Un legământ pe totdeauna: logodna
Traian Dorz - Scumpele noastre surori
Şi zilele trec.
Vremea fiecărui lucru rânduită de Dumnezeu se apropie.
Cine are răbdare şi aşteaptă pregătindu-se cu înţelepciune, va putea întâmpina cu bucurie orice lucru la vremea lui.
Tânăra noastră surioară, pregătită de Duhul Domnului, de dragostea mamei şi de puterea rugăciunii, aşteaptă pe acela pe care Dumnezeu i l-a hotărât pentru o vreme - mai lungă sau mai scurtă, numai Domnul ştie cât - cealaltă jumătate a fiinţei ei.
El va fi ocrotitorul ei văzut, stăpânul ei, robul ei...
Până când nu i s-a arătat hotărât că acesta este, inima ei s-a ferit a se opri asupra cuiva.
Mulţi ochi au privit-o, dar ea n-a privit la nici unii.
Multe întrebări i s-au pus, dar ea n-a răspuns la nici una.
Multe drumuri i s-au îmbiat, dar ea n-a păşit pe nici unul.
Până azi...
Până azi când iată, voia lui Dumnezeu, alegerea fraţilor şi a părinţilor ei, aprobarea mamei şi aprobarea inimii sale - îi poruncesc să-şi ridice prima dată ochii asupra cuiva.
Să asculte prima dată cu evlavie glasul cuiva.
Să-şi apropie prima dată pasul de o cale nouă.
Dar chiar şi acum, inima ei se ţine strânsă cu temere şi cu bucurie de Crucea şi Sânul Domnului Hristos.
Mintea ei este încă tânără...
Inima ei este încă slabă...
Credinţa ei a fost încă neîncercată...
Calea care îi stă în faţă este atât de nouă şi de necunoscută.
Iar viitorul atât de nepătruns.
Cine o poate călăuzi, păzi şi ajuta acum decât Hristos, Mântuitorul, Ocrotitorul, Răscumpărătorul şi Preaiubitul Scump al inimii ei, Singurul pe care Îl mai poate avea în clipa aceasta grea, când parcă şi mama ei a trecut de partea celorlalţi... Când îi aduc acum spre ea o fiinţă nouă, dar şi un viitor îngrijorat.
Frământarea aceasta însă nu ţine mult, fiindcă Duhul Domnului o încredinţează că aceasta fiind voia Tatălui, tot ceea ce îi vine îi va fi, prin harul Său, nu duşmănos ci fericit.
Că drumul pe care va trebui să păşească după voia rânduielii lui Dumnezeu - va fi însuşi drumul chemării ei.
Că pe acest drum, viaţa ei va primi noi iubiri pe care încă nu le cunoscuse până atunci...
Şi că prin dăruirea ei împărţită între acestea, ea îşi va afla fericirea şi răsplata chemării Dumnezeieşti.
O, tânăr viitor soţ, cât de cu grijă trebuie să păşeşti tu pe locul sfânt dintre tine şi ea!
Astfel a fost inima Rebecăi, fecioara harnică, fata lui Betuel... şi nora lui Avraam (Facere 24, 15).
După pilda smereniei ascultătoare pe care a avut-o mai presus de orice altă fiinţă omenească Preasfânta Fecioară Maria.
Pilda fecioarei Rebeca, trebuie să fie privită îndeaproape de toate tinerele noastre surioare ajunse în pragul vârstei la care se întâlnesc cu răscrucea lor cea mare.
Mai întâi citiţi cap. 24 din Cartea Facerii, ca să vă pătrundeţi de toată sfânta atmosferă în care trebuie să se desfăşoare trăirea acelora care voiesc să asculte de Dumnezeu în toate lucrurile lor.
Acolo veţi vedea cum trebuie să se facă alegerea unei soţii şi pregătirea unei însoţiri.
Părintele şi fiul credincios se roagă şi încredinţează Înţelepciunii lui Dumnezeu hotărârea cine să fie cea aleasă.
Singura lor dorinţă este curăţia şi credinţa.
