Muncă și răsplată
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - Hristos Mântuitorul Se coborâse numai Singur din Cer, dar S-a înălțat cu o Omenire.
Venise fără strălucirea ranelor și a Crucii, - și Se întorcea cu o unică podoabă față de care toate celelalte aveau ceva mai puțin.
2 - De Mâinile Tatălui fusese dat Mântuitorul - în mâinile oamenilor, dar după aceea S-a întors iarăși, ducând în Aceleași Mâini Strălucite și iubitoare ale Tatălui și toată zidirea lor, răscumpărată și sfințită prin ranele și Sângele Mâinilor Sale străpunse pe Cruce.
3 - Ce Dumnezeiesc de fericit este simțământul trăit în aceste cuvinte: Tată, în Mâinile Tale...
Ce moarte odihnitoare și liniștită cuprinde trupul când sufletul merge încredințat și mulțumit în Mâinile Tatălui!
4 - Pentru fiecare din noi, vine o clipă când sufletul ni se desprinde de trupul nostru în care a stat pentru o vreme.
Și fiecare simțim atunci nevoia unei ocrotiri, pentru sufletul nostru când va trece prin valea umbrei morții, spre necunoscuta împărăție. Care începe dincolo de valea aceasta.
5 - Strălucirea Feței lui Dumnezeu peste cineva, este cel mai ceresc și mai neobișnuit dintre harurile Dumnezeiești, date oamenilor pe pământ.
Fiindcă aceasta o poate da numai plinătatea Prezenței lui Hristos în toată ființa acelui om.
Ea răzbate prin toată înfățișarea și umblarea sa.
Prin cuvântul și tăcerea sa.
Prin viața și lucrarea sa, ca niște valuri de putere, de căldură, de lumină și de bucurie.
Ca o strălucire care ar veni de pe dinăuntrul său înspre în afara sa.
6 - Strălucirea Feței lui Dumnezeu peste un suflet este întâi pace.
În ființa aceluia care o are, stăpânește o netulburată pace în orice împrejurare. Chiar și în fața celei mai mari cruzimi sau neașteptate lovituri și amenințări,
ba poate tocmai atunci mai mult.
7 - Strălucirea Feței lui Dumnezeu peste un suflet este o bucurie. Este o bucurie gata să cânte, să laude pe Dumnezeu, să mulțumească, să se roage, să îmbrățișeze pe toată lumea.
Și mai este apoi pricepere și înțelepciune, simț de pătrundere și cunoaștere, inteligență și iradiere, agerime și putere de orientare, de inspirație, de convingere, de sesizare...
8 - Strălucirea Feței lui Dumnezeu peste cineva mai este apoi ceva și mai mult decât toate acestea...
Noi am dori să putem exprima aceasta cu cele mai inspirate cuvinte și comparații, despre tot ce înseamnă acest har,
- dar în cuvinte omenești este cu neputință. Pentru această stare nu există urechi, ci numai ochi.
9 - La strălucirea aceasta a Feței lui Dumnezeu peste cineva, se ajunge foarte rar. Și prin multe întunecări.
Comoara aceasta se dobândește printr-un șir lung de nebănuite renunțări.
Ea este acea piatră scumpă cu acel nume nou pe care nu-l știe nimeni, decât cel care îl primește.
10 - Numele Domnului este ca Fața Lui.
Și după cum Fața Lui nu Se poate vedea, căci este cu neputință să fie văzută de ochi omenești (1 Tim. 6, 16),
- tot așa nici Numele Lui nu Se poate rosti, căci este cu neputință a fi rostit de limba omenească.
11 - Dar noi am reușit să-L pătrundem atât de puțin, nu din pricină că Fiul nu ni L-ar fi arătat deplin,
ci pentru că noi oamenii nu ne-am putut ridica, nici chiar de pe vârfurile credinței să putem pătrunde ceva din ceea ce este El.
Fiindcă este mai presus de tot ce este omenesc.
