Stricăciunea amestecăturii
Dan Cioarcă - Strângeți fărâmiturile Vol. 5
Vorbirea fratelui Dan Cioarcă (Valea Dâljii) la nunta de la Simeria - iunie 1978 (?)
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin. Slăvit să fie Domnul!
Nuntă s-a făcut în Cana Galileii și era și Mama lui Iisus acolo. Și a fost chemat și Domnul Iisus cu ucenicii Săi.
Slăvit să fie Domnul că mama tinerilor noștri este aici. Știți bine că ea L-a chemat și pe Domnul, și pe noi, pe ucenicii Lui. Și, într-adevăr, Domnul să ne facă să fim cu adevărat ucenicii Lui. (...)
Fraților, cu ajutorul Domnului (n-aș vrea să fiu lung), totuși aș vrea să citesc ceva din Cuvântul lui Dumnezeu, din Cartea Faceri, vreo patru versete; și din Evanghelia după Ioan 16, 5-6.
Și încep cu Cartea Facerii, capitolul 6, versetul l , unde spune așa: „Când au început oamenii să se înmulțească pe fața pământului și li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor sunt frumoase; și din toate și-au luat de neveste pe acelea pe care și le-au ales”. Și, cu asta, s-au stricat toți oamenii. Dumnezeu, văzând lucrul acesta S-a mâhnit în Duhul Lui și a spus: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci și omul nu este decât carne neputincioasă. (...) Toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. (...) Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, (...) căci îmi pare rău că l-am făcut”.
Fraților și surorilor, îl face Dumnezeu pe om după chipul și asemănarea Sa, dar a ajuns să simtă și să spună: „Îmi pare rău că l-am făcut”. Pentru ce motiv a spus că-I pare rău că l-a făcut? Din cauză că n-a ascultat. Despre copiii noștri spune lumea: „Uite, seamănă cu taică-său”; sau: „seamănă cu maică-sa”. Dar de câte ori poate și eu, poate și frățiile voastre ați spus [despre cei care nu ascultă]: „O, mai bine să nu te fi avut!” Dacă n-ai spus, poate că ai să spui. Dumnezeu să ne ajute să nu spunem așa cuvinte și copiii să fie ascultători de părinți; și părinții să nu-i întărâte.
Deci, fraților și surorilor, din cauza amestecăturii, oamenii s-au stricat. Însă n-au fost toți oameni răi și nu vor fi. De la început au fost oameni buni și oameni răi și vor fi până la sfârșitul veacurilor.
Știm din Cuvântul lui Dumnezeu că părintele nostru Avraam, când a fost bătrân, l-a chemat pe cel mai vechi dintre servitorii lui, pe Eleazar, și i-a spus așa:
- Pune-ți mâna sub coapsa mea și jură-mi că nu vei lua nevastă pentru fiul meu Isac dintre fetele canaaniților în mijlocul cărora locuiesc. Te vei duce în țara părinților mei și de acolo vei lua nevastă pentru fiul meu Isac. Și servitorul spune:
- Dar dacă fata nu va vrea să vină? Va trebui să-l duc pe fiul tău acolo?
- Nu! Să nu cumva să-l duci acolo! Dumnezeu va trimite pe îngerul Său, îți va da izbândă în călătorie și fata va veni. Dacă nu va veni, vei fi dezlegat de jurământul pe care mi l-ai făcut.
Iubiții mei frați! Și noi am făcut un legământ cu Dumnezeu! Și numai așa suntem dezlegați de legământul pe care l-am făcut, dacă Dumnezeu nu Se va ține de promisiune, ceea ce ar fi cu neputință ca Dumnezeu să mintă. Căci noi am făcut legământ cu Dumnezeu, nu cu un om. Domnul să ne ajute să-l păstrăm în curăție! Și îngerul Lui va tăbărî în jurul celor ce-L iubesc pe El, așa cum a călătorit cu Eleazar. Și, pentru aceasta, avem în fața noastră o pildă vie, pe tinerii noștri scumpi care nu au căutat să se amestece cu lumea, ci, din Lucrarea lui Dumnezeu, prin îndemnul părinților (pentru care ne rugăm ca Dumnezeu să-i binecuvânteze, cum a spus Avraam), din Lucrarea aceasta [au căutat] să-și ia soți unii altora.
I-a spus Avraam lui Eleazar: „Să nu-l duci pe fiul meu acolo”. Să nu te mai duci, fratele meu și sora mea, nu te mai întoarce în lume. „Păstrează-ți viața, îi spune Dumnezeu lui Lot, fără să te uiți înapoi”. Domnul să ne ajute: înainte și numai înainte să ne uităm și numai înainte să mergem. Și tineretul să ia pildă de la scumpii noștri tineri, în bucuria cărora ne bucurăm.
