Privește la Isus

Cât de puțini sunt aceia care mărturisesc pe Domnul Isus, numai pe El, îndreptând privirile numai spre El.

Îți aduci aminte de Spurgeon, ai citit o predică a lui, „Drumuri necunoscute”. Era numit prințul predicatorilor. După cum se spune, a fost cel mai mare predicator din veacul trecut. Iată cum a aflat el calea mântuirii, după cum el însuși mărturisește: Mă simțeam nenorocit, abia mai puteam lucra. Mă hotărâsem să vizitez fiecare biserică și adunare din orășelul unde locuiam, pentru a cunoaște calea mântuirii. Eram gata să fac orice, numai dacă Dumnezeu ar fi voit să mă ierte. Am făcut ocolul tuturor bisericilor, dar cu toate că respectam și respect pe bărbații care predicau în ele, totuși trebuie să spun că n-am auzit pe niciunul din ei predicând întreaga Evanghelie. Aceasta înseamnă că ei predicau adevăruri mari și bune, care se potriveau pentru mulți din ascultătorii lor evlavioși, însă ceea ce voiam eu să știu era cum ni se pot ierta păcatele. Și tocmai lucrul acesta nu mi se spusese. Voiam să știu cum poate căpăta pacea un păcătos care-și simte povara păcatelor, și în locul acestei Evanghelii auzii o predică: „Nu vă înșelați, Dumnezeu nu se lasă batjocorit” - care nu-mi arăta calea de scăpare, ci dimpotrivă îmi mărise chinurile. Predica următoare pe care o auzeam, trata fericirea celui drept. Ea de asemenea nu se potrivea pentru mine, un biet păcătos. Mă simțeam ca un câine, care nu capătă nici o bucățică de pâine măcar. Cu toate acestea mergeam în fiecare duminică la biserică, și pot să spun că nu mă duceam fără să mă fi rugat înainte, și cred că în toată biserica nu era un ascultător mai atent ca mine.

Într-o zi de iarnă mă duceam din nou la biserică. Ningea însă cu atâta putere că nu-mi putui continua drumul. Totuși această întrerupere mi-a fost spre binecuvântare. În loc să-mi urmez drumul, am intrat într-o sală necunoscută mie. Era adunarea metodiștilor primitivi. Auzisem de ei în multe rânduri. Mi se spusese că ar cânta așa de tare, încât ascultătorii căpătau dureri de cap. Mă așezai pe o bancă, și serviciul divin începu. La amvon se sui un om slab și citi cuvintele: „întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți toți cei ce sunteți la marginile pământului!” (Isaia 45, 22). După traducerea engleză: spre Mine”. El își pironi ochii asupra mea, ca și când întreaga mea inimă i-ar fi fost cunoscută, și spuse: „Tinere, te afli în mari nevoi. Tu nu vei ieși din ele dacă nu vei primi pe Hristos”. Apoi își ridică mâinile și strigă așa cum numai un metodist primitiv poate striga: „Privește, privește, privește!... Tu trebuie numai să privești”. Și eu văzui îndată calea mântuirii. O, cum îmi sălta inima de bucurie. Nu știu ce mai spuse predicatorul, căci eram preocupat de un singur gând: acela al mântuirii mele. Am fost tămăduit ca și israeliții care au privit la șarpele de aramă. Înainte credeam că trebuie să fac cincizeci de lucruri, și acum auzii numai cuvântul: „privește”. Ce cuvânt prețios pentru mine. Oh, L-am privit cu atâta sete! Iar când voi fi în fericitele veșnicii, și atunci Îl voi privi tot pe El.

Aceasta este mărturisirea pe care a făcut-o Spurgeon, cum a aflat el calea mântuirii.

Ne ținem că suntem mari predicatori, și de câte ori am făcut noi acest lucru? În neștiința noastră, noi îndreptăm privirile spre altceva.

Spune tu singur, de câte ori ai privit cu lăcomie spre botez și nu spre Isus? De câte ori nu ai privit spre atâtea lucruri? Îți aduci aminte, cred că nu ai uitat? Eram, mi se pare, pe malul Bistriței, care era tulbure, după cum tulbure erai și tu. Și atunci când am fost la Mănăstirea Bistriței, în sărbătoarea aceea, și după aceea ne-am dus împreună, era și Vasile cu noi, ca să vedem Bistrița. Ce spuneai tu atunci? Aruncai atâtea acuzații. Spuneai că moșneagul (fratele Moroz) tace, eu tac, tu taci, alții tac și nu vorbesc despre Corneliu, despre Marcu 16, 16, despre 1 Corinteni 14. De parcă era poruncit să privim la aceste lucruri și nu la Isus, după cum zice Scriptura (Evrei 12, 2; Fil. 3, 14).

