Arătarea Duhului Sfânt în Vechiul Testament

Și acum să trecem la partea cealaltă: despre cum S-a arătat Duhul Sfânt în lume.

La facerea lumii, erau de față toate Trei Persoanele din Sfânta Treime. Acolo era „Cuvântul”, Dumnezeu-Fiul, „fără de Care nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut” (In 1, 3). Iar „Duhul Se mișca pe deasupra apelor” (Fac. 1, 2). La facerea omului au lucrat toate trei Persoanele din Sfânta Treime; de aceea se zice în Biblie: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26).

După căderea omului și a omenirii, Dumnezeu-Tatăl ne-a făgăduit trimiterea Fiului și a Duhului Sfânt. Dumnezeu-Fiul ni S-a făgăduit îndată după căderea lui Adam, ca Cel Ce va zdrobi capul șarpelui (Fac. 3, 15), iar Dumnezeu-Duhul Sfânt ni S-a făgăduit, tot la început, prin cuvintele: „Și voi trimite Duhul Meu în voi” (Ezec 37, 27). Dar, pentru venirea și primirea Fiului, a trebuit o pregătire de mii de ani; și pentru venirea și primirea Duhului Sfânt, la fel. Vechiul Testament este o pregătire pentru venirea și primirea Fiului, iar Noul Testament este o pregătire pentru venirea și primirea Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt Se arată ici și colo și în Vechiul Testament. Îl vedem oriunde-i vorba de aleșii Domnului și de biruințe sufletești. Îl vedem coborându-Se peste cei șaptezeci de bătrâni din tabăra lui Moise (Num 11, 16). Îl vedem coborându-Se peste jertfa lui Ilie, în chip de foc (3 Regi 18, 38). Îl vedem coborându-Se peste Elisei, după înălțarea lui Ilie (4 Regi 2, 9), Îl vedem coborându-Se peste David, când era în luptă cu Goliat: „Duhul Domnului a venit atunci peste David” - spune Biblia (1 Regi 16, 13)... Îl vedem coborându-Se peste Samson, când era în luptă cu puiul cel de leu. „Duhul Domnului a venit atunci peste Samson”, spune Biblia (Jud 14, 6)... și alte multe locuri.

Îndeosebi însă, Duhul Sfânt a lucrat prin proroci. Duhul Sfânt a grăit prin proroci. Insuflați de Duhul Sfânt, prorocii au vestit pe Mesia și tainele mântuirii sufletești. Prin insuflarea Duhului Sfânt s-au scris și Scripturile. Autorul (scriitorul) cel adevărat al Scripturilor este Duhul Sfânt. De aceea, Sfintele Scripturi se pot citi cu înțelegere, cu dragoste și plăcere numai cu ajutorul Duhului Sfânt, precum vom scrie mai târziu, pe larg.

Dar, pe lângă toată această arătare, vremile și oamenii din Vechiul Testament nu erau încă pregătiți pentru primirea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt încă nu-Și găsea statornicie și odihnă în lume și în oameni. El Se pogora numai trecător peste unii aleși ai Domnului. El S-a pogorât peste proroci, nu însă peste popor; de aceea poporul ura pe proroci și îi omora. El S-a pogorât peste cei șaptezeci de bătrâni din tabăra lui Moise, nu însă peste poporul ce striga după „carne” și poftea să se întoarcă în Egipt. Ba chiar și aleșii Domnului nu erau un vas statornic, un sălaș statornic pentru Duhul Sfânt. David a fost viteaz mare în fața lui Goliat, pentru că, în acel moment, „Duhul Domnului a venit peste el”. Dar, în fața femeii lui Urie, David a fost înfrânt; l-a biruit ispita, pentru că Duhul Domnului nu mai era cu el. Samson era viteaz mare nu pentru că avea părul mare, ci pentru că „Duhul Domnului venea peste el”. Dar, după ce s-a aruncat în brațele Dalilei, în brațele dezmierdărilor, Duhul a fugit de la el și a fost înfrânt. Duhul Sfânt nu-Și găsea încă statornicie și loc de odihnă în lume și oameni.

În Vechiul Testament, Duhul Sfânt este întocmai ca porumbelul din timpul lui Noe, care ieșea din corabie și iar se întorcea în ea, pentru că nu-și găsea loc de odihnă.

Așa și porumbelul Duhului Sfânt ieșea din când în când în lume, dar iar Se întorcea în „corabie” (la Tatăl). El venea și iar pleca, pentru că nu-Și afla încă loc de sălășluire în oameni. Lumea era încă plină de „mortăciuni”, de moarte și de osândă sufletească. Vasele erau încă prea slabe pentru primirea și păstrarea Duhului. Trebuia să vină mai întâi Sângele Mielului, apoi darul Duhului Sfânt.

În schimb însă, Vechiul Testament profețește lucrarea Mântuitorului și lucrarea Duhului Sfânt în icoane ce întrec orice limbă și iscusință omenească. Până va fi pământul acesta, nu va putea grăi nimic așa de adânc, așa de frumos și așa de duios despre Jertfa și Patimile Mântuitorului, ca locul de la Isaia, cap. 53 (Is. 53). Și nici despre Duhul Sfânt nimeni nu va putea grăi așa de adânc și de frumos ca Isaia prorocul. Citiți la Isaia, cap. 35 (Is. 35), și veți afla cea mai frumoasă icoană a Duhului Sfânt: „Veselește-te, pustia cea însetată...; întăriți-vă, mâini slabe, și genunchi slăbănogiți, mângâiați-vă! Cei slabi de inimă, întăriți-vă, căci, iată, Acela va veni și ne va mântui pe noi! Atunci se vor deschide ochii orbilor și urechile surzilor vor auzi; atunci va sări șchiopul ca cerbul și limba gângavilor limpede va fi, că s-a vărsat în pustie apă și pâraie în pământ însetat” (Is 35, 6).

Citiți la Isaia 1, 16, cap. 49, 8, (Is. 49, 8) cap. 55, 1, (Is. 55, 1) unde veți afla lucrarea Duhului Sfânt pusă în asemănare cu revărsarea apelor.

Minunată este și icoana de la Ezechiel, cap. 37, (Ezec. 37) unde Duhul Sfânt, în chipul vântului, învie oasele cele uscate.