Cap. 8 - Așezarea temeliilor veșnice

Erau anii începutului.

Minunata Lucrare a lui Dumnezeu propășea fericit. Îndrumătorul ei văzut, era îndrumat îndeaproape de Îndrumătorul ei Cel Nevăzut care era Duhul Sfânt. Pas cu pas, în tot ce a urmat, în toate trebuințele care se iveau, gornistul prin care se dăduse alarma împotriva păcatului și pierzării era folosit de Domnul ca un vas sfânt prin care El Însuși Își făcea puternica Sa lucrare în mijlocul poporului nostru.

Ce minunat se vede acum de la depărtarea atâtor zeci de ani, frumusețea cutremurătoare a acestei griji îndeaproape a Duhului Sfânt, de toate trebuințele Lucrării Sale. Ce duioasă și scumpă era grija Mângâietorului trimes nouă de Preadulcele nostru Mântuitor și Mijlocitor Isus de la Tatăl nostru Cel Ceresc, după făgăduința Lui: Vă voi trimite pe Mângâietorul (Ioan 16, 7).

Încă de la început, Cuvântul Domnului care voia să mântuiască tot neamul nostru a vorbit Lucrării Oastei prin care voia să facă această mântuire, - în felul cel mai apropiat, mai limpede și mai cald cu putință. I-a descoperit acestei Lucrări adevărul cel mai fericit și mai strălucit. I-a așezat temeliile cele mai sigure și mai luminoase.

I-a fixat Ținta cea mai limpede.

Și i-a arătat drumul cel mai scurt și mai frumos, până la Ea, la această Țintă.

Cu Lucrarea Oastei Dumnezeu n-a făcut ca și cu alții. Ei nu i-a dat o trâmbiță încurcată, un adevăr îndoielnic, un duh tulburat, un Isus aspru. Nu i-a dat o Evanghelie grea și chinuitoare prin vreun lucrător ambițios, nesupus și trufaș.

Ci i-a dat trâmbița cu sunetul cel mai deslușit. Adevărul cel mai blând și mai sigur. Duhul cel mai liniștit. Hristosul Cel mai Dulce. Evanghelia cea mai fericită și ușoară a dragostei smerite, curate și fierbinți, - prin lucrătorul cel mai asemănător în suferință, în iubire, în bunătate și în sărăcie, cu Domnul său...

La îndemnul și inspirația Duhului Sfânt venise hotărârea din zorii Anului Nou, acest prim pas pe drumul mântuitor al întoarcerii cu toată fața noastră spre Dumnezeu. Și tot la îndemnul și inspirația Lui, vor veni și pașii următori, căci când Dumnezeu începe o lucrare, El - cu siguranță - o va și sfârși! Satana și lumea vor putea pune piedici, iar piedicile acestea - prin îngăduința lui Dumnezeu - vor putea întârzia poate o vreme această lucrare. Ori necredința și răutatea oamenilor, o vor putea zădărnici pentru unii - dar până la urmă ea va aduce tuturor celor ce o vor primi pentru ei înșiși, minunata mântuire a lui Dumnezeu.

Iar scopul pentru care Dumnezeu a rânduit-o va fi - cu siguranță și cu bucurie - atins!

Temelia: Hristos

Odată cu planul Lucrării, Duhul Sfânt i-a descoperit păr. Iosif și temelia pe care să zidească această Lucrare.

Prin lumini tot mai puternice, i-a arătat repede și sigur tot mai clar, pas cu pas, ce trebuie să facă și cum trebuie să zidească. Astfel el a înțeles și a știut de la început că taina și puterea biruinței lui și a Oastei - stă și va sta în Hristos. În Cuvântul lui Hristos, în puterea lui Hristos, în Jertfa lui Hristos...

„Toată lucrarea mântuirii noastre - va spune el încă de la început - stă și va sta numai în Crucea și în Jertfa Lui Isus Cel Răstignit. Crucea Lui de pe Golgota a făcut - și va face - lucrarea mântuirii noastre. Fără această Jertfă toată lupta și truda noastră este în zadar.

