Teama de păcat
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - Teme-te de păcat căci ochii lui Dumnezeu cei ca para focului privesc cu atenţie şi cu mânie la ceea ce faci, oricând faci răul.
Judecata dreptăţii Lui îţi pregăteşte îngrozitoarea răsplată a tuturor faptelor tale rele.
În ceasul în care nu te aştepţi.
Teme-te de orice păcat, fiindcă nici unul nu va rămânea nepedepsit.
2 - Teme-te desfrânatule, care faci lucruri scârboase la adăpostul nopţii.
Şi crezi că întunericul te acopere de privirile lui Dumnezeu.
Iar urgia Lui va descoperi tot ce faci, aruncându-te într-o ruşine veşnică.
3 - Teme-te suflet stricat care strici sufletele când pregăteşti otrava scrierilor tale imorale şi pornografice, ca să trezeşti pofta păcatelor în alţii, aruncându-i astfel în mocirla pierzării.
Ochii aprinşi ai lui Dumnezeu (Apoc. 1, 14), te privesc şi îţi cântăresc pedeapsa cu greutatea crimei tale de acum.
Şi cu acele crime pe care opera ta le va face încă şi după ce tu vei fi murit demult, printre cei ce vor citi până la sfârşit, ceea ce ai scris tu.
4 - Cutremuraţi-vă toţi cei care faceţi răul în orice fel, în orice vreme şi în orice loc.
Căci ochii lui Dumnezeu vă văd... De aceşti ochi nu vă veţi putea ascunde nicăieri şi niciodată...
Decât în braţele lui Hristos, dacă veţi veni la El acum.
O, dacă aţi veni la adăpostul iertării Lui prin pocăinţă...
O, dacă aţi veni acum!
5 - Cu ce zdrobire de inimă primim şi privim plecarea dintre oameni de pe pământ a fiecărui suflet care a fost evlavios şi vrednic, din numărul celor buni, atât de puţini şi de necesari printre noi.
Căci viaţa lor era atât de binefăcătoare, de rodnică şi de frumoasă... Ce păcat că sunt atât de puţini oameni bravi pe pământ.
Şi că aceştia rămân aşa de puţin pe el.
6 - De fiecare dată ni se părea că locul unui astfel de om bun va rămânea pe totdeauna gol.
Că nimeni pe pământ nu va mai putea să împlinească binele, în felul fericit şi frumos în care l-a împlinit omul acesta.
Dar slăvit să fie Domnul care are grijă totdeauna să nu se piardă de tot sămânţa lui Abel, pentru ca nu cumva lumea să rămână numai seminţei lui Cain.
7 - Ce adevărată şi mare este, într-adevăr, pierderea oricărui om evlavios şi bun de pe lume!
În ceata cea mică şi rară a oamenilor evlavioşi, fiecare plecare lasă un gol atât de adânc şi de dureros!
Să ne rugăm mult pentru umplerea acestor goluri amare cu suflete şi mai frumoase. Dumnezeu poate!
8 - Fiecare scădere a celor buni este o pagubă, pentru că numărul celor care trăiesc cu evlavie voia lui Dumnezeu,
al celor care umblă cu bunătate şi dreptate în căile lor,
al celor care nalţă rugăciuni fierbinţi şi neîncetat pentru semenii lor,
şi care umblă cu multă dragoste faţă de cei nenorociţi,
şi care simt o dureroasă răspundere pentru mântuirea altora...
- numărul acelora nu este mare. Ei nu sunt mulţi. Şi nu au fost mulţi niciodată pe pământ.
9 - Cu cât sunt mai mulţi ceilalţi oameni, care trăiesc într-un fel tot mai îndepărtat de evlavie,
- cu atâta cei evlavioşi care se duc dintre oameni, sunt mai de regretat şi mai de neînlocuit.
Lumina şi bunătatea pe care le duc odată cu ei, împuţinează ceea ce a mai rămas ca nădejde şi uşurare, în faţa poverilor tot mai apăsătoare de păcate şi de întuneric, pentru ceilalţi.
10 - Se duc oamenii evlavioşi...
Se duc rând pe rând cei care din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru semenii lor nu şi-au cruţat nici viaţa şi nici sănătatea, nici libertatea şi nici odihna, nici avutul şi nici familia lor.
Ci s-au dăruit în totul muncii, luptei şi jertfei pentru acest scop sfânt.
O, ce puţini şi ce necesari sunt aceşti fii ai lui Dumnezeu printre fiii oamenilor!
11 - Se duc oamenii evlavioşi, care răbdând toată prigonirea celui rău, n-au încetat totuşi să ne sfătuiască cu dragoste.
