Arme şi roade
Traian Dorz - Cununile Slăvite
Sunt şi virtuţile sufletului credincios - dar sunt şi puterea lui.
Sunt meritul străduinţelor noastre, - dar sunt şi darul lui Dumnezeu.
Când noi ne străduim cu smerenie şi sinceritate să aducem aceste roade, Domnul Duhul Sfânt, face din ele - armele noastre de apărare.
Râvna este un mijloc prin care sufletul capătă nu numai bucurie, dar şi roade.
Credinţa neschimbată şi vie, este nu numai un puternic scut de apărare împotriva săgeţilor arzătoare ale celui rău, ci este şi o mare putere biruitoare asupra diavolului.
3 - Coiful mântuirii, adică adăpostul dreptei învăţături, este nu numai apărarea minţii împotriva înşelăciunii şi a rătăcirilor,
- dar este şi puterea unei pătrunzătoare înţelepciuni,
este o lumină şi un îndreptar folositor spre mântuirea multora.
4 - Nimeni nu se poate dezvinovăţi spunând că el nu-L poate vedea şi că nu-L poate cunoaşte pe Dumnezeu,
când lucrările Sale grăiesc aşa de puternic despre Domnul,
- când sunt atâtea mărturii atât dinafara noastră, cât şi dinăuntrul nostru.
Şi când gândurile noastre care între ele se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc, ele însele sunt o mărturie puternică dinăuntrul nostru.
Care dintre noi se poate dezvinovăţi că nu L-a putut vedea şi simţi, atât în afara cât şi înăuntrul său pe Dumnezeu?
5 - Cunoscut este Dumnezeu - scrie Cuvântul Său Sfânt
- şi cunoscută este voia Lui fiecărui om, căci este descoperită prin mintea şi prin conştiinţa sa, fiecăruia în măsura în care fiecare are nevoie de această cunoaştere,
şi o doreşte pentru mântuirea sa.
Numai dacă mintea omului voieşte să asculte de Dumnezeu
şi dacă inima lui voieşte să-l urmeze.
6 - Cunoscută îi este fiecărui om şi scurtimea vieţii acesteia
şi cunoscută îi este şi apropierea morţii sale.
Cunoscută îi este aşteptarea Judecăţii veşnice.
Şi cunoscută îi poate fi şi răsplata faptelor sale de pe pământ.
Numai sufletul lui dacă vrea să ţină seama cu folos, de tot ce cunoaşte.
Sau dacă nu vrea.
7 - Dumnezeu cunoaşte cât cunoaştem fiecare dintre noi poruncile şi voile Sale,
căci de Duhul Său şi de ochii Lui, nu ne putem ascunde nimeni din noi, cum nu ne putem ascunde de propriul nostru cuget.
De aceea răspunderea fiecăruia în faţa Lui, ne rămâne întreagă.
8 - Putem să trăim nepăsători ca şi cum nici n-ar fi moarte şi judecată, răsplată sau osândă veşnică niciodată, - dacă vrem.
- Dar vine Ziua cea Înfricoşată de care nu ne vom putea nici ascunde, nici feri, nici unul şi nicăieri,
- atunci va trebui să o vedem tremurând -
nici unul nu va scăpa de asta!
9 - Vine îngerul fioros al morţii care ne va afla oriunde vom fi
- şi ne va târî la judecata lui Dumnezeu în care n-am crezut
- (dacă n-am crezut),
şi ne va arunca în osânda Cuvântului Său pe care L-au batjocorit,
- (dacă L-au batjocorit),
şi în chinurile conştiinţei în focul veşnic de care au râs
- (dacă au râs).
Ce vei face tu atunci?
Şi ce-ţi va mai rămâne după aceea?
10 - Dacă Puterea lui Dumnezeu n-ar pune un hotar peste care tăria apei să nu treacă,
sau puterea focului să nu se ridice,
sau zguduirea cutremurelor să n-o depăşească,
sau întinderea groazei să nu se lărgească
şi pustiirile morţii să nu-l treacă
- cine li s-ar mai împotrivi?
Dar bunătatea lui Dumnezeu a pus acest hotar tocmai pentru a apăra viaţa, - care în orice clipă ar putea fi nimicită, - fără apărarea Lui.
11 - Ce va fi oare când mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu va porunci pedepsirea omenirii, îngăduind puterilor naturii dezlănţuirea întregii lor urgii, împotriva acestei lumi, ajunsă la culmea nelegiuirilor şi a stricăciunii ei?
O Dumnezeule Bun, - ai milă şi atunci de noi.
12 - Ce va fi oare când toate puterile naturii, care sunt şi ele în mâna cea tare a lui Dumnezeu - nişte unelte ale mâniei şi ale dreptei pedepsiri a Lui?
Ce va fi în Ziua cea Înfricoşată când ele se vor uni ca să împlinească zdrobitor - grabnic şi cumplit, poruncile nimicitoare asupra păcatului lumii
şi pedepsele judecăţilor înştiinţate de Cuvântul Sfânt (Matei 24, 21-22; 2 Petru 3, 7-12; 1 Tes. 5, 2-3; Apoc. 16).
