Apoi a zis lui Toma: Adu-ți degetul încoace, și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna, și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.
Cât de nelipsit este Dumnezeu de lângă fiecare din noi!
Cât de bine-cunoscător este Hristos a tot ce facem și ce spunem fiecare.
Cât de adânc pătrunde Duhul Sfânt, toate gândurile care le purtăm în inima noastră.
Totuși cât de nemărginit de Bun este Dumnezeu!
După ce totul din jurul nostru, dinafara noastră și dinăuntrul nostru sunt numai dovezi ale existenței, ale înțelepciunii și ale puterii Lui - noi tot mai cerem mereu alte și alte noi dovezi spunând: dacă nu le voi vedea nu voi crede.
Și Dumnezeu Se lasă ispitit de noi.
Și în bunătatea Lui ne arată personal atâtea semne și mărturii anume pentru noi care le-am cerut.
O, la câte gânduri ne-a răspuns El. La câte chemări a venit. La câte rugăciuni a ascultat!
O, dacă ni le-am aminti pe toate!
Credința adevărată nu-L ispitește pe Dumnezeu.
Ea nu cere semne ca să creadă.
Ea nu are nevoie să pipăie ca să se încredințeze.
Ea nu pune condiții lui Hristos, nici chiar în cele mai grele răscruci ale vieții sale.
Nici chiar în cele mai de cumpănă clipe ale Adevărului.
Credința adevărată se bizuie liniștită pe Dumnezeul ei Cel Viu. Pe Numele lui Isus Cel Biruitor. Pe Cuvântul Său Cel adevărat și puternic.
Aceste realități vii și slăvite sunt mai puternice pentru sufletul credincios, decât orice furtună, decât orice cutremur, decât orice întuneric, decât orice lovitură.
Numai adevărata iubire Îl cunoaște pe Hristos în acel înalt fel în care ea nu mai are nevoie de nici un alt semn.
Toți ucenicii Domnului au avut nevoie de vreun semn să poată crede că Hristos a Înviat. Chiar și ucenicul cel mai iubit.
Dar Sfânta Sa Mamă n-a avut nevoie de nici un semn.
Pentru ea fuseseră destule cele ce le văzuse începând cu Ziua Bunei Vestiri.
Ea a auzit mărturia îngerilor, a păstorilor, a magilor.
Ea L-a sărutat și L-a hrănit la sânul ei.
Ea L-a îmbrățișat și L-a încălzit la inima sa, ferindu-L de frig și de primejdii.
Ea L-a dus în Egipt, a suferit și a muncit pe la străini ca să-L hrănească și să-L îmbrace.
Ea, Mama Lui Scumpă a tremurat și S-a rugat cu atâtea lacrimi pentru El, peste legănuțul Lui.
Ea care stătea mereu în umbra Lui, retrasă și smerită, fără a dori să fie nici măcar văzută de mulțime, era desigur cea mai atentă ascultătoare a cuvintelor Lui.
Fiindcă nimeni altcineva pe lume nu știa atât de bine că cine era El, Fiul ei.
Nimeni altcineva pe lume nu mai putea avea asemenea încredințare despre Dumnezeirea Lui, ca ea, Mama Lui Dulce.
De aceea credința tuturor celorlalți a avut nevoie de semne și dovezi, de întrebări și răspunsuri, de alergări și pipăiri.
Singura credință a Maicii Sfinte n-a avut nevoie de acestea, pentru că singură ea nu se îndoise niciodată.
De aceea nici nu se scrie nimic despre ea în toate aceste frământate zile, fiindcă lucrurile cele mai evidente nu-i nevoie să le dovedești.
S-au scris despre cei ce s-au îndoit, pentru cei care încă se mai îndoiesc ca să nu se mai îndoiască.
S-au scris despre cei care n-au crezut, pentru cei care încă nu cred. Ca să nu mai fie necredincioși.
Dar nu s-au scris despre Maica Domnului care a crezut, pentru cei care cred.
Pentru că aceștia n-au nevoie de dovezi.
Ei cred mai fericiți fără ele.
O, suflet scump, care ai cerut și ai primit din partea lui Hristos atâtea dovezi că El este Viu și Atotputernic - nu mai fi necredincios niciodată.
Bizuiește-te pe Cuvântul Său Adevărat
și pe puternicele dovezi pe care le-a dat El altora și chiar ție și nu te mai îndoi ci crede.
Crede cu toată tăria în tot ce a spus și a făcut Isus pentru tine.
Și crezând, primește viața pe care ți-o îmbie El, urmându-L apoi prin toate până la sfârșit.
Fericit este orice suflet care, în urma semnelor și dovezilor primite ajunge la o credință nezguduită în Hristos.
Care merge și vestește cu o tărie nebiruită Puterea și Slava Învierii Lui.
Care bizuindu-se pe acest strălucit Fapt, mărturisește înflăcărat Evanghelia nebiruit de nimic pân-la moarte.
Ferice de el, de un astfel de suflet vestitor.
Dar mai ferice de o mie de ori de acela care pentru a ajunge la o astfel de credință și de biruință, n-are nevoie de nici un semn și de nici o dovadă specială.
Căruia îi este de-ajuns doar Cuvântul dragostei lui Dumnezeu și părtășia cu Isus. Sufletului adânc, Hristos i Se descopere pe cu totul altfel de căi decât cele ale simțurilor trupești. Dar într-un fel nespus mai strălucit și mai convingător.
Într-un astfel de chip pentru care nu sunt cuvinte să poată fi spus
- și de aceea nici nu este spus.
El se descoperă în taină. Și se trăiește tot așa. Ascuns de cuvinte și fugind de dovezi.
Mărire Învierii Tale Doamne Isuse, mărire Ție.
Îți mulțumim pentru toate semnele pe care le-ai făcut Tu pentru a ne încredința pe noi care eram necredincioși și străini, despre Învierea și viața veșnică.
Te rugăm ajută-ne să ajungem, de la credința care are mereu nevoie de semne, la aceea care nu mai are nevoie de nici un semn.
Și care tocmai prin acestea, Te are pe Tine în modul cel mai înalt, și în părtășia cea mai fericită.
Amin.