Foto Traian Dorz

Biserica și Biblia

Traian Dorz - Porțile Veșniciei

1 - Zadarnice au fost toate prigoanele împotriva Bisericii și a Bibliei,
toate rugurile și toate torturile,
toate interzicerile și urmăririle.
Toate combaterile și diversiunile organizate împotriva învățăturii și a Numelui lui Isus Hristos.
După fiecare val al acestora, puterea înnoitoare și vie a lui Dumnezeu, a făcut ca Adevărul și Credința Lui să iasă mai puternice și mai curate din ele.
El Însuși care locuiește în ceruri, are grijă de acestea.
Și El va veghea totdeauna cu grijă asupra Bisericii și Bibliei Sale
și asupra tuturor vrăjmașilor acestora.
2 - Dumnezeu vede bine tot ce se organizează împotriva Lui și alor Lui.
Știe bine de toate consfătuirile vrăjmașe și de toate hotărârile puse la cale în aceste consfătuiri.
El îngăduie ca unele din aceste hotărâri să ajungă la o parte din realizare,
- dar numai atâta cât este în folosul duhovnicesc și veșnic al credincioșilor Săi, sau a Lucrării Sale,
ca să se împlinească tot ce a fost spus mai dinainte de preștiința lui Dumnezeu.
3 - Niciodată Dumnezeu nu va îngădui ca vrăjmașul să-și realizeze nimic mai mult din planurile lui peste marginea rânduită de El.
Îndată ce vrăjmașul a ajuns această limită, Dumnezeu cu ușurință va spulbera tot ce s-a uneltit împotriva Lui.
Iar rezultatul va fi tocmai contrariul celor plănuite de cel rău.
Căci una din pedepsele date diavolului este tocmai aceea de a vedea renăscând tot mai frumos, ceea ce el credea că a nimicit.
Și înălțându-se mereu și mai puternic, ceea ce el luptase să dărâme.
4 - Nu vă temeți niciodată voi cei care credeți în Numele Dumnezeului Celui Viu
și cei care nădăjduiți în Numele Hristosului Său,
și voi cei care luptați în Oastea Domnului Isus Biruitorul Cel Veșnic,
- căci oricât de lungă și de grea ar fi apăsarea și lupta voastră, Isus Cel care este Viu și Biruitor în vecii vecilor, veghează și-i va pune capăt strălucit pentru voi.
Nu vă temeți!
5 - Credincioși ai Domnului Isus, oricât de greu și de lung ar fi chinul vostru, să nu vă temeți.
Căci cel care locuiește în ceruri va vedea și de voi și va vedea și de chinuitorii voștri.
În Mâna Lui este și puterea lor, dar și puterea voastră.
Iar grija Lui pentru voi nu va îngădui să vi se întâmple decât atât cât vă este necesar, spre bine.
Chiar dacă atunci din pricina necazului vostru voi nu puteți nici întrezări aceasta.
6 - Vrăjmașii lui Dumnezeu își vor primi la timp și răspunsul - și plata pentru faptele lor.
Autoritatea și Numele lui Hristos vor ieși mai strălucitoare, din toate confruntările cu vrăjmașii Lui.
Iar credincioșii Lui vor învăța din fiecare încercare să se bucure cu teamă sfântă încredințați prin chiar experiența aceasta, nu numai de dreptatea sfântă și desăvârșită a Înfricoșatului Dumnezeu Răsplătitor,
dar și de seriozitatea și curăția în care trebuie să umble acela care pășește pe un teren sfânt, în toate zilele sale.
Focul nu cruță gunoaiele, nici chiar când acestea sunt în locul sfânt...
Ba chiar cu atât mai mult nu le cruță pe acelea care sunt acolo.
7 - Viața credinciosului se aseamănă atât de mult cu viața credinței.
Istoria vieții fiecărui credincios se aseamănă atât de mult cu Istoria Bisericii.
Făcând parte din trupul duhovnicesc al lui Hristos, ca un mădular viu, credinciosul adevărat are parte de aceeași soartă ca întregul Trup al lui Hristos Isus, Biserica Sa.
8 - Trupul lui Hristos, Biserica, are parte de aceiași soartă pe pământ de care a avut parte Capul său Hristos.
Începând cu Isus și sfârșind cu Pilat... ce mulți au fost pe pământ vrăjmașii Mântuitorului nostru.
Începând cu primele zile ale creștinismului și până în zilele de astăzi, ce mulți au fost prigonitorii Bisericii Lui.
Un credincios adevărat nu poate avea pe pământul acesta un alt drum și o altă soartă decât aceasta.
Și nici nu este un semn bun, dacă are alta.
9 - Mijlocul, adică partea cea mai slabă și primejduită credinciosul trebuie să o aibă încinsă cu Adevărul, adică să fie bine legat de ascultarea Cuvântului Dumnezeiesc, - care este învățătura cea dreaptă și sănătoasă a Bisericii Domnului.
