Simon Petru mergea după Isus; tot aşa a făcut şi un alt ucenic. Ucenicul acesta era cunoscut de marele preot, şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot.
Binecuvântat să fie numele ucenicului nedespărţit de Isus pe orice drum şi în orice loc. El nu va merge singur niciodată ci totdeauna va mai găsi şi un alt ucenic să facă tot aşa ca el.
Unde este un om al lui Dumnezeu care cu o credincioşie statornică Îl urmează pe Isus, acolo totdeauna se va mai afla şi altcineva să i se alăture. Altcineva care să vină după el pe urmele Domnului Isus.
Când tu te hotărăşti să mergi după Isus, curajul tău şi hotărârea ta îi vor face şi pe alţii să te urmeze. Astfel tu vei fi o binefacere prin Hristos pentru mulţi.
Iar în Ziua Răsplătirilor vei fi binecuvântat pentru aceasta, nu numai de Hristos ci şi de ai Lui.
De aceea frate credincios, fii hotărât în a-L urma pe Hristos chiar şi la condamnare pentru că nici nu ştii cine priveşte la curajul tău. Şi cine se va lua pe urmele tale să facă şi el aşa.
În vremile de prigonire ale primilor creştini, mulţi dintre păgâni care îi vedeau cu ce curaj şi iubire mergeau creştinii la moarte pentru Hristos, se alăturau martirilor spunând: Dacă oamenii aceştia merg atât de voioşi la moarte pentru Acest Isus, înseamnă că El este Dumnezeu Adevărat şi Viaţa Veşnică. Să mergem şi noi prin moarte cu ei la această viaţă.
Simon Petru trebuie să fi mers la început cu puternică hotărâre după Isus.
Cuvântul pe care şi-l dase cu câteva ceasuri mai înainte:
- Doamne, cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte... (Luca 22, 33) - Petru părea acum hotărât să şi-l ţină cu orice preţ.
Curajul lui Petru din clipa aceasta era asemănător aceluia din noaptea neuitată cu furtună şi vânturi puternice de pe mare când zisese: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi şi voi veni la Tine peste valuri (Matei 14, 28).
O, dacă acest binecuvântat curaj al sfântului ucenic, ar fi ţinut până la capăt!
O, dacă această sfântă făgăduinţă şi-ar fi ţinut-o el până la sfârşit!
O, dacă măcar de data aceasta nu s-ar fi îndoit, ca atunci.
- Dacă de data aceasta măcar nu şi-ar fi luat tot ca atunci ochii de la Isus, ca să se uite la aceste valuri de ură, de gloate, de ameninţări - cum se uitase atunci la marea agitată, - ce minunat ar fi fost Petru!
E frumoasă o hotărâre a noastră într-o clipă de mare avânt al credinţei pentru Hristos.
E binecuvântat legământul pe care îl punem în mijlocul fraţilor şi în faţa lui Dumnezeu, că nici viaţa şi nici moartea nu ne vor mai despărţi de dragostea Lui.
E slăvită şi vrednică şi în faţa cerului şi a pământului îndrăzneala acelui suflet care pentru credinţa lui în Dumnezeu declară sus şi tare că este gata la orice.
Dar numai vorbele mari, vai, nu sunt de ajuns.
Dacă nu sunt urmate de faptele mari în numele cărora se spun, în zadar e orice promisiune, în zadar e orice legământ.
Ele seamănă cu banii de hârtie cu multe zerouri, dar fără nici o acoperire în aur.
Pe hârtie scrie cifre mari, promisiuni mari, valori mari - dar, în zadar. Cel care le-a emis, - n-are aurul cu care să le acopere.
Şi frumoasele hârtii rămân fără nici un preţ.
Credinciosule şi frate, să luăm şi noi seama la acest moment, la un mare şi trist adevăr, pe care ni s-a dat să-l încercăm şi noi înşine, cu o dureroasă amărăciune, de multe ori.
Am auzit adeseori, înainte de încercare şi noi, mari promisiuni sau poate chiar şi noi le-am făcut pe acestea.
Am văzut înainte de război lăudându-se mulţi viteji, sau am fost chiar noi unii dintre acei lăudăroşi.
Am cunoscut în vremile liniştite multe legăminte şi promisiuni veşnice şi curajoase. Sau poate chiar şi noi le-am spus vreodată.
Dar vai, când a venit noaptea, când s-au stârnit vânturile potrivnice şi s-au ridicat valurile ameninţătoare - ce scufundări am văzut!
Ce lepădări am auzit!
Ce de vânzări am încercat! Ce amară ne este şi acum gura şi inima de ele!
Să ne mai aducem aminte încă odată de toate acestea şi să ne cercetăm pe noi înşine - cum am trecut prin ele, sau cum am căzut.
Iar dacă trebuie să ne ruşinăm de trecut să nu fie aşa şi de viitor!
Ci printr-o puternică alipire de Hristos să fim în stare să ne ţinem cu fapta toate sfintele noastre legăminte pe care le-am făcut lui Hristos şi fraţilor noştri. Dar mulţi nu vor mai putea face asta nici acum şi nici în veac. Căci păcatul în care au căzut nu mai poate avea nici o iertare, nici o nădejde.
Mărire îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, mărire Ţie.
Din toată inima Îţi mulţumim Ţie pentru puterea pe care ai dat-o marilor Tăi ucenici care făgăduindu-Ţi că Te vor urma până la sfârşit, şi-au ţinut acest legământ, chiar dacă pe urmele Tale au mers cum spusese sfântul Petru, la temniţă şi la moarte.
Şi ne rugăm să ai milă de acei slăbănogi ucenici care în clipa cea grea s-au lepădat de Tine şi s-au scufundat, de frica unui om mic sau nimic. Şi dacă mai este o cât mai mică nădejde, ajută-i!
Îndură-Te şi de noi şi ne ajută să fim vrednici de Tine şi când vorbim, dar mai ales când facem ceea ce am vorbit.
Amin.
+
Dacă ţi-ai pierdut curajul la necaz, iubitul meu,
nu-ţi vei uşura necazul ci-l vei face şi mai greu.