Toată lupta noastră și toată nădejdea noastră pentru mântuire, stă numai în credința și în încrederea noastră neclintită în Crucea și în Jertfa lui Isus Cel Răstignit. De fapt Lucrarea Oastei Domnului este aflarea și vestirea lui Isus Cel Răstignit...

Deci frații mei, cu ochii țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, la Isus Cel Răstignit, după cum a spus și a scris marele apostol Pavel că n-am avut de gând să știu între voi nimic altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit (1 Cor. 2, 2). Și cu ochii țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus... (Evrei 12, 2)”.

De fapt aceasta nu era o descoperire ci mai degrabă o redescoperire. Hristos era în mijlocul nostru dar noi nu-L cunoscusem. Bătea la ușa noastră, dar noi nu-L simțeam. Ne vorbea de lângă noi, dar noi nu-L auzisem. Era trimes la noi să ne aducă mântuirea slăvită, dar noi nu-L primisem. Căci nu fusese nimeni să ne trezească din somnul păcatelor în care zăceam. Nici să ne arate limpede calea și lumina ieșirii din întunericul și rătăcirile prin care bâjbâiam. Acum Hristos era înălțat cu toată puterea, cu toată căldura și cu toată hotărârea sufletului, în fața tuturor sufletelor și în mijlocul tuturor stărilor.

Acum chemarea Lui o auzeau cu toții limpede, stăruitoare și dulce cum n-o mai auziserăm niciodată. Cel ce ni-L arăta, simțeam că Îl cunoaște pe Isus. Și că tot ce spune el despre mântuirea și viața cu Isus, el le trăiește în totul. De aceea îl ascultau tot mai multe suflete și îl urmau mai cu drag.

Pe măsură ce ochii slujitorului erau tot mai ațintiți la Stăpânul său Isus, iar urechea lui era tot mai atentă la Cuvântul Lui, viziunea i se adâncea și i se lărgea pătrunzându-se tot mai deplin de marile adevăruri în aflarea și cunoașterea cărora stătea salvarea noastră, și ca indivizi și ca popor.

Astfel cea dintâi și cea mai mare trebuință a țării noastre și a poporului nostru aflăm puternic că stă numai în cunoașterea vie a lui Hristos.

Dacă L-am avea cu adevărat pe Hristos, nu ne-ar mai lipsi nimic. Toate le-am dobândi prin El și odată cu El, căci în El avem totul deplin (Col. 2, 10).

Curând el va spune: de fapt nu beția și sudalma sunt răul cel mai mare de care suferă poporul nostru - ci răul cel mai mare este că nu-L cunoaștem și nu-L urmăm pe Isus Cel Răstignit. Căci dacă L-am avea pe El nu numai că n-am trăi în întunericul acestor rușinoase păcate și patimi ci am umbla cu toții în toată curăția și bucuria luminii minunate a lui Dumnezeu.

Astfel se așeză tot mai puternic și mai adânc, ca Piatra din capul unghiului Lucrării, temelia cunoașterii și primirii lui Isus Hristos ca Mântuitor personal, de către oricine își dorește cu adevărat mântuirea sufletului și mântuirea neamului nostru. Căci încă de la început, în viziunea păr. Iosif, aceste două mântuiri - a sufletului și a neamului - erau strâns legate una de alta. Ba încă el chiar condiționa mântuirea noastră de lupta pentru mântuirea tuturor alor noștri. Hristos nu S-a mântuit numai pe Sine, ci a murit pentru mântuirea multora. Sf. ap. Pavel de asemenea, după cum scrie el însuși „noi n-am căutat folosul nostru ci al celor mulți ca să fie mântuiți...” (1 Cor. 9, 12).

Ceilalți apostoli și Sfinți Părinți de asemenea.

