Foto Pr. Iosif Trifa

Pilda cu oaia cea pierdută

Pr. Iosif Trifa - Din pildele Mântuitorului

Și se apropiau de El toți vameșii și păcătoșii, ca să-L asculte.
Și fariseii și cărturarii cârteau, zicând: „Acesta primește la Sine pe păcătoși și mănâncă cu ei”.
Și a zis către ei pilda aceasta, spunând:
„Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută, până ce o găsește?
Și găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se.
Și sosind acasă, cheamă prietenii și vecinii, zicând-le: Bucurați-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută.
Zic vouă: Că așa și în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește, decât de nouăzeci și nouă de drepți care n-au nevoie de pocăință” (Lc 15, 1-7).
O, ce pildă de iubire cerească este și aceasta, cu oaia cea pierdută! Cei mai mulți creștini au o credință plină de frică și de teamă, pentru un Dumnezeu ce pedepsește păcatul; dar miezul creștinismului nu e acesta, ci e un Mântuitor Care Se apropie cu milă și iubire de cei păcătoși și umblă să‑i scoată din pieire. Iisus Mântuitorul a venit pe pământ, împlinind profeția de la prorocul Isaia: „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M‑a uns să binevestesc săracilor, M‑a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiți slobozire și celor prinși în război, libertate”... (Is 61, 1). „Fiul omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”, așa le‑a răspuns Iisus fariseilor ce cârteau că „stă la un loc cu cei păcătoși” (Mt 18, 11).
În pilda cu oaia cea pierdută putem citi dragostea și bunătatea Mântuitorului Care a venit să caute și să mântuiască pe cel ce era pierdut. În chipul omului care a lăsat cele nouăzeci și nouă de oi și a plecat să o caute pe cea pierdută, este Iisus,
Păstorul cel mare și bun Care caută oile cele rătăcite, le întoarce pe cele fugărite, le leagă pe cele cu picioarele frânte și le întărește pe cele slabe... (Ezec 34, 16). Iisus este și azi Păstorul cel bun Care umblă neîncetat să ne scape din pierzare.
Într‑un alt loc, Iisus a zis: „Eu sunt păstorul cel bun... oile Mele ascultă de glasul Meu... Eu le chem pe nume și ele vin după Mine și Eu le dau viață veșnică” (In 10). Minunat glas! Minunată chemare! Asta ar fi plinirea Evangheliei și plinirea chemărilor noastre: a‑L urma cu toții pe Iisus, Păstorul cel mare, și a asculta glasul Lui.
Însă vai, suntem încă departe de plinirea acestei Evanghelii. Lumea e plină și azi de oi rătăcite. Domnul Iisus e și azi Păstorul Care „caută oile cele rătăcite”... e Păstorul fără de odihnă până la sfârșitul veacurilor. El caută și strânge mereu oi rătăcite.
Dragă cititorule! Poate că și eu, poate că și tu suntem niște oi desprinse din turma marelui Păstor. Ne‑a înșelat păcatul. Vai de noi... Rătăcim prin păduri fioroase de fărădelegi... Am dat prin pășuni pline de gălbează... Am căzut în prăpăstii de pierzare. Dar, oricât de rătăciți am fi, Domnul Iisus, Păstorul cel bun, e gata să ne scape și să ne mântuie.
Oricât de rătăcit, oricât de păcătos ai fi tu, dragă cititorule, află că Domnul te caută, Domnul te strigă, Domnul umblă să te scape din pierzare.
În starea în care te afli, poate că tu nu mai poți face nimic pentru mântuirea ta. Ești o oaie rătăcită care te‑ai agățat cu totul în spinii patimilor rele... Ești căzut într‑o prăpastie din care nu te mai poți ridica... Ești rătăcit printr‑o pădure de fărădelegi din care singur nu mai poți ieși. Dar mântuirea ta începe tocmai în clipa când afli și simți acest lucru: când afli că singur nu mai poți scăpa, când afli și simți că îți trebuie un ajutor, când afli că ești pierdut și începi a striga să te audă Păstorul.
Strigă!... Atât se cere de la tine. Strigă din adâncul sufletului tău după Păstorul cel bun și milostiv. Când păstorul își pierde o oaie, ce face? Pleacă după ea peste câmpuri sau păduri și, oprindu‑se ici și colea, o strigă pe nume și așteaptă răspunsul ei... O strigă pe nume și‑apoi ascultă să audă strigătul ei deznădăjduit. În clipa când oaia a răspuns, ea este mântuită; păstorul se îndreaptă îndată spre ea și o scapă din pierzare.
