Foto Traian Dorz

Trufia și plata ei

Traian Dorz - Porțile Veșniciei

1 - Trufia îl face pe om nerecunoscător pentru binefacerile primite, și disprețuitor al binefăcătorului său,
și necuviincios, obraznic, egoist,
și nepăsător, mânios, certăreț, răzbunător,
și nestăpânit, trădător și vânzător.
Căpetenie de tulburări și de dezbinare,
- adică tocmai cum l-a făcut trufia pe Satana, căpetenie a dezbinării și organizator al împotrivirii față de Dumnezeu.
Și tot așa îl face pe orice fiu al său să fie luptător încăpățânat plin de toată răutatea și cruzimea împotriva lui Hristos și a Lucrării Sale.
2 - Ce grozav păcat și ce primejdioasă ispită este trufia de orice fel și de orice grad!
Dar mai ales trufia religioasă. Fiindcă aceasta nu se ridică numai împotriva oamenilor. Ci mai ales împotriva lui Dumnezeu.
3 - Câte nenorociri și pagube au venit peste Lucrarea și peste Biserica lui Dumnezeu din pricina marelui păcat al trufiei!
Câte dezbinări împotriva învățăturii de la început.
Câte secte stricătoare ale credinței.
Câte învățături stricate și rătăcite (2 Tim. 4, 3-4).
Câte lepădări și prigoniri (Ioan 10, 2).
Câți mincinoși și prefăcuți (Iuda 4, 13).
Câți trădători și vânzători de frați (Luca 21, 16; 2 Tim. 4, 10-15; Ioan 9, 10).
Și toate acestea le îndreptățește numai cu minciuna că ele sunt izvorâte din Adevăr. Ce grozăvie!
4 - Toate nenorocirile dezbinărilor au venit din păcatul de moarte al trufiei. Nu versetele Domnului fac dezbinările, ci păcatul trufiei.
Și până la sfârșitul și nimicirea trufiei a acestui demon viclean, crud și prefăcut și ucigaș, ea va mai face încă mult rău Lucrării lui Dumnezeu, Bisericii lui Hristos și vieții oamenilor pe pământ.
5 - Îndată ce omului începe să i se ridice în inimă gânduri de independență și nesupunere față de ceea ce este normal să asculte - el se și găsește pe alunecușul trufiei.
Dacă va continua așa - va ajunge sigur și repede la foc.
6 - Îndată ce trufașul ridică fruntea în fața părinților săi,
sau își permite cuvinte obraznice în fața învățătorilor săi,
sau ridică pretenții de întâietate în fața fraților săi,
sau începe să privească de sus în jurul său,
- omul a și căzut în mâinile ucigașului demon.
Pierzarea este urmarea faptelor lui.
7 - Vai de acel suflet care într-o astfel de stare fiind, își închipuie că merge bine. Și că lucrează după voia lui Dumnezeu.
Vai de acela care făcând dezbinare între credincioșii Domnului și împotriva învățăturii primite, adică împotriva dragostei și a adevărului, - crede totuși că el este un inspirat și un luptător pentru adevăr.
Nici o nebunie nu poate fi mai primejdioasă ca asta.
8 - Vai de acela care când este mustrat pentru neascultările sale, se îndărătnicește și tot mai mult încurajându-se că este un martir,
și că suferă pentru adevăr.
Nu poate fi o mai mare prăbușire și înșelare decât aceasta.
O, cât de greu se mai pot izbăvi acești nenorociți!
De cele mai multe ori salvarea lor este cu neputință.
Nu din cauza lui Dumnezeu - ci din cauza lor.
9 - Credinciosule prigonit și urmărit pe nedrept de vrăjmașii lui Hristos Domnul tău, pentru dragostea și ascultarea ta de El, fii totdeauna liniștit și sigur că la Domnul vei găsi în orice vreme scăparea ta și adăpostul tău.
Căci adevărate sunt Cuvintele Lui: nicidecum n-am să te las; cu nici un chip nu te voi părăsi.
Numai dacă tu ești cu adevărat credinciosul lui Hristos.
Și dacă nu ai altă vină decât asta.
10 - Suflet nevinovat care ești prigonit și nedreptățit de oameni,
tu, căruia ți se nesocotește dreptatea,
și ți se răpește avutul cinstit,
și ți se batjocorește numele și ți se fură plata,
și ți se tăgăduiește adevărul și ți se înjosește meritul,
și ți se falsifică gândurile și ți se denaturează faptele,
- nu-ți pierde speranța!
Aleargă la Hristos cu încredere și cu răbdare.
