Să adâncim în inima noastră Crucea și Jertfa Mântuitorului!
Pr. Iosif Trifa - Oglinda inimii omului
Inima omului care le-a adâncit
Am arătat mai înainte cum Duhul Sfânt l-a atras pe cel păcătos la picioarele Crucii și i-a deschis ușa mântuirii sufletești. Iată-l acum pe Ion, omul nostru, intrat în taina cea mare a mântuirii sufletești.
La picioarele Crucii i s-au deschis lui Ion mintea și înțelegerea să afle că el a fost un osândit, un condamnat la pieire sufletească și trupească pentru păcatele sale... Că el a scăpat de această moarte prin Jertfa Crucii. Domnul Iisus a răbdat chinuri înfricoșate pentru el și mântuirea lui.
Această înțelegere îl zguduie, îi deschide inima ca să intre în ea Iisus, Cel răstignit pentru păcatele lui. Această înțelegere îi cutremură sufletul. Chipul lui Iisus cel Răstignit se înfige în inima lui. Icoana lui Iisus cel Răstignit rămâne săpată, rămâne întipărită în inima lui, întocmai cum pe marama Veronicăi a rămas întipărit chipul Mântuitorului.
Abia acum își dă omul seama că el trăiește ca un scăpat de moarte, ca un iertat, ca un înviat prin Jertfa cea mare a Crucii... Viața lui e un dar... Întreagă viața lui sufletească și trupească e un dar al Celui răstignit pe Cruce...
Iată și Duhul Domnului, în chip de înger, vine să întărească această înțelegere a lui, strigându-i răspicat cuvintele Apostolului Pavel: „De acum tu nu mai ești al tău, ci ești al lui Iisus Hristos, Care te-a răscumpărat cu un preț mare” (1 Cor 3, 23). Este acesta un crez nou al mântuirii, pe care Ion nu l-a mai auzit. Se înfioară când îl aude și suspină, grăind: O, eu păcătosul am trăit până acum numai pentru mine, pentru lume și pentru păcate... Eu nu mai pot trăi de azi înainte o astfel de viață... Viața mea e un dar al Celui Răstignit... Eu trăiesc prin El și trebuie să o rup cu lumea și cu păcatul. Eu trebuie să mă răstignesc față de lume și față de păcat... Patimile mele și păcatele mele trebuie să moară sub împunsătura cuielor de pe Cruce. Omul meu cel vechi, trecutul meu cel păcătos, trebuie să moară la picioarele Crucii, pentru ca să mă pot ridica și să pot învia ca o făptură nouă și să pot trăi ca un om nou...
Pe această cale înaintând, Duhul Domnului îl aduce pe Ion să poată rosti cuvintele Apostolului Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Gal 2, 20). „Departe de mine gândul să mă laud în altceva decât în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea s-a răstignit față de mine și eu față de lume” (Gal 6, 14).
O, ce înțeles adânc este în aceste cuvinte! O, cum n-am eu putere să apăs aceste cuvinte în inima ta, dragă cititorule, așa cum apăs aici în carte slovele și chipurile cu ajutorul tiparului! În cuvintele: „...nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” se cuprinde toată înălțimea sufletească la care se poate ridica un om cu ajutorul Crucii.
Când a ajuns omul să poată rosti și să poată trăi aceste cuvinte, a ajuns la un hotar mare. Viața lui deodată se rupe în două. De o parte rămâne viața cea trăită în orbie sufletească, în patimi și desfătări lumești, iar de altă parte începe viața cea nouă, trăită cu Domnul și Evanghelia Lui.
Iată-l pe acest om în sat, în mijlocul oamenilor. Viața i s-a schimbat cu totul. Se miră oamenii de schimbarea lui. Dintr-un trufaș și îngâmfat ce era, iată-l pășind plin de smerenie, de parcă-i altul. Dintr-un iubitor de băuturi și desfătări lumești, iată-l, dintr-o dată, retras de la crâșme, petreceri, strâmbătăți și din tot duhul acestei lumi. I s-au schimbat cu totul gusturile. Nu-i mai place decât de ceea ce are legătură cu Evanghelia și cu sufletul său. Crâșma era mai înainte „biserica” lui; acum iubește biserica, școala și tot ce îi poate fi de hrană pentru suflet și minte.
Mai înainte abia silabisea, dar acum iată-l cât de frumos și de bine citește în Biblie. Vremea ce și-o petrecea în duminici și în sărbători la crâșmă și în fel de fel de sfaturi și minciuni pline de otravă sufletească, acum o petrece citind în Biblie și în alte cărți religioase. De când a intrat în școala cea mare a Bibliei, s-a deșteptat cu mintea, s-a încălzit cu inima și acum stă să învețe pe alții, încât se uimește lumea de el.
