Munca şi vestirea Evangheliei
Pr. Iosif Trifa - Munca și lenea
Pilda şi învăţătura Sfântului Apostol Pavel
Sfântul Apostol Pavel ne-a dat şi ne-a lăsat o pildă de muncă completă, cum s-ar zice. Apostolul Pavel lucra şi pentru Evanghelie şi lucra şi pentru traiul vieţii. Şi pentru corp şi pentru suflet. Vestea Evanghelia, iar traiul vieţii şi-l câştiga cu lucrul mâinilor, ţesând corturi de pânză.
De ce această muncă îndoită? De ce oare Apostolul Pavel făcea şi munca cea cu mâinile, după uriaşa muncă şi uriaşele osteneli ce le făcea cu vestirea Evangheliei? Căci doar el însuşi a spus: „Domnul a rânduit ca acei ce predică Evanghelia să trăiască din Evanghelie” (1 Cor 9, 14). „Cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele ei? Cine sădeşte o vie şi nu mănâncă din rodul ei?” (1 Cor 9, 7). Desigur, Apostolul Pavel, mai mult ca oricine, avea dreptul acesta. El, care adunase în staulul lui Hristos atâtea oi şi le păşuna cu atâta dragoste şi jertfă, avea, desigur, tot dreptul să mănânce din „laptele” lor şi să se îmbrace cu „lâna” lor.
Dar marele Apostol nu s-a folosit totdeauna de acest drept. Şi pe lângă acest drept s-a folosit şi a folosit şi lucrul mâinilor sale. De ce?
Întâi, pentru ca să ne dea şi să ne lase o pildă despre sfinţenia şi rostul muncii fizice. „N-am trăit în neorânduială între voi, n-am mâncat de pomană pâinea nimănui, ci, lucrând şi ostenindu-ne zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine o pildă de urmat. Căci, când eram cu voi, vă spuneam lămurit: Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce” (2 Tes 3, 7-10).
Al doilea, Apostolul Pavel îşi câştiga traiul vieţii lucrând şi cu mâinile, ca să nu fie „povară nimănui”, şi să ferească vestirea Evangheliei de sminteala şi bănuiala că el ar face aceasta pentru câştig. „Vă aduceţi aminte, fraţilor, de osteneala şi munca noastră. Cum lucram zi şi noapte ca să nu fim sarcină nimănui dintre voi” (1 Tes 2, 9). „Domnul a rânduit ca acei ce predică Evanghelia să trăiască din Evanghelie, dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei” (1 Cor 9, 12-14).
„N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine”
Acolo unde fraţii erau mai tari şi înţelegeau apostolia şi truda lui evanghelică, Pavel folosea ajutorul lor, folosea „laptele” şi „lâna” oilor; dar, în schimb, unde fraţii erau mai slabi şi s-ar fi putut sminti, acolo nu cerea şi nu folosea ajutorul lor. „V-am vestit Evanghelia, am despuiat alte biserici, ca să vă pot sluji vouă. Când am fost la voi şi eram în strâmtoare, nu m-am făcut sarcină nimănui, căci de nevoile mele au grijit fraţii din Macedonia... În toate m-am ferit şi mă voi feri să vă îngreunez cu ceva” (2 Cor 11, 7-9).
Iată cu câtă grijă a folosit Apostolul Pavel „laptele” şi „lâna” oilor. Iată cu câtă grijă a mâncat struguri din „via” sădită de el. La fiecare pas, conştiinţa lui tremura de răspunderea sufletească de a nu sminti Evanghelia.
Prin pilda lui, Apostolul Pavel a tras pentru totdeauna linia dintre muncă şi vestirea Evangheliei. Nici pentru un vestitor al Evangheliei nu este ruşine să lucreze şi cu mâinile lui. Şi, mai presus de toate, un vestitor al Evangheliei trebuie să stea mereu de veghe la hotarul unde Satan ridică bănuiala şi sminteala că el ar lucra numai de dragul plăţii; că ar lucra numai de dragul „laptelui”. Asta e o şoaptă şi o bănuială pe care Satan a ridicat-o totdeauna pentru a împiedica vestirea Evangheliei. Iar şoapta asta o poate spulbera numai Păstorul cel Bun de la Ioan 10, 11, Care „şi sufletul Şi-l pune pentru oi”.
Oile cunosc pe păstorul cel bun. Oricât de rea ar fi lumea, un păstor adevărat - care îşi pune sufletul şi inima pentru oi şi arde de dragostea şi râvna mântuirii lor - nu se poate ca, mai curând ori mai târziu, să nu fie preţuit, iubit şi ajutat de oile lui.
Apostolul Pavel spunea: „Sunt gata să mă cheltui foarte bucuros şi pe mine însumi pentru sufletele voastre” (1 Cor 12, 15); la care dragoste tot el spune despre fraţi: „Dacă ar fi cu putinţă, şi ochii voştri, scoţându-i, mi i-aţi fi dat” (Gal 4, 15).
Aşa răspunde întotdeauna dragostea fraţilor, dragostea „oilor”, faţă de dragostea păstorului cel bun care e gata să-şi dea şi viaţa pentru ele.
Dar o sminteală pentru Evanghelie este păstorul cel năimit (plătit) „care vede lupul şi fuge”, pentru că plătit este şi nu-i pasă de oi (In 10, 12-13). Despre aceşti păstori, care păstoresc numai de dragul plăţii, spune vorbe grele şi Cuvântul lui Dumnezeu de la Ezechiel: „Voi mâncaţi grăsimea, vă îmbrăcaţi cu lâna, tăiaţi ce e gras, dar nu paşteţi oile Mele” (Ezec 34, 3).