Și vei vedea cum El va interveni pentru tine până la urmă, făcându-ți dreptate.
11 - Suflete flămând și singur, nu-ți căuta nici tu pâinea ta, nici soțul tău fără Dumnezeu - și departe de El.
Ci vino la Mântuitorul tău Hristos și caută cu El ceea ce îți lipsește.
Vei vedea că El îți va afla și îți va pregăti totul în chip minunat și fericit.
12 - Suflete urmărit și primejduit din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și a mărturiei lui Isus Hristos (Apoc. 1, 9).
Nu alerga nici tu la oameni să-ți cauți adăpostul de vânturile aspre și de valurile răsculate împotriva ta.
Ci caută adăpostul Domnului și găsește-ți refugiu la limanul răbdării, rugăciunii și nădejdii în apărarea Lui.
Nu este alt loc nici mai aproape de tine.
Și nici mai sigur, ca El.
13 - Crede și te încrede puternic în făgăduințele ocrotirii lui Dumnezeu și nu-ți pierde firea nici în mijlocul celor mai crâncene rafale ale crivățului vrăjmaș care te-ar izbi din toate părțile.
Nevăzute dar pașnice și dulci, aripile Domnului te vor învălui cald și ocrotitor. Până la izbăvirea deplină.
Căci scut și pavăză puternică este ocrotirea Domnului (Psalm 91).
14 - Suflete credincios, oricare ar fi trebuința ta și oricare ar fi primejdia vieții tale, vino cu încredere numai la Hristos și aleargă la adăpostul Lui...
Oricât de gol ai fi, El te va sătura și te va despăgubi:
de la El te vei întoarce totdeauna bogat și mulțumit.
15 - Dragă suflete care ești îngrozit de oameni și de primejdii,
care tremuri din pricina slăbiciunii tale sau a puterii vrăjmașilor tăi,
care privești înspăimântat la apropierea unei nenorociri din care îți pare că nu vei mai scăpa,
- ia aminte la acest mare și însemnat adevăr:
Ochii Domnului privesc spre tine... și grija Lui este gata să vină în ajutorul tău.
16 - Nu te mai zbuciuma credinciosule neliniștit. Ci află-ți liniștea în credința aceasta în Dumnezeul tău.
- Ochii veghetori și binevoitori ai Lui privesc la tot ce urzesc vrăjmașii tăi contra ta.
Iar Mâna Lui va fi gata să-ți vină în ajutor la timp, nu te teme!
Șterge-ți lacrimile tale și înviorează-ți fața ta.
Altfel, la ce mai zici că crezi în Dumnezeu dacă nu te încrezi în El?
17 - Credinciosule mâhnit și suferind. Ochii Domnului pururea prezenți și deschiși, îți văd și durerea în care te zbați tu.
Ochii Lui iubitori privesc la căpătâiul tău perna ta udă de lacrimi,
și trupul tău istovit de febră,
și buzele tale palide și uscate
- și îți vor trimite la timp ușurarea.
Dar nu-ți pierde răbdarea până când va veni El în ajutorul tău.
18 - Nu cârti în ceasul cel greu și nu privi cu teamă nimic.
Înflăcărează-ți dragostea și râvna, lucrătorule și ostenitor al Domnului.
Ochii Lui privesc cu dragoste și bucurie și la lucrul tău, curat și rodnic pentru El.
Hristos privește pașii tăi care deja obosiți încă tot mai aleargă - și ți-i va întări.
19 - Nu obosi în facerea binelui căci Ochii Domnului privesc la binefacerile tale ascunse și văd totul (Gal. 6, 9).
Ochii Domnului binevoitori privesc fericiți la străduințele tale și va avea grijă să-ți pregătească o veșnică despăgubire pentru tot ce faci și suferi.
Fă binele mai departe. Cel ce vede în ascuns îți va răsplăti totul la Arătare.
20 - Dar teme-te tu tâlharul îndrăzneț, care te crezi puternic și sigur atunci când asuprești pe cel slab și nevinovat,
și când jefuiești pe cel ce nu ți se poate împotrivi,
și când înșeli pe cel neștiutor dar încrezător,
și când chinuiești pe cel fără apărare,
și când pândești cu gând vânzător pe cel bun,
și când te războiești cu cel pașnic,
și când sapi groapa celui cu inima nevinovată
și întinzi curse celui ce umblă drept.
Dumnezeule al Judecății Drepte, îngrozește-i pe toți cei ce fac aceste nedreptăți.
Amin.
Articol 12 din 37
Folosește săgețile ← → pentru navigare