Pilda cu drahma cea pierdută

Și se apropiau de El toți vameșii și păcătoșii, ca să-L asculte.

Și fariseii și cărturarii cârteau, zicând: „Acesta primește la Sine pe păcătoși și mănâncă cu ei”.

Și a zis către ei pilda aceasta, spunând:

„...Care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina și nu mătură casa și nu caută cu grijă până ce o găsește?

Și, găsind-o, cheamă prietenele și vecinele sale, spunându-le: Bucurați-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem.

Zic vouă, așa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos ce se pocăiește” (Lc 15, 8-10).

Pilda cu drahma cea pierdută închipuie și ea mântuirea păcătoșilor; închipuie dragostea și iubirea ce o are Dumnezeu față de noi, oamenii, și față de mântuirea sufletului nostru (banii grecești se numesc drahme; drahma este deci un ban, un leu).

Drahma zăcea pierdută prin gunoiul din casă. O acoperise de mult gunoiul, întunericul și rugina. Ea nu mai putea face nimic pentru aflarea ei. Ea zăcea ca pierdută pentru totdeauna. Această drahmă pierdută îi închipuie pe cei mai păcătoși oameni, pe cei care zac îngropați în patimi, acoperiți de întuneric sufletesc și roși de rugina păcatelor. Aceștia sunt oamenii cei biruiți de patimi... Aceștia sunt cei ticăloșiți de tot... Aceștia sunt cei pentru care se pare că nu mai este nici o mântuire.

Și iată, Domnul le vestește și acestora o bucurie mare. El a venit în lume anume pentru ei... El îi caută anume pe ei... El a murit anume pentru ei și pentru mântuirea lor.

Dragă cititorule și scumpă cititoare! Poate că și tu, poate că și eu, suntem în chipul drahmei din evanghelie; zăceam căzuți în murdăria patimilor și în întunericul păcatelor. Ne‑a acoperit păcatul și ne roade rugina. Vai de noi! Suntem ca și pierduți. Dar oricât de căzut și de ticăloșit vei fi tu, dragă cititorule, află că Domnul te caută tocmai pe tine, căci El a venit anume pentru cei păcătoși. El a venit anume să te scoată și pe tine din întuneric la lumină și din moarte la viață. Tu nu poți face nimic pentru mântuirea ta. Păcatul și patimile ți‑au ologit sufletul cu totul și te‑au doborât la pământ. Tot ce se cere de la tine și tot ce poți face, aceasta este: să dorești mântuirea și să‑L primești pe Cel ce a venit anume pentru scăparea și mântuirea ta.

Dragă suflete căzut în păcate! Eu îți aduc o veste scumpă și dulce: „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul‑Născut L‑a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In 3, 16). Tu ești, dragă suflete, acela pe care Dumnezeu l‑a iubit atât de mult și pentru care L‑a trimis pe însuși Fiul Său să‑l izbăvească. Primește, dragă suflete, acest neprețuit dar ceresc. Nu respinge mântuirea sufletului tău! Primește‑L pe Iisus Mântuitorul, ca să primești îndată iertare, viață și pace.

O, cât de bun și îndurat este Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul! Nu pentru păcate își pierd oamenii sufletul, ci pentru că nu primesc dragostea lui Dumnezeu, nu‑L primesc pe Cel ce a venit anume să șteargă păcatele noastre: pe Iisus Mântuitorul.

Nu pentru păcate își pierd oamenii sufletul, ci pentru că nu simt păcatul, nu se înfioară de el, nu umblă să scape de el. Nu știu oamenii prețui îndeajuns sufletul lor și darurile lor cele sufletești. Pilda cu drahma ne arată și ea prețul unui suflet de om. Se bucură și îngerii cerului pentru un suflet de om care se mântuiește. Un suflet de om este mai scump decât lumea întreagă cu toate bogățiile ei.

Dragă cititorule! Drahma din pilda evangheliei închipuie și darurile cele sufletești, închipuie talantul ce ți l‑a dat Dumnezeu să‑l păstrezi și dobândă de fapte bune să faci cu el (Lc 19). Ia seama! Poate și tu ți‑ai pierdut această drahmă. Când trăiești în păcate și în fărădelegi, casa sufletului tău e plină de gunoaie și darurile tale cele sufletești stau căzute ca niște bani pierduți. Din această stare numai o singură cale de scăpare este: să primești lumina lui Hristos, să lași lumina lui Hristos să facă lumină în viața ta și în sufletul tău.