Fraților, aș vrea să fiu cât mai scurt, dar totuși aș avea două versete din Evanghelia după Ioan capitolul 16, versetele 5 și 6. Spune Domnul Iisus: „Acum Mă duc la Cel ce M-a trimis și nimeni din voi nu Mă întreabă: «Unde Te duci?».
Adevărata dragoste caută cea mai adâncă părtășie. Ea nici nu poate să trăiască fără cealaltă, [fără ceea ce iubește]. Mereu voiește să întrebe, să i se spună și să fie întrebată. Atâta timp cât există dragoste între soț și soția lui, câte nu se întreabă și câte nu-și spun unul celuilalt! Toată ziua vorbesc și toată ziua se întreabă. Când [apare] tăcerea între ei, e semn dureros. Înseamnă că în inima unuia sau a amândurora a intrat răceala sau înghețul. Ce tristețe apasă adesea pe inimile acelora care nu-și mai pot spune și nu se mai pot întreba nimic unul pe celălalt...
Să luăm pildă din dragostea copiilor mici față de tații și mamele lor. Până e copilul mic, toată ziua vorbește, toată ziua întreabă, tot ce gândește spune și tot ce vede întreabă. Ca o păsărică într-o zi călduță de primăvară, nu-i mai tace gurița mică: tot întreabă și tot vorbește. Ca niște picuri de miere sunt cuvintele drăgălașe ale copilului pe inima părintească, ce ar săruta de mii de ori această guriță și nu s-ar mai sătura niciodată de acele ciripiri îngerești, ca cel mai frumos cântec din lume.
Dar cu părere de rău [vedem] (frații mei tineri și chiar și cei bătrâni) că dragostea aceasta ține numai până la câțiva anișori, cea mai vie iubire. Vin anii când tinerii găsesc alte plăceri și încep să-și găsească alte [apropieri], afară de cele părintești. Și încep să vorbească tot mai puțin și tot mai rar cu părinții lor. Până când vin zile când pot sta tata și mama zile întregi - și cei mai mulți stau și azi cu copilul în aceeași casă, ca măcar să le mai spună sau să-i mai întrebe ceva. Cine ar putea măsura atunci acea durere părintească? Își va aduce aminte [părintele] de dragostea copilului din copilăria lui și va plânge în singurătatea sa. Poate copilul să-i dea o haină cât de groasă, o pâine cât de mare (deși găsești copii care nu mai au [nici] măcar această grijă). Părintele se va simți tot mai trist și tot mai străin, ca într-o închisoare de gheață, în casa caldă a propriului său fiu.
Dragii mei tineri! Și voi sunteți acuma mari. Poate și voi aveți un tată bătrân sau o mamă bolnavă. Poate-i îngrijești în condiții omenești pe părinții tăi, dacă ești om. Sau, dacă ești fiară sau demon, nici nu-ți pasă sau chiar ți-e și rușine de părinții tăi. Dar chiar om să fii și cu conștiință omenească să-i îngrijești pe părinții tăi, nu uita că ei au nevoie nu numai de pâinea ta, nu numai de banii tăi, nu numai de hainele tale. Au nevoie de tine. Caută și fă-ți timp, măcar din când în când, să stai de vorbă cu ei, spunându-le ceva și întrebându-i ceva cu un cuvânt iubitor. Aceasta-i va face fericiți. Și nu numai pe ei, ci, mai ales, pe tine.
Soțule și soție (mă adresez tinerilor noștri, cât și la toți ceilalți)! Voi aveți nevoie unul de dragostea celuilalt mai mult decât de bani; mai mult decât de hainele astea la modă. Iubiți-vă cu căldură neschimbată unul pe celălalt. Soțule, iubește-ți soția așa cum e ea: frumoasă, mai puțin frumoasă; deșteaptă, mai puțin deșteaptă. Iar tu, soție, iubește-ți soțul așa cum este el: frumos, mai puțin frumos; deștept, mai puțin deștept. Până când, prin iubire, vă veți ajuta să ajungeți așa cum trebuie să fiți. Căci și Hristos ne-a iubit așa cum eram. Vorbiți întreolaltă. Nu țineți necaz. „Nu lăsați să apună soarele peste mânia voastră”, spune Cuvântul lui Dumnezeu, ca să nu dați prilej diavolului.
