Pilda cu drahma cea pierdută

Şi se apropiau de El toţi vameşii şi păcătoşii, ca să-L asculte.

Şi fariseii şi cărturarii cârteau, zicând: „Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei”.

Şi a zis către ei pilda aceasta, spunând:

„...Care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina şi nu mătură casa şi nu caută cu grijă până ce o găseşte?

Şi, găsind-o, cheamă prietenele şi vecinele sale, spunându-le: Bucuraţi-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem.

Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos ce se pocăieşte” (Lc 15, 8-10).

Pilda cu drahma cea pierdută închipuie şi ea mântuirea păcătoşilor; închipuie dragostea şi iubirea ce o are Dumnezeu faţă de noi, oamenii, şi faţă de mântuirea sufletului nostru (banii greceşti se numesc drahme; drahma este deci un ban, un leu).

Drahma zăcea pierdută prin gunoiul din casă. O acoperise de mult gunoiul, întunericul şi rugina. Ea nu mai putea face nimic pentru aflarea ei. Ea zăcea ca pierdută pentru totdeauna. Această drahmă pierdută îi închipuie pe cei mai păcătoşi oameni, pe cei care zac îngropaţi în patimi, acoperiţi de întuneric sufletesc şi roşi de rugina păcatelor. Aceştia sunt oamenii cei biruiţi de patimi... Aceştia sunt cei ticăloşiţi de tot... Aceştia sunt cei pentru care se pare că nu mai este nici o mântuire.

Şi iată, Domnul le vesteşte şi acestora o bucurie mare. El a venit în lume anume pentru ei... El îi caută anume pe ei... El a murit anume pentru ei şi pentru mântuirea lor.

Dragă cititorule şi scumpă cititoare! Poate că şi tu, poate că şi eu, suntem în chipul drahmei din evanghelie; zăceam căzuţi în murdăria patimilor şi în întunericul păcatelor. Ne‑a acoperit păcatul şi ne roade rugina. Vai de noi! Suntem ca şi pierduţi. Dar oricât de căzut şi de ticăloşit vei fi tu, dragă cititorule, află că Domnul te caută tocmai pe tine, căci El a venit anume pentru cei păcătoşi. El a venit anume să te scoată şi pe tine din întuneric la lumină şi din moarte la viaţă. Tu nu poţi face nimic pentru mântuirea ta. Păcatul şi patimile ţi‑au ologit sufletul cu totul şi te‑au doborât la pământ. Tot ce se cere de la tine şi tot ce poţi face, aceasta este: să doreşti mântuirea şi să‑L primeşti pe Cel ce a venit anume pentru scăparea şi mântuirea ta.

Dragă suflete căzut în păcate! Eu îţi aduc o veste scumpă şi dulce: „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul‑Născut L‑a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (In 3, 16). Tu eşti, dragă suflete, acela pe care Dumnezeu l‑a iubit atât de mult şi pentru care L‑a trimis pe însuşi Fiul Său să‑l izbăvească. Primeşte, dragă suflete, acest nepreţuit dar ceresc. Nu respinge mântuirea sufletului tău! Primeşte‑L pe Iisus Mântuitorul, ca să primeşti îndată iertare, viaţă şi pace.

O, cât de bun şi îndurat este Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul! Nu pentru păcate îşi pierd oamenii sufletul, ci pentru că nu primesc dragostea lui Dumnezeu, nu‑L primesc pe Cel ce a venit anume să şteargă păcatele noastre: pe Iisus Mântuitorul.

Nu pentru păcate îşi pierd oamenii sufletul, ci pentru că nu simt păcatul, nu se înfioară de el, nu umblă să scape de el. Nu ştiu oamenii preţui îndeajuns sufletul lor şi darurile lor cele sufleteşti. Pilda cu drahma ne arată şi ea preţul unui suflet de om. Se bucură şi îngerii cerului pentru un suflet de om care se mântuieşte. Un suflet de om este mai scump decât lumea întreagă cu toate bogăţiile ei.

Dragă cititorule! Drahma din pilda evangheliei închipuie şi darurile cele sufleteşti, închipuie talantul ce ţi l‑a dat Dumnezeu să‑l păstrezi şi dobândă de fapte bune să faci cu el (Lc 19). Ia seama! Poate şi tu ţi‑ai pierdut această drahmă. Când trăieşti în păcate şi în fărădelegi, casa sufletului tău e plină de gunoaie şi darurile tale cele sufleteşti stau căzute ca nişte bani pierduţi. Din această stare numai o singură cale de scăpare este: să primeşti lumina lui Hristos, să laşi lumina lui Hristos să facă lumină în viaţa ta şi în sufletul tău.

