Porțile Veșniciei
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - Chiar din prima clipă când sufletul se întâlnește cu Domnul Isus Hristos pentru el începe Veșnicia Fericită. Începutul vieții cu Hristos este intrarea în lumină și în Frumusețe. Fața Domnului Își răsfrânge strălucirea atât asupra sufletului care ia calea vieții, cât și asupra căii lui până la Porțile Veșniciei care se deschid în fața sufletului care se apropie hotărât să intre și să pășească pe acest fericit tărâm.
2 - Numele credinciosului este spus fericit de la început.
Pentru că starea lui va continua să fie tot așa ori prin ce ar fi să treacă mergând până la starea de la capăt.
Adică de la Început...
3 - Fiind mereu însoțit de puterea și lumina lui Dumnezeu, desigur credinciosul va trebui să treacă spre Împărăția Cerească uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie.
Uneori iubit, alteori părăsit.
Uneori călcat în picioare, alteori purtat în cinste - dar totdeauna el va fi fericit...
4 - În vremea încercării credinciosul Domnului va ști să o privească pe aceasta ca pe o mare bucurie (Iacov 1, 2-4).
Iar în vremea bucuriei, va ști să o folosească din plin. Dând tot ce poate da, și primind tot ce sporește binele spre folosul semenilor săi. Și a Domnului său (Ecles. 7, 14).
5 - Numele credinciosului este fericit, pentru că în viața duhovnicească numele omului este denumirea stării lui.
Starea lui de fericire a început din clipa când a rupt-o cu sfatul celor răi,
cu oprirea pe calea celor păcătoși
și cu așezarea pe scaunul celor batjocoritori...
Din chiar ieșirea din întuneric este intrarea în lumină și din chiar ruperea de Satana, începe îmbrățișarea cu Hristos.
6 - Credinciosul este fericit pentru că dragostea lui Dumnezeu și dragostea frățească în care trăiește și umblă îi umple mereu gândurile și inima de tot ceea ce este înalt, curat, adevărat și bun,
și îl ferește de tot ceea ce este primejdios, ispititor și rău.
Și îl mângâie cu tot ce este vrednic, folositor și cinstit.
7 - Despre cel credincios se vorbește personal, ca despre o mare valoare.
- Despre ceilalți se vorbește ca despre o gloată, ca despre un număr, ca despre o grămadă în care nimeni nu are personalitate și valoare.
Căci aceștia prin asemănarea păcatelor lor în care ei trăiesc, au devenit o masă netrebnică.
Un morman de făpturi, fără merit personal, și fără valoare individuală.
Cufundați în același noroi în care putrezesc de-a valma,
sau arzând în același foc în care se mistuiesc la fel.
8 - Cei răi pot avea acum în lumea aceasta o oarecare greutate în fața celor ca ei,
dar dacă n-au viața din Hristos în fața Furtunii Judecății Dumnezeiești ei vor fi spulberați și aruncați grămadă, în locul uitării și al nimicirii veșnice (Iov 21, 7-12; Maleahi 4, 1).
9 - Cei răi pot să țină capul sus acum,
pot să privească disprețuitor la Dumnezeu și la săracii Lui...
pot să amenințe și să lovească pe cel nevinovat,
- dar vine Ziua în care nu vor ști ce să mai facă și nici unde să se mai ascundă (Matei 24, 30; Luca 21, 25),
iar această groază a lor va dura veșnic și veșnic.
10 - Cei răi pot să se războiască acum cu robii Domnului, care sunt neputincioși omenește și care n-au cum să se apere de răutatea și nedreptatea lor,
cei răi pot să condamne acum pe cei care n-au nici măcar dreptul cuvântului ca să se apere de nelegiuirea care li se face
- dar vine Ziua când Dreptul Judecător va mai relua odată procesul lor,
și atunci se va vedea ce cap va mai putea sta în sus
și ce ochi vor mai putea să-L privească în față.
11 - Acum lumea fericește pe cei trufași...
da, celor răi le merge bine...
ei ispitesc pe Dumnezeu și scapă
- dar vine Ziua când se va vedea deosebirea dintre cel care I-a slujit lui Dumnezeu și cei care nu I-au slujit (Maleahi 3, 15-18).
