Să nu întoarcem spatele Cuvântului Sfânt

Vorbirea fratelui Costică Feder la nunta de la Teișoara (BT) - septembrie 1980

(...) [Binecuvântat să fie Dumnezeu pentru bucuria] pe care o simt în clipele acestea inimile noastre, în prezența lui Iisus Hristos, la această binecuvântată nuntă. Pentru că și eu nevrednicul, unul din robii Lui netrebnici, prin harul Lui revărsat, am ajuns aici de pe meleagurile Ardealului, pentru ca să se împlinească unul și [chiar] mai multe din cuvintele lui Dumnezeu pe care le vom citi. Încep cu acest verset, dar al doilea e acela care mă înveselește și îmi mângâie inima:

„Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră sau mai degrabă să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credința pe care o avem împreună, și voi, și eu” (Rom. 1, 11-12).

Pentru toate acestea, Îl slăvim cu umilință și ne închinăm Tatălui și fiului și Sfântului Duh. Amin.

Și fiindcă prilejul acesta este un prilej de nuntă, mă adresez scumpilor noștri miri mai întâi, fiindcă ei sunt prilejul bucuriei mele peste măsură - și a noastre a tuturor, după Hristos. Mă adresez nașilor dragi pe care îi cunosc (cu nașul purtăm împreună același nume) și mă adresez fraților din Moldova întreagă, fiindcă [despre frățiile voastre] numai veștile au ajuns la urechile mele până în prezent și numai dragostea, prin Duhul. Dar astăzi au ajuns să vadă ochii mei, să simtă inima mea și au ajuns picioarele mele netrebnice să calce meleagurile cele dorite de mulți ani de zile. De treizeci și doi de ani de când Domnul ne-a înfrățit cu toți câți sunteți aici, nu v-am văzut fețele în trup. Duhurile noastre s-au iubit împreună, gândurile noastre au nutrit aceleași năzuințe. Și ni se rănea inima când vânturi veneau și spuneau: „Moldova e-așa și așa... În unele locuri, dezbinări; în alte locuri [ei] nu cred la fel...”. și așa mai departe. Plângeam în inimile noastre. Dar slăvit să fie Domnul că n-a lăsat pe Satana să câștige terenul acesta binecuvântat. Vedem astăzi unitatea sfântă pe care Dumnezeu a hărăzit-o aici, pe meleagurile frățiilor voastre. Slăvit să fie Domnul!

Am spus, fiindcă suntem aici cu prilejul nunții, aș vrea să vă adresez un cuvânt [prin] care Dumnezeu vrea să ne cheme acum pe toți, zicând: „Și Duhul, și mireasa zic: «Vino!». (...) Și celui ce îi este sete, să vină; cine vrea să ia apa vieții fără plată!” Amin.

Și duhurile noastre, și sufletele noastre, și mireasa pe care o reprezentăm noi prin Cuvântul lui Dumnezeu (mireasa noastră [de aici] este numai o persoană pentru mirele ei, dar noi în totalitate reprezentăm mireasa lui Hristos), deci și duhurile noastre, și această mireasă din noaptea aceasta să zică: „Vino!”. Și atunci bucuria noastră este deplină prin Acela care ne umple de bucurie, Iisus Hristos, fie binecuvântat și slăvit Numele Lui!

Fraților, surorilor și dragii mei, faptul culminant care mă bucură mai mult - și care îmi pune și semnul întrebării - este că în nunta aceasta și în adunarea aceasta majoritatea e tineret. Acesta este un fapt care ne bucură, căci, sigur că tineretul acesta n-a căzut la voia întâmplării să ajungă aici, ci [ei au venit] fie datorită părinților trupești - de care ne bucurăm așa de mult că și-au putut crește copiii în temere de Dumnezeu -, fie părinților duhovnicești. Totuși ne bucurăm că astăzi avem o nădejde pe care - așa cum am discutat cu cineva aici - unii au pierdut-o, [căci ei zic]: „Ce va fi cu poporul nostru, ce va fi cu țara noastră, ce va fi cu copiii noștri, că s-au destrăbălat?” Slăvit să fie Domnul, că cinci oameni credincioși dacă sunt într-o cetate, Dumnezeu salvează cetatea. Dumnezeu va salva țara noastră, frații mei tineri și tinere, dacă voi veți ști să stați într-o poziție așa cum trebuie să stai în fața lui Dumnezeu.

