Cântarea de la Marea Roşie

După ce israelienii trecură ca pe uscat prin apele mării şi văzură pe egipteni morţi, au cântat Moise şi copiii lui Israel cântarea aceasta: Să cântăm Domnului căci cu slavă S-a preaslăvit, pe cal şi pe călăreţ l-a aruncat în mare... Domnul este tăria mea; El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu; pe El Îl voi lăuda... Cine este asemenea Ţie între dumnezei, Doamne? Cine este asemenea Ţie?... Iar Miriam, prorociţa, sora lui Aaron a luat timpane în mâna sa şi au ieşit toate femeile după ea, cu timpane şi cântece. Şi a început Miriam zicând: să cântăm Domnului căci cu slavă S-a preamărit (Exod cap. 15).

Ce cântare vie şi caldă! Citiţi-o pe larg în Biblie la Exod cap. 15. Va rămânea de-a pururi această cântare căci ea a ieşit din bucuria unui popor izbăvit. Israelienii scăpaseră dintr-o moarte sigură. Îi scăpase darul lui Dumnezeu. Scăparea lor se potriveşte cu scăparea lui Noe din apele potopului. Ca şi Noe, îi trecuse şi pe ei darul lui Dumnezeu prin valurile apelor; îi trecuse prin apă şi prin Duh. Scăparea lor se încheie cu rugăciune şi cântare de slavă lui Dumnezeu. Dar cântarea aceasta nu e numai a celor scăpaţi din potop şi din Marea Roşie, ci este a tuturor credincioşilor din toate timpurile.

Trecerea prin Marea Roşie închipuie taina cea mare a răscumpărării şi izbăvirii noastre prin Sângele Scumpului nostru Mântuitor. Trecerea prin Marea Roşie nu s-a sfârşit. Prin Sângele Mielului trece mereu şi azi ceata celor răscumpăraţi. Această trecere va ţine până la sfârşitul veacurilor. Până va trece poporul Tău Doamne... până va trece poporul pe care l-ai răscumpărat cu Scump Sângele Tău (Exod 14, 29).

Şi până la sfârşitul vremurilor va răsuna mereu cântarea celor răscumpăraţi. La Marea Roşie a fost revărsarea sufletească a unui popor ce s-a văzut scăpat de urgia lui Faraon.

Bucuria de la Marea Roşie o are şi azi tot creştinul care a scăpat din robia şi urgia diavolului Faraon. Bucuria şi cântarea de la Marea Roşie este bucuria şi cântarea tuturor celor răscumpăraţi prin Sângele Mielului.

Şi noi, ostaşii Domnului suntem - şi trebuie să fim - o ceată trecută prin apele Mării Roşii; prin Sângele Mielului... şi noi suntem nişte scăpaţi din urgia şi robia diavolului Faraon... şi noi trebuie să cântăm o cântare nouă, de slavă şi laudă lui Dumnezeu.

Israelienii au învăţat la Marea Roşie o cântare nouă.

Când omul trece prin Marea Roşie - când se întoarce la Dumnezeu şi începe o viaţă nouă prin căinţă şi Sângele Mielului - începe şi el a cânta o cântare nouă. În Oastea Domnului avem şi noi multe cântări care au ieşit din bucuria mântuirii noastre sufleteşti. Nu plac tuturor aceste cântări poezii; sunt cântări duhovniceşti pe care oamenii cei lumeşti nu le înţeleg şi nu le iubesc. Un om rămas lângă cuptoarele lui Faraon niciodată nu va înţelege, nu va simţi şi nu va iubi cântarea celor plecaţi în drum spre Canaan. Evanghelistul Ioan în vedeniile sale a văzut o ceată de îngeri care cântau o cântare nouă şi nimeni nu putea să înveţe cântarea aceasta decât cei 144 de mii care fuseseră răscumpăraţi şi urmează pe Mielul oriunde (Apoc. 14, 3).

Cântare nouă pot învăţa numai cei ce trec prin Marea Roşie şi urmează pe Mielul oriunde.

Despre prorociţa Miriam spune Biblia că făcuse o petrecere cu sunet de timpane şi cântări de slavă lui Dumnezeu; întocmai cum şi despre David spune Biblia că a jucat în faţa chivotului sfânt. Revărsări sufleteşti erau acestea; revărsările unor suflete care gustaseră din taina cea mare a mântuirii sufleteşti.

Pe noi ostaşii, ne mustră oamenii că nu mergem pe la jocuri şi petreceri. Păi, arătaţi-ne, oameni buni, o astfel de petrecere cu timpane şi jocuri ca cea de la Marea Roşie şi ne vom duce acolo cu toţii! Arătaţi-ne o petrecere unde în loc de timpanele diavolului, răsună timpanele şi cântările Domnului, şi acolo ne vom duce cu toţii.

O, ce lucru dulce şi plăcut este a-ţi petrece şi a cânta în Domnul!

Noi ostaşii Domnului, trebuie să facem să răsune pe tot locul cântările noastre de slavă lui Dumnezeu pentru că tocmai aceste cântări sunt dovada trecerii noastre prin Marea Roşie. Ce bine a spus acest lucru fratele nostru ostaş, N. Cimpoca, în poezia:

Să cântăm iubiţi ostaşi

un cântec frumos de marş

să cântăm de mulţumire

pentru a noastră mântuire

cum şi Moise a cântat

când din mare a scăpat

şi Faraon s-a necat.

Aşa şi noi fraţi iubiţi

şi de Domnul mântuiţi

să cântăm Domnului Sfânt

cântări noi pe pământ

căci Acela ne-a scăpat

de pieire şi păcat

şi în loc de înjurături

cântăm imnuri din Scripturi.