Să ne îndrume cu răbdare,
să ne înţeleagă cu blândeţe,
şi să ne ajute cu bunătate, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem şi noi de Dumnezeu.
12 - Se duc oamenii evlavioşi, părinţii şi fraţii noştri, care ne-au făcut atât de mult bine.
Care au petrecut zile şi nopţi de rugăciune şi de lacrimi, pentru noi şi lângă noi,
care au vegheat şi au ostenit ca să ne lumineze şi să ne crească spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea noastră şi a altora...
Care ne-au călăuzit blând pe calea Adevărului, care ne-au mustrat dulce spre îndreptarea noastră
şi care ne-au ferit de căile înşelătoare.
O, ce greu rămâne în urmă fără ei...
13 - Se duc oamenii evlavioşi la odihnă şi la răsplata de care s-au făcut vrednici înaintea lui Dumnezeu, dar de care nu s-au învrednicit înaintea oamenilor.
Pentru ei, plecarea este o izbăvire, o uşurare, o bucurie şi o încununare.
Dar pentru Lucrarea lui Dumnezeu, pentru rândurile luptătorilor lui Hristos şi pentru lumea asta, este o pagubă de neînlocuit.
Însă vai, oamenii nu-şi dau cu adevărat seama despre pierderea pe care o lasă fiecare plecare a lor.
Decât prea puţini. Şi prea târziu.
14 - Cât de puţine sunt cu adevărat curate, dintre toate cuvintele pe care oamenii le scriu şi le citesc şi le ascultă.
Şi cât de multe din acestea sunt întinate cu desfrânare, cu lăcomie, cu minciună, cu prefăcătorie...
Cu atâtea şi atâtea alte păcate ca acestea!
15 - Mai toate cuvintele care se strigă sau se şoptesc de către oameni,
care se gândesc sau se scriu pe hârtie sau se împrăştie pe unde, în văzduhul întregului pământ printre oameni,
care se proclamă de la catedre, sau se răspândesc pe străzi,
sau se rostesc chiar prin locaşurile de adunare ale diferitelor religii,
- sunt în felul acesta, în cea mai mare parte, pătate de atingerea vreunuia sau a mai multora din aceste păcate.
16 - Puse în faţa Adevărului şi încercate prin focul luminii lui Dumnezeu, câte oare din cuvintele cele ce se rostesc pe pământ de către oameni ar putea sta în picioare?
Şi s-ar putea dovedi curate?
Câte şi din cuvintele care se dau drept cuvinte ale adevărului, ar putea rămâne strălucind, după trecerea focului Dumnezeiesc peste ele?
Şi ce multe ar fi cele prefăcute scrum şi spuză!
În întregimea lor, Cuvintele Lui s-au dovedit curate şi adevărate, prin toate încercările şi în împlinirile lor din trecut.
Ele sunt adevărate şi în Prezent
şi vor fi dovedite întru totul curate şi adevărate şi în Viitor, până în Veşnicie.
Numai Cuvântul Lui este Adevărul. Şi cuvintele care sunt din El.
18 - Cu cât a fost şi este încercat Adevărul cu atât s-a dovedit şi se va dovedi mai curat şi mai adevărat!
După fiecare încercare s-a lămurit şi mai mult. Prin focul încercărilor El S-a înfrumuseţat şi a devenit mai strălucitor şi mai valoros.
Rezistând fiecărei încercări.
Şi rămânând deasupra oricărei prigoniri.
Fericit cine se încrede în El!
19 - Cuvintele Domnului sunt curate pentru că izvorăsc din iubirea Lui şi din Lumina Lui, din Adevărul şi din Dragostea Lui, din Înţelepciunea şi din Sfinţenia Lui, toate veşnice şi desăvârşite.
Având ca scop luminarea şi mântuirea binevoitoare a fiecărui suflet în parte.
Şi a întregii omeniri la un loc.
O, ce binecuvântat este Acest Cuvânt!
20 - Cuvintele Domnului sunt curate pentru că în tot ce urmăresc ele nu este deşertăciune nici egoism şi lăcomie, ci curăţie şi milă.
Cuvintele Domnului sunt curate chiar dacă gura care le rosteşte sau mâna care le scrie, nu sunt curate întotdeauna şi în totul.
Cuvintele Domnului sunt şi ele însele curate totdeauna, de aceea curăţesc pe cel ce le primeşte şi le păstrează.
O, Cuvânt Binecuvântat, vino şi rămâi pentru totdeauna în noi, curăţindu-ne desăvârşit toată fiinţa noastră.
Amin.