Vântul și bărcile
Pr. Iosif Trifa - Vântul cel ceresc
Contribuția ta la lucrarea Duhului Sfânt
Lucrarea Duhului Sfânt este o taină deschisă tuturor; o taină ce stă la îndemâna tuturor. Vântul cel ceresc suflă peste viața tuturor.
Vom spune însă că, pentru primirea acestui dar, se cere și partea noastră de contribuție; se cere să fim pregătiți pentru această suflare cerească; să o așteptăm, să o cerem și să o folosim. E adevărat că „Vântul Duhului Sfânt unde voiește suflă”, dar pentru primirea Lui se cere și colaborarea noastră.
Ce pildă minunată ne pot fi, în privința asta, barca și corabia cu pânze. Cei ce călătoresc cu bărcile pe mare stau totdeauna gata pentru vântul cel prielnic. Bărcile lor stau în așteptare, cu toate pânzele întinse gata de plecare. Iar când începe a bate vântul, ele se mișcă, ele plutesc și alunecă pe întinsul apelor, de parcă sunt niște ființe vii. Așa e și corabia vieții noastre. Ea stă pe loc câtă vreme nu suflă Vântul Duhului Sfânt; dar înaintează cu putere când are vânt prielnic.
Ce frumos și ce repede înaintează pe întinsul apelor mării o corabie cu pânze, când are vânt potrivit! Ce minunat înaintează și corabia noastră pe marea vieții, când în pânzele ei bate Vântul cel ceresc al Duhului Sfânt! Fără vânt potrivit, corabia cu pânze nu poate face nimic, dar nici vântul nu poate face nimic câtă vreme pânzele corabiei nu sunt în ordine.
La lucrarea Duhului Sfânt se cere însă și colaborarea noastră. În zadar suflă vântul, dacă bărcile nu-l așteaptă cu pânzele întinse. În zadar suflă Vântul Duhului Sfânt, dacă pânzele vieții noastre - credința, căința, rugăciunea etc. - nu sunt întinse. Și iarăși, poate vântul sufla cât de tare, barca stă pe loc câtă vreme este ancorată (legată) la țărm. Poate sufla Vântul cel ceresc cât de tare, corabia noastră stă pe loc, câtă vreme noi stăm legați în patimi și păcate de care nu vrem să ne dezbărăm!
Poate sufla vântul cât îi place, câtă vreme marinarul doarme cu barca ancorată de țărm! Poate sufla Vântul cel ceresc cât îi place, câtă vreme omul doarme la birt și se tăvălește ca porcul în mocirla tuturor patimilor și fărădelegilor!
Tot așa se întâmplă și când pânzele sunt slabe și găurite. Peste o barcă cu pânzele găurite poate să tot sufle vântul, căci n-o poate mișca din loc. Tot așa e și cu Duhul Sfânt. „Că precum vântul - zice Sf. Ioan Gură de Aur - când bate într-o corabie cu pânzele sparte și găurite, nu poate lucra cum se cade, tot așa și Duhul nu poate lucra într-un suflet, așa-zicând, găurit de păcate. Dacă noi vom ține întinsă bine pânza din toate părțile, desigur că va primi bine puterea Duhului, adică va fi bine purtată spre limanul mântuirii.
Deci dacă voim a călători cu toată înlesnirea și fără primejdii, trebuie să întindem bine pânzele. Să ne fie curate pânzele și neînvechite, căci cel ce se învechește și îmbătrânește aproape este de pieire (Evr 8, 13). Să nu fie găurite, ca nu cumva să facă nefolositoare puterea (energia) Duhului Sfânt. Omul cel lumesc nu primește cele ce sunt ale Duhului (1 Cor 2, 14). Că precum pânza păianjenului nu ar putea să se împotrivească iuțimii vântului, tot așa și un suflet lumesc nu va putea primi vreodată harul Duhului Sfânt. Căci pânzele unei astfel de corăbii numai la vedere poate mai păstrează o unire, o legătură între dânsele; în realitate însă, sunt lipsite de orice putere. O, ce lucruri minunate face Vântul cel ceresc când întâlnește o corabie - o viață sufletească - cu toate pânzele întinse! Un astfel de suflet înaintează și crește în cele duhovnicești văzând cu ochii.
În Oastea Domnului avem câțiva care au învățat a citi în câteva luni, și azi grăiesc din Scripturi de parcă ar fi fost tot la școală.
„Că, precum corabia - zice Sf. Ioan Gură de Aur - care plutește pe un vânt prielnic, nu poate fi nici împiedicată, nici scufundată, ci încă procură călătorilor priveliște plăcută și nu-i silește a vâsli și-i scapă de frică, tot așa și sufletul întărit de Duhul Sfânt plutește liniștit peste valurile vieții și calea ce duce la ceruri o brăzdează mai puternic decât corabia, ca și ceea ce nu de vânt este împinsă, ci de Însuși Duhul Sfânt.”
Rugăciune
Duhule Sfinte, preabinecuvântat Vânt Ceresc! Eu Te rog suflă și peste corăbioara vieții mele! Eu Te rog suflă mai întâi cu înnoire peste pânzele bărcii! Căci toate pânzele mele sunt găurite de păcat. Și toată truda mea să le peticesc este zadarnică. Vântul Tău poate prinde numai într-o pânză nouă, într-o viață nouă. Eu sunt o pânză, slabă, de păianjen.
Dă-mi, Duhule Sfinte, pânzele cele noi, pânzele cele albe și curate, ca să pot prinde suflarea Ta și să pot înainta spre țărmul mântuirii.
Barca vieții mele stă gata, cu toate pânzele întinse. O, Vino, preabinecuvântat Vânt ceresc, și suflă în ele ca să pot ajunge cât mai curând în Portul Veșniciei! Amin.