Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?
Nu-i nici o nenorocire că ucenicii nu înţeleg un cuvânt sau o lucrare,
nu-i nici un rău că ei n-au putut înţelege adevărul dintr-o vorbă sau dintr-o faptă,
- nenorocirea este că nu tac când nu înţeleg.
Nenorocirea este că ei încep să zică cu totul altceva decât este realitatea.
Că lucrurile pe care nu le cunosc şi nu le pricep, încep să le răstălmăcească şi să le interpreteze greşit şi să le zică cum nu sunt.
Mântuitorul vorbeşte despre un lucru pe care ei nu-l înţeleg nici nu-l cunosc încă... Despre o mâncare pe care ei încă nici n-o gustaseră,
iar ei în loc să-L întrebe pe El până vor putea să-L înţeleagă,
sau să tacă şi să aştepte până îl vor putea afla şi pricepe,
încep să vorbească şi să zică între ei altceva. Cu totul departe de adevăr.
O, de câte ori nu se petrece şi acum tot aşa!
De câte ori nu încep şi astăzi ucenicii să zică... şi zic ucenicii, zic... tot felul de zise, care mai de care mai departe de adevăr.
Şi zic mai ales ucenicele, fără să se gândească dacă se poate sau nu se poate să fie adevărat ceea ce zic.
Fără să se teamă de păcatul clevetirii şi bârfirii,
fără să se întrebe dacă e permis sau nepermis aşa ceva!
Dragi ucenici şi ucenice a Domnului, ce cuminte ar fi din partea noastră să nu prea zicem atât de multe între noi.
Lucrurile pe care nu le-am înţeles bine să nu le zicem.
Să aşteptăm până vom vedea bine adevărul, ca să nu-l zicem greşit.
Să nu răstălmăcim nici un lucru căci aceasta este rău şi este spre pierzarea noastră (2 Petru 3, 16).
Din aceasta vin apoi un lung şir de alte rele, pentru cine ştie câţi oameni!
Dacă n-aţi înţeles ceva sau dacă aţi înţeles rău, nu ziceţi până vă veţi lămuri bine!
Când vă veţi lămuri bine, sigur nu veţi mai zice.
Căci cei care înţeleg adevărul nu mai zic rău niciodată.
Numai aceia răi care nu-l înţeleg, zic.
O Mântuitorul şi Învăţătorul Bisericii întregi şi al fiecăruia dintre noi,
Te rog să-mi dăruieşti şi mie o dreaptă înţelegere
şi o curată privire, asupra tuturor lucrurilor,
spre a nu vedea niciodată rău şi deformat.
Dar mai ales spre a nu vorbi niciodată ceea ce n-am înţeles bine şi ceea ce am văzut nepotrivit.
Ci unde n-am cunoştinţă să pot avea tăcere,
ca să fiu scutit de păcate aducătoare de moarte.
Amin.