Pentru desfrânare au fost pustiite Sodoma și Gomora

Desfrânarea e și azi păcatul vremilor

Cetățile Sodoma și Gomora au fost pustiite cu foc și pucioasă pentru păcatul desfrânării. Îmbuibarea și belșugul îi umpluseră pe oameni de păcate așa precum pământul prea îngrășat se umple de buruieni și de viermi. Sodoma și Gomora ajunseseră la o totală decădere sufletească. Totul era stricat și putred în ele. Până unde ajunsese decăderea sufletească a oamenilor, Biblia ne arată o pildă ce se vede în chipul de alături.

Când îngerii Domnului s-au prezentat la casa lui Lot în chip de bărbați, sodomenii au alergat să desfrâneze cu ei. Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara, și Lot ședea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieșit înainte, și s-a plecat până la pământ. Apoi a zis: Domnii mei, intrați, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneți peste noapte în ea și spălați-vă picioarele; mâine vă veți scula de dimineață, și vă veți vedea de drum. Nu, au răspuns ei, ci vom petrece noaptea în uliță. Dar Lot a stăruit de ei până au venit și au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azime și au mâncat. Dar nu se culcaseră încă, și oamenii din cetate, bărbații din Sodoma, tineri și bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colțurile. Au chemat pe Lot, și i-au zis: Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei. Lot a ieșit afară la ei la ușă, a încuiat ușa după el, și a zis: Fraților, vă rog, nu faceți o asemenea răutate! Iată că am două fete care nu știu de bărbat; am să vi le aduc afară, și le veți face ce vă va plăcea. Numai, nu faceți nimic acestor oameni, fiindcă au venit sub umbra acoperișului casei mele.

Ei au strigat: Pleacă! Și au zis: Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, și acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ți facem mai rău decât lor. Și împingând pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă ușa. Dar bărbații aceia au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru la ei în casă, și au încuiat ușa. Iar pe oamenii care erau la ușa casei, i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare, așa că degeaba se trudeau să găsească ușa (Geneza 19, 1-11).

Ce putregai sufletesc erau Sodoma și Gomora! Erau un putregai ce nu putea fi curățit și stârpit decât prin foc și pucioasă. Când un ogor e copleșit de spini și mărăcini, îi dăm foc. Numai focul mai poate curăți răul.

Dar să nu-i prea osândim pe cei din Sodoma și Gomora, căci și noi suntem pe urmele lor. O uriașă Sodomă și Gomoră sufletească este și lumea de azi. Sodoma și Gomora au fost nimicite în special pentru păcatul desfrânării. Păcatul acesta stă și azi în fruntea lumii. A atins acest păcat adâncimi pe care poate niciodată nu le-a avut.

Orașele cele mari sunt azi niște Sodome și Gomore moderne. Sodoma și Gomora de odinioară sunt nimica față de Sodomele și Gomorele cele moderne de azi.

Răul a pătruns și pătrunde și la sate. Sunt pline și satele de căsnicii nelegiuite și de păcatele desfrânării.

Azi vuie desfrânarea în lume. La orașe, ca și la sate, e plină lumea de cei al căror dumnezeu este pântecele și poftele. Parcă s-a împlinit profeția de la Ieremia prorocul: Copiii tăi M-au părăsit, și jură pe dumnezei care n-au ființă. Și după ce le-am primit jurămintele, se dedau la preacurvie, și aleargă cu grămada în casa curvei! Ca niște cai bine hrăniți, care aleargă încoace și încolo, fiecare nechează după nevasta aproapelui său. Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu-Mi răzbun Eu pe un asemenea popor? (Ier. 5, 7-9).

Stăm la rând cu cei din Sodoma și Gomora, ba încă i-am și întrecut, căci noi avem și femei care nasc prunci prin desfrânare și îi omoară prin avort.

Sodomenii voiau să desfrâneze cu doi îngeri. Grozav lucru, dar nu vă îngroziți prea tare. Creștinii de azi fac mai mult decât atât. Ascultați numai ce fel de desfrânări spurcate scot din gură cei ce înjură de cele sfinte. În înjurăturile lor cele spurcate de desfrânare, ei târăsc Numele Domnului Dumnezeu, Numele Domnului Isus, numele Preacuratei, Sfintele Taine și tot ce-i mare și sfânt. Oare nu întrec pe cei din Sodoma și Gomora? Păcatul sodomenilor e nimica față de acest păcat. Pe viața Mea, zice Domnul, Sodoma și Gomora n-au făcut ceea ce faceți voi (Ezec. 16, 48).

Oh, voi nebunilor care înjurați! Uitați-vă la orbii din chipul de alături. Voi sunteți acești orbi, căci pe voi v-a orbit satana să nu vă dați seama de hulele și spurcăciunile ce ies din gura voastră. Focul și pucioasa pieirii veșnice vor deschide odată și ochii voștri, dar atunci va fi prea târziu. Lăsați-vă îndată de înjurături!

Oh, dragii mei, eu vă rog și cu buna; în Numele Domnului eu vă rog, cu lacrimi în ochi, lăsați-vă îndată de înjurături, de acest păcat teribil și înfricoșat care atrage focul și urgia osândei veșnice.

Pe desfrânații de la ușa lui Lot i-a orbit Dumnezeu. Niște orbi sunt și azi desfrânații. Desfrânarea îl orbește pe om. Desfrânatul este un orb, un dobitoc, ce nu mai vede și nu mai cunoaște nimic sfânt. Desfrânatul merge orbește înainte spre pierzare.

Cum merge boul la junghiere, câinele la legătoare și cum pasărea se grăbește în laț, așa merge la moarte desfrânatul (Prov. 7, 22-23).

Desfrânarea din Sodoma și Gomora a atras peste oameni foc și pucioasă din cer; a atras pedeapsa cerului de sus. Desfrânarea e și azi un păcat ce atrage încă în această lume pedeapsa cerului de sus. Dintre toate păcatele, mai ales acesta își ia pedeapsa și în lumea asta.

Tineri cu fața de trandafir ajung niște urâciuni și schelete după ce apucă cu desfrânarea și bolile ei. Fiecare desfrânat ajunge pe urmă o mică Sodomă și Gomoră arsă și pustiită de focul și otrava acestui păcat. Duceți-vă la spitale și le veți afla pline cu astfel de mici Sodome și Gomore: cu oameni arși de bolile lumești. Duceți-vă la casele de nebuni și veți afla că aproape toți nebunii au creierul mâncat de bolile lumești (venerice).

Mai curând ori mai târziu, lumea aceasta se va sfârși. În Apocalipsa se spune că acest sfârșit va fi precedat de o cumplită desfrânare a lumii. Se pare c-am ajuns vremile acestea apocaliptice cu Babilonul cel mare, mama curvelor și spurcăciunilor pământului... din vinul aprinderii și desfrânării ei au băut toate neamurile (Apoc. 17 și 18, 3).

Fugiți de păcatul desfrânării, ca de șarpele ce mușcă de moarte! Cei biruiți de ispita desfrânării trăiesc în carne și nu în duh

(Rom. 8, 9). Numai cei ce biruie ispita desfrânării trăiesc în Duhul lui Dumnezeu, în darul și harul Duhului Sfânt.