Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară.
Orice vorbire a Domnului arăta precis ceva, numea clar un adevăr, spunea limpede o realitate.
Orice Cuvânt al Domnului Isus limpezea o stare de lucruri sau luminează un drum, într-o amestecătură sau întunecime,
sau rezolva o problemă, pe care nimeni n-o putea până la El.
Nimic din ceea ce a vorbit Mântuitorul Isus Hristos, sau a făcut El, nu era numai de umplutură, numai pentru trecerea timpului.
Ci totul a fost de cea mai mare însemnătate și de cea mai mare nevoie, pentru fiecare și pentru toți.
Dacă ar fi spus mai puțin, ar fi rămas ceva neîmplinit; dacă ar fi spus mai mult ar fi rămas ceva devalorizat.
Dar Hristos - Cuvântul n-a spus nimic mai puțin și nimic mai mult decât era nevoie.
Tot ceea ce a spus El era de absolută valoare.
Și nimic din ceea ce a spus El nu-i fără importanță.
De aceea nimeni n-are voie nici să adauge ceva la ceea ce a spus El,
Oricine vrea să fie mântuit și să primească Cuvântul lui Dumnezeu acela trebuie ori să-L primească tot,
ori să-L respingă tot.
Orice ciuntire și orice adaos, ori asupra textului ori asupra înțelesului său,
este o stricare a Cuvântului lui Dumnezeu,
și oricine o face își va lua osânda.
Când am venit noi în lume, Cuvântul era...
Învățătura era,
Calea era...
Nici unul n-avem acum dreptul să n-o ținem.
Dar mai ales n-avem voie s-o stricăm învățând altfel.
Nu învățătura era rea, ci noi eram răi.
Nu calea trebuia schimbată, ci mersul nostru pe ea,
și nu Cuvântul era nevoie să fie corectat ci purtarea noastră.
Căci răul nu este în afară de noi ci înăuntrul nostru.
dar materialul pe care-l punem noi, pe această temelie, și-l alege fiecare singur,
după inima lui, după voia lui, pe răspunderea lui.
Lucrând astfel, fiecare om arată ce este în el.
Căci fiecare va face lucrarea sa, după chipul său.
Când, la urmă, lucrarea va fi încercată prin foc, aceea care va trece neatinsă de flăcări, va ieși nespus mai strălucită,
dar cea mistuită, va trage după sine în aceeași soartă și pe cel care a făcut-o,
Frate, oare nu este aceasta un lucru cutremurător, la care trebuie să gândim foarte atent?
Mai putem noi oare să vorbim orice și oricum, când știm că fiecare cuvânt ne va judeca pe noi înșine?
Mai putem să ne ridicăm și să vorbim ore întregi și să nu spunem până la urmă nimic decât vorbe,
decât frunze, fără rod?
Cu ce se aleg cei care ne aud?
Și cum vom justifica noi timpul lor pierdut din pricina noastră?
Mai putem noi oare schimba voit și conștient înțelesul sfânt al cuvintelor Domnului, - cum fac atât de mulți,
punând sub litera versetelor Sale gândurile noastre în locul gândurilor lui Dumnezeu, cum fac cei îngâmfați, neștiutori și nestatornici fără să ajungem și noi blestemați ca ei?
Mai putem noi oare să aducem modificări și adaptări învățăturii lăsată nouă de Duhul Sfânt prin înaintașii noștri?
Dar sucite de părerile pe care ni le-a inspirat nouă străinul, sau mândria,
sau inferioritatea noastră?
- fără să fim niște stricători și niște stricați?
O, să nu mai putem nici unii dintre noi, vorbi orice, și nici să nu putem umbla orișicum. Ci plini de un sfânt cutremur să nu uităm niciodată că fiecare gând și fiecare cuvânt, și fiecare faptă a noastră - vor fi odată trecute prin focul judecății Dumnezeiești, de către Acela care ne cunoaște și judecă gândurile și simțirile. (Evr. 4, 12; Ecles. 12, 14 )
Să gândim adânc la acest lucru chiar acum.
Și să ne pregătim pentru atunci, cu cea mai mare teamă și grijă.
Atotputernic Dumnezeu și Judecătorul Cel Drept...
Plin de teamă stau înaintea Ta cu toată conștiința răspunderii pe care o am pentru tot ceea ce vorbesc și scriu, și lucrez.
Eu spun, și îmi spun - poate, că gândurile mele sunt curate și că tot ce fac, este izvorât din sinceritate și din credința pe care mi le cred curate înaintea Ta.
- Dar numai Tu știi Doamne, cât din acest material potrivit sau nepotrivit mai am încă în inima mea,
și în tot ce clădesc eu cu viața mea, pe Numele Tău și în Lucrarea Ta.
Cercetează-mă Tu Doamne Isuse, încearcă-mă și vezi-mi inima, căci numai Tu Doamne cunoști tot Adevărul,
încearcă-mă, cunoaște-mi și luminează-mi gândurile,
Căci Tu ști Doamne că eu caut să mă port aspru cu inima mea și să lupt ca să țin în frâu gândurile și cuvintele,
- dar nu pentru această luptă a mea sunt dezvinovățit, căci Cel care mă judecă ești Tu Dumnezeule,
ci la a Ta Doamne Isuse,
Amin.