Permiteți-mi - cu îngăduința frățiilor voastre - să citesc câteva cuvinte dintr-un psalm, despre care ar fi misiunea noastră a tuturor și în chip deosebit a tinerilor. Cine vrea, să urmărească Psalmul 78. „Ascultă, poporul meu, învățăturile mele, luați aminte la cuvintele gurii mele. Îmi deschid gura și vorbesc în pilde, vestesc înțelepciunea vremurilor străvechi.” Mă opresc un pic la aceste versete. Toate parcă merg spre niște vremuri de viitor. Și aceasta-i bine, dar e rău altceva: că nu ne mai uităm înapoi la cele vechi, parcă ne-am născut din flori sau am căzut din lună. [Parcă] nu cei vechi sunt părinții noștri și nu ei ne-au dat viață. Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, prin puterea Duhului lui Dumnezeu, ne învață. Fraților tineri, cercetați vremurile străvechi. „Uitați-vă - zice proorocul Ieremia la cărările cele mai bătătorite”, cercetați pe părinții noștri credincioși: cum au fost, ce au făcut, ca să știți ce trebuie să faceți frățiile voastre. „Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinții noștri nu vom ascunde de copiii lor, ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui și minunile Lui pe care le-a făcut.”

„Ce am auzit de la părinții noștri.”

Dacă în seara aceasta cortul acesta este plin - cum am spus - în majoritate de tineret, credința tinerilor noștri a venit prin auz. N-au putut-o primi de la cei mai mici decât ei, ci de la părinți, fie pământești, fie duhovnicești. Deci, frații noștri tineri, ce ați învățat de la părinții voștri duceți mai departe, această solie, peste veacuri. Noi nu vom mai fi, ca mâine. Sunt aici multe fețe de părinți și de mame care sunt spre isprăvitul alergării lor de pe pământ, dar au pus în mâinile frățiilor voastre sfânta solie a Cuvântului lui Dumnezeu. Vom citi mai departe, imediat, cum trebuie să înțelegem această solie.

Acum mai citim câteva cuvinte [din psalm]. „Fiii lui Efraim, arcași înarmați, au întors spatele în ziua luptei, pentru că n-au ținut legământul lui Dumnezeu și n-au voit să umble în Legea Lui.”

Scumpii noștri frați și surori tinere și chiar și bătrâni. Pentru ca poporul și Biserica noastră să aibă o biruință în lupta împotriva păcatului și ispitelor de atâtea feluri care astăzi bântuie pe pământ, pentru ca voi să aveți un viitor strălucit și fericit, pământesc și sufletesc, să nu întoarceți spatele Cuvântului lui Dumnezeu. Fiii lui Efraim au căzut în ziua luptei pentru că au întors spatele Cuvântului lui Dumnezeu. Să nu trăiți nepăsători față de Cuvântul lui Dumnezeu, fraților și surorilor, indiferent care sunteți, căci va trebui să luptăm, fiindcă fără luptă nu-i cunună. Și această luptă nu se [numește] că luptăm cu cineva [din afară], ci va trebui să luptăm cu noi personal. Pentru că observăm că aici, dacă privim toate fețele, parcă apar ca fețe de sfinți. Dar mâine ni se potrivește Cuvântul lui Dumnezeu din Epistola Apostolului Pavel: „Voi sunteți o epistolă” scrisă nu cu cerneală și nu pe hârtie, ci cu Duhul Dumnezeului Celui Viu? Pentru ca oricine să citească în tine că tu ești ceva născut din Dumnezeu. De aceea am citit versetul: „Fiii lui Efraim au dat dosul în ziua luptei”. De ce? Fiindcă au întors spatele Cuvântului lui Dumnezeu.

