Muncă şi răsplată
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - Hristos Mântuitorul Se coborâse numai Singur din Cer, dar S-a înălţat cu o Omenire.
Venise fără strălucirea ranelor şi a Crucii, - şi Se întorcea cu o unică podoabă faţă de care toate celelalte aveau ceva mai puţin.
2 - De Mâinile Tatălui fusese dat Mântuitorul - în mâinile oamenilor, dar după aceea S-a întors iarăşi, ducând în Aceleaşi Mâini Strălucite şi iubitoare ale Tatălui şi toată zidirea lor, răscumpărată şi sfinţită prin ranele şi Sângele Mâinilor Sale străpunse pe Cruce.
3 - Ce Dumnezeiesc de fericit este simţământul trăit în aceste cuvinte: Tată, în Mâinile Tale...
Ce moarte odihnitoare şi liniştită cuprinde trupul când sufletul merge încredinţat şi mulţumit în Mâinile Tatălui!
4 - Pentru fiecare din noi, vine o clipă când sufletul ni se desprinde de trupul nostru în care a stat pentru o vreme.
Şi fiecare simţim atunci nevoia unei ocrotiri, pentru sufletul nostru când va trece prin valea umbrei morţii, spre necunoscuta împărăţie. Care începe dincolo de valea aceasta.
5 - Strălucirea Feţei lui Dumnezeu peste cineva, este cel mai ceresc şi mai neobişnuit dintre harurile Dumnezeieşti, date oamenilor pe pământ.
Fiindcă aceasta o poate da numai plinătatea Prezenţei lui Hristos în toată fiinţa acelui om.
Ea răzbate prin toată înfăţişarea şi umblarea sa.
Prin cuvântul şi tăcerea sa.
Prin viaţa şi lucrarea sa, ca nişte valuri de putere, de căldură, de lumină şi de bucurie.
Ca o strălucire care ar veni de pe dinăuntrul său înspre în afara sa.
6 - Strălucirea Feţei lui Dumnezeu peste un suflet este întâi pace.
În fiinţa aceluia care o are, stăpâneşte o netulburată pace în orice împrejurare. Chiar şi în faţa celei mai mari cruzimi sau neaşteptate lovituri şi ameninţări,
ba poate tocmai atunci mai mult.
7 - Strălucirea Feţei lui Dumnezeu peste un suflet este o bucurie. Este o bucurie gata să cânte, să laude pe Dumnezeu, să mulţumească, să se roage, să îmbrăţişeze pe toată lumea.
Şi mai este apoi pricepere şi înţelepciune, simţ de pătrundere şi cunoaştere, inteligenţă şi iradiere, agerime şi putere de orientare, de inspiraţie, de convingere, de sesizare...
8 - Strălucirea Feţei lui Dumnezeu peste cineva mai este apoi ceva şi mai mult decât toate acestea...
Noi am dori să putem exprima aceasta cu cele mai inspirate cuvinte şi comparaţii, despre tot ce înseamnă acest har,
- dar în cuvinte omeneşti este cu neputinţă. Pentru această stare nu există urechi, ci numai ochi.
9 - La strălucirea aceasta a Feţei lui Dumnezeu peste cineva, se ajunge foarte rar. Şi prin multe întunecări.
Comoara aceasta se dobândeşte printr-un şir lung de nebănuite renunţări.
Ea este acea piatră scumpă cu acel nume nou pe care nu-l ştie nimeni, decât cel care îl primeşte.
10 - Numele Domnului este ca Faţa Lui.
Şi după cum Faţa Lui nu Se poate vedea, căci este cu neputinţă să fie văzută de ochi omeneşti (1 Tim. 6, 16),
- tot aşa nici Numele Lui nu Se poate rosti, căci este cu neputinţă a fi rostit de limba omenească.
11 - Dar noi am reuşit să-L pătrundem atât de puţin, nu din pricină că Fiul nu ni L-ar fi arătat deplin,
ci pentru că noi oamenii nu ne-am putut ridica, nici chiar de pe vârfurile credinţei să putem pătrunde ceva din ceea ce este El.
Fiindcă este mai presus de tot ce este omenesc.
Şi de oricine care e om.