Dacă am fi privit amândoi la Isus, ce frumos ar fi fost din partea noastră! Am fi cântat amândoi la picioarele crucii lui Isus.

Încă un lucru. Eram la Sadău și tu erai iarăși tulburat. Îmi spuneai că trebuie să fim șterși din registrele bisericii din care făceam parte. (Din ce cauză nu îți scriu, ar trebui să-ți spun cu gura.) Dar Dumnezeu ne-a iubit, ah, ne-a iubit așa de mult! Cunoști tu acest lucru, că Dumnezeu te-a iubit? Dacă nu cunoști, atunci îți spun eu.

Când am fost la Podoleni, lucru care a fost hotărât de Domnul, s-a vorbit de înălțarea Domnului Isus la Cer. Tu știi ce vorbire a fost.

În timp ce priveai jos, spre pământ, privirea ți-a fost îndreptată spre Isus.

Altă dovadă de iubire a Domnului. La Straja, când a fost fratele Traian, vorbirea a fost aceeași: înălțarea Domnului Isus și așteptarea Lui de către copiii Săi. Privirea a fost îndreptată iarăși spre El. Tu știi ce vorbire a fost, Nici timpul, nici durerea sau necazul nu o vor șterge din inima mea. Ea este vie și astăzi. Vezi ce mult te-a iubit Domnul! Dacă noi am fi uniți și să pornim împreună la lucru. Sunt atâția ochi, atâtea priviri care trebuie îndreptate spre El. Să-L privească pe El, pe Isus.

Frate, tu știi câte tulburări au fost în adunarea noastră din pricina atâtor lucruri spre care erau îndreptate privirile. Tu știi câtă tulburare, ce dezbinări din pricina botezului, vorbirii în limbi și altor lucruri. Însă nu din cauza acestor lucruri, ci din cauză că frații și surorile nu priveau spre Isus. Ei pierdeau timpul certându-se. Fiecare căutând ca învățătura lui să fie luată în seamă. Cu Biblia în mână au adus tulburări și dezbinare făcând să cadă de la credință atâtea suflete. Adu-ți aminte de la Arbore câte suflete au căzut.

Crezi oare că nu va fi întrebare pentru lucrul acesta? Oamenii uită ușor, dar la carte s-a scris și lucrul acesta. Ce trebuia făcut acolo?

Trebuiau hrăniți cu lapte ca să crească prin El, spre mântuire, până vor ajunge să fie oameni mari ca să le dai hrană tare. Cercetează tu lucrul acesta. Poți să hrănești un copil de curând născut? El trebuie să sugă laptele mamei lui. Auzi? Să sugă! După aceea îi poți da câte o lingură de lapte sau ceai. Pe măsură ce crește, trupul lui se dezvoltă, stomacul se întărește și poate să mănânce și altceva. A încerca să hrănești un copil născut de curând cu hrană tare, ar însemna să-l condamni la moarte sigură, și atunci poți fi ucigaș, și ucigașii n-au viața veșnică.

Nu vorbesc numai de adunarea noastră, ci vorbesc în general. Să fim atenți, să veghem și vom descoperi viclenia și mijloacele de amăgire. El vine, oricare ar fi el, și eu și tu poți fi la fel, și spune: fraților, toată Scriptura este insuflată de la Dumnezeu, așa-i fraților!

Cum să spună frații că nu-i așa, dacă așa este scris? Iarăși întrebarea: așa-i, fraților? Și frații răspund că așa-i. Da, așa este scris, să nu treceți peste ce este scris (1 Cor. 4, 6). Având aprobarea, pornește mai departe, și unde te duce? Te duce la atâtea lucruri încât nu știi ce să mai faci, și el te îndeamnă la ele că este scris. Dar în toate este o cale de mijloc, de aur, și cei ce doresc să o cunoască o vor cunoaște. Da, toate Scripturile sunt insuflate de la Dumnezeu și lucrul acesta mă bucură așa de mult. Dumnezeu mi-a vorbit, și vorbirea, prin cei prin care a vorbit Dumnezeu a fost scrisă. Am deci o călăuză sigură, nu mă voi rătăci.