
Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
Nu ca să judece lumea a venit în lume Domnul Hristos, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
Ca s-o judece, va veni mai târziu, după ce vremea chemării va fi trecut. După ce lumea va fi respins, conștient până la capăt, mântuirea pe care i-a adus-o El.
Dar de când a venit, cât timp a fost pe pământ, și până în ziua de astăzi, Fiul lui Dumnezeu a căutat numai să mântuiască lumea. Vestea Evangheliei este Vestea Cea Bună pentru că aduce mântuirea nu judecata.
Aduce iertarea, nu osânda.
Răscumpărarea, nu condamnarea fiecăruia și a tuturor.
Oricine este un fiu al lui Dumnezeu, va umbla numai să mântuiască lumea iar nu s-o judece.
Numai ca să-i ajute pe oameni, nu să-i chinuiască.
Numai să salveze suflete, nu să le nefericească!
Suflete credincios, tu ai primit porunca să iubești pe toți și să nu judeci pe nimeni (Ioan 13, 34-35; Iacov 4, 11).
Dragul meu, tu pentru ce mergi la adunare și la biserică?
Mergi pentru mântuirea sufletului tău, sau pentru a judeca pe cei care se adună acolo? Pentru a-i critica, a-i bârfi și a-i dezbina pe aceia care se adună acolo în Numele Domnului, sau a-i ajuta?
Pentru ce ai venit într-o lucrare, sau într-o casă, sau pentru ce te apropii de un suflet?
- Ca să ajuți acolo spre bine, sau ca să duci la păcat?
Să faci tulburări, să nimicești și să pierzi? - sau să faci unitate, mântuire și bucurie?
Nu lozincile frumoase și înșelătoare cu care vii, ci rodul pe care îl lasă acolo lucrarea pe care o faci, aceasta ești!
Pentru ce mergi între oameni?
Ca să le vezi necazurile, sau ca să le osândești pentru că le au, învinuindu-i?
Pentru ce te apropii de suflete?
Ca să le vezi rănile și să le mângâi? Sau să le vezi scăderile și să-i judeci?
Pentru ce trăiești în lume?
- ca să ajuți la mântuirea ei mai curând, prin credința ta?
Sau să grăbești pieirea ei, prin stricăciunea din tine?
Pentru ce îți trăiești viața pe pământ?
Pentru Dumnezeu sau pentru diavolul?
Pentru folosul sau paguba semenilor tăi?
Pentru cinste sau pentru rușine?
Lucrarea pe care o faci tu, aceasta mărturisește despre tine. Bine sau rău. Pentru merit sau pentru osândă. Prin roadele care urmează sau prin ruina pe care o aduce.
Nu uita: tu n-ai fost trimis de Dumnezeu ca să judeci. Nicăieri și pe nimeni. Nici să fii pricină pentru care alții să fie judecați. Ci dacă ești ticălos, diavolul, te-a făcut așa cu voia ta, spre răul tău și al altora.
Dar chiar și așa dacă ar fi, - Hristos voiește să te mântuiască din judecata veșnică!... Numai vino acum! Cu pocăință, la El.
O Judecătorule Înfricoșat, Isuse Doamne,
Tu ești astăzi Preadulcele nostru Mântuitor care nu vrei să ne judeci ci să ne mântuiești.
Smerește sufletele noastre într-o pocăință adâncă și adevărată
și renăscându-le din nou prin harul Tău, ajută-ne să umblăm cu o inimă plină de bunătate printre semenii noștri,
în toate zilele noastre
și prin toate faptele noastre.
Amin.