Porţile Veşniciei
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - Chiar din prima clipă când sufletul se întâlneşte cu Domnul Isus Hristos pentru el începe Veşnicia Fericită. Începutul vieţii cu Hristos este intrarea în lumină şi în Frumuseţe. Faţa Domnului Îşi răsfrânge strălucirea atât asupra sufletului care ia calea vieţii, cât şi asupra căii lui până la Porţile Veşniciei care se deschid în faţa sufletului care se apropie hotărât să intre şi să păşească pe acest fericit tărâm.
2 - Numele credinciosului este spus fericit de la început.
Pentru că starea lui va continua să fie tot aşa ori prin ce ar fi să treacă mergând până la starea de la capăt.
Adică de la Început...
3 - Fiind mereu însoţit de puterea şi lumina lui Dumnezeu, desigur credinciosul va trebui să treacă spre Împărăţia Cerească uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie.
Uneori iubit, alteori părăsit.
Uneori călcat în picioare, alteori purtat în cinste - dar totdeauna el va fi fericit...
4 - În vremea încercării credinciosul Domnului va şti să o privească pe aceasta ca pe o mare bucurie (Iacov 1, 2-4).
Iar în vremea bucuriei, va şti să o folosească din plin. Dând tot ce poate da, şi primind tot ce sporeşte binele spre folosul semenilor săi. Şi a Domnului său (Ecles. 7, 14).
5 - Numele credinciosului este fericit, pentru că în viaţa duhovnicească numele omului este denumirea stării lui.
Starea lui de fericire a început din clipa când a rupt-o cu sfatul celor răi,
cu oprirea pe calea celor păcătoşi
şi cu aşezarea pe scaunul celor batjocoritori...
Din chiar ieşirea din întuneric este intrarea în lumină şi din chiar ruperea de Satana, începe îmbrăţişarea cu Hristos.
6 - Credinciosul este fericit pentru că dragostea lui Dumnezeu şi dragostea frăţească în care trăieşte şi umblă îi umple mereu gândurile şi inima de tot ceea ce este înalt, curat, adevărat şi bun,
şi îl fereşte de tot ceea ce este primejdios, ispititor şi rău.
Şi îl mângâie cu tot ce este vrednic, folositor şi cinstit.
7 - Despre cel credincios se vorbeşte personal, ca despre o mare valoare.
- Despre ceilalţi se vorbeşte ca despre o gloată, ca despre un număr, ca despre o grămadă în care nimeni nu are personalitate şi valoare.
Căci aceştia prin asemănarea păcatelor lor în care ei trăiesc, au devenit o masă netrebnică.
Un morman de făpturi, fără merit personal, şi fără valoare individuală.
Cufundaţi în acelaşi noroi în care putrezesc de-a valma,
sau arzând în acelaşi foc în care se mistuiesc la fel.
8 - Cei răi pot avea acum în lumea aceasta o oarecare greutate în faţa celor ca ei,
dar dacă n-au viaţa din Hristos în faţa Furtunii Judecăţii Dumnezeieşti ei vor fi spulberaţi şi aruncaţi grămadă, în locul uitării şi al nimicirii veşnice (Iov 21, 7-12; Maleahi 4, 1).
9 - Cei răi pot să ţină capul sus acum,
pot să privească dispreţuitor la Dumnezeu şi la săracii Lui...
pot să ameninţe şi să lovească pe cel nevinovat,
- dar vine Ziua în care nu vor şti ce să mai facă şi nici unde să se mai ascundă (Matei 24, 30; Luca 21, 25),
iar această groază a lor va dura veşnic şi veşnic.
10 - Cei răi pot să se războiască acum cu robii Domnului, care sunt neputincioşi omeneşte şi care n-au cum să se apere de răutatea şi nedreptatea lor,
cei răi pot să condamne acum pe cei care n-au nici măcar dreptul cuvântului ca să se apere de nelegiuirea care li se face
- dar vine Ziua când Dreptul Judecător va mai relua odată procesul lor,
şi atunci se va vedea ce cap va mai putea sta în sus
şi ce ochi vor mai putea să-L privească în faţă.
11 - Acum lumea fericeşte pe cei trufaşi...
da, celor răi le merge bine...
ei ispitesc pe Dumnezeu şi scapă
- dar vine Ziua când se va vedea deosebirea dintre cel care I-a slujit lui Dumnezeu şi cei care nu I-au slujit (Maleahi 3, 15-18).
