Eu v-am trimis să secerați acolo unde nu voi v-ați ostenit; alții s-au ostenit, și voi ați intrat în osteneala lor.
Secerișul este cel mai plăcut dintre toate lucrările la o holdă.
Culesul roadelor este cea mai fericită și cea mai plăcută dintre toate muncile la un ogor,
fiindcă atunci vezi cu ochii răsplata muncii pe care o faci.
Pipăi cu mâinile tale rodul ostenelilor depuse.
Primești îndată, pe loc, plata lucrului făcut!
Dar cu aratul, cu semănatul, cu plivitul și îngrijirea holdei, nu-i tot așa. Aceste munci trebuie să le faci cu mult mai multe osteneli,
cu îndelungă răbdare și neclintită nădejde,
fiindcă răsplata n-o vezi îndată.
Umbli și muncești toată primăvara și toată vara, până toamna, numai prin credință și numai prin nădejde.
În lucrarea Evangheliei este la fel. Numai că aici aratul și semănatul durează uneori ani îndelungați și grei.
Ploi și furtuni vrăjmașe,
vânturi și secete grele,
storc nu numai lacrimile și sudorile ci și sângele și viața celor care s-au ostenit din greu ca să semene.
Cât de mult i-a costat pe primii creștini semănarea Cuvântului lui Dumnezeu în ogorul atât de înțelenit și buruienos al păgânismului!
Cât i-a costat pe vestitorii Evangheliei propovăduirea între păgâni și între popoarele îndepărtate! (Evrei 11, 33).
Și cât îi costă și astăzi chiar!
Cine ar putea ști vreodată cât de mult l-a costat pe părintele Iosif și pe ceilalți ostenitori ai lui Dumnezeu din zilele noastre, semănarea Cuvântului lui Dumnezeu în mijlocul poporului nostru!
Ei s-au ostenit arând mereu și semănând mereu cu scrisul lor, cu vorba lor, cu jertfa și viața lor, pentru ca astăzi pentru noi seceratul să fie nu numai atât de mult, dar și atât de ușor.
Domnul a avut milă de noi și ne-a trimis numai la secerat, numai la munca cea mai ușoară și mai fericită. Munca cea mai grea au făcut-o ei.
O, secerători binecuvântați care alergați acum pe tot întinsul câmpiilor prin lanuri și ogoare atât de frumoase.
Voi secerați astăzi multe roade pentru Domnul. Și bucuriile voastre se țin acum lanț.
Dar vă rog nu uitați în bucuriile și izbânzile voastre pe cei care s-au ostenit aici întâi... și în osteneala cărora voi ați intrat.
Nu uitați că atunci când ei au trecut pe aici, nu erau decât locuri uscate, învârtoșate și înțelenite în spini și buruieni.
Dar voi adesea îi uitați și uneori cu o uitare vinovată.
Ce greu păcătuiți voi uitându-i! Căci datorită lor sunteți voi ce sunteți și unde vă găsiți. Voi n-ați putea fi aici, fără munca lor. Și fără exemplul lor!
Cine nu respectă pe înaintașii care s-au ostenit, acela nu respectă nici Adevărul pentru care au făcut ei jertfe,
nici Lucrarea în care s-au sfârșit ei,
nici pe Hristos care i-a făcut strălucitori.
Cine poate să treacă peste numele lor fără respect sau fără teamă, acela va călca așa și peste Lucrarea lui Dumnezeu făcută prin ei!
Un astfel de om, nu va avea urmași care să-l respecte.
Nu uitați mormintele înaintașilor voștri.
Nu uitați numele lor.
Nu uitați cărțile lor,
- căci ușor veți uita apoi și ostenelile lor.
El vă arată că sunteți datori nu numai să le arătați până la moarte recunoștința voastră, dar și că aveți obligația să călcați pe urmele lor în ce privește Lucrarea Domnului. Făcând ca această Lucrare pe care Domnul a început-o prin ei, să meargă tot așa după cum ei au pornit-o. Până la sfârșit.
Nu fiți ușuratici în purtările și în vorbirile voastre.
Domnul nu este nedrept (ca noi) să uite ostenelile celor care au trudit mai greu și mai mult înainte de noi.
El Însuși le aduce aminte ucenicilor de înaintașii lor care trecuseră pe acolo - chiar prin Samaria!
- și pe care ei aveau acum datoria să nu-i uite niciodată.
Mai ales pe cei care s-au ostenit prin Samaria. Prin locurile unde a fost mai greu. În terenul cel mai vârtos. Între vrăjmașii și împotrivitorii cei mai mari!
O, ce mare datorie avem și noi să nu-i uităm!
Ce mare datorie vă rămâne și vouă, copiii noștri, să nu-i uitați!
Aduceți-vă aminte că alții s-au ostenit. Ei acum se odihnesc.
Și voi aveți datoria să vă osteniți acum, nu să vă odihniți. Acum nu-i vremea odihnei, acum este vremea ostenelilor.
Va veni în curând și vremea odihnei. Atunci și voi vă veți odihni.
Vă veți odihni numai voi acei care v-ați ostenit.
Cei care nu s-au ostenit n-au de ce să se odihnească!
Dar oare tu te ostenești?
Și dacă te ostenești, te ostenești să faci binele sau răul?
Te ostenești să ajuți la propășirea Lucrării Domnului, sau la dezbinarea și ruina ei?
Are oare Domnul Isus și Evanghelia Sa un folos pe urma alergărilor tale sau numai pagubă și amărăciune?
Are frățietatea cinste în urma ta, sau numai neajunsuri?
Nu cumva tu te ostenești numai să furi munca altora?
Numai să intri în ostenelile altora,
numai să iei de-a gata din adunări ceea ce alții au strâns la Domnul cu osteneli și jertfe mari?
Nu cumva ești și tu oare numai un trântor care nu se ostenește decât să mănânce de-a gata?
Nu cumva ești dintre hoții evlavioși care umblă să intre mereu prin ogorul altora să fure snopi secerați de alții? Pești prinși de alții, suflete aduse la Hristos de alții?
Nu cumva ești și tu din lucrarea acelui duh furător care nu câștigă nici un suflet ci numai umblă să fure de prin alte adunări și biserici, sufletele câștigate de-a gata?
Doamne și Dumnezeul meu,
Îți mulțumesc pentru oamenii Tăi aleși pe care i-ai rânduit să se ostenească pentru vestirea Evangheliei în lumea aceasta
și mai ales în poporul nostru. Și în vremea noastră.
Ajută-ne să nu uităm marele și multul bine pe care Tu ni l-ai făcut prin ei,
ci totdeauna să ne aducem aminte cu recunoștință de ei silindu-ne să le urmăm îndemnurile și pilda vieții lor.
Ferește-ne Doamne totdeauna de păcatul uitării și nerecunoștinței față de înaintașii noștri
și mai ales Te rugăm să ne ferești de fărădelegea neascultării de ei
și de batjocorirea memoriei lor sfinte.
Amin.