Teama de păcat
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - Teme-te de păcat căci ochii lui Dumnezeu cei ca para focului privesc cu atenție și cu mânie la ceea ce faci, oricând faci răul.
Judecata dreptății Lui îți pregătește îngrozitoarea răsplată a tuturor faptelor tale rele.
În ceasul în care nu te aștepți.
Teme-te de orice păcat, fiindcă nici unul nu va rămânea nepedepsit.
2 - Teme-te desfrânatule, care faci lucruri scârboase la adăpostul nopții.
Și crezi că întunericul te acopere de privirile lui Dumnezeu.
Iar urgia Lui va descoperi tot ce faci, aruncându-te într-o rușine veșnică.
3 - Teme-te suflet stricat care strici sufletele când pregătești otrava scrierilor tale imorale și pornografice, ca să trezești pofta păcatelor în alții, aruncându-i astfel în mocirla pierzării.
Ochii aprinși ai lui Dumnezeu (Apoc. 1, 14), te privesc și îți cântăresc pedeapsa cu greutatea crimei tale de acum.
Și cu acele crime pe care opera ta le va face încă și după ce tu vei fi murit demult, printre cei ce vor citi până la sfârșit, ceea ce ai scris tu.
4 - Cutremurați-vă toți cei care faceți răul în orice fel, în orice vreme și în orice loc.
Căci ochii lui Dumnezeu vă văd... De acești ochi nu vă veți putea ascunde nicăieri și niciodată...
Decât în brațele lui Hristos, dacă veți veni la El acum.
O, dacă ați veni la adăpostul iertării Lui prin pocăință...
O, dacă ați veni acum!
5 - Cu ce zdrobire de inimă primim și privim plecarea dintre oameni de pe pământ a fiecărui suflet care a fost evlavios și vrednic, din numărul celor buni, atât de puțini și de necesari printre noi.
Căci viața lor era atât de binefăcătoare, de rodnică și de frumoasă... Ce păcat că sunt atât de puțini oameni bravi pe pământ.
Și că aceștia rămân așa de puțin pe el.
6 - De fiecare dată ni se părea că locul unui astfel de om bun va rămânea pe totdeauna gol.
Că nimeni pe pământ nu va mai putea să împlinească binele, în felul fericit și frumos în care l-a împlinit omul acesta.
Dar slăvit să fie Domnul care are grijă totdeauna să nu se piardă de tot sămânța lui Abel, pentru ca nu cumva lumea să rămână numai seminței lui Cain.
7 - Ce adevărată și mare este, într-adevăr, pierderea oricărui om evlavios și bun de pe lume!
În ceata cea mică și rară a oamenilor evlavioși, fiecare plecare lasă un gol atât de adânc și de dureros!
Să ne rugăm mult pentru umplerea acestor goluri amare cu suflete și mai frumoase. Dumnezeu poate!
8 - Fiecare scădere a celor buni este o pagubă, pentru că numărul celor care trăiesc cu evlavie voia lui Dumnezeu,
al celor care umblă cu bunătate și dreptate în căile lor,
al celor care nalță rugăciuni fierbinți și neîncetat pentru semenii lor,
și care umblă cu multă dragoste față de cei nenorociți,
și care simt o dureroasă răspundere pentru mântuirea altora...
- numărul acelora nu este mare. Ei nu sunt mulți. Și nu au fost mulți niciodată pe pământ.
9 - Cu cât sunt mai mulți ceilalți oameni, care trăiesc într-un fel tot mai îndepărtat de evlavie,
- cu atâta cei evlavioși care se duc dintre oameni, sunt mai de regretat și mai de neînlocuit.
Lumina și bunătatea pe care le duc odată cu ei, împuținează ceea ce a mai rămas ca nădejde și ușurare, în fața poverilor tot mai apăsătoare de păcate și de întuneric, pentru ceilalți.
10 - Se duc oamenii evlavioși...
Se duc rând pe rând cei care din dragoste pentru Dumnezeu și pentru semenii lor nu și-au cruțat nici viața și nici sănătatea, nici libertatea și nici odihna, nici avutul și nici familia lor.
Ci s-au dăruit în totul muncii, luptei și jertfei pentru acest scop sfânt.
O, ce puțini și ce necesari sunt acești fii ai lui Dumnezeu printre fiii oamenilor!
11 - Se duc oamenii evlavioși, care răbdând toată prigonirea celui rău, n-au încetat totuși să ne sfătuiască cu dragoste.
