paza neprihănirii a fost alungată din viața cuiva?
Cum să nu vină căderea, când legătura în înfrânări a fost ruptă?
Cum să nu vină dezbinarea, când părtășia iubirii ascultătoare a fost lepădată și călcată în picioare?
Cum să nu vină moartea și pierzarea, când tot ce le împiedica a fost luat din drumul lor? (2 Tes. 2, 7-8).
18 - Dacă teama de Dumnezeu,
dacă respectul de adevăr,
dacă dragostea de frați
și dacă groaza de păcat, ar fi fost înaintea ochilor noștri în zilele când s-au îndurerat inimile,
și ne-am zdrobit bucuria,
și ne-am înveninat pacea,
și ne-am nimicit armonia
și ne-am zădărnicit alergările și jertfele,
- o, ce ușor și pașnic ar fi fost înlăturate toate aceste nenorociri din noi și dintre noi!
19 - Ce bine ar fi dacă cunoștința ne-ar veni înaintea experiențelor amare.
Și nu în urma lor...
20 - Dacă este și dacă rămâne undeva Hristos, El Însuși rezolvă totul,
atunci nu mai este nici o problemă, de orice fel ar fi ea, mică sau mare, trupească sau sufletească, a unuia sau a mai multora, - ca să nu o rezolve Domnul, în chip fericit.
Dar vai de noi toți, atunci când în locul Domnului, lăsăm să rezolve dezbinarea, ura, străinul și moartea!
O Doamne Duhule Sfinte, călăuzește-ne și apără-ne.
Amin.