Suferință, credință, biruință
Pr. Iosif Trifa - Examenul lui Iov
Viața unui creștin adevărat nu e numai o viață de luptă, ci și de suferință
„Iar tu te luptă și suferă”... zice într-un loc Ap. Pavel (2 Tim. 2, 3). S-ar părea o contrazicere între aceste vorbe. Dar nu este. În viața unui creștin luptător și biruitor își are și suferința însemnătatea ei, o însemnătate foarte mare. În Evanghelia Mântuitorului își are locul ei, un loc foarte însemnat. O latură a Evangheliei, o latură a mântuirii noastre sufletești este tocmai suferința. Să nu uităm că Mântuitorul a fost înainte de toate un Miel - Mielul lui Dumnezeu - Care a biruit prin răbdare, tăcere și suferință. Din cele zece fericiri pe care le-a spus Mântuitorul, jumătate vorbesc despre suferințele ce le vor avea cei „fericiți”... „Fericiți sunt cei ce plâng... fericiți sunt cei prigoniți din pricina neprihănirii... Fericiți veți fi când vă vor ocărî pe voi și vă vor prigoni... Fericiți veți fi când vă vor urî pe voi oamenii și vă vor ocărî și izgoni dintre ei”... (Mt 5, 1-12; Lc 6, 20-23).
Despre însemnătatea suferințelor în viața noastră creștinească aș putea scrie o carte întreagă. Voi spune aici pe scurt că sunt patru feluri de suferințe.
1. Întâi e suferința care vine ca o pedeapsă pentru păcate și ca o chemare, ca o solie a Tatălui Ceresc, să ne întoarcem din căile pierzării. O astfel de suferință sunt și necazurile vremurilor noastre, care de ani de zile ne cheamă să ne întoarcem la Dumnezeu.
2. A doua este suferința ce ne vine ca o încercare a credinței noastre. O astfel de suferință a fost aceea a lui Iov din Biblie.
3. A treia e suferința ce ne vine de la Domnul ca să curețe aurul credinței și inimii noastre. În foc se curăță și aurul; în focul necazurilor și al încercărilor se curăță și aurul credinței noastre. Printr-o astfel de suferință curățitoare a trecut Iosif, din Biblie, și toți aleșii Domnului. Printr-o astfel de suferință trec toți cei care apucă pe calea mântuirii sufletești. „Pe cei care îi iubește, Domnul îi ceartă”, zice Scriptura. Precum olarul arde mai tare în cuptor vasele cele mai bune, așa face și Domnul când dintr-un om vrea să facă un vas ales. Domnul Își scoate vasele cele alese din cuptorul suferințelor. Aleșii Domnului au ieșit și ies aproape toți din școala suferințelor.
O, ce minunată este suferința și roadele ei în viața creștinească! Astronomii spun că dacă n-ar fi lăsat Dumnezeu noaptea n-am cunoaște cerul; n-am cunoaște cerul înstelat, n-am cunoaște cea mai minunată oglindă a puterii lui Dumnezeu: Universul cu luminile și cu minunile lui.
Dacă n-ar fi fost noaptea, n-am cunoaște deplin puterea și mărirea lui Dumnezeu. Așa și în lumea cea sufletească: dacă n-ar fi noaptea suferințelor, n-am cunoaște deplin puterea și darul lui Dumnezeu, n-am cunoaște deplin încrederea și alipirea noastră de Dumnezeu. „Ne lăudăm în suferințe - zice Ap. Pavel - pentru că suferința lucrează răbdare, iar răbdarea biruință” (Rom 5, 3-4 și Iac 2, 12). Suferința ne ține strâns legați de Dumnezeu, ne apropie mereu de Dumnezeu, ne ajută să-L aflăm cu adevărat pe Dumnezeu și mântuirea sufletului nostru. În acest înțeles cere Mântuitorul să ne purtăm zi de zi crucea suferințelor.
Eu nu mă rușinez să spun că L-am aflat cu adevărat pe Mântuitorul numai după ce El a pus pe umerii vieții mele o cruce grea de suferință. Eu nu mă rușinez să spun că mă rog și azi Domnului să lase această cruce pe umerii mei ca nu cumva, ușurându-mă de apăsul ei, să pierd iarăși calea mântuirii.
