Vrăjmaşii şi prietenii
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - Doamne, sunt atât de mulţi vrăjmaşii care se ridică împotriva mea? - o, dar sunt şi mai mulţi cei care sunt cu mine şi mă apără (2 Împ. 6, 15-17).
Puterile îngereşti şi duhurile sfinţilor Tăi care mă înconjoară cu bunăvoinţa şi cu prietenia lor, sunt nenumărat mai mulţi (Apoc. 9, 16).
2 - O, Doamne, sunt vrăjmaşii mei puternici şi înarmaţi,
Sunt ei aproape de mine? - Dar Tu eşti şi mai aproape! Când Tu stai între ei şi mine, - eu n-am de ce să mă mai tem.
3 - E grea suferinţa care se apropie de mine şi crucea care va trebui s-o ridic şi s-o port?
- Dar ce sunt acestea pe lângă ale Tale? Şi pe lângă răsplătirile Tale din ceruri, pentru răbdarea acestora?
E amar paharul pe care trebuie să-l beau eu acum?
- Dar ce înseamnă acesta pe lângă acela pe care Tu l-ai băut în locul nostru şi pentru noi? Şi pe lângă slava de care va fi urmat calvarul patimilor mele?
4 - E atât de greu să rabd nedreptatea - şi să tac?
Batjocura - şi să iert?
Trădarea - şi să uit?
Chinuirea - şi să iubesc?
- Poate că sunt grele!
- Dar Tu Doamne cum ai putut totul?
Dar alţii ai Tăi cum au putut?
Ajută-mă şi pe mine la fel!
5 - Alergând astfel la Hristos vei fi totdeauna salvat, vei fi totdeauna întărit, vei fi totdeauna biruitor!
Vei putea să te odihneşti liniştit la umbra Domnului Isus în orice vreme şi în orice loc.
Chiar dacă eşti acolo unde alţii tremură şi gem.
6 - Fii încredinţat că dacă eşti nevinovat - până la urmă obrazul vrăjmaşilor tăi va fi pălmuit de către Domnul tău, iar dinţii lor ameninţători vor fi zdrobiţi.
Şi tu vei avea inima plină de recunoştinţă faţă de Domnul tău.
Şi de mulţumire faţă de conştiinţa ta.
7 - Dumnezeu răspunde totdeauna strigătelor credinciosului Său nevinovat.
Căci în vremea când credinciosul trebuie să-şi înalţe strigând rugăciunea şi cererile sale către Dumnezeu, în grele necazuri trebuie să se afle el.
Şi adesea în mare disperare.
Nimeni care strigă, nu-i lăsat fără răspuns!
Nici de oameni, nici de Dumnezeu.
8 - În mod obişnuit rugăciunea nu se strigă ci se şopteşte sau se plânge,
se murmură sau se cântă,
se gândeşte sau se suspină,
- dar când se strigă, înseamnă că sufletul se află în ceas de cumpănă grea şi că este o vreme de primejdie mare
şi că este stare de alarmă şi de groază.
În astfel de vremi, răspunsul nu poate întârzia,
numai înţelegerea lui poate.
9 - Atunci când omul strigă, înseamnă că ameninţarea este chiar lângă el.
Iar el se vede chiar fără nici o putere de a o birui.
Şi fără chiar nici o putinţă de a o înconjura.
10 - Nu are importanţă cum privesc cei răi şi cei necredincioşi forma în care izbăveşte Dumnezeu din mâinile lor pe credinciosul Său, care strigă după El pentru ajutor.
Important lucru este că-l scapă.
11 - Felul în care vine salvarea lui Dumnezeu, este mereu nou şi neaşteptat - şi este dovada că Dumnezeu este prezent totdeauna şi veghetor asupra alor Lui.
O, câte rugăciuni strigate în durere şi în primejdie,
în groază sau în bucurie,
- ne-a ascultat şi ne-a împlinit îndată Dumnezeu!
Să nu uităm mulţumirea pentru ascultarea lor.
