Inima omului care a ajuns un „om nou”, un „om duhovnicesc”, o „făptură nouă”

Iată inima omului care a plinit calea mântuirii sufletești, care a ajuns culmea unei vieți trăite după Evanghelie! Mult a lucrat Duhul lui Dumnezeu până ce l-a adus în starea aceasta. Mai întâi l-a trezit - abia l-a putut trezi - din somnul păcatelor... I-a deschis apoi ochii să-și vadă starea de pieire în care se afla, i-a slobozit lacrimile căinței, l-a atras și l-a îngenuncheat la picioarele Crucii, i-a deschis inima pentru Crucea și Jertfa Mântuitorului...

Omul, Ion, a ascultat, a primit darurile și acum iată-l în ce stare minunată se află… El a atins plinirea vieții sufletești pe care o cere Apostolul Pavel în cuvintele: „Oare nu știți că voi sunteți casa lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” (1 Cor 3, 16). „Oare nu știți că trupul vostru este lăcaș Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe Care L-ați primit de la Dumnezeu?” (1 Cor 6, 19).

Inima lui s-a umplut de lumina și darul Duhului Sfânt. Au fugit din inima lui cele șapte fioroase păcate de moarte: trufia, desfrânarea, pizma, mânia, lăcomia, zgârcenia, lenea și, în locul lor, s-au așezat virtuțile, pietrele de temelie ale mântuirii noastre sufletești: credința, dragostea, nădejdea, smerenia, dărnicia, curăția, cumpătarea, hărnicia și răbdarea. El este acum un vas ales pe care l-a cuprins focul Duhului Sfânt. El este un om nou, un om duhovnicesc cuprins, aprins și cârmuit de darul și harul Duhului Sfânt. De aceea și în viața lui se arată acum „roadele Duhului Sfânt care sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea poftelor” (Gal 5, 22).

Trebuie să știm că Dumnezeu lucrează prin Duhul Sfânt.

Prin Duhul Sfânt lucrează și Mântuitorul. Duhul Sfânt este Izvorul darurilor. Prin Duhul Sfânt primim și darurile Jertfei de pe Cruce. „Duhul pe Care Îl voi trimite de la Tatăl - zicea Iisus - va lua din al Meu și va vesti vouă” (In 16, 13-15).

Duhul Sfânt ne apropie de Golgota, de Jertfa Crucii, pentru ca, prin Crucea Golgotei, să-și reverse apoi asupra noastră darul și harul Său. Când stai sub brațele Crucii, stai sub revărsarea darului și harului Duhului Sfânt.

Lucrarea mântuirii sufletești o pecetluiește și o desăvârșește Duhul Sfânt. Apostolii nu înțelegeau bine nici Jertfa Golgotei și nici nu aveau putere destulă (în vremea răstignirii au fugit) până când nu S-a pogorât peste ei darul și harul Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt este puterea prin care lucrează Dumnezeu și lucrează și Mântuitorul. Este focul ce arde și întărește vasele noastre de lut. Fără darul și harul Duhului Sfânt nu se poate nici câștiga, nici păstra o biruință asupra păcatelor.

Iată, pe pagina de alături se vede chipul omului care stă sub darul, harul și puterea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt a adâncit în inima acestui om Crucea și Jertfa Mântuitorului și acum, iată, inima lui și viața lui sunt pline de lumină, de dar și har. El este acum un om nou, o făptură nouă. La picioarele Crucii, prin Jertfa Crucii, el a murit și a înviat la o viață nouă, ca o făptură nouă.

În fiecare om sunt doi oameni: omul pe care l-a stricat înșelăciunea lui Satan în grădina Edenului și omul pe care l-a creat din nou Jertfa Crucii de pe Golgota. Cel dintâi se cheamă - în epistolele Apostolului Pavel - „omul cel vechi”, „omul cel lumesc”, iar celălalt se cheamă „omul cel nou”, „omul cel duhovnicesc” (Efes 4, 22-24 și 1 Cor 3, 1).

Din omul pe care l-a stricat Satan, în grădina Edenului, a rămas în noi „firea cea veche”, „firea cea lumească împreună cu patimile și poftele ei”.

Iisus Mântuitorul a luat asupra-Și firea noastră cea stricată. „Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El”, pentru ca și noi „să ne răstignim față de lume”, „să murim față de păcat”, pentru ca să înviem și să trăim în Hristos ca „o făptură nouă” (Rom 6, 6; Gal 5, 24; Rom 6, 10). „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată, toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Cor 5, 17).