Acestea erau singurele condiţii. Nici averea, nici frumuseţea, nici neam mare, nu interesa. Ceea ce interesa era să fie suflet curat şi credincios.
Ce bine a înţeles Avraam pe Dumnezeu şi ce iubitor L-a ascultat.
Ce trimis credincios a fost slujitorul însărcinat cu căutarea şi alegerea fiinţei potrivite pentru fiul stăpânului său.
Ce înţelept şi cât de conştiincios şi-a îndeplinit el datoria!
Ce fiu supus a fost Isac şi cu câtă ascultare smerită a urmat el întocmai voia lui Dumnezeu şi a tatălui său.
Toţi aceşti oameni au fost nişte oameni ai rugăciunii.
Tatăl se rugase înainte.
Trimisul s-a rugat atunci.
Iar mirele s-a rugat apoi.
Toţi au umblat cu rugăciune prin credinţă.
Mireasa şi familia ei, la fel au făcut şi ei.
Fată harnică şi voioasă, Rebeca a fost gata să facă mai mult decât i se ceruse.
- Bea - i-a zis ea - şi voi scoate apă şi pentru cămilele tale!
Ştiţi câtă apă bea o cămilă? Ştiţi cât de adânci erau fântânile în locurile acelea? Ştiţi ce muncă era să scoţi atâta apă?
- Dar inima voioasă şi mâinile harnice ale fetei credincioase făceau totul cu bucurie.
De câte ori poate mai făcuse ea şi mai înainte la fel!
Pe urmă, bunătatea inimii ei este gata să primească şi să ospăteze pe orice străin lipsit.
În casa ei era loc. Era hrană. Era apă de spălat picioarele. Era aşternut de odihnă!...
Era! Căci era dragostea lui Dumnezeu în inima ei!
Şi era bunătate şi credinţă în sufletul ei credincios.
Pentru aceasta erau de toate.
Căci dacă n-ar fi fost credinţa şi dragostea, n-ar fi fost nici la ea loc. Cum nu fusese nici la alţii.
Cum nu-i, adesea, nici la noi!
Şi astfel toată înţelegerea între familiile care aveau de căsătorit, s-a desfăşurat numai în lumina voii lui Dumnezeu.
Iar fata s-a dus. Prin credinţă şi ascultare, cu dragoste şi încredere în Dumnezeu,
s-a dus la tânărul care o aştepta tot prin credinţă şi ascultare, cu dragoste şi cu încredere în Acelaşi Dumnezeu.
Şi harul lui Dumnezeu i-a binecuvântat.
Scumpă soră tânără, care ai ajuns în pragul acestei porţi - roagă-te, crede şi te bizuieşte pe Dumnezeu.
Iar când va veni omul peste care vei vedea semnul trimiterii Dumnezeieşti, spune şi tu plină de pace şi de hotărâre de a asculta voia lui Dumnezeu:
Apoi urmează calea pe care te va chema Hristos.
Iubeşte-ţi soţul pe care ţi-l va da Hristos.
Primeşte-ţi soarta pe care ţi-a ales-o Hristos.
Fii hotărâtă să-ţi păstrezi nevinovăţia inimii şi calea legământului,
cu toată tăria credinţei şi cu tot preţul oricăror jertfe.
Păşeşte deci în faţa Sfântului Altar şi oferă-I lui Dumnezeu Tatăl ascultarea inimii tale.
Priveşte la Scumpul Tău Mântuitor Iisus Hristos, Domnul tău şi oferă-I înnoirea dragostei tale.
Şi cere-I Sfântului Duh puterea să împlineşti voia lui Dumnezeu.
Ia pildă de la Sfânta Fecioară oferindu-I dovada smereniei curate, bucuroase şi împlinitoare a voii lui Dumnezeu.
Şi gândeşte la Sfânta Lucrare a Domnului a cărei fiică şi slujitoare eşti.
Având necurmat teama şi grija plină de răspundere că prin tot ce faci tu poţi aduce acum, ori o mare cinste Domnului şi fraţilor tăi, ori o mare amărăciune!
