Morții și lacrimile
Traian Dorz - Poruncile Iubirii
1 - Chiar dacă la rugăciunile noastre, nu s-ar trezi niciodată nici unii din frații noștri cei morți duhovnicește, aceasta va fi totuși semnul că cel puțin, noi n-am murit față de ei.
Și că nu ne-am schimbat.
Numai să avem într-adevăr grijă să nu murim la ei. Și cu ei. Și ca ei.
Căci atunci nenorocirea ar fi totală.
2 - La mormântul lui Lazăr, Isus plângea.
Nu există un alt tablou mai sfâșietor decât acesta: Isus plângând...
O, câtă durere și câtă dragoste, care ne cutremură sufletul, se desprinde din priveliștea aceasta: Isus plângând.
3 - Domnul Isus n-a plâns niciodată în lovituri, în primejdii și în amenințări, în foamete și în lipsuri... El n-a plâns nici în cele mai grele ceasuri ale patimilor și morții Sale,
- dar lângă durerea și lacrimile unor suflete încercate, lângă inimile zdrobite ale celor preaiubiți ai Săi, Isus plângea. Preaiubitul Prieten și Mântuitor suferea și plângea.
Participarea noastră la durerea celor iubiți ai noștri, trebuie să fie la fel.
4 - Plânsul în fața vrăjmașului, sau în fața greutăților, este o rușine, o dovadă de nevrednicie, pentru un suflet credincios,
- dar plânsul pentru cei iubiți, lângă cei iubiți și zdrobiți este cea mai înaltă dovadă de simțire, de iubire, de alipire de ei.
5 - Participarea cu lacrimile și cu simțirea inimii noastre la durerea și la pierderile celor dragi ai noștri, este o datorie de conștiință și de suflet și de iubire pentru ei.
Oricine nu-și face cu toată simțirea ființei sale această datorie,
- nu merită numele de frate, de prieten, de om.
ne este o veșnică și Dumnezeiască pildă, mai ales în privința comportării față de cei iubiți, ajunși în durere.
O, ce adânc grăitoare pildă, ne este Domnul nostru Preaiubit, acum aici în Betania, lângă mormântul iubit și lângă durerea sufletelor iubite.
7 - Un suflet credincios nici nu poate să fie închipuit fără lacrimi acolo unde este durere, despărțire și moarte.
Cred că nu este o mai bună dovadă a credinței, nici a iubirii, nici a bunătății adevărate, decât lacrimile între ai tăi și între întristările lor.
8 - Într-adevăr, ce este o mângâiere fără lacrimi?
sau ce valoare poate să aibă o propovăduire fără de lacrimi?
sau ce nădejde de vreun folos, are o mustrare fără de lacrimi?
sau ce frumusețe o cântare fără de lacrimi?
sau ce răspuns să aștepte o rugăciune fără de lacrimi?
9 - Sunt locuri și stări în care dacă nu poți merge cu lacrimi, e mai bine să nu mergi deloc.
Acolo unde este moarte, de orice fel ar fi ea, la moartea aceasta nu se merge
și nu trebuie să se poată merge,
- decât cu lacrimi.
Roagă-te Domnului să ți le dea. Să nu mergi fără de ele, ca să nu vii fără conștiință.
10 - Sunt suflete cu care nu poți vorbi, sau n-ar putea să putem vorbi, decât lăcrimând...
lăcrimând de durere, ori lăcrimând de milă,
ori lăcrimând de căință, ori lăcrimând de teamă,
ori lăcrimând de iubire,
pentru mântuirea lor.
11 - Suflete al meu, învață de la Dulcele tău Mântuitor, cum să iubești pe cei care ți-au făcut bine
și cum să prețuiești pe cei ce ți-au fost apropiați
și cum să te apropii de cei zdrobiți
și cum să te îndrepți spre cei morți
și cum să întâmpini pe cei loviți de nenorocire...
Să faci toate acestea numai cu ochii scăldați în lacrimi.
12 - Suflete al meu, fii gata totdeauna să poți plânge lângă toți. Cu toți. Și pentru toți.
Și tot ce mustri la ei.
Și tot ce te rogi pentru ei.
13 - Scaldă-ți în lacrimi, ca omul lui Dumnezeu, orice sfat sau mustrare sau îndemn pe care îl dai fraților tăi (Fap. Ap. 20, 31).
Lacrimile tale vor înlocui o mare parte din cele ale lor.
Căci numai în felul acesta, ceea ce le scrii fraților, le vor folosi.
Numai așa sfaturile, mustrările și îndemnurile vor fi binecuvântate, atât pentru ei, cât și pentru tine.
Numai așa rugăciunea va fi ascultată
numai așa sămânța va rodi
și numai așa întâlnirea va fi nemaidespărțită.
15 - Nici un minunat poem de dragoste, n-a fost ca Jertfa de pe Crucea lui Isus.
Nici un strălucit cântec de iubire, n-a fost ca vestea cea adusă de El.
Nici un tablou desăvârșit n-a putut reda vreodată în lumea aceasta, toată frumusețea și fiorul
și adâncimea și durerea zguduitoare și nemărginită
a acestei Dumnezeiești iubiri și Jertfe, adusă pentru noi atât de călduros și de plin de duioșie.
16 - Cele mai adânci și mai fericite Cuvinte ale dragostei nu sunt cele ce se pot spune - ci acelea care nu se pot.
Tot ce s-a putut scrie și citi - este atât de puțin pe lângă tot ce ne dă dragostea lui Dumnezeu față de noi - și a noastră față de El - și care se petrece tainic și tăcut numai între El și noi. Numai între noi și El.
17 - Credința are nevoie să meargă și să vadă Învierea la mormântul gol.
Dragostea nici n-are nevoie să se ducă să vadă. Ea crede fără dovada ochilor.
De aceea este scris: mai fericiți sunt cei care n-au văzut și au crezut.
18 - Adevărurile credinței se descopăr înainte de a le crede.
Adevărurile nădejdii se descopăr după ce le-ai nădăjduit
dar adevărurile iubirii se descopăr și înainte și după.
De aceea iubirea este cât acestea amândouă, fiindcă ele se pot cuprinde totdeauna în iubire, dar iubirea nu se cuprinde totdeauna în ele.
19 - Credința poate uneori să lupte și fără lacrimi.
Nădejdea poate uneori să rabde și fără lacrimi
dar dragostea nu poate niciodată nici să lupte, nici să rabde fără ele.
Lacrimile fac parte din iubire, ca mirosul din crin.
20 - Crucea este Semnul lui Hristos după cum Hristos este Puterea Crucii.
Nici Crucea fără Hristos, nici Hristos fără Cruce.
O Cruce fără Hristos este o cruce goală. Un Hristos fără Cruce, este un hristos străin.
Noi am cunoscut o cruce fără hristos - și nu dorim să o mai cunoaștem. Dar vedem acum și un hristos fără cruce și de asemenea nu vrem să avem un astfel de hristos.
Hristosul nostru este cu Cruce, după cum și crucea noastră este acum cu Hristos.
Acesta este Hristosul Oastei Domnului. Și aceasta este și Crucea pe care o are și o poartă această frățietate vie și duhovnicească.
Iar acestea le-am aflat și le păstrăm prin dragoste și prin lacrimi.
Dumnezeul nostru Duhule Sfinte, Te rugăm fă-le pe ele vii în noi și pe noi vii în ele.
Amin.