Şi Mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el.
Credinţa este comoara cea mai mare şi mai de preţ pentru orice suflet omenesc!
Credinţa care este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite şi o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd (Evrei 11, 1),
este şi condiţia fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, nici nu va putea fi plăcut Lui,
căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută... (Evrei 11, 6).
Aşa a găsit cu cale Dumnezeu, să-Şi aleagă pe cei plăcuţi Lui, prin acest mijloc sfânt şi pentru acest dar unic, care este credinţa! Fiindcă numai credinţa îl face pe orice suflet să aibă şi să ajungă a avea o stare vrednică de locurile înalte.
Numai credinţa poate fi o temelie statornică, pentru toate celelalte virtuţi, care dau frumuseţe şi valoare cuiva,
şi numai cu credinţa pot fi unite fapta vrednică,
conştiinţa sănătoasă,
înfrânarea curată,
răbdarea liniştită,
evlavia sinceră,
dragostea de fraţi neprefăcută
Nici una din toate aceste minunate virtuţi cereşti, n-ar fi cu putinţă, fără temelia credinţei şi fără puterea ei care le ţine pe toate şi prin care toate îşi capătă viaţă şi rod, cum taie butucul unei roţi spiţele sale, sau butucul unei viţe, mlădiţele lui.
De aceea Domnul Isus nu numai în tot ce-a vorbit, dar şi în tot ce a făcut şi a umblat, a căutat să-i ajute pe ai Lui să ajungă la credinţă. La credinţa vie, adevărată, lucrătoare şi puternică.
Să capete toţi şi să-şi crească toţi această mare şi sfântă comoară, prin care omul ajunge la părtăşie cu Dumnezeu şi la starea după voia Lui.
Credinţa este altoirea noastră în Hristos, pentru ca mai departe să circule în noi viaţa şi puterea Lui (Efes. 2, 10 şi 5, 27; 1 Tim. 1, 16; Tit 2, 14).
Numai puterea şi viaţa din Hristos este în măsură să facă în stare mintea noastră, de lucruri sau inima noastră de fapte statornice şi vrednice.
Nimic din tot ce au făcut şi vor mai face oamenii, fără credinţă n-a avut nici valoare nici durată.
Nici nu va avea, fără credinţă, niciodată.
Dar tot ce a izvorât din credinţa şi dragostea lui Dumnezeu, prin mintea şi inima omenească, va avea şi frumuseţe şi statornicie până în vecii vecilor!
Ce mare lucru este credinţa, nu numai pentru omul acela care o are, ci şi pentru acei care au de a face cu el.
Căci pe vorba unui om fără credinţă, pe statornicia lui, pe cinstea sau onoarea lui - nimeni nu poate pune nici un preţ.
Un astfel de om fără credinţă n-are călăuză decât propriul său interes şi deci nu poate avea nici milă, nici bunătate, nici iubire dezinteresată faţă de aproapele său!
El va iubi numai pentru sine,
va avea milă numai de sine
şi va fi bun numai în măsura în care are el, un folos personal din aceasta.
Necrezând nici în Judecata Veşnică şi nici în răsplata viitoare, el preţuieşte numai ce se vede şi ce se pipăie.
Un astfel de om este, devine un monstru!
Dar ce salt uriaş face de la starea aceasta, omul care capătă credinţa şi o trăieşte!
Cât de departe sunt gândurile şi faptele unui om credincios, cu adevărat, - de ale acelui care n-are credinţă!
De aceea cea dintâi grijă a noastră trebuie să fie ca noi înşine să ajungem să avem credinţă vie şi puternică în Hristos,
apoi să facem totul ca şi semenii noştri să o aibă, aşa cum a făcut şi face Dumnezeu pentru noi toţi!
Preabunule Doamne, Marele nostru Făcător şi Binefăcător,
fie slăvit în veci Numele Tău Cel Sfânt şi Bunătatea Ta care ne-a lăsat darul credinţei şi ne-a ajutat s-o dobândim.
Tot ce a fost frumos şi fericit în viaţa noastră am primit numai prin credinţă.
Prin credinţa Ta,
prin credinţa înaintaşilor,
prin credinţa celor care din dragoste pentru Tine ne-au iubit şi pe noi.
Te rugăm să ne dăruieşti şi nouă tuturor o puternică şi fierbinte credinţă, din care să ne putem ridica totdeauna spre Tine
şi din care să putem a ne apropia totdeauna cu o adâncă înţelegere şi cu o dulce simţire de toţi semenii noştri.
Trezeşte Doamne viaţa credinţei adevărate în fiecare om, în fiecare inimă,
pentru că numai ceea ce izvorăşte din ea, are viaţă şi rod bun.
Amin.
+
Credinţa-i calea mântuirii, Dumnezeiescul curcubeu
ce leagă sufletul cu cerul, unind pe om cu Dumnezeu.