Tu însă vei fi aşa cum te vrea Hristos.
Smerenia ta să refuze orice podoabe.
Ascultarea ta să primească orice bun sfat frăţesc.
Iar curăţia neprihănirii tale să se împotrivească la tot ce L-ar întrista pe Domnul tău.
Astfel înţelepciunea iubirii tale va găsi căile cele mai potrivite.
Ca totul să se facă spre bucuria lui Hristos.
De tine depinde foarte mult.
Prin înţelepciunea ascultării tale de Hristos îi vei putea îndruma pe toţi.
Doamne Iisuse, Tu eşti Marele Preot-Dumnezeu în faţa căruia vin acum aceste două suflete spre binecuvântare.
Noi însoţim pe scumpa noastră surioară şi pe mirele ei, înaintea binecuvântării Tale, cu toate binecuvântările noastre.
Te rugăm aşează Tu, cu Sfintele Tale Mâini, o cunună mai tare, mai strălucitoare şi mai frumoasă ca oricare alta, pe frunţile lor: cununa ascultării smerite şi iubitoare de voia Tatălui.
Cununa dragostei şi părtăşiei cu Tine.
Şi cununa roadelor Duhului Sfânt.
Căci acestea trei una sunt toate.
Îmbracă-i cu puterea care vine din încrederea în Tine.
Din iubirea voii Tale.
Şi din ascultarea întregului Tău Cuvânt.
Pentru ca sfârşitul lor să fie slăvit în începutul nunţii celei veşnice. Amin.
Doamne, binecuvântează nunta
Doamne, binecuvântează nunta mirilor iubiţi,
toată viaţa lor cu Tine fă-i să fie fericiţi.
Binecuvântată fie de-azi unirea lor deplin,
dragoste şi bucurie s-o-cunune-n veci. Amin.
Doamne, binecuvântează-i pe tot drumul vieţii lor,
în tot lucrul lor să aibă pace, dragoste şi spor.
Binecuvântată fie casa unde merg şi vin,
în odihnă şi-n iubire să trăiască-n veci. Amin.
Binecuvântează-i, Doamne, pentru tot ce-s rânduiţi
în necazurile vieţii fă-i şi mai adânc uniţi.
Binecuvântaţi să fie pentru toate câte vin,
suferinţele să-i facă mai curaţi şi buni. Amin.
Doamne, binecuvântează-i şi-n Trecut şi-n Viitor
cu toţi câţi le-au fost nainte şi vor fi în urma lor.
Binecuvântaţi părinţii şi copiii lor, deplin,
mântuirea Ta s-o vadă toţi ai lor în veci. Amin.
Doamne, binecuvântează rugăciunea lor, oricând,
când Te vor chema, - cu grabă şi iubire răspunzând.
Binecuvântaţi să fie dragii noştri miri deplin,
viaţa lor să fie-o nuntă dulce până-n veci. Amin.
Un sfânt cămin să ai
Un sfânt cămin să ai
şi-un drum frumos,
un mers curat, şi-un trai
sfânt în Hristos,
o cruce numai flori,
o noapte numai zori -
aşa-ţi dorim, aşa,
de nunta ta.
Să ai în toate spor,
frumos şi plin,
să treci prin orice nor
cu chip senin,
cu suflet fericit
şi duhul liniştit -
aşa-ţi dorim, aşa,
de nunta ta.
Mai binecuvântat
să fii mereu,
mai sfânt cuvântul dat
lui Dumnezeu,
mereu mai luminos
să arzi pentru Hristos -
aşa-ţi dorim, aşa,
de nunta ta.
+
Fiecare se duce la ce iubeşte.
Cine iubeşte lumea se duce la lume.
Cine iubeşte păcatul se duce la păcat.
Cine iubeşte lumina se duce la lumină.
Cine iubeşte pe Hristos se duce la Hristos.