4. A patra este suferința și prigoana pentru Mântuitorul și Evanghelia lui Iisus. Mântuitorul a spus apriat că toți cei ce vor crede în El vor avea de suferit prigoane și necazuri. „În lume necaz veți avea, dar îndrăzniți, căci Eu am biruit lumea” (In 16, 33), „Dacă pe Mine M-au urât, și pe voi vă vor urî... dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni... și veți fi urâți de toți pentru Numele Meu” (Lc 21, 12; In 15, 20; Mt 10, 25). Ap. Pavel a spus și mai apriat acest lucru în cuvintele: „Și toți care voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoniți”. „Căci vouă vi s-a dat harul - zice Ap. Pavel - nu numai să credeți în El (Iisus), ci să și pătimiți pentru El” (Fil 1, 29).
E lucru dovedit că, îndată ce se apucă cineva să trăiască o viață după Evanghelie, încep după el hulele, batjocurile și fel de fel de necazuri. Oare de ce?
Întâia dată pentru că diavolul se vede în primejdia de a-și pierde un credincios. Până când omul petrece în fărădelegi, are „liniște”. Diavolul doarme liniștit știindu-l câștigat de partea sa. Dar, îndată ce omul începe a se trezi la o viață nouă, se trezește și diavolul și mișcă toate rezervele și meșteșugirile lui să nu-și piardă „credinciosul”. Un ostaș din Oastea Domnului îmi scrie: „De când am intrat în Oaste nu mai am pace cu oamenii ăștia, că tot strigă după mine că-s pocăit, pentru că după ieșitul din biserică nu mă duc cu ei la crâșmă și nu mai am tabac să le dau țigări”...
Adică, vedeți, până când omul a băut și a duhănit în rând cu oamenii, a avut liniște, dar, odată ce s-a lăsat de aceste rele, a pierdut „liniștea”.
Cel ce se hotărăște la o viață nouă va avea mult de suferit din partea celor păcătoși. De ce? Pentru că viața celui credincios este ca o oglindă curată în care necredinciosul își vede păcatele sale și murdăria sa.
De aceea, cei necredincioși nu-i pot suferi pe cei credincioși.
Însă noi să nu ne speriem de nici o suferință și de nici o prigoană. Să ne gândim că suferințele și prigoanele vin tocmai pentru curățirea și întărirea credinței noastre. Un creștin adevărat e acela care știe suferi. Știți pe cine urăște mai mult diavolul? Pe omul care vrea să sufere. Pe omul care știe să sufere. Mântuitorul nu vă lasă singuri în vreme de suferință. Darul și puterea lui Dumnezeu se arată tocmai pe vreme de încercare, de suferință și prigoană. În acest înțeles zice Ap. Pavel: „Am plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în prigoane, în strâmtorări pentru Hristos, căci când sunt slab, atunci sunt tare... În slăbiciunile mele se adeverește puterea lui Hristos” (2 Cor 12, 9-10).
Suferința pentru Hristos dă celor credincioși o plăcere, o bucurie, o mulțumire sufletească. Această bucurie o aveau și o simțeau creștinii cei dintâi, despre care într-un loc zice Scriptura că după o bătaie de nuiele „au plecat, bucurându-se că au fost învredniciți să fie batjocoriți pentru numele Domnului Iisus Hristos” (Fapte 5, 40-41). Dar, pe lângă această mulțumire sufletească, suferințele ajută și la răspândirea Evangheliei lui Hristos. Puterea de răbdare și de suferință a unui creștin adevărat este o predică, este doar cea mai grăitoare predică despre puterea Evangheliei. Evanghelia s-a răspândit în lume tocmai prin pildele de răbdare și de suferință pe care le-au știut arăta creștinii cei dintâi.
O, ce predică minunată! O, ce examen minunat este răbdarea și suferința pentru Hristos și sufletul nostru! Câți însă cunosc această predică? Câți însă reușesc să treacă cu bine peste acest examen?