Domnul să ne ajute la aceasta și pe tineri, și pe bătrâni. Așa să fim cu toții.
Fraților, să trecem la versetul 6. În versetul 6, spune: „Întristarea v-a umplut inima”. Le spune Domnul Iisus învățăceilor: „Pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima”. Ce grea este o inimă plină de întristare... O inimă plină de întristare, frații mei și surorile mele, poate să plângă chiar și în mijlocul râsului, spune Cuvântul lui Dumnezeu. Deci, să nu vi se umple inima numai de apa tulbure a întristării. Nu te întrista de cel ce spune adevărul din partea lui Dumnezeu. Întristarea din partea lui Dumnezeu ține o clipă, dar bucuria ține veșnic. Iar [bucuria] din partea minciunii, din partea lui Satana, ține, tot așa, o clipă; dar veșnică este osânda.
Deci, nu te despărți, fratele meu, de Domnul Iisus. Nu te despărți. E bine ca totdeauna să spui adevărul oricui, chiar dacă aceasta îl întristează pentru o clipă, decât, lăsându-l în necunoștință, să fie amăgit mai rău. Sau, și mai rău, să-l mângâi cu nădejdi înșelătoare. „Spune adevărul totdeauna din inimă”, spune Cuvântul lui Dumnezeu.
Frații mei și surorile mele, n-aș vrea să fiu lung, pentru că sunt mulți frați și Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Ce voiți să vă facă vouă oamenii faceți-le și voi la fel”. Poate și eu am avut o dorință, să vin de-acolo de la munte, ca să spun ceva. N-am cuvinte [alese], n-am nici pregătire, pentru că meseria mea, dacă e s-o spun... eu sunt cioban. Slăvit să fie Domnul că, în starea aceasta, îmi dă putere. Că așa au fost și înaintașii, mulți, și au putut să facă voia lui Dumnezeu.
Deci, inimile să nu ni se umple de apa tulbure a întristării. Să mai rămână în inima noastră un locușor și pentru bucurie și pentru nădejde, cum era în inima psalmistului lui Dumnezeu când spune: „Pentru ce te mâhnești, suflete, înăuntrul meu și gemi? Nădăjduiește în Domnul că iarăși Îl voi lăuda. El e Dumnezeul meu și mântuirea mea” (Ps 42, 11). Domnul să ne ajute ca, în inimile noastre, să rămână loc și de-o bucurie, și de-o nădejde cât vom fi pe pământul acesta. Căci după aceea, bucuria aceasta de-o clipă va fi veșnică.
Mă întorc puțin către tinerii noștri, pentru care mă rog ca Dumnezeu să-i binecuvânteze; atât pe ei, cât și pe părinții lor. Frate tânăr mire, să nu crezi că jugul pe care l-ai avut până acum de-acum încolo va fi mai ușor. La sarcina pe care ai avut-o până acuma ai să mai duci încă o jumătate, pentru că surioara mireasă are și ea o sarcină - și femeia este socotită pe pământ ca un vas mai slab. Domnul să vă ajute ca, în colaborare amândoi, să vă duceți sarcina și jugul până la sfârșitul vieții. „Pacea lui Hristos la care ați fost chemați ca să alcătuiți un singur trup să locuiască din belșug în inimile voastre” și în inimile noastre, la toți. „Dumnezeu să vă sfințească pe deplin și duhul vostru, și sufletul vostru, și trupul vostru (și ale tuturor), să fie păzite întregi, până la venirea Domnului”.
Hristos să facă lucrul acesta!
Aș mai avea o poezie, dacă-mi îngăduiți.
Până când rămân părinții
credincioși, cu suflet tare,
e-o nădejde și de fiii
cei căzuți în neascultare;
dar când și părinții caută
căile deșertăciunii.
Învoind nelegiuirea
nu-i nădejde de nici unii.
Prețuiți pe credincioșii
Ce vi-s frați, părinți și soți,
Cât i-aveți, mai e-o nădejde
Când nu-s ei, e vai de toți.
Până soțul bun rămâne
Credincios și-n suferință,
e-o nădejde și de soțul
cel căzut în necredință;
dar când soțul bun slăbește,
întinându-se-mpreună,
pentru amândoi se pierde
orișice nădejde buna.
Până când mai este unul
Credincios într-o cetate,
e-o nădejde că pedeapsa
de la toți se va abate;
dar când nu mai este nimeni
mâinile spre Cer să-și țină,
cine-i mai oprește focul
și blestemul să nu-i vină
Slăvit să fie Domnul!
Domnul să ne binecuvânteze!