12 - Marii profeţi şi oameni sfinţi ai lui Dumnezeu, care au ajuns la o părtăşie înaltă cu Hristos, numai după ani îndelungaţi de înfrânări, de posturi, de rugăciuni, de viaţă înalt trăită în lumină şi desăvârşire,
- ei, care-au avut slăvite răpiri duhovniceşti, ca sf. ap. Pavel,
- nu îndrăznesc să vorbească despre tot ce este Numele Său şi Prezenţa Sa, decât cu atâta cutremur şi reţinere (2 Cor. 12, 1-10).
13 - Dar când va veni Ziua Răsplătirilor Strălucite, ce uşor le va veni fericiţilor aleşi, să pătrundă totul (1 Cor. 13, 2).
Căci ei vor putea privi cu bucurie Faţa Lui...
Iar Numele Său Cel Slăvit care este mai presus de orice binecuvântare şi de orice laudă, va străluci veşnic cunoscut şi înţeles pe frunţile lor (Apoc. 22, 4).
14 - Într-adevăr din toate bunele cuvinte pe care le-a rostit Domnul faţă de noi, nici unul n-a rămas neîmplinit,
fiindcă dragostea şi Harul Său, au fost mereu nespus de binevoitoare faţă de noi.
Pentru o lacrimă de căinţă, ne-a dat cea mai fericită iertare.
Pentru un pas al nostru, El a făcut sute spre noi.
Pentru o rază de credinţă El ne-a deschis zăgazurile cerurilor, şi toate bunele Lui Cuvinte, pe care ni le spusese - le-a împlinit cu belşug de binecuvântări faţă de noi.
O, cât de multe au fost, şi pe toate le-a împlinit.
15 - Dar nu tot aşa a fost şi cu cuvintele ameninţărilor Lui.
Cu cuvintele mustrării şi pedepsei pentru păcatele noastre...
- Cât de puţine au fost acele cuvinte - şi nici unul parcă nu l-a împlinit El până la capăt.
16 - Cât de multă recunoştinţă şi mulţumire Îi datorăm noi Domnului, pentru puţinele rele şi pentru multele bune, pe care ni le-a promis.
Dar noi cât de multe bune I-am făgăduit Lui - şi parcă toate au rămas neîmplinite.
Numai cele rele nu...
17 - Bunăvoinţa Domnului s-a arătat faţă de David mai ales în două feluri: i-a ascultat rugăciunile şi i-a dăruit bogăţie şi copii.
Bunăvoinţa Domnului se poate arăta şi faţă de noi astfel - dar mai ales în înţeles duhovnicesc.
Numai dacă şi noi am avea faţă de Domnul o inimă la fel cu a lui David.
18 - Dar cum în noul înţeles creştin, bogăţiile nu sunt lumeşti, ci adevăratele comori pe care nici molia, nici rugina, nici hoţii nu le pot atinge (Matei 6, 19-21),
- tot aşa şi copiii nu sunt atât de mult cei trupeşti, deşi sunt şi aceştia, ci sunt cei sufleteşti.
Căci după cum aceştia sunt adevăratele comori, tot aşa şi aceia sunt adevăraţii fii,
- fiindcă aceştia trăiesc veşnic.
19 - Să te asculte Dumnezeu, dar mai ales atunci când cu o inimă duhovnicească Îi ceri avuţii duhovniceşti şi copii duhovniceşti.
Să ajungi atunci ca un Iacov plin de comori şi de urmaşi.
Şi ca un David - încărcat de glorie şi dragoste.
20 - Sufletul căruia Dumnezeu i-a răspuns în ziua necazului, când era pribeag, sărac, alungat şi străin, - se cuvine ca şi el să nu uite niciodată recunoştinţa pe care o datorează lui Dumnezeu, când vede că El nu i-a lepădat rugăciunea şi nu i-a îndepărtat bunătatea,
- deşi a fost vrednic să-i facă astfel, de atâtea ori.
Dar Binefacerea cu Recunoştinţa se întâlnesc foarte rar...
Dumnezeul nostru atât de Binefăcător faţă de noi, ajută-ne să fim şi noi tot atât de recunoscători faţă de Tine.
Amin.