Adevărat, adevărat, îţi spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai
şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile,
şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi.
Nimeni nu poate merge să păstorească turma lui Hristos, până n-a fost reabilitat în faţa Domnului şi în faţa fraţilor.
Orice ucenic al Domnului care a trecut cândva printr-o cernere satanică şi printr-o lepădare văzută şi cunoscută nu numai de Dumnezeu ci şi printre fraţi, - are neapărat nevoie de o cutremurătoare explicaţie cu Dumnezeu şi de o dovadă puternică de ridicare, în faţa fraţilor.
Dacă un lepădat şi un căzut, nu se ridică astfel, el trebuie să fie privit, de către toată Lucrarea lui Dumnezeu, ca un lepădat şi un căzut, aşa cum şi este într-adevăr!
Dacă unul care deşi ştie bine că a vândut şi a trădat pe Hristos,
că a vândut şi a trădat pe fraţi,
că a săvârşit şi încă săvârşeşte poate, astfel de urâciuni, sau altele asemănătoare cu acelea,
şi totuşi merge printre ceilalţi ucenici,
vorbeşte din Scripturi,
se preface în slujitor al neprihănirii,
caută să pară ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic,
- un astfel de slujitor blestemat este un drac (Ioan 6, 70; Fap. Ap. 13, 10). Şi slujba lui este o slujbă drăcească (2 Cor. 11, 13).
Dumnezeu este plin de bunătate faţă de sufletul neştiutor sau neputincios. Dar este plin de o cumplită asprime, de o înfricoşată necruţare, faţă de acela care este un prefăcut şi un viclean, un făţarnic şi un mincinos. Care pe faţă se arată frate, şi evanghelist, dar în sufletul lui este un tâlhar şi un ucigaş (1 Ioan 3, 15; 2 Cor. 11, 15).
Cine îl primeşte pe un astfel de lucrător al nimicirii, să ştie de la început că se face părtaş păcatului său şi judecăţii acestuia (2 Ioan 10-11).
Cu toţii suntem supuşi slăbiciunilor. Fiecare din noi putem cădea în vreo ispită, putem cădea în vreun păcat.
Deşi e rău acest lucru şi trebuie să ne rugăm şi să priveghem neîncetat ca să nu ni se întâmple nimănui aşa ceva - totuşi nu a cădea este răul cel mai mare.
Ci răul cel mai mare este a rămânea cel căzut în căderea lui.
A rămânea în păcat.
A rămânea şi a continua lepădarea şi ticăloşia în care a căzut.
A nu lupta, a nu plânge, a nu striga după ajutor.
A nu mărturisi şi a nu face totul ca să se ridice, mai întâi bineînţeles, în faţa Domnului, dar apoi neapărat şi în faţa fraţilor.
Când lacrimile sunt sincere şi amare,
când întristarea de păcat este atât de adâncă pe cât de adânc căzuse,
când dorinţa de ridicare este mai fierbinte şi mai puternică decât orice,
- atunci ucenicul Domnului se va ridica sigur. Şi va fi repus din nou sigur în slujba sfântă şi în preţuirea frăţească. Duhul Domnului va face asta - iar îndreptarea lui va fi văzută de toţi.
Nu există nici o cădere însă, pe care să nu trebuiască a o ispăşi şi împreună cu Hristos şi acela care a căzut.
Există înaintea Dreptăţii lui Dumnezeu o judecată necruţătoare pentru orice păcat. Chiar şi pentru păcatul celor mai iubiţi ai Săi. Pentru păcatele noastre de dinainte de credinţă, a suferit numai Domnul Singur, ispăşindu-le. Noi, necunoscând nici păcatul, nici pe Hristos, n-am luat parte cu nimic la durerea acelei ispăşiri.
Dar pentru păcatele de după credinţă, trebuie să suferim şi noi.
Trebuie să le ispăşim şi noi.
Desigur, prin pocăinţa sinceră şi prin plângerea amară, Domnul are milă de noi. Suferă pentru ele, dar ni le iartă.
Ni le iartă ca să nu fim osândiţi odată cu lumea, dar în preţul iertării acesteia, se cuprinde şi ispăşirea pe care va trebuie neapărat s-o plătim şi noi cu suferinţa noastră (1 Cor. 11, 32; 1 Tim. 5, 24).