Din toate puterile sufletului tău să strigi: Luminează Tu, Doamne, casa sufletului meu. În lumina Evangheliei vei vedea în ce stare grozavă ai trăit. Primește, dragă suflete, primește îndată lumina vieții, primește‑L îndată pe Iisus Mântuitorul și atunci vei afla și tu drahma cea pierdută a sufletului tău și, ca femeia din pilda Evangheliei, vei striga și tu plin de bucurie: Bucurați‑vă împreună cu mine, căci mi‑am aflat sufletul... M‑a aflat Domnul... Am aflat mântuirea sufletului meu...

Rugăciune

Iisuse, bunule Doamne! Eu sunt drahma cea pierdută, din evanghelie. Ah, în ce stare grozava și nenorocită am ajuns! M-a acoperit întunericul păcatelor și gunoiul fărădelegilor. M-au biruit patimile și zac doborât la pământ. N-am nici o putere, nu pot face nimic. Ca și drahma, zac și eu acoperit de întuneric și ros de rugină. Chipul Împăratului-Dumnezeu s-a șters cu totul de pe drahma sufletului meu. Am risipit darurile sufletești pe care mi le-a dat Tatăl Ceresc. Totul am pierdut, totul am risipit.

Vai mie, păcătosul! Cine mă va izbăvi din această pierzare?... Cine mă va scăpa din întunericul în care zac și mă va scoate iarăși la lumină? Fie-Ți milă de mine, Iisuse Doamne, căci numai Tu poți face acest lucru. Caută-mă și mă află și pe mine, cel pierdut în fărădelegi. Ridică-mă, bunule Doamne, din ticăloșia în care zac și mă curăță de urâciunea fărădelegilor. Curăță, Doamne, drahma sufletului meu cu scump sângele Tău și îi dă iarăși strălucirea pe care a avut-o mai înainte de la Tatăl Ceresc.

Iisuse, Mântuitorul meu cel scump! Află-mă și pe mine, păcătosul! Ridică-mă din pierzare și mă mântuiește.

Cei trei pierduți și aflați: fiul, oaia și drahma

Am dat până aici, pe larg, din pildele Mântuitorului, pe acele cu cei trei pierduți și aflați: cu fiul, cu oaia și cu drahma.

Să vedem acum în ce se aseamănă și în ce se deosebesc aceste trei pilde.

Toate aceste pilde se aseamănă una cu alta într‑un punct: cei pierduți sunt căutați și mare bucurie se face pentru aflarea lor. Fiul e primit cu brațele deschise și cu ospăț de bucurie, ca unul ce „mort era și a înviat, pierdut era și s‑a aflat”. Păstorul ridică pe umerii săi oaia cea pierdută, bucurându‑se, și cheamă prietenii săi, zicându‑le: Bucurați‑vă că am aflat oaia cea pierdută! Așișderea, și femeia se bucură cu vecinele sale de aflarea drahmei. Adică la toți cei trei pierduți se potrivește un lucru: ei sunt în pierzare, ei sunt căutați și bucurie mare se face pentru aflarea și mântuirea lor.

Este însă o deosebire între felul cum sunt aflați cei trei pierduți. Fiul s‑a întors el singur din calea pierzării, oaia a strigat după ajutor, pe când drahma... ea n‑a făcut și n‑a putut face nimic pentru aflarea ei. Aceste trei pilde ne închipuie pe noi oamenii, închipuie mântuirea noastră sufletească. Într‑una din cele trei stări suntem și noi. Ca fiul cel pierdut, poate am ajuns și noi undeva departe în căile pierzării. Ca oaia cea pierdută, poate ne‑am rătăcit și noi în pustiul păcatelor și ne‑am agățat în spinii fărădelegilor. Ca drahma, poate că zăcem și noi în murdăria și întunericul patimilor și păcatelor.

Cei trei pierduți din Evanghelie se pot asemăna cu trei feluri de bolnavi. Fiul cel pierdut este bolnavul care încă mai poate umbla pe picioarele lui, poate el singur să meargă la doctor. Oaia cea pierdută este bolnavul ce nu mai poate umbla, boala l‑a doborât la pat. Tot ceea ce poate face este să ceară ajutor, să cheme doctorul. Drahma cea pierdută este bolnavul ajuns la hotarul pierzării, este bolnavul care și‑a pierdut orice nădejde de viață.

Într‑una din aceste trei stări se află și viața noastră cea sufletească. Boala cea sufletească poate că nu ne‑a doborât încă jos, mai putem merge cu ea la doctor...