Fraților tineri și mirii noștri dragi, noi vă urăm un viitor slăvit și strălucit și aici pe pământ, și în veșnicie. Dar să nu întoarceți nici o clipă spatele Cuvântului lui Dumnezeu.

Mai am un citat cu care aș vrea să închei, căci mai sunt atâția frați [care trebuie să ia cuvântul] și eu sunt nevrednic să stau în fața frățiilor voastre. M-am ridicat doar din marea bucurie și din îndemnul fraților dragi (...), dar eram mai mulțumit să primesc, pentru că sunt setos de Cuvântul lui Dumnezeu.

„Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți” (1 Tim 4, 15). Iubiții noștri frați și surori. Puneți-vă pe inimă nu lucrurile pe care vi le-am spus eu, pentru că eu sunt nimic, un praf și-o cenușă care se poate lua de-un vânt ușor sau mai aspru. Tot ce-am spus a fost în legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu (...) [care] se răsfrânge în seara aceasta, în mijlocul nostru, cu o putere atât de mare. (...) El seamănă cu sămânța de muștar, a spus Domnul Iisus. Cuvântul lui Dumnezeu seamănă cu sămânța de muștar [care este atât de mică], dar după ce se pune în pământ și crește se face un copac mare. Facă bunul Dumnezeu ca, Cuvântul Lui să se așeze adânc pe inimile noastre ale tuturor.

„Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora. Stăruie în aceste lucruri, căci dacă vei face așa, te vei mântui pe tine însuți și pe cei ce te ascultă” (1 Tim 4, 16). Amin.

„Fii cu luare aminte asupra acestor lucruri și asupra învățăturii pe care o dai...” Nimeni de aici n-are dreptul să spună că el nu este învățător, căci toți suntem mădularele lui Hristos și toți suntem răscumpărați prin Jertfa lui Hristos, ca, prin răscumpărarea pe care am primit-o, cu noi să facă El o lucrare de mântuire pe pământul nostru; pe planeta noastră; și în chip deosebit în bisericile noastre, unde credința noastră pare oarecumva palidă.

Deci fiecare dintre noi să ne punem pe inimă Cuvântul lui Dumnezeu și să fim cu luare aminte asupra trăirii, umblării, vorbirii, tăcerii și a tot ce facem noi, [cercetându-ne în lumina] Cuvântului. Fraților, aici, în paranteză, aș vrea să adaug ceva. Pare-mi-se că se potrivește în zilele noastre un cuvânt pe care îl spune Apostolul Pavel din închisoare celor din Filipi: „Unii, îmbărbătați de lanțurile mele, vestesc cu și mai mult zel și foc Evanghelia lui Hristos. Alții, ca să mai adauge ceva la lanțurile mele; alții, din duh de ceartă; și alții, din slavă deșartă”. Putem spune cu toată certitudinea că astăzi în aceste patru feluri se vestește Cuvântul lui Dumnezeu pe pământ. Unii îl vestesc din mândrie, alții ca să înțepe pe cineva cu Cuvântul lui Dumnezeu. La ce-ți folosește să vorbești ca un filozof sau ca un sfânt din cer, când rănești cu cuvântul tău inima fratelui tău, că-l condamni și vorbești împotriva voinței frățietății, în întregimea ei? La ce-ți folosește când întrebuințezi cuvântul tău ca bici, să lovească pe cineva? Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie alifie, să mângâie, să lege rana chiar și a celui mai mare vrăjmaș al tău.

De aceea, „fiți cu luare aminte asupra voastră și asupra învățăturii”, căci în felul acesta vă veți mântui; ne vom mântui și pe noi, și pe cei ce ne ascultă. Amin.

Slăvit să fie Domnul!