Dintre cei care au umblat în smerenie - şi cei care s-au împotrivit cu trufie
dintre cei care au avut cugetul curat lângă Domnul
- şi cei care au umblat cu prefăcătorie lângă fraţi.
12 - Acum cei răi pot să se fericească împărţind între ei toate darurile milei şi bunătăţii lui Dumnezeu şi îndepărtând de la acestea pe fiii lui Hristos care le dă toate acestea numai din iubire pentru ai Lui.
Dar vine Ziua când acestea toate li se vor lua celor răi şi le va rămânea numai focul - plata celor nerecunoscători (Luca 16, 19-31).
13 - Încă de la începutul omenirii, şarpele a amăgit pe om ca să se răscoale împotriva voii lui Dumnezeu...
Şi să-l facă pe om liber de ascultarea şi supunerea faţă de Stăpânul şi Făcătorul său,
pentru că numai rămânând singur şi fără Dumnezeu, ucigaşul poate să-l ucidă pe om şi nimicitorul poate să-l nimicească.
14 - Câtă vreme omul este cu Dumnezeu şi este ascultător de Hristos, - lanţurile acestea îl ţin pe om legat de cer şi îl trag mereu spre tot ceea ce este divin.
Îndată însă ce Satan reuşeşte să rupă aceste lanţuri şi legături, - cine să-l mai poată salva apoi pe om din ghearele lui?
Ce îl mai poate opri apoi de la prăbuşirea totală pe omul rămas fără nici o salvare şi fără nici o speranţă?...
15 - De aceea se întărâtă neamurile şi de aceea agită oamenii idei, teorii şi minciuni împotriva lui Dumnezeu
şi prigonire, judecăţi şi apăsare împotriva credinţei lui Hristos
pentru că marele vinovat de acestea este Satana...
el este acela care trimite duhurile sale cele rele să aţâţe sfaturi potrivnice
şi să răscoale pe mai marii neamurilor împotriva lui Dumnezeu.
16 - Satana scorneşte teorii necredincioase şi el inspiră falsele crezuri spre a înşela inimile oamenilor cu o libertate a neascultării şi a păcatului.
Cu vorbiri despre învăţături şi revelaţii ale adevărului slobod,
care împreună cu cea mai monstruoasă decădere
- au acelaşi scop: adică dezbinarea şi nimicirea Bisericii lui Hristos.
17 - Ce trist că în această vinovată lucrare de vrăjmăşie faţă de Dumnezeul său şi faţă de Mântuitorul său, bietul om şi bietele popoare se lasă aşa de uşor amăgiţi de Satana, ca să se răscoale împreună cu el împotriva Făcătorului său
şi a Binefăcătorului lor.
18 - Ce trist că împăraţii pământului şi domnitorii neamurilor, - deşi văd urmările nefericite ale ruperii lor de Dumnezeu,
deşi văd prăbuşirea acelora care îi conduc,
şi ruinarea acelora peste care stăpânesc,
- totuşi nu vreau să recunoască adevărata cauză a acestei prăbuşiri şi nu vor să revină la adevărata cale a ascultării faţă de Hristos
- ci vor să îndrepte aceste stări doar cu neputincioasele lor măsuri omeneşti,
- amânând doar prăbuşirea şi nimicirea, - dar nu înlăturându-le.
19 - Ce zadarnică şi vrednică de râs este toată lupta organizată de vrăjmaşii lui Dumnezeu, împotriva Lui!
Oricât de bine ar fi pusă la punct organizarea acestei lupte
şi oricât de susţinut ar fi dusă lupta aceasta,
nimic nu este mai zadarnic şi mai nebunesc, decât lupta omului împotriva lui Dumnezeu şi a Unsului Său Isus Hristos.
Pentru că totdeauna lupta aceasta este sortită unui sigur şi ruşinos faliment.
20 - După ce vrăjmaşul îşi descoperă toate armele urii sale teribile şi costisitoare,
după ce el îşi foloseşte din plin toate aceste arme,
- când se împrăştie fumul lor,
şi când se sfârşesc muniţiile lui,
- cetatea credinţei şi adevărului Dumnezeiesc apare şi mai întărită,
iar temeliile ei şi mai strălucite,
pentru că nimic şi niciodată nu-L va mai putea birui pe Hristos, - dar El îi va birui şi nimici pe totdeauna pe toţi vrăjmaşii Săi.
Slavă veşnică Ţie Isus Biruitorul.
Amin.