Cuvânt la logodna scumpei noastre
Preaiubiţii noştri în Domnul,
Sufletele noastre să preamărească pe Domnul şi duhul nostru să se bucure în Dumnezeu, Mântuitorul nostru, ori de câte ori vedem cum El priveşte spre starea smerită a unui suflet curat făcându-i dreptate chiar în locul unde a suferit mai mult.
Binecuvântat să fie Dumnezeul şi Domnul nostru, care ştie să întoarcă totul spre binele nevinovatului suflet care n-are cum să se apere de răutatea bârfitoare.
El, care Îşi aduce aminte totdeauna de cel asuprit şi în ajutorul căruia El vine totdeauna la timp.
Ce binecuvântare cerească promisă de Dumnezeu sufletelor curate şi smerite! Îl rugăm şi noi pe Domnul şi Dumnezeul nostru să vă binecuvânteze la acest prilej de mare bucurie, începând de la cei dintâi şi până la cei din urmă.
După Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, logodna este jumătate din căsătorie. Cealaltă jumătate este cununia. După cum predarea noastră lui Hristos, hotărârea noastră pentru Domnul, lepădarea de sine este îngroparea noastră cu Hristos, iar naşterea noastră din nou, credinţa vie şi fericită şi unirea noastră deplină cu El, sunt învierea noastră deplină cu El şi pentru El.
Bine şi înţelept au fost aşezate de către înaintaşii noştri sfinţi aceste două jumătăţi ale tainei nunţii, lăsând un timp între ele, un timp de gândire, de cunoaştere şi de dovedire. De la logodnă şi până la nuntă se dă astfel prilejul de a se gândi fiecare bine la pasul pe care îl face şi la marea răspundere pe care şi-o ia. Timpul acesta dovedeşte pe cel care are curăţie şi smerenie în el.
Dar tot timpul acesta îl arată şi pe cel nestatornic şi nevrednic de încrederea celuilalt.
Logodna, ca şi cununia este o taină care închipuie hotărârea noastră de predare Domnului Isus Hristos. O făgăduinţă prin care ne legăm să Îi slujim Lui, că ne vom uni cu El şi că Îl vom asculta şi iubi până la moarte, luându-L ca Domn şi Mire al nostru pe vecie.
Dar de la predarea şi hotărârea aceasta şi până la cununia şi nunta noastră cu Hristos, trebuie să mai treacă timpul încercării noastre, să se vadă dacă noi suntem sinceri sau nu. Dacă suntem vrednici sau nu, de a sta alăturea de El în Ziua cea Mare a Răsplătirii Sale, când El va veni pentru judecată şi dreptate veşnică. Pentru că mulţi se logodesc cu Hristos, dar puţini ajung să se cunune cu El.
Mulţi vorbesc promiţând, dar puţini ajung la premiul alergării sfinte.
Mulţi vorbesc - dar puţini duc la îndeplinire cu fapta şi cu adevărul ceea ce au promis în ziua logodirii lor cu Hristos.
E frumoasă şi binecuvântată ziua predării noastre Domnului.
Şi fericiţi sunt toţi cei care cad la picioarele Crucii Lui, punând gând de legământ de a se uni cu Hristos. De a lua Numele şi moştenirea Lui.
Dar abia la cununia cu Hristos vezi încheierea şi împlinirea fericită... Pentru că mântuirea Lui nu se află la începutul credinţei - ci la sfârşitul ei, după cum este scris:
- Veţi dobândi ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletului vostru
şi abia la sfârşitul vieţii se va vedea cine şi-a dus cu vrednicie crucea, cine şi-a păstrat până la capăt curată şi statornică dragostea şi ascultarea lui de Dumnezeu.
După cum un tânăr şi o tânără îşi promit la logodnă unul altuia o credinţă şi o dragoste veşnică, iar schimbarea inelelor este semnul legământului acestuia dintre ei, la care oricând vor privi să-şi aducă aminte de legământul făcut, este numai o făgăduinţă frumoasă, dar care dacă nu va fi urmată de fapta trăirii, nu preţuieşte nimic. Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui - zice Eclesiastul.