O dușmănie avea cu un vecin al său. Ani de zile a copt venin de ură și răzbunare contra lui. Acum însă Domnul cel Răstignit îi strigă din inimă: „Omule! Eu am iertat pe cei ce Mă pironeau pe Cruce... Eu te-am iertat și pe tine, iar tu nu poți ierta pe de-aproapele tău?” Ion înțelege, se împacă degrab cu aproapele său; răsuflă ușurat și făgăduiește în fața Crucii Mântuitorului că nu va mai urî pe nimeni în această lume decât pe diavolul și păcatul.
Batjocuri și hule se ridică împotriva lui. Stă gata să răspundă cu asprime, ca mai înainte. Dar Domnul cel Răstignit îi strigă din inimă: „Eu am tăcut în fața hulitorilor... Eu am tăcut în fața celor care mă pălmuiau și tu nu poți tăcea și răbda?” Ion înțelege, își pleacă fruntea și răspunde rugându-se pentru cei care-l batjocoresc, așa cum a făcut și Domnul.
Un necaz dă peste el, ba parcă-i făcătură: de când a început o viață nouă, parcă mai des îl cercetează necazurile. E gata cât pe-aci să cârtească, dar Iisus cel Răstignit îi strigă din inimă: „Omule, Eu am purtat o Cruce grea pentru tine și pentru păcatele tale!... Și tu nu vrei să porți nimic? O mică cruce ți s-a pus și ție pe umeri și tu vrei să te scapi de ea, vrei să o arunci?”
Ion înțelege, se rușinează și nu cârtește niciodată împotriva necazurilor, ba încă simte un fel de plăcere să poarte și el o cruce care să-i aducă neîncetat aminte de Domnul și de sufletul său.
El trăia mai înainte numai pentru sine, trăia ca o omidă închisă în gogoașă, în zgârcenie, în iubire numai de sine și de interesele sale. Dar acum a ieșit din sine însuși... El e acum gata să plângă cu cei ce plâng, gata să se bucure cu cei ce se bucură... El e acum gata să facă orice jertfe pentru Domnul, pentru sufletul său și pentru alții.
O schimbare mare, o schimbare din temelie s-a făcut în viața lui de când Jertfa Crucii Mântuitorului s-a adâncit în inima sa. El vede acum lumea prin lumina Crucii. El vede altfel, simte altfel, gândește altfel, vorbește altfel și trăiește altfel. El „toate le sufere, toate le crede, toate le rabdă, nu pizmuiește, nu se trufește, nu caută ale sale, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr” (1 Cor 13, 4-7). El poate acum să le facă pe toate acestea, pentru că în inima lui este izvorul dragostei, izvorul iertării și izvorul puterii: Iisus, Cel răstignit pe Cruce.
O așa viață înseamnă, dragă cititorule, viața cea adâncită în Crucea și Jertfa Mântuitorului. Dacă este ceva ce ne lipsește nouă, românilor, apoi este tocmai o astfel de viață. Ne trebuie o adâncire a vieții noastre în Crucea Mântuitorului sau, mai bine-zis, Crucea și Jertfa Mântuitorului trebuie să pătrundă mai adânc în inima și-n viața noastră.
Crucea e semnul cel mai scump ce-l avem noi oamenii pe pământ. Numai că acest semn trebuie să fie, să se facă, un izvor de putere creștinească și de viață creștinească. Crucea înseamnă biruință și cu ea trebuie să trăim o viață de biruitori. Altfel rămânem în judecata ce ne-a făcut-o un misionar străin care, cercetând viața noastră religioasă, și-a însemnat într-un loc cuvintele: „Viața românilor e plină de cruci și… de păcate”. Crucea și Jertfa Mântuitorului trebuie adâncite în inima și viața noastră.
Rugăciune
Duhule Sfinte, Care m-ai trezit și pe mine din somnul păcatelor, deschide și inima mea să intre în ea izvorul vieții și al puterii: Crucea și Jertfa Mântuitorului!... Deschide inima mea să se întipărească pe veci în ea chipul lui Iisus cel Răstignit.
Duhule Sfinte, adu-mi aminte clipă de clipă că viața mea este un dar al Celui răstignit pe Cruce și că trebuie să o trăiesc întreagă cu El și pentru El... Adu-mi aminte clipă de clipă că eu nu mai sunt al meu, ci sunt al lui Iisus Hristos, Care m-a răscumpărat cu un preț mare…
Întărește-mă, Duhule Sfinte, cu darul și harul Tău, ca să nu mai trăiesc eu, ci să trăiască în mine Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Gal 2, 20). Amin.