Din toate puterile sufletului tău să strigi: Luminează Tu, Doamne, casa sufletului meu. În lumina Evangheliei vei vedea în ce stare grozavă ai trăit. Primeşte, dragă suflete, primeşte îndată lumina vieţii, primeşte‑L îndată pe Iisus Mântuitorul şi atunci vei afla şi tu drahma cea pierdută a sufletului tău şi, ca femeia din pilda Evangheliei, vei striga şi tu plin de bucurie: Bucuraţi‑vă împreună cu mine, căci mi‑am aflat sufletul... M‑a aflat Domnul... Am aflat mântuirea sufletului meu...

Rugăciune

Iisuse, bunule Doamne! Eu sunt drahma cea pierdută, din evanghelie. Ah, în ce stare grozava şi nenorocită am ajuns! M-a acoperit întunericul păcatelor şi gunoiul fărădelegilor. M-au biruit patimile şi zac doborât la pământ. N-am nici o putere, nu pot face nimic. Ca şi drahma, zac şi eu acoperit de întuneric şi ros de rugină. Chipul Împăratului-Dumnezeu s-a şters cu totul de pe drahma sufletului meu. Am risipit darurile sufleteşti pe care mi le-a dat Tatăl Ceresc. Totul am pierdut, totul am risipit.

Vai mie, păcătosul! Cine mă va izbăvi din această pierzare?... Cine mă va scăpa din întunericul în care zac şi mă va scoate iarăşi la lumină? Fie-Ţi milă de mine, Iisuse Doamne, căci numai Tu poţi face acest lucru. Caută-mă şi mă află şi pe mine, cel pierdut în fărădelegi. Ridică-mă, bunule Doamne, din ticăloşia în care zac şi mă curăţă de urâciunea fărădelegilor. Curăţă, Doamne, drahma sufletului meu cu scump sângele Tău şi îi dă iarăşi strălucirea pe care a avut-o mai înainte de la Tatăl Ceresc.

Iisuse, Mântuitorul meu cel scump! Află-mă şi pe mine, păcătosul! Ridică-mă din pierzare şi mă mântuieşte.

Cei trei pierduți și aflați: fiul, oaia și drahma

Am dat până aici, pe larg, din pildele Mântuitorului, pe acele cu cei trei pierduţi şi aflaţi: cu fiul, cu oaia şi cu drahma.

Să vedem acum în ce se aseamănă şi în ce se deosebesc aceste trei pilde.

Toate aceste pilde se aseamănă una cu alta într‑un punct: cei pierduţi sunt căutaţi şi mare bucurie se face pentru aflarea lor. Fiul e primit cu braţele deschise şi cu ospăţ de bucurie, ca unul ce „mort era şi a înviat, pierdut era şi s‑a aflat”. Păstorul ridică pe umerii săi oaia cea pierdută, bucurându‑se, şi cheamă prietenii săi, zicându‑le: Bucuraţi‑vă că am aflat oaia cea pierdută! Aşişderea, şi femeia se bucură cu vecinele sale de aflarea drahmei. Adică la toţi cei trei pierduţi se potriveşte un lucru: ei sunt în pierzare, ei sunt căutaţi şi bucurie mare se face pentru aflarea şi mântuirea lor.

Este însă o deosebire între felul cum sunt aflaţi cei trei pierduţi. Fiul s‑a întors el singur din calea pierzării, oaia a strigat după ajutor, pe când drahma... ea n‑a făcut şi n‑a putut face nimic pentru aflarea ei. Aceste trei pilde ne închipuie pe noi oamenii, închipuie mântuirea noastră sufletească. Într‑una din cele trei stări suntem şi noi. Ca fiul cel pierdut, poate am ajuns şi noi undeva departe în căile pierzării. Ca oaia cea pierdută, poate ne‑am rătăcit şi noi în pustiul păcatelor şi ne‑am agăţat în spinii fărădelegilor. Ca drahma, poate că zăcem şi noi în murdăria şi întunericul patimilor şi păcatelor.

Cei trei pierduţi din Evanghelie se pot asemăna cu trei feluri de bolnavi. Fiul cel pierdut este bolnavul care încă mai poate umbla pe picioarele lui, poate el singur să meargă la doctor. Oaia cea pierdută este bolnavul ce nu mai poate umbla, boala l‑a doborât la pat. Tot ceea ce poate face este să ceară ajutor, să cheme doctorul. Drahma cea pierdută este bolnavul ajuns la hotarul pierzării, este bolnavul care şi‑a pierdut orice nădejde de viaţă.

Într‑una din aceste trei stări se află şi viaţa noastră cea sufletească. Boala cea sufletească poate că nu ne‑a doborât încă jos, mai putem merge cu ea la doctor...