Toţi cei ce ne-am predat Domnului, am făcut logodna cu El, după cum zice sf. apostol Pavel: - Sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu pentru că v-am logodit cu un Bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată... Dar mă tem, ca nu cumva şarpele, care a amăgit-o pe Eva cu şiretlicul lui să nu vă strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos (2 Cor. 11, 2-3).
Timpul nostru de la logodnă până la cununie, de la predarea lui Hristos şi până la trecerea în veşnicie, este timpul verificării noastre, este mijlocul prin care vom dovedi cu fapta şi cu adevărul, dacă ne împlinim cu vrednicie făgăduinţa pe care I-am făcut-o Domnului, sau nu.
Noi putem fi siguri că Hristos, Mirele nostru nu-Şi va schimba niciodată făgăduinţa făcută nouă, pentru că El nu-Şi ia vorba înapoi niciodată, după cum este scris:
Dar mulţi dintre noi, aşa de repede ne uităm legământul pe care l-am făcut faţă de El. Aşa curând mulţi dintre noi aruncă inelul Lui, făgăduinţa Lui, dragostea şi curăţia faţă de El.
Cei care nu ajung la cununie în zadar s-au logodit.
Cei care nu ajung la ţintă în zadar au început alergarea.
Cei care nu aduc roade în zadar au făcut flori.
Să nu fie aşa între noi şi Hristos! Ci dacă ne-am logodit cu El, să şi veghem, să şi muncim, să ne şi ducem lupta mântuirii noastre până în Ziua Cununiei Cereşti cu Mirele şi Domnul nostru Iisus Hristos.
Să-L iubim şi să-L aşteptăm cu toată curăţia, hărnicia şi dragostea inimii noastre, pe Domnul şi Mirele nostru Iisus Hristos. El vine curând, El este aproape. Ziua şi Ceasul Cununiei noastre cu Hristos, sunt aproape, sunt ca şi sosite.
Să ne cercetăm inimile, să ne verificăm candelele, să ne primenim veşmintele. Să stăm gata căci trâmbiţa arhanghelului ceresc este gata să sune semnalul Venirii Domnului nostru pe norii cerului, după cum a zis El.
Ziua fericită a cununiei noastre cu Iisus, va veni pe neaşteptate.
Să ne îmbărbătăm cu nădejdea aceasta, scumpii noştri fraţi şi surori, care v-aţi logodit prin legământul vostru cu Hristos.
Să mai suferim puţin, încă puţin şi El va veni pentru nunta noastră veşnică cu El.
Să mergem şi să venim lucrând şi ostenind pentru El, cu această dulce nădejde, că El vine iar.
Să ne culcăm şi să ne sculăm gândind prin nădejde, la revederea cu Domnul Iisus. Să fim mereu în această dulce aşteptare, ca El să nu ne găsească dormitând şi lenevindu-ne, ci veghind şi aşteptându-L.
Să trăim şi să murim cu această fericită încredinţare în Venirea Lui. Nădejdea aceasta este singura nădejde care nu înşală.
Iar cei care încă nu v-aţi logodit cu Domnul prin hotărârea şi legământul naşterii din nou, nu mai amânaţi aceasta nici o clipă.
Veniţi şi vă logodiţi cu Domnul Iisus, - pentru ca să vă faceţi vrednici de cununia cu El, când vremea Nunţii Cereşti va fi sosit.
Nu mai amânaţi nici o clipă, fiindcă mâine s-ar putea să fie prea târziu.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu toţi cei ce-L aşteaptă pe El şi Îl iubesc în curăţie. Amin.
Rugăciunea scumpei noastre
- în ziua nunţii ei -
Dumnezeul meu şi Tată - iată marea mea răscruce,
drumul meu de-aici ‘nainte numai Tu-l ştii unde duce;
cu viaţa mea doar Tu ştii ce va fi şi ce m-aşteaptă
şi-nspre ce, de-aici ‘nainte, paşii vieţii mi se-ndreaptă...
De aceea către Tine, Doamne, vin cu-ncredinţare
că vei fi, şi mai departe, adăpostul meu cel tare.