Să ne îndrume cu răbdare,
să ne înțeleagă cu blândețe,
și să ne ajute cu bunătate, ca să ne îndreptăm și să ne apropiem și noi de Dumnezeu.
12 - Se duc oamenii evlavioși, părinții și frații noștri, care ne-au făcut atât de mult bine.
Care au petrecut zile și nopți de rugăciune și de lacrimi, pentru noi și lângă noi,
care au vegheat și au ostenit ca să ne lumineze și să ne crească spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea noastră și a altora...
Care ne-au călăuzit blând pe calea Adevărului, care ne-au mustrat dulce spre îndreptarea noastră
și care ne-au ferit de căile înșelătoare.
O, ce greu rămâne în urmă fără ei...
13 - Se duc oamenii evlavioși la odihnă și la răsplata de care s-au făcut vrednici înaintea lui Dumnezeu, dar de care nu s-au învrednicit înaintea oamenilor.
Pentru ei, plecarea este o izbăvire, o ușurare, o bucurie și o încununare.
Dar pentru Lucrarea lui Dumnezeu, pentru rândurile luptătorilor lui Hristos și pentru lumea asta, este o pagubă de neînlocuit.
Însă vai, oamenii nu-și dau cu adevărat seama despre pierderea pe care o lasă fiecare plecare a lor.
Decât prea puțini. Și prea târziu.
14 - Cât de puține sunt cu adevărat curate, dintre toate cuvintele pe care oamenii le scriu și le citesc și le ascultă.
Și cât de multe din acestea sunt întinate cu desfrânare, cu lăcomie, cu minciună, cu prefăcătorie...
Cu atâtea și atâtea alte păcate ca acestea!
15 - Mai toate cuvintele care se strigă sau se șoptesc de către oameni,
care se gândesc sau se scriu pe hârtie sau se împrăștie pe unde, în văzduhul întregului pământ printre oameni,
care se proclamă de la catedre, sau se răspândesc pe străzi,
sau se rostesc chiar prin locașurile de adunare ale diferitelor religii,
- sunt în felul acesta, în cea mai mare parte, pătate de atingerea vreunuia sau a mai multora din aceste păcate.
16 - Puse în fața Adevărului și încercate prin focul luminii lui Dumnezeu, câte oare din cuvintele cele ce se rostesc pe pământ de către oameni ar putea sta în picioare?
Și s-ar putea dovedi curate?
Câte și din cuvintele care se dau drept cuvinte ale adevărului, ar putea rămâne strălucind, după trecerea focului Dumnezeiesc peste ele?
Și ce multe ar fi cele prefăcute scrum și spuză!
În întregimea lor, Cuvintele Lui s-au dovedit curate și adevărate, prin toate încercările și în împlinirile lor din trecut.
Ele sunt adevărate și în Prezent
și vor fi dovedite întru totul curate și adevărate și în Viitor, până în Veșnicie.
Numai Cuvântul Lui este Adevărul. Și cuvintele care sunt din El.
18 - Cu cât a fost și este încercat Adevărul cu atât s-a dovedit și se va dovedi mai curat și mai adevărat!
După fiecare încercare s-a lămurit și mai mult. Prin focul încercărilor El S-a înfrumusețat și a devenit mai strălucitor și mai valoros.
Rezistând fiecărei încercări.
Și rămânând deasupra oricărei prigoniri.
Fericit cine se încrede în El!
19 - Cuvintele Domnului sunt curate pentru că izvorăsc din iubirea Lui și din Lumina Lui, din Adevărul și din Dragostea Lui, din Înțelepciunea și din Sfințenia Lui, toate veșnice și desăvârșite.
Având ca scop luminarea și mântuirea binevoitoare a fiecărui suflet în parte.
Și a întregii omeniri la un loc.
O, ce binecuvântat este Acest Cuvânt!
20 - Cuvintele Domnului sunt curate pentru că în tot ce urmăresc ele nu este deșertăciune nici egoism și lăcomie, ci curăție și milă.
Cuvintele Domnului sunt curate chiar dacă gura care le rostește sau mâna care le scrie, nu sunt curate întotdeauna și în totul.
Cuvintele Domnului sunt și ele însele curate totdeauna, de aceea curățesc pe cel ce le primește și le păstrează.
O, Cuvânt Binecuvântat, vino și rămâi pentru totdeauna în noi, curățindu-ne desăvârșit toată ființa noastră.
Amin.