Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit; alţii s-au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor.
Secerişul este cel mai plăcut dintre toate lucrările la o holdă.
Culesul roadelor este cea mai fericită şi cea mai plăcută dintre toate muncile la un ogor,
fiindcă atunci vezi cu ochii răsplata muncii pe care o faci.
Pipăi cu mâinile tale rodul ostenelilor depuse.
Primeşti îndată, pe loc, plata lucrului făcut!
Dar cu aratul, cu semănatul, cu plivitul şi îngrijirea holdei, nu-i tot aşa. Aceste munci trebuie să le faci cu mult mai multe osteneli,
cu îndelungă răbdare şi neclintită nădejde,
fiindcă răsplata n-o vezi îndată.
Umbli şi munceşti toată primăvara şi toată vara, până toamna, numai prin credinţă şi numai prin nădejde.
În lucrarea Evangheliei este la fel. Numai că aici aratul şi semănatul durează uneori ani îndelungaţi şi grei.
Ploi şi furtuni vrăjmaşe,
vânturi şi secete grele,
storc nu numai lacrimile şi sudorile ci şi sângele şi viaţa celor care s-au ostenit din greu ca să semene.
Cât de mult i-a costat pe primii creştini semănarea Cuvântului lui Dumnezeu în ogorul atât de înţelenit şi buruienos al păgânismului!
Cât i-a costat pe vestitorii Evangheliei propovăduirea între păgâni şi între popoarele îndepărtate! (Evrei 11, 33).
Şi cât îi costă şi astăzi chiar!
Cine ar putea şti vreodată cât de mult l-a costat pe părintele Iosif şi pe ceilalţi ostenitori ai lui Dumnezeu din zilele noastre, semănarea Cuvântului lui Dumnezeu în mijlocul poporului nostru!
Ei s-au ostenit arând mereu şi semănând mereu cu scrisul lor, cu vorba lor, cu jertfa şi viaţa lor, pentru ca astăzi pentru noi seceratul să fie nu numai atât de mult, dar şi atât de uşor.
Domnul a avut milă de noi şi ne-a trimis numai la secerat, numai la munca cea mai uşoară şi mai fericită. Munca cea mai grea au făcut-o ei.
O, secerători binecuvântaţi care alergaţi acum pe tot întinsul câmpiilor prin lanuri şi ogoare atât de frumoase.
Voi seceraţi astăzi multe roade pentru Domnul. Şi bucuriile voastre se ţin acum lanţ.
Dar vă rog nu uitaţi în bucuriile şi izbânzile voastre pe cei care s-au ostenit aici întâi... şi în osteneala cărora voi aţi intrat.
Nu uitaţi că atunci când ei au trecut pe aici, nu erau decât locuri uscate, învârtoşate şi înţelenite în spini şi buruieni.
Dar voi adesea îi uitaţi şi uneori cu o uitare vinovată.
Ce greu păcătuiţi voi uitându-i! Căci datorită lor sunteţi voi ce sunteţi şi unde vă găsiţi. Voi n-aţi putea fi aici, fără munca lor. Şi fără exemplul lor!
Cine nu respectă pe înaintaşii care s-au ostenit, acela nu respectă nici Adevărul pentru care au făcut ei jertfe,
nici Lucrarea în care s-au sfârşit ei,
nici pe Hristos care i-a făcut strălucitori.
Cine poate să treacă peste numele lor fără respect sau fără teamă, acela va călca aşa şi peste Lucrarea lui Dumnezeu făcută prin ei!
Un astfel de om, nu va avea urmaşi care să-l respecte.
Nu uitaţi mormintele înaintaşilor voştri.
Nu uitaţi numele lor.
Nu uitaţi cărţile lor,
- căci uşor veţi uita apoi şi ostenelile lor.
El vă arată că sunteţi datori nu numai să le arătaţi până la moarte recunoştinţa voastră, dar şi că aveţi obligaţia să călcaţi pe urmele lor în ce priveşte Lucrarea Domnului. Făcând ca această Lucrare pe care Domnul a început-o prin ei, să meargă tot aşa după cum ei au pornit-o. Până la sfârşit.
Nu fiţi uşuratici în purtările şi în vorbirile voastre.
Domnul nu este nedrept (ca noi) să uite ostenelile celor care au trudit mai greu şi mai mult înainte de noi.
El Însuşi le aduce aminte ucenicilor de înaintaşii lor care trecuseră pe acolo - chiar prin Samaria!
- şi pe care ei aveau acum datoria să nu-i uite niciodată.
Mai ales pe cei care s-au ostenit prin Samaria. Prin locurile unde a fost mai greu. În terenul cel mai vârtos. Între vrăjmaşii şi împotrivitorii cei mai mari!
O, ce mare datorie avem şi noi să nu-i uităm!
Ce mare datorie vă rămâne şi vouă, copiii noştri, să nu-i uitaţi!
Aduceţi-vă aminte că alţii s-au ostenit. Ei acum se odihnesc.
Şi voi aveţi datoria să vă osteniţi acum, nu să vă odihniţi. Acum nu-i vremea odihnei, acum este vremea ostenelilor.
Va veni în curând şi vremea odihnei. Atunci şi voi vă veţi odihni.
Vă veţi odihni numai voi acei care v-aţi ostenit.
Cei care nu s-au ostenit n-au de ce să se odihnească!
Dar oare tu te osteneşti?
Şi dacă te osteneşti, te osteneşti să faci binele sau răul?
Te osteneşti să ajuţi la propăşirea Lucrării Domnului, sau la dezbinarea şi ruina ei?
Are oare Domnul Isus şi Evanghelia Sa un folos pe urma alergărilor tale sau numai pagubă şi amărăciune?
Are frăţietatea cinste în urma ta, sau numai neajunsuri?
Nu cumva tu te osteneşti numai să furi munca altora?
Numai să intri în ostenelile altora,
numai să iei de-a gata din adunări ceea ce alţii au strâns la Domnul cu osteneli şi jertfe mari?
Nu cumva eşti şi tu oare numai un trântor care nu se osteneşte decât să mănânce de-a gata?
Nu cumva eşti dintre hoţii evlavioşi care umblă să intre mereu prin ogorul altora să fure snopi seceraţi de alţii? Peşti prinşi de alţii, suflete aduse la Hristos de alţii?
Nu cumva eşti şi tu din lucrarea acelui duh furător care nu câştigă nici un suflet ci numai umblă să fure de prin alte adunări şi biserici, sufletele câştigate de-a gata?
Doamne şi Dumnezeul meu,
Îţi mulţumesc pentru oamenii Tăi aleşi pe care i-ai rânduit să se ostenească pentru vestirea Evangheliei în lumea aceasta
şi mai ales în poporul nostru. Şi în vremea noastră.
Ajută-ne să nu uităm marele şi multul bine pe care Tu ni l-ai făcut prin ei,
ci totdeauna să ne aducem aminte cu recunoştinţă de ei silindu-ne să le urmăm îndemnurile şi pilda vieţii lor.
Fereşte-ne Doamne totdeauna de păcatul uitării şi nerecunoştinţei faţă de înaintaşii noştri
şi mai ales Te rugăm să ne fereşti de fărădelegea neascultării de ei
şi de batjocorirea memoriei lor sfinte.
Amin.