Doamne, nu-mi ştiu viitorul ce-mi arată, ori mi-ascunde,
numai Tu ştii, mai departe, cum am să trăiesc şi unde,
numai Tu ştii dacă lacrimi sau cântări m-aşteaptă-n cale,
de aceea viitorul mi-l predau iubirii Tale.
Tu, Iisuse Scump şi Dulce, fii cu mine-n orice vreme,
scapă-mă de răul care a mea inimă se teme
şi uneşte-mă cu-acela ce-i legat de-a Ta iubire,
între noi să nu mai fie niciodată despărţire.
Dumnezeul meu, ascultă-mi cea mai ‘naltă rugăciune
care inima şi gura mi-o mai pot odată spune,
că n-am Doamne-n clipa asta decât plâns şi mulţumire
pentru tot ce mi-ai dat mie prin nespusa Ta iubire,
pentru că mi-ai dat întruna tot ce-i mai frumos pe lume,
Doamne, nu ştiu cum să laud al Tău sfânt și mare Nume.
Mulţumesc pentru părinţii care m-au crescut cu trudă,
fă-le fericită viaţa care plânge şi asudă,
umple-le cu bucurie golul cel lăsat de mine,
fă-i să simtă că acesta mi-a fost rânduit de Tine,
fă-i să-şi afle mângâierea inimii prin bunătate,
să-nţeleagă că spre bine Tu le vei întoarce toate
şi înţelegând aceasta să Te binecuvânteze,
Harul Tău cu bucurie şi-n lumină să-i păstreze.
Mâna Ta să-i răsplătească, şi acum şi-n veşnicie,
pentru dragostea şi grija care mi-au purtat-o mie
şi să-i binecuvânteze cu viaţă şi putere,
ajutându-le să treacă, biruind, orice durere,
până la răsplata sfântă care Domnul o aduce
tuturor ce, pân-la moarte, au mers, necârtind, sub Cruce.
Mulţumesc şi de părinţii care-n Sfânta Ta Lucrare
m-au născut din nou prin Duhul şi Cuvântul Tău cel mare
care m-au hrănit cu mana cea mai dulce şi gustoasă
şi m-au dus spre cer pe calea cea mai dreaptă şi frumoasă;
care mi-au spus numai bine cum să cresc spre cele bune
- pentru ei înalţ, Iisuse, cea mai caldă rugăciune:
bunătatea Ta să-i poarte,
harul Tău să-i fericească,
din lumină spre lumină, până-n Patria Cerească.
Mulţumesc pentru iubirea şi căldura casei mele
şi de tot ce-am tras acolo - fie bune, fie rele,
căci în ea mi-am dus viaţa prin cântări sau prin suspine,
toate legănându-mi dulce sufletul mai strâns de Tine;
toate m-au făcut să caut avuţia ce nu piere
şi să trec cu biruinţă peste moarte spre-Nviere.
Paza Mâinii Tale Sfinte să o apere întruna,
masa ei cu-ndestulare plină fie totdeauna,
pacea ei să fie dulce şi-nţelegerea frumoasă
şi pe veci i-arată, Doamne, Faţa cea mai luminoasă...
Mulţumesc de frăţiorii şi surorile iubite -
fă-le, Doamne, şi-a lor inimi de a Ta nedespărţite,
fă-le, Doamne, şi-al lor suflet să Te afle prin credinţă
şi să-şi ţină hotărârea ce-au luat-o-n suferinţă.
Binecuvântează-i, Doamne, şi-i ajută cu-ndurare,
să Te caute şi să-Ţi afle harul cel mai sfânt sub soare;
dă-le scumpa mântuire şi umblarea cea curată,
fără care de la Tine să nu plece niciodată.
Doamne Mâna Ta cea sfântă să-i păzească-n orice stare,
rânduindu-i la cununa şi la Slava viitoare.
