Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară.
Orice vorbire a Domnului arăta precis ceva, numea clar un adevăr, spunea limpede o realitate.
Orice Cuvânt al Domnului Isus limpezea o stare de lucruri sau luminează un drum, într-o amestecătură sau întunecime,
sau rezolva o problemă, pe care nimeni n-o putea până la El.
Nimic din ceea ce a vorbit Mântuitorul Isus Hristos, sau a făcut El, nu era numai de umplutură, numai pentru trecerea timpului.
Ci totul a fost de cea mai mare însemnătate şi de cea mai mare nevoie, pentru fiecare şi pentru toţi.
Dacă ar fi spus mai puţin, ar fi rămas ceva neîmplinit; dacă ar fi spus mai mult ar fi rămas ceva devalorizat.
Dar Hristos - Cuvântul n-a spus nimic mai puţin şi nimic mai mult decât era nevoie.
Tot ceea ce a spus El era de absolută valoare.
Şi nimic din ceea ce a spus El nu-i fără importanţă.
De aceea nimeni n-are voie nici să adauge ceva la ceea ce a spus El,
Oricine vrea să fie mântuit şi să primească Cuvântul lui Dumnezeu acela trebuie ori să-L primească tot,
ori să-L respingă tot.
Orice ciuntire şi orice adaos, ori asupra textului ori asupra înţelesului său,
este o stricare a Cuvântului lui Dumnezeu,
şi oricine o face îşi va lua osânda.
Când am venit noi în lume, Cuvântul era...
Învăţătura era,
Calea era...
Nici unul n-avem acum dreptul să n-o ţinem.
Dar mai ales n-avem voie s-o stricăm învăţând altfel.
Nu învăţătura era rea, ci noi eram răi.
Nu calea trebuia schimbată, ci mersul nostru pe ea,
şi nu Cuvântul era nevoie să fie corectat ci purtarea noastră.
Căci răul nu este în afară de noi ci înăuntrul nostru.
dar materialul pe care-l punem noi, pe această temelie, şi-l alege fiecare singur,
după inima lui, după voia lui, pe răspunderea lui.
Lucrând astfel, fiecare om arată ce este în el.
Căci fiecare va face lucrarea sa, după chipul său.
Când, la urmă, lucrarea va fi încercată prin foc, aceea care va trece neatinsă de flăcări, va ieşi nespus mai strălucită,
dar cea mistuită, va trage după sine în aceeaşi soartă şi pe cel care a făcut-o,
Frate, oare nu este aceasta un lucru cutremurător, la care trebuie să gândim foarte atent?
Mai putem noi oare să vorbim orice şi oricum, când ştim că fiecare cuvânt ne va judeca pe noi înşine?
Mai putem să ne ridicăm şi să vorbim ore întregi şi să nu spunem până la urmă nimic decât vorbe,
decât frunze, fără rod?
Cu ce se aleg cei care ne aud?
Şi cum vom justifica noi timpul lor pierdut din pricina noastră?
Mai putem noi oare schimba voit şi conştient înţelesul sfânt al cuvintelor Domnului, - cum fac atât de mulţi,
punând sub litera versetelor Sale gândurile noastre în locul gândurilor lui Dumnezeu, cum fac cei îngâmfaţi, neştiutori şi nestatornici fără să ajungem şi noi blestemaţi ca ei?
Mai putem noi oare să aducem modificări şi adaptări învăţăturii lăsată nouă de Duhul Sfânt prin înaintaşii noştri?
Dar sucite de părerile pe care ni le-a inspirat nouă străinul, sau mândria,
sau inferioritatea noastră?
- fără să fim nişte stricători şi nişte stricaţi?
O, să nu mai putem nici unii dintre noi, vorbi orice, şi nici să nu putem umbla orişicum. Ci plini de un sfânt cutremur să nu uităm niciodată că fiecare gând şi fiecare cuvânt, şi fiecare faptă a noastră - vor fi odată trecute prin focul judecăţii Dumnezeieşti, de către Acela care ne cunoaşte şi judecă gândurile şi simţirile. (Evr. 4, 12; Ecles. 12, 14 )
Să gândim adânc la acest lucru chiar acum.
Şi să ne pregătim pentru atunci, cu cea mai mare teamă şi grijă.
Atotputernic Dumnezeu şi Judecătorul Cel Drept...
Plin de teamă stau înaintea Ta cu toată conştiinţa răspunderii pe care o am pentru tot ceea ce vorbesc şi scriu, şi lucrez.
Eu spun, şi îmi spun - poate, că gândurile mele sunt curate şi că tot ce fac, este izvorât din sinceritate şi din credinţa pe care mi le cred curate înaintea Ta.
- Dar numai Tu ştii Doamne, cât din acest material potrivit sau nepotrivit mai am încă în inima mea,
şi în tot ce clădesc eu cu viaţa mea, pe Numele Tău şi în Lucrarea Ta.
Cercetează-mă Tu Doamne Isuse, încearcă-mă şi vezi-mi inima, căci numai Tu Doamne cunoşti tot Adevărul,
încearcă-mă, cunoaşte-mi şi luminează-mi gândurile,
Căci Tu şti Doamne că eu caut să mă port aspru cu inima mea şi să lupt ca să ţin în frâu gândurile şi cuvintele,
- dar nu pentru această luptă a mea sunt dezvinovăţit, căci Cel care mă judecă eşti Tu Dumnezeule,
ci la a Ta Doamne Isuse,
Amin.