Aceasta va fi și tăria și apărarea lui în lupta sa cu oricare dintre cei potrivnici (Tit 1, 9).
10 - Platoșa neprihănirii înseamnă trăirea unei vieți de înfrânare și de evlavie.
Ferirea de dorințe desfrânate,
uciderea plăcerilor păcătoase,
viețuirea în dragoste curată și binefăcătoare cu tot ce dă și primește aceasta
- iată aceasta este puternica apărare a inimii, de tot ce poate să o străpungă ucigaș.
11 - Picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii înseamnă hărnicia și osteneală în lucrarea de mântuire și de chemare a Evangheliei.
Ce frumoase sunt aceste picioare pe munți... - adică trăirea pe înălțimile curăției când mărturisesc pe Hristos (Mica 5, 5; Efes. 2, 14; Isaia 52, 7).
12 - Scutul credinței neclintite, primite odată pentru totdeauna, (Iuda 3, 4)
- este adăpostul puternic sub care luptă un adevărat ostaș al lui Hristos.
Apărat de o statornică credință, el va fi totdeauna ferit de săgețile arzătoare ale dezbinării.
De îndoielile și certurile sectare.
De lepădările de credință cu tot focul acestora, pierzător și nimicitor (Rom. 1, 28-32).
13 - Coiful mântuirii înseamnă înțelegerea înțeleaptă a Cuvântului Sfânt,
și păstrarea puternică a învățăturii într-o minte sănătoasă bine orientată și nemaisucită de ideile străine, care străpung mintea multora,
care le clatină capul,
și le prăbușesc sufletul din care nu mai pot ieși niciodată.
14 - Sabia Duhului este Cuvântul Sfânt bine cunoscut și bine mânuit împotriva oricărui potrivnic al credinței și învățăturii.
Toate celelalte fiind arme de apărare, sabia este o armă de atac. Dar tot în slujba apărării.
Cuvântul trebuie să fie potrivit cu învățătura, în slujba învățăturii și în apărarea ei, împotriva oricăror potrivnici (Tit 1, 9).
15 - Înarmat în felul acesta, frate luptător al lui Hristos, nu trebuie să te mai temi niciodată și nici de un fel de vrăjmași.
Nu te teme de toată uriașa mulțime de filisteni,
nici de câte un Goliat cumplit care se desprinde amenințător și vine spre tine batjocorind pe Dumnezeu (1 Samuel 17, 24-42).
16 - Nu te teme chiar dacă Domnul îi îngăduie vreunui Goliat ca să te pălmuiască o vreme.
Ai puternică încredințare în Dumnezeul tău Cel Tare care va interveni la timp zdrobindu-l.
Nici un filistean batjocoritor de Dumnezeu, n-a rămas nepedepsit prea mult timp.
17 - Cât n-ai pierdut credința în puterea lui Hristos,
și nădejdea în izbânda Adevărului,
și dragostea părtășiei cu frații tăi,
- atâta vreme poți fi căzut, dar nu vei fi învins și nici înfrânt niciodată.
Poți fi călcat, dar nu vei fi zdrobit.
Hristos chiar prin acestea, te va ridica biruitor încă și mai hotărât pe picioarele tale și pe Stânca Lui.
18 - Taina biruinței stă în puterea de a privi la Dumnezeu și de a alerga la El, în momentul cel greu al luptelor și al amenințărilor vrăjmașului nostru.
Dacă plin de liniște rămâi gata de orice în fața Goliatului tău,
dacă liniștit ești gata de orice în fața filistenilor tăi,
dacă liniștit ești gata și să suferi și chiar să mori,
- nici un vrăjmaș și nici o putere din lume și din iad, nu-ți mai poate face nici un adevărat rău.
19 - Când Duhul Sfânt îți îndreaptă și îți ține ațintite privirile spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos (2 Tes. 3, 5),
nimeni nu-ți va mai putea face nici un rău sufletului tău (Matei 10, 28).
A crede în Dumnezeu e mult, - dar nu-i de-ajuns. A te încrede în El este totul. În Dumnezeu mulți cred. Dar la încrederea în El - au ajuns puțini.
Și au rămas și mai puțini.
20 - O clipă de înălțare a gândului până la Hristos, cu încrederea în Slava Puterii Lui,
în Cuvântul făgăduinței Lui,
în grija dragostei Lui,
în înțelepciunea gândurilor Lui
și în strălucirea izbânzilor Lui
- îți va fi de-ajuns în orice împrejurare.
După aceea vei putea privi, vei putea răspunde, vei putea tăcea, vei putea răbda, vei putea zâmbi, vei putea ierta totul,
- liniștit și senin ca Mântuitorul tău,
nedorind altceva pentru răstignitorii tăi decât cu îngerească sinceritate - pocăința și mântuirea lor. Numai prin încrederea deplină ești un biruitor deplin.
O Doamne și Dumnezeul nostru, dă-ne această biruitoare încredere în Tine totdeauna.
Amin.
Articol 5 din 37
Folosește săgețile ← → pentru navigare