Sau poate că păcatul ne‑a doborât; nu mai putem face nimic, decât să chemăm doctorul. Şi iarăşi, poate că boala păcatului a ajuns atât de departe, încât ne‑a luat orice putere, ne‑a stins graiul şi ne‑a pus în faţa morţii şi pieirii sufleteşti. Însă, oricât de pierduţi am fi, oricât de bolnavi şi ticăloşi cu sufletul am fi, cele trei pilde din Evanghelie ne aduc o veste minunată, o veste scumpă şi dulce: noi putem scăpa din starea grozavă în care ne‑a adus păcatul. Tatăl Ceresc ne aşteaptă cu braţele deschise... Fiul Său cel Sfânt ne caută... Cerul stă gata să ne dea iertare şi să se bucure de mântuirea noastră.

O, ce veste scumpă şi dulce ne aduc cele trei pilde! Ele vestesc în lume dragostea şi iubirea Tatălui Ceresc. Până la sfârşitul veacurilor ele vor vesti în lume cântecul cel dulce al dragostei creştine. Ele vor răsuna neîncetat ca un cântec dulce, vestind între păcătoşii pământului dragostea şi iubirea Tatălui Ceresc. Ele vor vesti până la sfârşitul veacurilor o făgăduinţă scumpă şi dulce: „Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Fiul Său Cel Unul‑Născut L‑a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă de veci”. Aceste trei pilde ar trebui lipite pe toţi pereţii, pe străzi, pe case... Prin toate locurile de pierzare... Pe tot locul pe unde se îmbolnăvesc şi mor suflete... Ele ar trebui mai ales să fie întipărite în inima fiecărui om. Nu pentru păcate îşi pierd oamenii sufletul, ci pentru că nu primesc dragostea lui Dumnezeu, nu‑L primesc pe Cel ce a venit anume să şteargă păcatele lor: pe Iisus Mântuitorul.

Dragă cititorule! Poate şi tu eşti în una dintre cele trei stări ale pieirii sufleteşti. Dar, oricât de pierdut şi păcătos ai fi, nu dispera. Mântuirea este lângă tine. Un singur lucru se cere de la tine: să-ţi simţi starea grozavă în care te afli şi să doreşti mântuire.

Dragă cititorule! Ca fiul cel pierdut, poate şi tu eşti undeva departe pe calea fărădelegilor.

Opreşte‑te, frate dragă, opreşte‑te îndată din această cale a morţii şi te întoarce „acasă”. Tatăl Ceresc te aşteaptă cu iertare şi îmbrăţişare sfântă. Braţele Lui stau totdeauna deschise pentru iertarea şi primirea ta.

Ca oaia cea pierdută, poate şi tu zaci undeva bolnav, agăţat în spinii păcatelor. Iisus, Păstorul cel bun te caută. O chemare dulce prin munţi şi văi se aude. E glasul Lui care te cheamă pe tine. Să strigi, atât se cere de la tine, strigă să te audă şi să te scape.

Ca drahma din pildă, şi tu te‑ai ticăloşit de tot, nu mai poţi face nimic. Te calcă în picioare patimile şi păcatele, te‑a ologit păcatul, dar nici atunci nu dispera; crede în Cel ce a venit să dea orbilor vedere, robilor libertate, morţilor viaţă. Crede şi te încrede din tot sufletul tău în Cel ce a murit pe Crucea Golgotei pentru tine şi pentru scăparea ta.

Rugăciune

Preabunule Doamne! Eu sunt fiul cel pierdut care am ieşit din casa poruncilor Tale şi mi-am risipit averea ce mi-ai dat-o... Eu sunt oaia cea nebună care am ieşit din turmă şi m-am rătăcit şi rănit în fărădelegi... Eu sunt drahma ce zac călcată în picioare de patimi şi fărădelegi. Am mers din rău în mai rău. Am fost bolnav şi n-am alergat la Tine, Doctorul sufletului meu. Boala m-a doborât şi nu Te-am chemat. Acum zac fără nici o putere... Graiul mi s-a stins... Întunericul m-a copleşit... Răul m-a acoperit... Groapa pieirii mele sufleteşti stă deschisă în faţa mea.

Iisuse, Mântuitorul meu cel scump! Tu singur mă poţi scăpa din această grozavă pierzare. Fie-Ţi milă de mine, preabunule Doamne. Împacă-mă iarăşi cu Tatăl Ceresc... Ridică-mă în braţele Tale ca pe o oaie bolnavă şi rătăcită... Ridică-mă ca pe drahma cea pierdută în fărădelegi. Eu sunt bolnav şi nu pot face nimic. Caută-mă, preabunule Doamne, află-mă şi mă ridică din pierzare.