Așa e și mântuirea ta, dragă cititorule. Iisus, Păstorul cel bun, te strigă pe nume și așteaptă răspunsul tău de oaie rătăcită. Te strigă așa precum odinioară Dumnezeu l‑a strigat în grădina Edenului pe Adam: „Adame, unde ești?”, vrând să trezească în el conștiința păcătuirii sale.
Așa te strigă și pe tine Iisus, Păstorul cel mare, ca să trezească în tine cunoștința stării tale cele păcătoase. Domnul Iisus, Păstorul cel bun, te strigă pe nume și, în fața acestei strigări, tu trebuie să‑ți dai seama de starea ta păcătoasă; trebuie să‑ți dai seama că ești într‑o stare de pierzare din care numai El te poate scăpa și, dându‑ți seama de aceasta, să răspunzi îndată: „Aici sunt, Doamne... Eu sunt oaia cea pierdută care am fugit din turma Ta... Fie‑Ți milă de mine, căci sunt într‑o stare grozavă... M‑am agățat cu totul în spinii patimilor și nu mă pot elibera... Sunt plină de răni și nu pot scăpa... Sunt într‑o prăpastie fioroasă din care nu pot ieși... Tremur de frică și sunt bolnavă... Fie‑Ți milă de mine, scapă‑mă, căci mă prăpădesc...
Când astfel răspunzi la chemarea Domnului, Domnul îndată aude strigarea ta și, ca un Păstor bun și milostiv, te scapă îndată de pierzare; te ia pe umerii Lui, îți tămăduiește rănile și te face iarăși o oaie din turma Lui cea binecuvântată.
Însă, vai, câți ascultă chemarea marelui Păstor? Câți cer ajutorul Lui? Ia seama, dragă cititorule, poate și tu stai rătăcit pe undeva, prin atare pustiu de păcate... Iisus, marele Păstor, te strigă pe nume, dar tu taci. Te cheamă neîncetat, dar tu nu răspunzi.
Iată‑L peste dealuri pe bunul Păstor. Aleargă grăbit. Caută ceva cu zor. Pe tine te caută, dragă suflete pierdut. O chemare dulce prin munți și văi se aude. E glasul Lui. Te caută pe tine, te strigă pe tine, dragă suflete rătăcit în pădurea păcatelor. De când te tot strigă pe tine și tu n‑auzi! Pieirea te așteaptă - și tu taci? Lupii urlă în apropiere - și tu nu te înfiori? Vulturii cu gheare lungi se rotesc deasupra ta - și tu nu te îngrozești?
Grăbește‑te, suflete pierdut, grăbește‑te și strigă‑L îndată pe marele Păstor, să te afle și să te salveze până nu‑i prea târziu.
Și, dacă ai scăpat, ajută‑i și pe alții să scape! O, câte oi rătăcesc mai prin păduri, mai printre spini, mai prin fund de prăpăstii! Fără nici o călăuză, de foame chinuite umblă, sărmanele. Veniți să le ajutăm să scape de pieire!... Veniți să le aducem la Păstorul cel mare! Ferice de cel ce poate raporta: „O oaie Ți‑am adus, marele meu Păstor... Am găsit‑o păscând în locul plin de gălbeaza alcoolului și a altor patimi rele... E greu bolnavă și îi trebuie tămăduirea Ta”.
Rugăciune
Iisuse, Preabunul meu Păstor! Eu sunt oaia cea pierdută, din pilda Evangheliei. Eu sunt oaia cea nebună care am fugit din turma Ta. Ah, în ce stare grozavă mă aflu! M-am agățat cu totul în spinii păcatelor și nu mă pot elibera. Am căzut într-o prăpastie fioroasă din care nu pot ieși... Aud lupii urlând și tremur de frică... Sunt plină de răni și n-are cine mă lega... Sunt bolnavă și n-are cine mă tămădui... Fie-Ți milă de mine, Doamne, căci mă prăpădesc. Leagă-mi rănile cele sufletești și mă ridică în brațele Tale. Ridică-mă din pierzare și mă du iarăși în turma Ta cea scumpă. Scoate-mă din gălbează și mă du iarăși la pășunea vieții.
Eu sunt oaia cea pierdută, cheamă-mă, Mântuitorule, și mă mântuiește, ca să pot cânta cu psalmistul în toate zilele vieții cântarea mântuirii mele:
„Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc de pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit, sufletul meu l-a întors” (Ps 22, 1-3).
Un răspuns potrivit
Un pustnic întreba odată într-un târg după un cal care să aibă coadă de oaie.
Târgoveții începură a râde; ziceau că-i nebun. Atunci pustnicul astfel grăi: Voi sunteți nebuni, dragii mei, că vă petreceți viața în fărădelegi și totuși, la capătul vieții, vreți să muriți ca niște oi din turma lui Hristos... Vă numiți oi din staulul lui Hristos, dar alergați în galop pe toate drumurile fărădelegilor...
Târgoveții înțeleseră predica și se depărtară rușinați.
Articol 3 din 17
Folosește săgețile ← → pentru navigare