12 - Acei care au fost în cele mai grele stări şi au strigat către Domnul, ştiu bine că cele scrise aici, sunt întru totul adevărate.
Dumnezeu i-a auzit şi i-a izbăvit îndată, pe ei sau pe cei pentru care se rugau strigând.
Şi totdeauna îşi vor aduce aminte că nu un concurs de împrejurări i-a salvat. Ci numai puterea lui Dumnezeu.
Dar vai, sunt mulţi care după ce totul a trecut şi furtuna lor s-a liniştit, - uită să mulţumească lui Dumnezeu.
Ca cei nouă leproşi vindecaţi...
13 - O, cât de Bun este Dumnezeu! Cu toate că ştie ce e omul, totuşi bunătatea Lui îi ascultă din nou când strigă. Măcar că omul uită aşa de uşor binefacerile Lui.
Pentru unul singur care se întoarce să-I mulţumească, iartă toată gloata celor nerecunoscători (Luca 17, 15-18)
şi nu le retrage ajutorul dat.
14 - Orice păcat este o fărădelege.
Este ceva făcut nu numai fără de vreo lege a Dreptăţii, a Milei, a Păcii, a Iubirii, a Iertării, sau a altei ascultări şi rânduieli Dumnezeieşti,
ci chiar cu totul împotriva acestora.
15 - Toată viaţa de pe toată întinderea pământului şi cerurilor, se desfăşoară după legi rânduite de Făcătorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor.
Materia şi Spiritul au legi absolute după care se conduc şi se mişcă.
Nu există posibilitate de existenţă fără de legile vieţii de care trebuie să ascultăm.
16 - Călcarea legilor vieţii şi umblarea fără de ele, este un act de dezordine, de tulburare şi de revoltă.
Şi atrag după el pentru orice făptură, o pedeapsă potrivită cu greutatea abaterii şi a răului făcut prin ea, împotriva acestei vieţi. Însă viaţa încălcată pedepseşte fărădelegea săvârşită de călcătorul ei.
17 - Pedeapsa aceasta vine ca să restabilească legea Dreptăţii, - ori de la Dumnezeu direct, ori de la vreuna din creaturile Sale.
Vine ori asupra făptaşului direct, ori asupra fiinţelor sau bunurilor care îi aparţin acestuia.
18 - Asupra celor care cunoscând voia lui Dumnezeu şi totuşi o încalcă, pedeapsa vine adesea îndată şi usturător. Ca o palmă salvatoare şi îndreptătoare chiar dacă este adânc dureroasă (2 Cor. 7, 10).
Ei sunt pedepsiţi spre binele lor, - ca să nu fie judecaţi definitiv odată cu lumea (1 Cor. 11, 32).
19 - O credinţă curată şi un cuget smerit, va recunoaşte totdeauna în loviturile primite pentru încălcarea legii lui Dumnezeu, nu numai seriozitatea şi Sfinţenia Dreptăţii Lui.
- ci şi grija mustrătoare a dragostei Lui, pentru mântuirea sufletelor noastre.
Inima astfel lovită va săruta mâna pedepsei, cu lacrimi de recunoştinţă şi de pocăinţă mântuitoare.
20 - Cu cei care nu cunosc voia şi Cuvântul lui Dumnezeu, El are o îndelungă răbdare şi aşteaptă mereu ca ei să vadă că bunătatea Lui îi îndeamnă la pocăinţă - şi nu-i încurajează la neascultare (Rom. 2, 4; 1 Petru 3, 15).
Dar în această vreme a îndelungii răbdări o, ce mulţi dintre oameni Îl dispreţuiesc şi-L tăgăduiesc pe Dumnezeu, - ajungând atât de răi cât însuşi Satana. Astfel că îşi merită soarta de la urmă şi pedeapsa asemănătoare cu a lui Satan,
O Dumnezeule Bun, - fă ca pedepsele Tale dinainte - să-i salveze de la pierzarea din urmă.
Amin.