Tânărul ca tovarăş

Tovarăş înseamnă însoţitor. Tovarăşul tău adevărat este însoţitorul tău statornic şi apropiat, care ia parte nedespărţit de tine în călătoria ta, la toate poverile şi primejdiile călătoriei împreună. Sau la munca pe care o faceţi laolaltă, luând parte într-o măsură cinstită, cu o inimă curată, dreaptă şi binevoitoare totdeauna și la toate.

Un astfel de tovarăş este şi trebuie să fie un tânăr credincios, o tânără credincioasă mai ales faţă de Domnul Iisus Hristos, apoi şi faţă de fraţii și surorile cu care merg şi lucrează împreună.

Domnul Iisus a zis: „Luaţi jugul Meu şi sarcina Mea, căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea uşoară - şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29-30).

Această luare de jug şi purtare de sarcină nu este ceea ce pare. Domnul vrea numai să-Şi facă însoţitori adevăraţi, tovarăşi adevăraţi pe acei oameni binecuvântaţi care nu vin la Domnul pentru foloase, ci sunt gata să vină şi pentru pagube... Să vină şi când sunt primejdii şi suferinţe.

Căci dacă Iisus ar zice: veniţi la odihna şi la masa Mea, iar apoi la jugul Meu, ar veni mulţi la foloase şi ar fugi la greu. Dar aşa, la foloasele cele adevărate, la odihna şi la masa Domnului, nu vor ajunge decât cei care au tras mai întâi cu El la jugul Lui.

Hristos cheamă: „Luaţi jugul Meu”, dar de fapt asta înseamnă: „Primiţi bunurile Mele”.

„Luaţi sarcina Mea”, - iar aceasta înseamnă: „Intraţi în odihna Mea” (Evrei 4, 10-11).

Povara purtată cu Hristos este, deci, odihnă şi bucurie, iar în viaţa veşnică, slavă şi răsplătire nebănuită (1 Cor. 2, 9).

Nişte adevăraţi tovarăşi au fost pentru Domnul Iisus ucenicii Lui, purtând jugul şi sarcina Sa alături de El, neînfricaţi şi neobosiţi până la moarte. El le-a zis odată: „Voi ați fost cu Mine în toate necazurile Mele”.

Nişte adevăraţi tovarăşi de luptă au fost și apostolilor ceilalţi ucenici, care s-au adăugat apoi la numărul lor, însoţindu-i şi ajutându-i până la moarte în munca cea sfântă şi în calea cea grea a lui Hristos.

Un adevărat tovarăş a fost pentru Sf. Ap. Pavel tânărul său ucenic Timotei. Ce minunate cuvinte de laudă şi sfântă preţuire ne-a păstrat despre frumuseţea şi statornicia acestui adevărat tovarăş la jugul sfintei apostolii pentru Hristos.

Toate cuvintele celor două epistole adresate tânărului Timotei sunt pline de cele mai alese îndrumări şi împărtăşiri pe care marele Pavel i le face ca unui adevărat însoţitor al său pe care Lucrarea lui Hristos şi lucrătorul Lui se poate bizui în orice vreme.

Ce minunaţi tovarăşi de luptă i-au fost viteazului Pavel aceşti minunaţi ostaşi ai Domnului Hristos care, alături de el şi Timotei, luptau cu un gând la înaintarea Evangheliei (Filip. 4, 3). Şi ale căror nume erau scrise atât de frumos în Cartea Vieţii: Acuila, Priscila, Clement, Evodia, Sintichia şi ceilalţi atât de frumoşi şi de mulţi.

Marele lor tovarăş le trimite de fiecare dată un salut recunoscător. Când de la Corint la Roma prin sora Fivi (Rom. 16, 1-27). Când de la Filipi la Corint, pe Ştefana şi Fortunat, Ahaia şi Timotei (1 Cor. 16, 10). Când de la Roma spre Efeseni prin Tihic (Efes. 6, 21). Când de la Roma spre Filipi prin Epafrodit (Filip. 2, 25).

Ce mişcător este un salut ca acesta: „spuneţi sănătate Acuilei şi Priscilei, tovarăşii mei de lucru în Hristos care şi-au pus capul în joc ca să-mi scape viaţa... Le mulţumesc nu numai eu, ci şi toate bisericile ieşite dintre neamuri” (Rom. 16, 3-4).