Nici noi nu vom putea fi mântuiți altfel. Temelia cea dintâi pentru mântuirea sufletului nostru, este să-L cunoaștem și să-L primim în inima și în casa noastră pe Hristos. Apoi cea de a doua tot așa de însemnată este munca și lupta noastră de a-i face pe toți oamenii să-L cunoască și să-L primească în viața lor ca Mântuitor și Stăpân pe El.

În aceasta stă toată taina înnoirii, puterii și rodirii noastre.

Nașterea din nou

Minunea descoperirii lui Hristos face în sufletul nostru o altă minune: lucrarea tainică și Dumnezeiască a nașterii din nou. Taina Pocăinței care este o lucrare a Duhului Sfânt, recunoscută ca una dintre cele șapte Taine ale Bisericii, numită în alt fel și taina convertirii sau taina nașterii din nou - este acea lucrare Dumnezeiască pe care o face, și trebuie s-o facă, - în viața fiecărui om, Duhul Sfânt și Cuvântul Sfânt.

Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu - a spus Mântuitorul către Nicodim, adăugând că dacă nu se naște cineva din Apă și din Duh nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3, 3-5). Desigur, înțelegând pentru această naștere din nou prin Apă - Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, după cum explică Însuși Mântuitorul în Ioan 4, 14: „... apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică...” Și după cum arată și sfinții apostoli în epistolele lor: sf. Pavel în Tit 3, 5: „... El ne-a mântuit prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.” Sau în Romani 10, 17: „... credința vine prin auzire, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Sf. Iacov în cap. 1, 18 (Iacov 1, 18): „El de bunăvoia Lui ne-a născut prin Cuvântul Adevărului...

Sf. Petru în 1 Petru 1, 23: Fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu care este viu și care rămâne în veac”...

Sf. Ioan în 1 Ioan 3, 9: „Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuiește pentru că sămânța lui Dumnezeu rămâne în el și nu poate păcătui fiindcă este născut din Dumnezeu”.

Deci este vorba de acea tainică lucrare și schimbare pe care o fac în viața celui ce crede și se întoarce, Cuvântul lui Dumnezeu, Apa cea Vie. Și Duhul lui Dumnezeu, Puterea cea Vie și cerească.

Această Lucrare e o taină și o minune Dumnezeiască după cum limpede a spus Mântuitorul: ... este ca și vântul căruia îi auzi vuietul dar nu știi nici de unde vine nici încotro merge (Ioan 3, 8). Sau: ... este ca și cu sămânța care pusă în pământ... crește și rodește totul. Este ca altoiul pus în pom: - schimbă și înnoiește totul. Este ca aluatul pus într-o frământătură: - dospește și îmbunătățește totul.

Această schimbare și înnoire o făcuse Cuvântul și Duhul lui Dumnezeu mai întâi în viața slujitorului de care Se folosea acum spre a face acest lucru și în alții, iar această schimbare și înnoire se adâncea și se desăvârșea mereu. Fiindcă așa lucrează totdeauna Domnul Isus! Sufletul acela prin care Duhul Sfânt vrea să aducă pe mulți la o stare după voia lui Dumnezeu, trebuie să fie el însuși mai întâi cioplit și curățit. Spre a fi apoi cât mai potrivit pentru ceea ce Dumnezeu vrea să facă prin el.

Dumnezeu, în tot ce face, este înțelept și bun: lucrând, Își desăvârșește mereu unealta prin care lucrează. Învățând, îl face tot mai învățat pe învățător. Ducând lumină, îl face tot mai luminos pe acela prin care luminează. Căci precum un zidar trebuie să se afle totdeauna mai presus decât lucrarea pe care o face, tot așa se cere neapărat să fie și lucrătorul lui Dumnezeu. Mai întâi să aibă el o stare și o viață mai înaltă, mai sfântă, mai smerită și mai plină de roadele Duhului Sfânt, - apoi va putea face ca aceste lucrări să se facă și în alții.

