Munca și vestirea Evangheliei
Pr. Iosif Trifa - Munca și lenea
Pilda și învățătura Sfântului Apostol Pavel
Sfântul Apostol Pavel ne-a dat și ne-a lăsat o pildă de muncă completă, cum s-ar zice. Apostolul Pavel lucra și pentru Evanghelie și lucra și pentru traiul vieții. Și pentru corp și pentru suflet. Vestea Evanghelia, iar traiul vieții și-l câștiga cu lucrul mâinilor, țesând corturi de pânză.
De ce această muncă îndoită? De ce oare Apostolul Pavel făcea și munca cea cu mâinile, după uriașa muncă și uriașele osteneli ce le făcea cu vestirea Evangheliei? Căci doar el însuși a spus: „Domnul a rânduit ca acei ce predică Evanghelia să trăiască din Evanghelie” (1 Cor 9, 14). „Cine paște o turmă și nu mănâncă din laptele ei? Cine sădește o vie și nu mănâncă din rodul ei?” (1 Cor 9, 7). Desigur, Apostolul Pavel, mai mult ca oricine, avea dreptul acesta. El, care adunase în staulul lui Hristos atâtea oi și le pășuna cu atâta dragoste și jertfă, avea, desigur, tot dreptul să mănânce din „laptele” lor și să se îmbrace cu „lâna” lor.
Dar marele Apostol nu s-a folosit totdeauna de acest drept. Și pe lângă acest drept s-a folosit și a folosit și lucrul mâinilor sale. De ce?
Întâi, pentru ca să ne dea și să ne lase o pildă despre sfințenia și rostul muncii fizice. „N-am trăit în neorânduială între voi, n-am mâncat de pomană pâinea nimănui, ci, lucrând și ostenindu-ne zi și noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înșine o pildă de urmat. Căci, când eram cu voi, vă spuneam lămurit: Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce” (2 Tes 3, 7-10).
Al doilea, Apostolul Pavel își câștiga traiul vieții lucrând și cu mâinile, ca să nu fie „povară nimănui”, și să ferească vestirea Evangheliei de sminteala și bănuiala că el ar face aceasta pentru câștig. „Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala și munca noastră. Cum lucram zi și noapte ca să nu fim sarcină nimănui dintre voi” (1 Tes 2, 9). „Domnul a rânduit ca acei ce predică Evanghelia să trăiască din Evanghelie, dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei” (1 Cor 9, 12-14).
„N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine”
Acolo unde frații erau mai tari și înțelegeau apostolia și truda lui evanghelică, Pavel folosea ajutorul lor, folosea „laptele” și „lâna” oilor; dar, în schimb, unde frații erau mai slabi și s-ar fi putut sminti, acolo nu cerea și nu folosea ajutorul lor. „V-am vestit Evanghelia, am despuiat alte biserici, ca să vă pot sluji vouă. Când am fost la voi și eram în strâmtoare, nu m-am făcut sarcină nimănui, căci de nevoile mele au grijit frații din Macedonia... În toate m-am ferit și mă voi feri să vă îngreunez cu ceva” (2 Cor 11, 7-9).
Iată cu câtă grijă a folosit Apostolul Pavel „laptele” și „lâna” oilor. Iată cu câtă grijă a mâncat struguri din „via” sădită de el. La fiecare pas, conștiința lui tremura de răspunderea sufletească de a nu sminti Evanghelia.
Prin pilda lui, Apostolul Pavel a tras pentru totdeauna linia dintre muncă și vestirea Evangheliei. Nici pentru un vestitor al Evangheliei nu este rușine să lucreze și cu mâinile lui. Și, mai presus de toate, un vestitor al Evangheliei trebuie să stea mereu de veghe la hotarul unde Satan ridică bănuiala și sminteala că el ar lucra numai de dragul plății; că ar lucra numai de dragul „laptelui”. Asta e o șoaptă și o bănuială pe care Satan a ridicat-o totdeauna pentru a împiedica vestirea Evangheliei. Iar șoapta asta o poate spulbera numai Păstorul cel Bun de la Ioan 10, 11, Care „și sufletul Și-l pune pentru oi”.
Oile cunosc pe păstorul cel bun. Oricât de rea ar fi lumea, un păstor adevărat - care își pune sufletul și inima pentru oi și arde de dragostea și râvna mântuirii lor - nu se poate ca, mai curând ori mai târziu, să nu fie prețuit, iubit și ajutat de oile lui.
Apostolul Pavel spunea: „Sunt gata să mă cheltui foarte bucuros și pe mine însumi pentru sufletele voastre” (1 Cor 12, 15); la care dragoste tot el spune despre frați: „Dacă ar fi cu putință, și ochii voștri, scoțându-i, mi i-ați fi dat” (Gal 4, 15).
Așa răspunde întotdeauna dragostea fraților, dragostea „oilor”, față de dragostea păstorului cel bun care e gata să-și dea și viața pentru ele.
Dar o sminteală pentru Evanghelie este păstorul cel năimit (plătit) „care vede lupul și fuge”, pentru că plătit este și nu-i pasă de oi (In 10, 12-13). Despre acești păstori, care păstoresc numai de dragul plății, spune vorbe grele și Cuvântul lui Dumnezeu de la Ezechiel: „Voi mâncați grăsimea, vă îmbrăcați cu lâna, tăiați ce e gras, dar nu pașteți oile Mele” (Ezec 34, 3).