Și de oricine care e om.
12 - Marii profeți și oameni sfinți ai lui Dumnezeu, care au ajuns la o părtășie înaltă cu Hristos, numai după ani îndelungați de înfrânări, de posturi, de rugăciuni, de viață înalt trăită în lumină și desăvârșire,
- ei, care-au avut slăvite răpiri duhovnicești, ca sf. ap. Pavel,
- nu îndrăznesc să vorbească despre tot ce este Numele Său și Prezența Sa, decât cu atâta cutremur și reținere (2 Cor. 12, 1-10).
13 - Dar când va veni Ziua Răsplătirilor Strălucite, ce ușor le va veni fericiților aleși, să pătrundă totul (1 Cor. 13, 2).
Căci ei vor putea privi cu bucurie Fața Lui...
Iar Numele Său Cel Slăvit care este mai presus de orice binecuvântare și de orice laudă, va străluci veșnic cunoscut și înțeles pe frunțile lor (Apoc. 22, 4).
14 - Într-adevăr din toate bunele cuvinte pe care le-a rostit Domnul față de noi, nici unul n-a rămas neîmplinit,
fiindcă dragostea și Harul Său, au fost mereu nespus de binevoitoare față de noi.
Pentru o lacrimă de căință, ne-a dat cea mai fericită iertare.
Pentru un pas al nostru, El a făcut sute spre noi.
Pentru o rază de credință El ne-a deschis zăgazurile cerurilor, și toate bunele Lui Cuvinte, pe care ni le spusese - le-a împlinit cu belșug de binecuvântări față de noi.
O, cât de multe au fost, și pe toate le-a împlinit.
15 - Dar nu tot așa a fost și cu cuvintele amenințărilor Lui.
Cu cuvintele mustrării și pedepsei pentru păcatele noastre...
- Cât de puține au fost acele cuvinte - și nici unul parcă nu l-a împlinit El până la capăt.
16 - Cât de multă recunoștință și mulțumire Îi datorăm noi Domnului, pentru puținele rele și pentru multele bune, pe care ni le-a promis.
Dar noi cât de multe bune I-am făgăduit Lui - și parcă toate au rămas neîmplinite.
Numai cele rele nu...
17 - Bunăvoința Domnului s-a arătat față de David mai ales în două feluri: i-a ascultat rugăciunile și i-a dăruit bogăție și copii.
Bunăvoința Domnului se poate arăta și față de noi astfel - dar mai ales în înțeles duhovnicesc.
Numai dacă și noi am avea față de Domnul o inimă la fel cu a lui David.
18 - Dar cum în noul înțeles creștin, bogățiile nu sunt lumești, ci adevăratele comori pe care nici molia, nici rugina, nici hoții nu le pot atinge (Matei 6, 19-21),
- tot așa și copiii nu sunt atât de mult cei trupești, deși sunt și aceștia, ci sunt cei sufletești.
Căci după cum aceștia sunt adevăratele comori, tot așa și aceia sunt adevărații fii,
- fiindcă aceștia trăiesc veșnic.
19 - Să te asculte Dumnezeu, dar mai ales atunci când cu o inimă duhovnicească Îi ceri avuții duhovnicești și copii duhovnicești.
Să ajungi atunci ca un Iacov plin de comori și de urmași.
Și ca un David - încărcat de glorie și dragoste.
20 - Sufletul căruia Dumnezeu i-a răspuns în ziua necazului, când era pribeag, sărac, alungat și străin, - se cuvine ca și el să nu uite niciodată recunoștința pe care o datorează lui Dumnezeu, când vede că El nu i-a lepădat rugăciunea și nu i-a îndepărtat bunătatea,
- deși a fost vrednic să-i facă astfel, de atâtea ori.
Dar Binefacerea cu Recunoștința se întâlnesc foarte rar...
Dumnezeul nostru atât de Binefăcător față de noi, ajută-ne să fim și noi tot atât de recunoscători față de Tine.
Amin.