Trebuia mai întâi ca lucrătorul Domnului să se sfințească el însuși în toată ființa și trăirea lui, pentru ca apoi să poată duce și pe alții la sfințirea fără de care nimeni nu va putea vedea pe Dumnezeu (Evrei 12, 14).

Iată cum mărturisește păr. Iosif despre nașterea sa din nou, despre schimbarea și înnoirea făcută de Dumnezeu în starea și în viața lui:

...dacă această gazetă place, și dacă scrisul ei a început să câștige suflete pentru Hristos, apoi lucrul acesta nu stă în meșteșugul penei de scris ci în sufletul care scrie această gazetă. Puterea acestei gazete stă tocmai în aceea că o scrie un suflet care s-a hotărât pentru Hristos. O scrie un suflet care și crede el însuși întâi ceea ce scrie. Și care face el însuși întâi ceea ce îi învață pe alții...

Căci și eu m-am schimbat, după ce m-am hotărât, (după ce m-am născut din nou) - lucrul acesta este firesc, este normal. Ar fi foarte nefiresc să fi rămas tot neschimbat și după ce m-am hotărât să trăiesc pentru Hristos. O hotărâre ce nu schimbă pe om n-ajunge nimic. E o hotărâre fără Hristos și fără nici o putere.

Eu nu mă rușinez să spun că m-am schimbat după ce m-am hotărât să trăiesc cu Hristos și pentru Hristos. O, ce minunată schimbare s-a făcut în sufletul meu după ce m-am hotărât să trăiesc așa cum spune Evanghelia...”

L. S. nr. 46 din 25 noiembrie 1923 - „Și eu m-am hotărât”

Desigur aceasta este taina și explicația izbânzilor minunate ale păr. Iosif și ale Lucrării Oastei. Aceasta va fi întotdeauna puterea și condiția fără de care nici un lucrător și nici o lucrare a Evangheliei nu poate avea roade.

O, dacă ar crede și dacă n-ar uita acest mare adevăr nici unii din cei care au venit și vor mai vrea să vină în această Lucrare Dumnezeiască a Evangheliei lui Hristos Domnul! O, dacă s-ar încredința cutremurător toți acei care vor să lucreze în ea, că fără o sfântă și totală schimbare și înnoire în viața și în ființa lor nu vor putea sluji niciodată pe Domnul, și nici nu vor putea vedea niciodată mântuirea Lui.

Condițiile acestea, puse celui mai dintâi ostaș și lucrător sunt obligatorii și celui mai din urmă.

Pe urmele lui Hristos este dator să calce întocmai ca primul, oricare din cei care vin și doresc să intre în această Lucrare, - până la sfârșit.

Cine intră într-o coloană dar nu ține nici cadența și nici alinierea cu coloana - este un încurcat și un încurcător. Va sfârși prin a fi în curând aruncat afară ca un netrebnic.

Descoperirea Bibliei

Plinătatea vieții în Hristos este deci după nașterea noastră din nou taina biruinței noastre în toate luptele cu păcatul și cu diavolul. Aceasta este taina și puterea noastră de rodire în viața de credință și de mântuire sufletească. În plinătatea acestei cunoașteri și viețuiri în Hristos și prin El, stă și taina ridicării noastre ca popor și ca frățietate duhovnicească.

Dar pentru dobândirea acestui dar ceresc se cere în primul rând cunoașterea și adâncirea Sfintelor Scripturi. Se cere neapărat citirea și trăirea Bibliei.

Acest însemnat lucru este tot ceea ce ne-a lipsit și ne lipsește nouă acum, pentru a birui răul de care suferim, pentru a ne ridica din decăderea în care suntem, pentru a ne înălța la starea vrednică de Dumnezeu și cerută de credința în Hristos Mântuitorul pe care o mărturisim... Vindecarea și mântuirea noastră, ca inși și ca neam, nu va putea veni niciodată prin altceva decât prin cunoașterea și trăirea Sfintelor Scripturi.

