Adevărat, adevărat, îți spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai
și te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile,
și altul te va încinge și te va duce unde nu vei voi.
Nimeni nu poate merge să păstorească turma lui Hristos, până n-a fost reabilitat în fața Domnului și în fața fraților.
Orice ucenic al Domnului care a trecut cândva printr-o cernere satanică și printr-o lepădare văzută și cunoscută nu numai de Dumnezeu ci și printre frați, - are neapărat nevoie de o cutremurătoare explicație cu Dumnezeu și de o dovadă puternică de ridicare, în fața fraților.
Dacă un lepădat și un căzut, nu se ridică astfel, el trebuie să fie privit, de către toată Lucrarea lui Dumnezeu, ca un lepădat și un căzut, așa cum și este într-adevăr!
Dacă unul care deși știe bine că a vândut și a trădat pe Hristos,
că a vândut și a trădat pe frați,
că a săvârșit și încă săvârșește poate, astfel de urâciuni, sau altele asemănătoare cu acelea,
și totuși merge printre ceilalți ucenici,
vorbește din Scripturi,
se preface în slujitor al neprihănirii,
caută să pară ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic,
- un astfel de slujitor blestemat este un drac (Ioan 6, 70; Fap. Ap. 13, 10). Și slujba lui este o slujbă drăcească (2 Cor. 11, 13).
Dumnezeu este plin de bunătate față de sufletul neștiutor sau neputincios. Dar este plin de o cumplită asprime, de o înfricoșată necruțare, față de acela care este un prefăcut și un viclean, un fățarnic și un mincinos. Care pe față se arată frate, și evanghelist, dar în sufletul lui este un tâlhar și un ucigaș (1 Ioan 3, 15; 2 Cor. 11, 15).
Cine îl primește pe un astfel de lucrător al nimicirii, să știe de la început că se face părtaș păcatului său și judecății acestuia (2 Ioan 10-11).
Cu toții suntem supuși slăbiciunilor. Fiecare din noi putem cădea în vreo ispită, putem cădea în vreun păcat.
Deși e rău acest lucru și trebuie să ne rugăm și să priveghem neîncetat ca să nu ni se întâmple nimănui așa ceva - totuși nu a cădea este răul cel mai mare.
Ci răul cel mai mare este a rămânea cel căzut în căderea lui.
A rămânea în păcat.
A rămânea și a continua lepădarea și ticăloșia în care a căzut.
A nu lupta, a nu plânge, a nu striga după ajutor.
A nu mărturisi și a nu face totul ca să se ridice, mai întâi bineînțeles, în fața Domnului, dar apoi neapărat și în fața fraților.
Când lacrimile sunt sincere și amare,
când întristarea de păcat este atât de adâncă pe cât de adânc căzuse,
când dorința de ridicare este mai fierbinte și mai puternică decât orice,
- atunci ucenicul Domnului se va ridica sigur. Și va fi repus din nou sigur în slujba sfântă și în prețuirea frățească. Duhul Domnului va face asta - iar îndreptarea lui va fi văzută de toți.
Nu există nici o cădere însă, pe care să nu trebuiască a o ispăși și împreună cu Hristos și acela care a căzut.
Există înaintea Dreptății lui Dumnezeu o judecată necruțătoare pentru orice păcat. Chiar și pentru păcatul celor mai iubiți ai Săi. Pentru păcatele noastre de dinainte de credință, a suferit numai Domnul Singur, ispășindu-le. Noi, necunoscând nici păcatul, nici pe Hristos, n-am luat parte cu nimic la durerea acelei ispășiri.
Dar pentru păcatele de după credință, trebuie să suferim și noi.
Trebuie să le ispășim și noi.
Desigur, prin pocăința sinceră și prin plângerea amară, Domnul are milă de noi. Suferă pentru ele, dar ni le iartă.
Ni le iartă ca să nu fim osândiți odată cu lumea, dar în prețul iertării acesteia, se cuprinde și ispășirea pe care va trebuie neapărat s-o plătim și noi cu suferința noastră (1 Cor. 11, 32; 1 Tim. 5, 24).