Taina mântuirii sufletești în aceasta stă: cu ajutorul Jertfei de pe Cruce, omul nostru cel duhovnicesc să-l biruie pe cel lumesc, omul cel nou să-l biruie pe cel vechi; duhul să biruie carnea.

Cei ce sunt în Iisus Hristos - zice Apostolul Pavel - nu trăiesc după îndemnurile firii celei lumești, ci după îndemnurile Duhului. Că cei care trăiesc după îndemnurile firii celei lumești umblă după lucrurile firii lumești, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile cele duhovnicești. Umblarea după lucrurile firii celei lumești (după cugetul trupului) este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu și moarte, iar umblarea după lucrurile Duhului, viață și pace... Voi nu mai sunteți în trup, ci în Duh; voi nu mai sunteți lumești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Și dacă Hristos este în voi, trupul vostru a murit față de păcat” (cf. Rom 8).

Într-o astfel de stare duhovnicească se află și Ion din chipul de la pagina 56. L-ați văzut în ce stare fioroasă era când Duhul Sfânt S-a apropiat mai întâi de el ca să-l trezească la o viață nouă. Inima lui era atunci plină de dobitoceștile și diavoleștile patimi. În el trăia „omul cel vechi”, „firea cea lumească împreună cu patimile și poftele ei” (Gal 5, 24). „Omul cel lumesc” biruise în el pe „omul cel duhovnicesc”, carnea biruise duhul; de aceea inima lui și viața lui erau pline de „roadele trupului, care sunt: desfrânările, slujba idolilor, vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea” (Gal 5, 19-21).

Încetul cu încetul, Duhul Sfânt a trezit și a întărit în el firea cea duhovnicească până când, pe urmă, l-a adus la picioarele Crucii, unde firea lui cea lumească s-a răstignit împreună cu Hristos și a înviat la o viață nouă, ca o făptură nouă, ca un om nou, ca un om duhovnicesc (Rom 6 și 8).

Ferice de tine, Ioane, care ai ajuns în starea aceasta! Inima ta și viața ta e acum o vatră de foc, de căldură și de lumină sufletească. Aprinde-i, dragă suflete, aprinde-i și pe alții cu această căldură, căci Domnul a zis: „...foc am venit să arunc pe pământ (focul Duhului Sfânt) și cât aș vrea să fie acum aprins!” (Lc 12, 49). Spune, dragă omule, spune tuturor că nu este în această lume o bucurie sufletească mai mare, o mulțumire mai dulce, o liniște mai scumpă decât o viață aprinsă și cârmuită de darul Duhului Sfânt. Spune-le tuturor că „împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere”, în puterea ce o dă darul și harul Duhului Sfânt, iar acest dar ne vine prin împunsătura cuielor de pe Golgota.

Dar ai grijă, Ioane dragă! Drumul mântuirii tale încă nu e sfârșit. Diavolul va face toate încercările să te poată întoarce iarăși în robia din care ai scăpat. De aceea îți strigă îngerul cuvintele: „Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții!”

Rugăciune

Iisuse, Mântuitorul meu cel scump! Întărește-mă și pe mine, să mă pot face un om duhovnicesc, un om nou, o făptură nouă. În zadar aș încerca să fac acest lucru cu puterile mele. Îl poate face numai Crucea și Jertfa Ta cea sfântă. Îl poate face numai darul și harul Duhului Sfânt pe Care l-ai trimis peste Apostoli și peste toți cei care au trăit o viață îngenuncheată la picioarele Crucii Tale.

Duhule Sfinte și de viață dătător! Îngenunchează-mă și pe mine la picioarele Crucii. Adâncește în inima mea Jertfa Crucii, din care izvorăsc toate roadele vieții veșnice. Revarsă peste viața mea darul și harul Tău cel sfânt.

Duhule Sfinte! Vino și Te sălășluiește și în inimioara mea și o curăță de toată spurcăciunea patimilor celor rele. Aprinde-mă mereu cu focul Tău cel sfânt și mă umple de căldură și lumină sufletească. Eu Îți deschid larg inimioara mea. Intră în ea și cuprinde toate încăperile ei cu darul și harul Tău cel sfânt! Amin.