Cine va mai putea sta atunci împotriva mâniei acestora, ca să le oprească şi să le întoarcă înapoi,
când Însuşi Dumnezeu le-a poruncit dezlănţuirea?
De mânia lui Dumnezeu nu există decât o singură scăpare: în braţele lui Isus.
Vino cu lacrimi de căinţă acum, în aceste braţe iertătoare.
13 - Dacă nu vrei să vii acum la Domnul Isus Hristos
ca să te împace cu Dumnezeu Tatăl Cel Ceresc şi Sfânt şi să-ţi dea, sub Crucea Lui, adăpostul mântuitor de toată judecata şi pedeapsa viitoare - gândeşte-te.
- Cine te va acoperi de ploaia focului, a grindinei şi de căderea stâncilor?
- Cine să-ţi vină în ajutor, dacă Singurul Mântuitor care te-ar putea ajuta - este chiar Acela care te osândeşte, că nu L-ai primit?
14 - Rugăciunea nu-ţi poate aduce decât folos,
oricând strigă către Domnul cineva pentru tine cu credinţă, şi oriunde cineva se roagă pentru sănătatea şi mântuirea ta.
Dar este cu totul altceva când tu însuţi, cu glasul tău,
cu lacrimile tale,
cu inima ta sinceră,
cu dragostea şi cu credinţa ta, strigi fierbinte către Bunul Dumnezeu,
înfăţişându-I cu adâncă sinceritate şi smerenie, cererile şi dorinţele pe care le ai.
Pe ce ştie face altul - nu fi sigur niciodată. Fii sigur numai pe ceea ce faci tu însuţi.
15 - Nimeni altcineva de pe lumea aceasta, afară de tine însuţi, nu poate plânge în locul tău
şi nu se poate înfăţişa atât de stăruitor înaintea lui Dumnezeu,
pentru trebuinţele tale, pentru iertarea şi mântuirea ta, - ca tu însuţi.
16 - Desigur, este bine ca oricine care crede în Dumnezeu şi-L ascultă, să se roage pentru iertarea şi mântuirea ta.
Dar să plângă în locul tău pentru păcatele tale,
să se căiască şi să se pocăiască sincer pentru ele...
să se întoarcă la Dumnezeu din toată inima pentru tine,
- nimeni altcineva pe pământ n-o poate face în aşa fel ca tine însuţi,
nimeni în aşa fel ca să nu mai fii dator s-o faci tu personal.
Nici nu lăsa niciodată şi nimănui grija asta, ca să nu te trezeşti pierdut.
17 - Numai dacă însoţeşti şi tu însuţi cu puterea rugăciunii tale, rugăciunile celor ce strigă către Domnul pentru tine,
- abia atunci poţi avea un folos adevărat din aceste rugăciuni.
Altfel, dacă în timp ce alţii se roagă pentru tine, sau postesc, sau se luptă pentru mântuirea ta,
- iar ţie nici nu-ţi pasă prea mult de aceasta, nu verşi lacrimi şi nici nu-ţi deschizi gura sau nu-ţi întristezi inima,
- atunci oricât de fierbinţi ar fi acele rugăciuni, s-ar putea să nu-ţi folosească la nimic.
Atunci cele mai fierbinţi rugăciuni ale altora pentru tine - s-ar putea să fie zadarnice (Ieremia 7, 16; 1 Ioan 5, 16).
18 - Nu te rezema niciodată numai pe ceea ce fac alţii pentru tine, oricâte merite ar avea ei înaintea lui Dumnezeu.
Nu te mulţumi numai că ai plătit la biserică să se roage pentru tine.
Nu rămânea numai la rugăciunea pe care o fac pentru tine cei care se roagă fierbinte pentru iertarea şi mântuirea ta,
- pentru vindecarea şi izbăvirea ta.
Ci tu însuţi zdrobeşte-ţi inima în lacrimi şi pocăinţă. Numai aşa vei avea folos de rugăciune.
19 - Poate că se roagă şi părinţii tăi sau soţul tău, pentru tine,
ori copiii tăi, ori fraţii tăi,
ori păstorul tău duhovnicesc, ori cei ce te iubesc şi se gândesc la tine,
- dar cazi şi tu însuţi înaintea Domnului în genunchii tăi,
strigă şi tu către Domnul, cu glasul tău,
şi te roagă şi tu către El cu lacrimile tale.
Numai aşa să fii sigur că eşti izbăvit.
20 - O, câte binecuvântări ale lui Dumnezeu nu le-am pierdut noi, numai din pricină că nu ne-am ridicat glasul să le cerem cu credinţă şi cu răbdare!
Cât de bucuros ni le-ar fi dat nouă Tatăl nostru Cel Ceresc dacă I le-am fi cerut
şi îndată ce I le-am fi cerut, - dacă am fi avut credinţă şi lacrimi.
O, Dumnezeul nostru Sfânt, - dă-ne tuturor credinţă şi lacrimi pentru ca rugăciunile noastre să fie bine primite la Tine.
Amin.