Pentru desfrânare au fost pustiite Sodoma şi Gomora

Desfrânarea e şi azi păcatul vremilor

Cetăţile Sodoma şi Gomora au fost pustiite cu foc şi pucioasă pentru păcatul desfrânării. Îmbuibarea şi belşugul îi umpluseră pe oameni de păcate aşa precum pământul prea îngrăşat se umple de buruieni şi de viermi. Sodoma şi Gomora ajunseseră la o totală decădere sufletească. Totul era stricat şi putred în ele. Până unde ajunsese decăderea sufletească a oamenilor, Biblia ne arată o pildă ce se vede în chipul de alături.

Când îngerii Domnului s-au prezentat la casa lui Lot în chip de bărbaţi, sodomenii au alergat să desfrâneze cu ei. Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara, şi Lot şedea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieşit înainte, şi s-a plecat până la pământ. Apoi a zis: Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mâine vă veţi scula de dimineaţă, şi vă veţi vedea de drum. Nu, au răspuns ei, ci vom petrece noaptea în uliţă. Dar Lot a stăruit de ei până au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azime şi au mâncat. Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. Au chemat pe Lot, şi i-au zis: Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei. Lot a ieşit afară la ei la uşă, a încuiat uşa după el, şi a zis: Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate! Iată că am două fete care nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară, şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai, nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit sub umbra acoperişului casei mele.

Ei au strigat: Pleacă! Şi au zis: Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decât lor. Şi împingând pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă uşa. Dar bărbaţii aceia au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru la ei în casă, şi au încuiat uşa. Iar pe oamenii care erau la uşa casei, i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa (Geneza 19, 1-11).

Ce putregai sufletesc erau Sodoma şi Gomora! Erau un putregai ce nu putea fi curăţit şi stârpit decât prin foc şi pucioasă. Când un ogor e copleşit de spini şi mărăcini, îi dăm foc. Numai focul mai poate curăţi răul.

Dar să nu-i prea osândim pe cei din Sodoma şi Gomora, căci şi noi suntem pe urmele lor. O uriaşă Sodomă şi Gomoră sufletească este şi lumea de azi. Sodoma şi Gomora au fost nimicite în special pentru păcatul desfrânării. Păcatul acesta stă şi azi în fruntea lumii. A atins acest păcat adâncimi pe care poate niciodată nu le-a avut.

Oraşele cele mari sunt azi nişte Sodome şi Gomore moderne. Sodoma şi Gomora de odinioară sunt nimica faţă de Sodomele şi Gomorele cele moderne de azi.

Răul a pătruns şi pătrunde şi la sate. Sunt pline şi satele de căsnicii nelegiuite şi de păcatele desfrânării.

Azi vuie desfrânarea în lume. La oraşe, ca şi la sate, e plină lumea de cei al căror dumnezeu este pântecele şi poftele. Parcă s-a împlinit profeţia de la Ieremia prorocul: Copiii tăi M-au părăsit, şi jură pe dumnezei care n-au fiinţă. Şi după ce le-am primit jurămintele, se dedau la preacurvie, şi aleargă cu grămada în casa curvei! Ca nişte cai bine hrăniţi, care aleargă încoace şi încolo, fiecare nechează după nevasta aproapelui său. Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu-Mi răzbun Eu pe un asemenea popor? (Ier. 5, 7-9).

Stăm la rând cu cei din Sodoma şi Gomora, ba încă i-am şi întrecut, căci noi avem şi femei care nasc prunci prin desfrânare şi îi omoară prin avort.

Sodomenii voiau să desfrâneze cu doi îngeri. Grozav lucru, dar nu vă îngroziţi prea tare. Creştinii de azi fac mai mult decât atât. Ascultaţi numai ce fel de desfrânări spurcate scot din gură cei ce înjură de cele sfinte. În înjurăturile lor cele spurcate de desfrânare, ei târăsc Numele Domnului Dumnezeu, Numele Domnului Isus, numele Preacuratei, Sfintele Taine şi tot ce-i mare şi sfânt. Oare nu întrec pe cei din Sodoma şi Gomora? Păcatul sodomenilor e nimica faţă de acest păcat. Pe viaţa Mea, zice Domnul, Sodoma şi Gomora n-au făcut ceea ce faceţi voi (Ezec. 16, 48).

Oh, voi nebunilor care înjuraţi! Uitaţi-vă la orbii din chipul de alături. Voi sunteţi aceşti orbi, căci pe voi v-a orbit satana să nu vă daţi seama de hulele şi spurcăciunile ce ies din gura voastră. Focul şi pucioasa pieirii veşnice vor deschide odată şi ochii voştri, dar atunci va fi prea târziu. Lăsaţi-vă îndată de înjurături!

Oh, dragii mei, eu vă rog şi cu buna; în Numele Domnului eu vă rog, cu lacrimi în ochi, lăsaţi-vă îndată de înjurături, de acest păcat teribil şi înfricoşat care atrage focul şi urgia osândei veşnice.

Pe desfrânaţii de la uşa lui Lot i-a orbit Dumnezeu. Nişte orbi sunt şi azi desfrânaţii. Desfrânarea îl orbeşte pe om. Desfrânatul este un orb, un dobitoc, ce nu mai vede şi nu mai cunoaşte nimic sfânt. Desfrânatul merge orbeşte înainte spre pierzare.

Cum merge boul la junghiere, câinele la legătoare şi cum pasărea se grăbeşte în laţ, aşa merge la moarte desfrânatul (Prov. 7, 22-23).

Desfrânarea din Sodoma şi Gomora a atras peste oameni foc şi pucioasă din cer; a atras pedeapsa cerului de sus. Desfrânarea e şi azi un păcat ce atrage încă în această lume pedeapsa cerului de sus. Dintre toate păcatele, mai ales acesta îşi ia pedeapsa şi în lumea asta.

Tineri cu faţa de trandafir ajung nişte urâciuni şi schelete după ce apucă cu desfrânarea şi bolile ei. Fiecare desfrânat ajunge pe urmă o mică Sodomă şi Gomoră arsă şi pustiită de focul şi otrava acestui păcat. Duceţi-vă la spitale şi le veţi afla pline cu astfel de mici Sodome şi Gomore: cu oameni arşi de bolile lumeşti. Duceţi-vă la casele de nebuni şi veţi afla că aproape toţi nebunii au creierul mâncat de bolile lumeşti (venerice).

Mai curând ori mai târziu, lumea aceasta se va sfârşi. În Apocalipsa se spune că acest sfârşit va fi precedat de o cumplită desfrânare a lumii. Se pare c-am ajuns vremile acestea apocaliptice cu Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului... din vinul aprinderii şi desfrânării ei au băut toate neamurile (Apoc. 17 şi 18, 3).

Fugiţi de păcatul desfrânării, ca de şarpele ce muşcă de moarte! Cei biruiţi de ispita desfrânării trăiesc în carne şi nu în duh

(Rom. 8, 9). Numai cei ce biruie ispita desfrânării trăiesc în Duhul lui Dumnezeu, în darul şi harul Duhului Sfânt.