Mulţumesc de Adunarea şi Biserica cea sfântă,
unde mi-am aflat puterea când mi-era credinţa frântă,
unde mi-am aflat căldura şi iubirea fericită
când mi-era mai grea pustia şi viaţa mai zdrobită.
Dulcea Ta bunăvoinţă, Doamne, varsă-Ţi totdeauna,
fiii Adunării Tale mai desăvârşit fă-i una.
Fă-i pe toţi un cuget, Doamne, o lumină şi-o simţire,
fă-i pe toţi ai Tăi prin Duhul, o cântare şi-o iubire,
lumea care îi priveşte să se mire şi să creadă
că Tu eşti în ei şi, astfel, înaintea Ta să cadă.
Mulţumesc de suferinţa şi-ntristările răbdate,
că-nspre rău n-a fost nimica,
ci-nspre bine mi-au fost toate,
cu cât am vărsat mai multe lacrimi grele şi amare,
cu-atât mi-am spălat vederea şi-am avut mai albă zare;
cu cât am lăsat prin lume urme mai însângerate,
cu atât am strâns mai multe roade binecuvântate;
şi cu cât am ars mai tare în cuptorul încercării,
cu atât mi-a fost mai dulce pâinea binecuvântării.
Binecuvântează-mi, Doamne, jertfele vieţii mele -
ştii că n-am altă avere decât cea-ngropată-n ele.
Mulţumesc pentru iubirea ce din cer mi-e dăruită,
căci ea, numai ea-mi înalţă viaţa tot mai fericită,
ea-mi lumină cerul noaptea, ea îmi umple-a mele zile,
ea-mi sărută-a mele lacrimi, zările umplându-mi-le,
ea mă face să pot crede, să pot da şi să pot duce,
ea-mi cuprinde-n mii de raze jugul sfânt şi sfânta-mi cruce,
ea-mi veghează somnul dulce, ea mă mângâie şi-alină,
ea-mi dezvăluie cuprinsuri şi Taboruri de lumină,
ea-mi dă raiul sfânt prin care merg cu Domnul împreună,
ea-mi dă stări ce nu-s cuvinte şi nici lacrime să spună.
Slavă veşnică-Ţi cânt, Doamne, printre lacrimi şi suspine
pentru toate câte-n viaţă eu le-am petrecut cu Tine,
pentru tot ce-n casa asta am trăit amar şi dulce,
toate astea-s astăzi crinii împletiţi peste-a mea cruce
şi mi-s pietrele din care eu mi-am înălţat altarul
unde-mi arde-n veci iubirea care mi-a sfinţit-o Harul.
Binecuvântată fie suferinţa îndurată -
fără ea n-aflam Minunea cea de astăzi niciodată,
fără ea n-aflam iubirea cea mai ‘naltă şi tăcută
care lacrimile-n cruce mi le şterge şi sărută.
Binecuvântat fii, Doamne, care-mi răsplăteşti răbdarea
şi-mi aduci vieţii mele fericită sărbătoarea.
Binecuvântat fii, Doamne, de toţi cei ce sunt cu mine,
într-o veşnică iubire, una fă-i pe toţi, în Tine.
Binecuvântează locul unde voi ‘nălţa altarul
ca să-mi ardă jertfa sfântă care mi-o aşteaptă Harul.
Orişiunde mă vei duce, Domnul meu, să fii cu mine,
să-mi faci zilele-nsorite, să-mi faci nopţile divine,
să-mi faci casa primitoare, o Betanie frumoasă,
unde toţi ai Tăi să vină cum se duc la ei acasă,
unde dragostea să-şi aibă adăpostul cel mai dulce,
şi cocorul singuratic cuibul unde să se culce,
unde mila, totdeauna, să găsească dărnicie,
ostenitul, odihnire şi-ntristatul, bucurie...
Asta-i tot ce-Ţi cer eu, Doamne, pentru-această scurtă viaţă,
ca, la capăt, pe vecie, să-Ţi văd Fericita Faţă
şi în clipa când vei zice: - Bine, vino, slugă bună!
să pot fi pe veci, Isuse, cu iubirea mea-mpreună.