Dintre cei care au umblat în smerenie - și cei care s-au împotrivit cu trufie
dintre cei care au avut cugetul curat lângă Domnul
- și cei care au umblat cu prefăcătorie lângă frați.
12 - Acum cei răi pot să se fericească împărțind între ei toate darurile milei și bunătății lui Dumnezeu și îndepărtând de la acestea pe fiii lui Hristos care le dă toate acestea numai din iubire pentru ai Lui.
Dar vine Ziua când acestea toate li se vor lua celor răi și le va rămânea numai focul - plata celor nerecunoscători (Luca 16, 19-31).
13 - Încă de la începutul omenirii, șarpele a amăgit pe om ca să se răscoale împotriva voii lui Dumnezeu...
Și să-l facă pe om liber de ascultarea și supunerea față de Stăpânul și Făcătorul său,
pentru că numai rămânând singur și fără Dumnezeu, ucigașul poate să-l ucidă pe om și nimicitorul poate să-l nimicească.
14 - Câtă vreme omul este cu Dumnezeu și este ascultător de Hristos, - lanțurile acestea îl țin pe om legat de cer și îl trag mereu spre tot ceea ce este divin.
Îndată însă ce Satan reușește să rupă aceste lanțuri și legături, - cine să-l mai poată salva apoi pe om din ghearele lui?
Ce îl mai poate opri apoi de la prăbușirea totală pe omul rămas fără nici o salvare și fără nici o speranță?...
15 - De aceea se întărâtă neamurile și de aceea agită oamenii idei, teorii și minciuni împotriva lui Dumnezeu
și prigonire, judecăți și apăsare împotriva credinței lui Hristos
pentru că marele vinovat de acestea este Satana...
el este acela care trimite duhurile sale cele rele să ațâțe sfaturi potrivnice
și să răscoale pe mai marii neamurilor împotriva lui Dumnezeu.
16 - Satana scornește teorii necredincioase și el inspiră falsele crezuri spre a înșela inimile oamenilor cu o libertate a neascultării și a păcatului.
Cu vorbiri despre învățături și revelații ale adevărului slobod,
care împreună cu cea mai monstruoasă decădere
- au același scop: adică dezbinarea și nimicirea Bisericii lui Hristos.
17 - Ce trist că în această vinovată lucrare de vrăjmășie față de Dumnezeul său și față de Mântuitorul său, bietul om și bietele popoare se lasă așa de ușor amăgiți de Satana, ca să se răscoale împreună cu el împotriva Făcătorului său
și a Binefăcătorului lor.
18 - Ce trist că împărații pământului și domnitorii neamurilor, - deși văd urmările nefericite ale ruperii lor de Dumnezeu,
deși văd prăbușirea acelora care îi conduc,
și ruinarea acelora peste care stăpânesc,
- totuși nu vreau să recunoască adevărata cauză a acestei prăbușiri și nu vor să revină la adevărata cale a ascultării față de Hristos
- ci vor să îndrepte aceste stări doar cu neputincioasele lor măsuri omenești,
- amânând doar prăbușirea și nimicirea, - dar nu înlăturându-le.
19 - Ce zadarnică și vrednică de râs este toată lupta organizată de vrăjmașii lui Dumnezeu, împotriva Lui!
Oricât de bine ar fi pusă la punct organizarea acestei lupte
și oricât de susținut ar fi dusă lupta aceasta,
nimic nu este mai zadarnic și mai nebunesc, decât lupta omului împotriva lui Dumnezeu și a Unsului Său Isus Hristos.
Pentru că totdeauna lupta aceasta este sortită unui sigur și rușinos faliment.
20 - După ce vrăjmașul își descoperă toate armele urii sale teribile și costisitoare,
după ce el își folosește din plin toate aceste arme,
- când se împrăștie fumul lor,
și când se sfârșesc munițiile lui,
- cetatea credinței și adevărului Dumnezeiesc apare și mai întărită,
iar temeliile ei și mai strălucite,
pentru că nimic și niciodată nu-L va mai putea birui pe Hristos, - dar El îi va birui și nimici pe totdeauna pe toți vrăjmașii Săi.
Slavă veșnică Ție Isus Biruitorul.
Amin.