Iată, toate căderile sfinților lui Dumnezeu au fost plătite astfel.
Ce om preaiubit și scump înaintea Domnului a fost Moise! Și totuși păcatul de la apele Meriba, a trebuit să-l plătească amar și el (Deut. 32, 52).
Ce om după inima lui Dumnezeu era David! Și totuși păcatul de la Samuel cap. 11, a trebuit să-l plătească și el atât de dureros, cum scriu toate celelalte capitole următoare.
Orice om, oricât de ales înaintea Domnului ar fi ajuns, orice înaltă părtășie cu Dumnezeu ar avea și oricât de mult ar fi lucrat pentru Hristos, - ar trebui să aibă neîncetat grija și teama de a se păstra curat (1 Tim. 5, 22). De a se feri să nu cadă în vreun păcat. Domnul nu pedepsește cu plăcere pe nimeni. El ar fi fericit să ne vadă slujindu-I Lui numai cu lacrimi de bucurie pe față și nu cu lacrimi de durere.
Dar dacă pentru curățirea noastră este nevoie de foc, El nu-l cruță nici focul. Sau dacă pentru îndreptarea noastră este nevoie de nuia, El nu cruță nici nuiaua.
Domnul nu face ca unii părinți care dau copiilor prăjitură, când trebuie nuia. Și îi laudă când trebuie mustrați, nenorocindu-i astfel pe totdeauna. Din pricina unei iubiri prostești față de copiii lor. Ci Domnul, care ne vrea binele veșnic și știe că în Împărăția Sa nu va intra nimic întinat, ne curăță astfel cu focul suferinței, ca atunci să nu mai avem nimic necurat în noi.
Când erai tânăr te încingeai și mergeai unde voiai - îi spune Domnul sfântului Petru.
Tot ce face omul însă în tinerețea lui, ajunge să ispășească la bătrânețe.
Bucură-te tinere în tinerețea ta - spune Eclesiastul - fii cu inima veselă, umblă pe căile inimii și ochilor tăi - dar să știi că pentru toate acestea vei sta odată la Judecată (Ecles. 11, 9).
Vine ziua și vine vremea să răspunzi, să ispășești, să tragi pentru toate.
Nici sfântul apostol Petru și nici alții, n-au fost scutiți de ispășirea căderilor lor.
Și tu crezi oare că vei scăpa?
Adevărul spune: Păcatele sunt cunoscute. Unele merg înainte la Judecată, altele vin pe urmă.
Înainte au mers cele pe care ni le-a ispășit numai Domnul, în urmă merg cele pe care le ispășim noi.
Înainte au mers cele ce se ispășesc aici. În urmă merg cele ce se vor ispăși acolo.
Cine are urechi de auzit să audă. Cine are minte să înțeleagă; și cine a auzit și a înțeles, să se cutremure și să se îndrepte, sau să se ferească.
Slavă veșnică Ție Înfricoșat și Sfânt Dumnezeul și Judecătorul nostru al tuturor.
Din tot sufletul nostru ne pare rău de toată nebunia ușurătăților noastre, prin care am căzut - și ne rugăm iartă-ne, ridică-ne și curățește-ne iarăși, chiar dacă în prețul curățirii ni se cer și nouă flăcări și lacrimi usturătoare. Căci mai presus de toate, dorim să ne mântuim pe noi și pe alții cu orice preț, de la osânda veșnică a sufletului.
Dar Te rugăm și mai înfricoșați să ne dăruiești o teamă sfântă de orice păcat, pentru a ne feri de el.
Căci dacă n-au scăpat de ispășire, cei mai sfinți și mai drepți oameni ai Tăi, cum vom scăpa oare noi, dacă vom sta nepăsători sau îndărătnici în căderile noastre? Și dacă pomilor verzi li s-a făcut așa, ce li se va face celor uscați? Ajută-ne Duh al Domnului nostru să fim izbăviți cu bine din toate până la sfârșit.
Amin.