Foto Traian Dorz

Lăudătorii micimii

Traian Dorz - Porțile Veșniciei

1 - La unii dintre oamenii lăudăreți ai oamenilor, ca să fie și mai pe placul idolilor acelora,
ca să fie și mai răsplătiți de aceștia cu laude lumești,
sau cu banii murdari ai păcatului,
- se întrec a batjocori Numele Cel Sfânt al Singurului Dumnezeu Adevărat și al Domnului Isus Hristos, Fiul Său.
Luând în derâdere tot ce cinstiseră și respectaseră chiar și ei cândva, dar de care acum nu numai că se leapădă, dar se și rușinează, -
ce soi scârbos de târâtoare pot fi acești lăudători ai micimii! Feriți-vă să nu ajungeți în acest hal!
2 - Acești geniali lăudăreți, în trufia lor nebunească și originală sfidează și provoacă pe Dumnezeu în modul cel mai periculos și mai josnic.
Vai, cât de nenorociți pot fi acești bieți oameni!
Și câte rugăciuni pline de milă trebuie nălțate spre Bunul Dumnezeu pentru vindecarea sufletului lor nenorocit, stăpânit de atâtea legiuni de demoni.
3 - Privind napoi peste veacurile istoriei omenești,
peste tot întinsul câmpurilor de luptă pe care s-au înșiruit valuri după valuri rândurile războinice ale vrăjmașilor lui Dumnezeu și ale potrivnicilor Lui,
te umpli de un sfâșietor simțământ de milă,
- și de un fericit simțământ de încredere,
ce mici pot fi toți oamenii împreună - și ce Mare poate fi Dumnezeu Singur.
4 - Te umpli de milă pentru toate aceste necredincioase puteri atât de amenințătoare cândva, când erau tari și bine organizate,
dar din care, foarte curând n-au mai rămas decât niște triste ruini, peste care colbul uitării se așează în tot mai groase staturi. Până le înghite de tot și pe veșnicie.
5 - Te umpli de o mare încredere în nebiruita Putere Slăvită a lui Dumnezeu, când vezi cum ea trece liniștită peste toată Istoria lumii, - în Carul nimicitor al Timpului,
neridicând nici măcar un deget, - și totuși prefăcând cu atâta ușurință, toate fortărețele puternice ale lumii, ridicate cu atâta trudă împotriva Sa, - în niște dărâmături veșnice.
6 - Priviți mereu spre Trecut ca să puteți vedea Viitorul.
Și să nu vă înșelați nici în Prezent!...
Dacă undeva și cândva este cineva care se ridică cu vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, - să nu vă îndoiți nici o clipă de soarta care-l așteaptă.
Mai curând sau mai târziu, dărâmăturile lui se vor adăuga celorlalte dărâmături, sporind și mai mult numărul dovezilor despre puterea și judecata lui Dumnezeu.
Și despre soarta cutremurătoare a vrăjmașilor Lui.
7 - Nu tremurați și nu cădeți niciodată înfrânți în fața vrăjmașilor lui Dumnezeu, oricât de lăudați și de lăudăroși ar fi aceștia!
Nici chiar când înțelepciunea lui Dumnezeu va îngădui să cădeți pentru o vreme în mâinile lor chinuitoare. Căci mai curând decât umbrele vor dispare. Și mai repede ca paiele vor fi arși.
8 - Fiți siguri de înfrângerea tuturor potrivnicilor Domnului chiar dacă voi n-ați mai ajunge să vedeți aceasta cu ochii voștri cei trupești. Dar a multora o veți și vedea.
Chiar dacă puterea unora ar întrece tăria Babilonului și fala Romei, - toți vor fi dărâmați, - fiți siguri!
La timpul fiecăruia în curând dărâmăturile nebuniei tuturor vor fi o pricină de clătinare din cap pentru unii, și de groază pentru toți.
9 - Deci să nu vă temeți de ei, oricât de mari le-ar părea puterea și întinderea.
Oricât le-ar fi îngăduit să apese și să prigonească.
Făcându-vă datoria de a vă supune - după Cuvântul Domnului - în ce privește obligația omenească față de stăpânirea sub care trebuie să vă trăiți viața pământească, - rămâneți sufletește liberi față de toți, în tot ce gândiți sau lucrați. Supuneți-vă credința inimii și închinarea duhului, numai Singurului Dumnezeu Adevărat prin Isus Hristos Mântuitorul vostru (1 Tim. 6, 16).
10 - Îndată ce sufletului i se deschid ochii cei duhovnicești și primește lumina lui Dumnezeu, el vede ce uriașe și bine organizate sunt oștirile dușmane împotriva lui Hristos.
Dar îndată ce privește spre ceruri și spre Istorie - vede ce nimica sunt toate acestea în fața Timpului, care este cea mai slabă armă în Mâna Puterii Veșnice a lui Dumnezeu.
11 - Începând cu mai marii pământului, cu împărații neamurilor din Psalmul 2,
cu zecile de mii de popoare din Psalmul 3,
cu batjocoritorii din Psalmul 4,
