
Pomul vieții noastre
Pr. Iosif Trifa - Adânciri în Evanghelia Mântuitorului
În lunea din Săptămâna Paștilor, ne spun evangheliile că, fiind cu apostolii în drum de la Ierusalim spre Betania, lui Iisus „I s-a făcut foame” și, văzând un smochin lângă drum, S-a apropiat de el, doară va găsi ceva roadă în el; dar n-a găsit decât frunze și i-a zis: „De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac!” (Mt 21, 18-19; Mc 11, 12-14). Și pe dată smochinul s-a uscat.
O, ce adânc înțeles este în evanghelia cu smochinul cel blestemat! Și viața omului se aseamănă cu un pom care trebuie să facă roade de fapte bune. „După roadele lor îi veți cunoaște, zice evanghelia. Au doară culeg oamenii struguri din spini?” (Mt 7, 16). Și tu, cititorule, ești un smochin, ești un pom pe care Dumnezeu l-a sădit în grădina acestei lumi pentru ca roade de fapte bune să faci. Însă, vai, de cele mai multe ori pomul vieții noastre arată numai frunze goale, n-are roade. De departe, din depărtare, se văd în viața noastră frunze de datini creștinești, de praznice, de posturi, de vorbe mari, dar, când cauți mai deaproape și dai deoparte aceste frunze, nu se vede nici un rod.
De când eram preot la țară, mi-aduc aminte de unii poporeni că erau foarte evlavioși și bisericoși, dar, vai, când m-am uitat în traiul lor de acasă, am aflat că erau foarte îndărătnici, zgârciți, sfădicioși... adică dincolo de frunze nu era rod. Ceea ce se cheamă azi creștinism este mai mult un frunziș verde și frumos la înfățișare, însă când te apropii de el vezi că nu are roadă.
De ce nu face roadă pomul vieții noastre? Pentru că rădăcinile lui nu sunt adâncite în pământul cel cu suc de viață și de putere creștinească dătător. Trăim o viață de suprafață, o viață neadâncită în Evanghelia Mântuitorului și în Jertfa Lui cea Sfântă, de aceea pomul vieții noastre n-are putere de rodire. Pomul vieții noastre nu este altoit în Iisus Mântuitorul, în viața cea nouă, în „nașterea cea din nou”, de care spunea El (In 3, 3-7), iar fără această altoire, fără această renaștere, pomul vieții noastre nu poate rodi.
O altă evanghelie (Lc 13, 6-9) spune despre un alt smochin, pe care stăpânul grădinii umbla să-l taie, căci de trei ani de zile aștepta în zadar să rodească. Pentru acest smochin s-a interpus grădinarul, zicând: „Doamne, lasă-l pe el și într-acest an, până îl voi săpa împrejur și îi voi pune gunoi”... Și viața noastră este un astfel de smochin neroditor pe care Dumnezeu îl amenință cu tăiere. Avem însă și noi un Grădinar milostiv, Care mijlocește pentru pomul vieții noastre să nu fie tăiat, până va mai încerca El să-i dea putere de rodire. Acest Grădinar milostiv este Mântuitorul vieții noastre. Îi e milă de noi... Oprește securea morții și se roagă pentru noi Tatălui Ceresc, zicând: „Tată și Doamne, mai îngăduie pomul acestui om... Mai lasă să-l ud cu sângele Meu... mai lasă să-l ud cu dragostea Mea... mai lasă să sap șanț mai adânc în jurul lui, în care să se strângă mai multă credință”.
Fără ajutorul acestui Grădinar bun și milostiv, pomul vieții noaste nu poate rodi. Pe El să-L chemăm, zicând: Vino, bunule Doamne, căci pomul vieții noastre se usucă, omizile îl rod și vânturile îl răstoarnă. Când Îl chemăm cu adevărat, El vine, El altoiește, El taie, retează, îngrădește, El sapă, El leagă și udă. O, cum se schimbă pomul vieții noastre și cum se umple de roade când Îl chemăm și Îl primim cu adevărat pe Mântuitorul!
Roadă numai cu darul și ajutorul lui Dumnezeu putem face. Până la sfârșitul vieții noastre, El să fie Stăpânul și Îngrijitorul pomului vieții noastre.
De când eram copil mi-aduc aminte de un altoi care se prinsese, dar pe dedesubt au dat iar vlăstarele cele vechi și, nemaiumblând nimeni să le curețe, altoiul s-a întors iar, cu totul, la firea cea sălbatică și a crescut un pom sălbatic. Așa e și viața celor mai mulți creștini: e altoită în Domnul cu botezul ce li s-a dat de copii, dar pe dedesubt au crescut iar vlăstarele firii celei vechi și au înăbușit pe omul cel născut din nou. Asta vine de acolo că omul nu se apropie, nu primește și nu rămâne mai departe lângă marele Grădinar, Care e singurul ce ne poate da dar și putere să ne păstrăm și să ne apărăm altoirea cea duhovnicească.
O, preabunul meu Mântuitor! Mulțumescu-Ți că pe mine, un pădureț sălbatic, m-ai scos din pădurea pieirii sufletești și m-ai altoit în grădina vieții. Dar Te rog, bunule Doamne, rămâi lângă mine și grijește de pomul vieții mele până la sfârșit, că din tulpina cea sălbatică - din firea cea veche - răsar mereu vlăstare; vânturile ispitelor sunt grele și omizile patimilor sunt multe. Apără-mă cu darul Tău, leagă-mă și mă întărește cu Crucea și Jertfa Ta; taie și curăță cu cuțitul suferințelor unde vei afla de bine, ca tot mai multă roadă să pot aduce.
Smochinul din evanghelie a închipuit o viață pierdută în zadar, a închipuit sfârșitul omului care a trăit fără Dumnezeu și a murit fără roade de fapte bune.
Eu te întreb, iubite cititorule, în ce stare se află pomul vieții tale? E gata pomul vieții tale pentru ziua roadelor, pentru ziua când Domnul va trimite slugile Sale să culeagă rodul din pomul vieții tale? (Mt 21, 34). Ca mâine Domnul va veni „să adune roadele” (Is 27, 13). Oare va afla roade în pomul vieții tale, ori numai frunze goale?