Iată, toate căderile sfinţilor lui Dumnezeu au fost plătite astfel.
Ce om preaiubit şi scump înaintea Domnului a fost Moise! Şi totuşi păcatul de la apele Meriba, a trebuit să-l plătească amar şi el (Deut. 32, 52).
Ce om după inima lui Dumnezeu era David! Şi totuşi păcatul de la Samuel cap. 11, a trebuit să-l plătească şi el atât de dureros, cum scriu toate celelalte capitole următoare.
Orice om, oricât de ales înaintea Domnului ar fi ajuns, orice înaltă părtăşie cu Dumnezeu ar avea şi oricât de mult ar fi lucrat pentru Hristos, - ar trebui să aibă neîncetat grija şi teama de a se păstra curat (1 Tim. 5, 22). De a se feri să nu cadă în vreun păcat. Domnul nu pedepseşte cu plăcere pe nimeni. El ar fi fericit să ne vadă slujindu-I Lui numai cu lacrimi de bucurie pe faţă şi nu cu lacrimi de durere.
Dar dacă pentru curăţirea noastră este nevoie de foc, El nu-l cruţă nici focul. Sau dacă pentru îndreptarea noastră este nevoie de nuia, El nu cruţă nici nuiaua.
Domnul nu face ca unii părinţi care dau copiilor prăjitură, când trebuie nuia. Şi îi laudă când trebuie mustraţi, nenorocindu-i astfel pe totdeauna. Din pricina unei iubiri prosteşti faţă de copiii lor. Ci Domnul, care ne vrea binele veşnic şi ştie că în Împărăţia Sa nu va intra nimic întinat, ne curăţă astfel cu focul suferinţei, ca atunci să nu mai avem nimic necurat în noi.
Când erai tânăr te încingeai şi mergeai unde voiai - îi spune Domnul sfântului Petru.
Tot ce face omul însă în tinereţea lui, ajunge să ispăşească la bătrâneţe.
Bucură-te tinere în tinereţea ta - spune Eclesiastul - fii cu inima veselă, umblă pe căile inimii şi ochilor tăi - dar să ştii că pentru toate acestea vei sta odată la Judecată (Ecles. 11, 9).
Vine ziua şi vine vremea să răspunzi, să ispăşeşti, să tragi pentru toate.
Nici sfântul apostol Petru şi nici alţii, n-au fost scutiţi de ispăşirea căderilor lor.
Şi tu crezi oare că vei scăpa?
Adevărul spune: Păcatele sunt cunoscute. Unele merg înainte la Judecată, altele vin pe urmă.
Înainte au mers cele pe care ni le-a ispăşit numai Domnul, în urmă merg cele pe care le ispăşim noi.
Înainte au mers cele ce se ispăşesc aici. În urmă merg cele ce se vor ispăşi acolo.
Cine are urechi de auzit să audă. Cine are minte să înţeleagă; şi cine a auzit şi a înţeles, să se cutremure şi să se îndrepte, sau să se ferească.
Slavă veşnică Ţie Înfricoşat şi Sfânt Dumnezeul şi Judecătorul nostru al tuturor.
Din tot sufletul nostru ne pare rău de toată nebunia uşurătăţilor noastre, prin care am căzut - şi ne rugăm iartă-ne, ridică-ne şi curăţeşte-ne iarăşi, chiar dacă în preţul curăţirii ni se cer şi nouă flăcări şi lacrimi usturătoare. Căci mai presus de toate, dorim să ne mântuim pe noi şi pe alţii cu orice preţ, de la osânda veşnică a sufletului.
Dar Te rugăm şi mai înfricoşaţi să ne dăruieşti o teamă sfântă de orice păcat, pentru a ne feri de el.
Căci dacă n-au scăpat de ispăşire, cei mai sfinţi şi mai drepţi oameni ai Tăi, cum vom scăpa oare noi, dacă vom sta nepăsători sau îndărătnici în căderile noastre? Şi dacă pomilor verzi li s-a făcut aşa, ce li se va face celor uscaţi? Ajută-ne Duh al Domnului nostru să fim izbăviţi cu bine din toate până la sfârşit.
Amin.