Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis:
Numai în ceasurile marilor încercări, ies la iveală gândurile ascunse ale inimilor omeneşti.
Numai când cei iubitori de Hristos, trebuie să-I arate Domnului în chipul cel mai înalt, devotamentul lor, numai atunci pot fi cunoscuţi cu adevărat şi ceilalţi care par ucenici, dar nu sunt.
Numai atunci pot fi cunoscuţi şi cei care stau printre apostoli, dar nu mai au în ei nimic din duhul ascultării şi al slujirii lui Dumnezeu, care părea totuşi că-l au cândva.
Ce plin de evlavie era duhul Betaniei!
Ce plină de iubire şi adoraţie pentru Hristos, era casa celor trei suflete alese şi neuitate, care locuiau în casa plăcută Domnului Isus.
Şi ce clipă cutremurătoare trăia atunci Domnul Isus - şi toţi ai Lui, în intimitatea plăcută a acestei case.
Şi totuşi, unul dintre ucenici, care fusese şi el cândva al lui Hristos, nu mai simţea nimic din toate aceste bucurii sfinte şi adânci.
El era stăpânit acum de alt duh. Şi de altfel de gânduri.
Când Satana i-a cerut pe ucenicii Domnului ca să-i cearnă cum cerni grâul (Luca 22, 31), Dumnezeu a îngăduit pentru curăţirea lor, să fie cernuţi toţi.
Căci numai cernerea aceasta poate dovedi ce are fiecare înăuntrul său. Şi numai cernerea aceasta îl putea arăta pe fiecare ce urmăreşte, prin Hristos şi lângă Hristos.
Iată deci durerosul adevăr: că sunt unii din cei ce umblă cu Hristos, părând nişte ucenici ai Lui, căci stau la masă cu El,
şi se bucură de cea mai înaltă preţuire în faţa celor ce-L iubesc pe Hristos,
- dar sunt în realitate numai nişte nevrednici şi blestemaţi profitori şi umblători după căpătuială şi câştig mârşav.
Inima lor se dovedeşte până la urmă, că este plină de urâciuni, iar gândurile lor, că sunt pline de şiretenie şi de vicleşug amăgitor (Efes. 4, 14).
Până la urmă ei se dau singuri pe faţă ce sunt.
Ce durere e să vezi, când toată Lucrarea Domnului şi toţi slujitorii Lui sunt pătrunşi de cutremurul răspunderii pentru starea şi soarta Evangheliei, cum unii din cei ce păreau fraţi, încep să-şi dea pe faţă gânduri vrăjmaşe.
Când toţi ai Domnului vorbesc într-un fel, aceştia încep să vorbească în alt fel.
Când din dragostea şi grija faţă de Domnul, fraţii umblă cu toată cumpătarea şi înţelepciunea spre a nu face mai rău ci mai bine Cauzei lui Hristos,
- ei plini de neascultare şi de viclenia duhului lui Iuda din ei, umblă vinovat, umblă nechibzuit, umblă dărâmând şi îndurerând peste tot, spre nimicirea Lucrării lui Hristos.
Frate ucenic al Domnului,
dacă prin duhul neascultării de care te-ai lăsat stăpânit te-ai rupt sufleteşte de familia în care erai cândva un vas folositor, iar astăzi umbli şi vorbeşti altfel,
oare nu te cutremuri tu, gândindu-te la soarta lui Iuda? Nu te temi că ai putea ajunge să faci şi să păţeşti ca el?
De ce nu strângi cu Domnul şi cu fraţii tăi? De ce nu cauţi foloasele Domnului, ci te-ai lăsat prins de diavolul ca să faci împotriva lor?
De ce când toţi fraţii tăi şi surorile tale, luptă cu atâtea greutăţi ca să strângă cu Domnul, tu singur te găseşti să risipeşti cu diavolul?
De ce când fraţii tăi, cu preţul atâtor jertfe şi în mijlocul atâtor primejdii, trudesc din greu să zidească unitatea frăţească,
să curăţească drumul Lucrării Domnului,
să strângă gândurile împrăştiate lângă înţelegerea şi împreunarea cea bună,
- tu calci în picioare şi umbli să dărâmi, fără frică de Dumnezeu şi fără respect faţă de Adevăr tot ce ei se străduiesc să lucreze cu jertfe şi cu riscuri?
Nu te temi şi nu te cutremuri de pedeapsa şi bătaia lui Dumnezeu Cel care te vede ce faci? (Gal. 5, 10-12).
Mare şi Adevărat este Dumnezeu Cel contra căruia lupţi - mare şi adevărată va fi pedeapsa Lui peste tine, cel care faci aşa.
O Dumnezeule Viu şi Adevărat,
tu care ai ochii ca para focului
Tu care cunoşti inimile tuturor semenilor,
şi care vei aduce o judecată şi o răsplătire dreaptă fiecăruia după faptele lui, după inima lui şi după vorbele lui,
- Te rugăm veghează asupra Lucrării Tale
şi ia aminte la fiecare lucrător din ea, ce face şi ce urmăreşte.
Ia aminte Doamne la cei buni şi curaţi cu inima, care în smerenie şi ascultare frăţească, umblă să strângă dragostea şi inimile, umblarea şi gândurile tuturor celor împrăştiaţi, la unitatea învăţăturii şi la părtăşia simţurilor curate ale dragostei dintâi.
Ajută-i pe aceştia în munca lor Doamne şi binecuvântează ostenelile lor, cu rod şi biruinţă - spre creşterea şi sfinţirea Lucrării Tale, a Bisericii Tale pe pământul patriei noastre.
Dar trezeşte, Te rugăm Doamne, pe acei lucrători nechibzuiţi, care din trufia inimii sau din deşertăciunea gândurilor lor, se ridică dintre fraţi şi vorbesc în Numele Tău şi al lor, făcând numai rău, slujind scopului celui rău
şi semănând printre fraţi numai neghina învăţăturilor străine şi a duhurilor tulburătoare.
Iar dacă nu vor vrea să se trezească, să se îndrepte şi să asculte în duhul iubirii frăţeşti, izbăveşte Doamne Lucrarea Ta de tulburările lor, cum vei şti Tu.
Amin.