Sau poate că păcatul ne‑a doborât; nu mai putem face nimic, decât să chemăm doctorul. Și iarăși, poate că boala păcatului a ajuns atât de departe, încât ne‑a luat orice putere, ne‑a stins graiul și ne‑a pus în fața morții și pieirii sufletești. Însă, oricât de pierduți am fi, oricât de bolnavi și ticăloși cu sufletul am fi, cele trei pilde din Evanghelie ne aduc o veste minunată, o veste scumpă și dulce: noi putem scăpa din starea grozavă în care ne‑a adus păcatul. Tatăl Ceresc ne așteaptă cu brațele deschise... Fiul Său cel Sfânt ne caută... Cerul stă gata să ne dea iertare și să se bucure de mântuirea noastră.

O, ce veste scumpă și dulce ne aduc cele trei pilde! Ele vestesc în lume dragostea și iubirea Tatălui Ceresc. Până la sfârșitul veacurilor ele vor vesti în lume cântecul cel dulce al dragostei creștine. Ele vor răsuna neîncetat ca un cântec dulce, vestind între păcătoșii pământului dragostea și iubirea Tatălui Ceresc. Ele vor vesti până la sfârșitul veacurilor o făgăduință scumpă și dulce: „Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât și pe Fiul Său Cel Unul‑Născut L‑a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață de veci”. Aceste trei pilde ar trebui lipite pe toți pereții, pe străzi, pe case... Prin toate locurile de pierzare... Pe tot locul pe unde se îmbolnăvesc și mor suflete... Ele ar trebui mai ales să fie întipărite în inima fiecărui om. Nu pentru păcate își pierd oamenii sufletul, ci pentru că nu primesc dragostea lui Dumnezeu, nu‑L primesc pe Cel ce a venit anume să șteargă păcatele lor: pe Iisus Mântuitorul.

Dragă cititorule! Poate și tu ești în una dintre cele trei stări ale pieirii sufletești. Dar, oricât de pierdut și păcătos ai fi, nu dispera. Mântuirea este lângă tine. Un singur lucru se cere de la tine: să-ți simți starea grozavă în care te afli și să dorești mântuire.

Dragă cititorule! Ca fiul cel pierdut, poate și tu ești undeva departe pe calea fărădelegilor.

Oprește‑te, frate dragă, oprește‑te îndată din această cale a morții și te întoarce „acasă”. Tatăl Ceresc te așteaptă cu iertare și îmbrățișare sfântă. Brațele Lui stau totdeauna deschise pentru iertarea și primirea ta.

Ca oaia cea pierdută, poate și tu zaci undeva bolnav, agățat în spinii păcatelor. Iisus, Păstorul cel bun te caută. O chemare dulce prin munți și văi se aude. E glasul Lui care te cheamă pe tine. Să strigi, atât se cere de la tine, strigă să te audă și să te scape.

Ca drahma din pildă, și tu te‑ai ticăloșit de tot, nu mai poți face nimic. Te calcă în picioare patimile și păcatele, te‑a ologit păcatul, dar nici atunci nu dispera; crede în Cel ce a venit să dea orbilor vedere, robilor libertate, morților viață. Crede și te încrede din tot sufletul tău în Cel ce a murit pe Crucea Golgotei pentru tine și pentru scăparea ta.

Rugăciune

Preabunule Doamne! Eu sunt fiul cel pierdut care am ieșit din casa poruncilor Tale și mi-am risipit averea ce mi-ai dat-o... Eu sunt oaia cea nebună care am ieșit din turmă și m-am rătăcit și rănit în fărădelegi... Eu sunt drahma ce zac călcată în picioare de patimi și fărădelegi. Am mers din rău în mai rău. Am fost bolnav și n-am alergat la Tine, Doctorul sufletului meu. Boala m-a doborât și nu Te-am chemat. Acum zac fără nici o putere... Graiul mi s-a stins... Întunericul m-a copleșit... Răul m-a acoperit... Groapa pieirii mele sufletești stă deschisă în fața mea.

Iisuse, Mântuitorul meu cel scump! Tu singur mă poți scăpa din această grozavă pierzare. Fie-Ți milă de mine, preabunule Doamne. Împacă-mă iarăși cu Tatăl Ceresc... Ridică-mă în brațele Tale ca pe o oaie bolnavă și rătăcită... Ridică-mă ca pe drahma cea pierdută în fărădelegi. Eu sunt bolnav și nu pot face nimic. Caută-mă, preabunule Doamne, află-mă și mă ridică din pierzare.