cu nebunii și mincinoșii din Psalmul 5,
cu răufăcătorii din Psalmul 6,
cu prigonitorii și ucigașii din Psalmul 7,
cu clevetitorii și răzbunătorii din Psalmul 8,
și până la chinuitorii din Psalmul 9,
- toți au fost nimiciți,
- întocmai după cum este scris (Efes. 6, 12-14).
12 - Sufletului slab, când vede atâtea căpetenii, domni și stăpânitori ai întunericului,
și atâtea duhuri ale răutății,
ridicându-se împotriva sa,
i se umple inima de groază și de teama morții.
În fața tuturor acestora, de multe ori văzându-se dezarmat și neputincios se cutremură. Cu toate că știe bine de făgăduința cea dulce și scumpă a apărării Domnului (Matei 28, 20).
Și cu toate că a văzut de atâtea ori izbăvirile cele mari ale puterii lui Dumnezeu.
- Dar ce fericit este totuși, cel ce nu se clatină nici nu tremură!
Abia acesta adeverește că Îl cunoaște pe Dumnezeu și se încrede în El!
13 - Atacurile vrăjmașului sunt totdeauna primejdioase și în orice vreme ne pot face răul.
Dar în vremea necazului (Psalm 10, 1).
În ziua cea rea (Efes. 6, 13)
și în ceasul întunericului (Luca 22, 53).
Atunci puterea răului este și mai mare.
Iar cruzimea lui și mai primejdioasă.
În astfel de clipe singura noastră scăpare este Numele și răbdarea lui Hristos.
Atunci să alergăm puternic la El.
14 - Tocmai pentru a da lupta cu potrivnicul lui Hristos și a-l birui, - ești chemat și tu ostaș al Domnului.
Tocmai pentru a lua parte la marea luptă a Binelui împotriva răului, atunci când se petrece această mare înfruntare a Luminii cu întunericul, - ai fost creat și tu.
Tocmai pentru a suferi cu Hristos (2 Tim. 2, 3) și pentru Hristos.
Tocmai pentru aceasta, ai venit și tu dragă ostaș al lui Hristos, în slujba și Oastea Sa.
Fii vrednic de încrederea Aceluia care te-a scris în Oastea Lui. Și care ți-a făgăduit cununa vieții dacă vei fi credincios și viteaz până la moarte.
Și adevărată este numai făgăduința Lui.
15 - Tocmai pentru a fi un miel în mijlocul lupilor (Luca 10, 3) - ai fost chemat și tu să faci parte din turma lui Isus.
Și tocmai pentru a suferi, ai fost rânduit (1 Tes. 3, 3).
Căci aceasta este calea lui Isus (Matei 7, 14).
Înarmează-te deci cu acest fel de a gândi.
Și învață-te să nu mai strigi înspăimântat de fiecare dată, când un nimica de vrăjmaș răcnește la tine.
Ci caută-ți puterea și liniștirea în Numele și în răbdarea Domnului tău Isus Hristos.
16 - Niciodată să nu te îngrozești de înfățișarea fioroasă a vrăjmașului, căci el nu-ți va putea face nici cât voiește și nici cât spune.
Fiindcă nu-l va lăsa Hristos, Domnul tău care este cu tine (Isaia 43, 1).
17 - Chiar dacă ochii tăi îngroziți nu-L pot vedea, Domnul tău, El nu este departe de tine - cum ți se pare ție.
Ci este chiar de față.
Întărește-ți dar inima (Isaia 51, 15) - și să nu te temi.
Căci tu cel slab vei birui pe cel rău cântând cu sfântul Ioan Botezătorul din temnița lui:
N-ai să mă-nfrângi Irod necredincios
dar ale tale zile-s numărate
curând pe veci te va zdrobi Hristos
sub ale noastre tălpi însângerate.
- Și așa a și fost.
18 - Trufia este începutul oricărei căderi și oricărei nebunii.
Când îngerul Lucifer a început să se îngâmfe, atunci a și început prăbușirea lui.
Căci orice neascultare își are începutul în trufie,
și sfârșitul în iad.
19 - Păcatul trufiei îl face pe om să se ridice împotriva respectului și a ascultării care o datorează părinților. Sau mai marilor săi. Adică împotriva rânduielilor lăsate de Dumnezeu între care trebuie să se desfășoare viața omenească pe pământ.
Și începând cu neascultarea acestora, curând ajunge și la împotrivirea față de Dumnezeu.
20 - Neascultarea de părinți,
neascultarea față de autoritatea căruia omul trebuie să-i fie supus prin poziția lui și prin porunca lui Dumnezeu,
neascultarea față de rânduielile cărora trebuie să le fie subordonat,
de învățătura bună pe care trebuie s-o urmeze,
sau de frățietatea sau familia în care s-a născut și în care trebuie să fie un mădular sănătos și supus,
neascultarea aceasta este păcatul luciferic care duce totdeauna la prăbușirea luciferică, pe acela care nu se trezește la timp din neascultările sale.
Dumnezeul Îndurării, trezește-i pe cei căzuți, înainte de a fi prea târziu.
Amin.
Articol 11 din 37
Folosește săgețile ← → pentru navigare