Aşa este şi aşa trebuie să fie un adevărat tovarăş în lucrul și în dragostea lui Hristos.

Iată acum o mişcătoare întâmplare care dovedeşte acelaşi lucru despre tovarăşul cel adevărat.

Doi tineri muncitori lucrau la tencuitul unei case înalte. La un moment dat, când unul din ei se găsea jos pregătind mortar pentru tencuit, o scândură mai slabă de sus de pe schelă s-a rupt cu tovarăşul lui. Acesta, de la o mare înălţime, s-a prăbuşit în jos. Dar în clipa căderii a strigat tovarăşului său de jos:

- Petrică, prinde-mă te rog! Nu mă lăsa să cad!

Petrică s-a aşezat sub căderea lui cu mâinile gata să-l prindă. Dar cum cel ce cădea era sănătos şi greu, iar locul căderii era foarte de sus, se vedea bine că unul dintre ei doi trebuia să moară.

Petrică s-a hotărât într-o clipă: se va jertfi el.

Şi s-a jertfit. Stând şi prinzându-şi tovarăşul, acesta a căzut cu toată greutatea lui peste el. L-a zdrobit de tot, dar el a scăpat căzând pe trupul lui Petrică: el a căzut pe moale şi n-a avut nimic.

S-a ridicat de jos teafăr şi salvat. Dar Petrică, a rămas mort pe loc, zdrobit de trupul greu al tovarăşului său. Petrică, adevăratul tovarăş bun, şi-a dat viaţa sa ca s-o salveze pe a celuilalt.

Câte zile a mai trăit pe urmă tovarăşul lui Petrică, el n-a mai uitat datoria de recunoştinţă pe care o avea faţă de memoria salvatorului său.

În casa lui, în locul cel mai de cinste a aşezat chipul bunului său tovarăş, şi acolo, în genunchi, privind pe acela care şi-a dat viaţa pentru ca să-l salveze pe el, se ruga fierbinte pentru binecuvântarea şi răsplătirea veşnică la Dumnezeu a binefăcătorului său.

Şi tot timpul şi-a dat toate silinţele să trăiască în chip vrednic de amintirea aceluia care a făcut acea frumoasă faptă mântuitoare pentru viaţa lui.

Nu totdeauna se petrec lucruri dureroase în viaţa noastră. Nu totdeauna sunt primejdii de moarte în munca şi în călătoria noastră cu cei ce ne întovărăşesc... cu cei ce ne sunt apropiaţi. Dar uneori se întâmplă şi nenorociri, uneori vin şi primejdii.

Tocmai pentru nevoia pe care o avem unii de alţii în eventualele nenorociri şi primejdii ne întovărăşim unii cu alţii. Tocmai pentru sprijinul de care nu ne putem lipsi nici unii de la alţii, trebuie să simţim faţă de cei cu care ne-am însoţit în muncă, în luptă sau în călătorie, o părtăşie deplină.

Domnul Iisus ne-a spus: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”.

O, ce Credincios şi Adevărat Însoţitor este Domnul! Dacă vei trece prin flăcări să nu te temi - zice El! „Dacă vei trece prin ape, să nu te temi. Eu sunt cu tine ca să te scap” (Isaia 43, 2). „O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, să nu te temi, Eu sunt cu tine şi te voi scăpa” (Psalm 91, 7).

De la Domnul să învăţăm cât de credincioşi tovarăşi trebuie să fim tovarăşilor noştri. Şi cât de statornici însoţitori să fim soţilor noştri. Căci numai fiind aşa vom fi cu adevărat vrednici şi vom fi soţi adevăraţi și credincioși.

Rugăciune

Preabunule Iisuse Doamne, Tu, Însoţitorul Cel Bun şi Tovarăşul Adevărat, Care nu părăseşti niciodată pe cei care au pornit cu Tine pe Calea Ta, în veci fii binecuvântat!

Te rog, Doamne Iisuse, ajută-mă şi pe mine să iau jugul Tău şi Crucea Ta şi să păşesc pe urmele Tale, lângă Tine, ca un adevărat tovarăş de jug şi de cruce până la sfârşit.

Iar faţă de cei cu care merg pe o cale, cu care am de făcut o muncă şi cu care am de dus o luptă, ajută-mă să iau parte cu vrednicie şi cu dragoste până la moarte, ca să mă pot bucura odată de odihna şi slava Ta.

Amin.