Astfel, încă în vara aceluiași an, 1923, retras pentru un timp de meditație într-un concediu de sănătate, păr. Iosif a adâncit puternic și cu lumină nouă Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, Biblia.

Reîntors la gazetă, el va mărturisi:

...în citirea și adâncirea Scripturilor mi-am petrecut cele două luni... și acum mă reîntorc la această gazetă și mai hotărât pentru Isus Hristos și Evanghelia Lui. Mă întorc la Sibiu schimbat. Adică mă întorc hotărât să trăiesc deplin lui Hristos și pentru Hristos. Și să hotărăsc și pe alții să apuce această cale de îndreptare și mântuire sufletească...

L. S. nr. 37 din 23 septembrie 1923

Astfel Duhul Sfânt i-a descoperit încă de la începutul Lucrării Oastei că dezgroparea Bibliei de sub lespezile neștiinței și de sub praful nepăsării de veacuri, va fi până la urmă o primă condiție pentru dezrobirea și ridicarea din păcat și înapoiere, a fiecărui suflet și a întregului popor.

Numai lumina Evangheliei va putea aduce primăvara și învierea noastră sufletească.

Numai puterea Cuvântului și Duhului Sfânt ne va putea trezi și învia la o viață nouă pe toți morții în patimi și îngropați în păcate. Pe toți cei ținuți în robie și în orbie sufletească de către Satana, dușmanul cel de moarte al sufletului nostru și al neamului nostru.

Sfânta Scriptură trebuie deci adusă la tot poporul și tot poporul trebuie adus la ea!

Sfânta Evanghelie trebuie scoasă din altar și dusă în familii, în societate, în mijlocul lumii și în viața fiecărui om.

Mântuitorul și Domnul nostru Isus Hristos nu trebuie să fie numai un Prizonierat, un Condamnat al chivotului și al altarului, la care să mergem doar din când în când, ca la un scurt vorbitor. După care apoi noi să-L lăsăm pe El iarăși tot acolo. Și mergând, să ne trăim afară viața fără de El.

A sosit vremea să-L luăm de acolo, să-L eliberăm din altar, să-L scoatem și să-L ducem pretutindeni în viața oamenilor, în problemele lor, în umblarea și în munca noastră de toate zilele. Isus Hristos trebuie să fie zilnic Domnul și Stăpânul nostru, Tovarășul și Îndrumătorul nostru, Lumina și Pilda trăirii noastre. Pe El trebuie să-l întrebăm. De El trebuie să ascultăm. Lui să ne mărturisim. Și pe El să-L iubim, devenind una cu El, fiecare și toți.

Cuvântul Lui să devină Dreptarul vieții fiecăruia dintre noi.

Duhul Lui să devină felul nostru de a fi.

Părtășia și Prezența Lui să ne devină condiția noastră de viață, fără de care să nu mai putem trăi!...

Desigur, o muncă și o luptă uriașă se prevede că va trebui dusă pentru ajungerea acestui scop și al acestui nivel!

Marile puteri potrivnice sunt multe și tari. Marele întuneric și marea nepăsare de veacuri, devenite tradiție, se vor împotrivi din răsputeri oricărui suflet înnoitor.

Comoditatea înghețată și păcatele încetățenite, care se vor vedea amenințate de primăvara Evangheliei, - vor stârni din greu crivățul urii și calomniilor împotriva razelor binefăcătoare pe care le va aduce soarele Bibliei care își vestește răsăritul ceresc peste hotarele țării noastre și al inimilor noastre.

Vor trebui ridicate stavilele grele și ruginite care de veacuri opresc revărsarea binecuvântată a șuvoaielor mântuitoare peste sufletul poporului nostru.

Dar Praznicul Paștilor noastre, sărbătoarea renașterii noastre în Hristos, tot va trebui să vină odată!

Ceea ce Dumnezeu a făcut prin Cuvântul Său Sfânt în viața altor popoare, care L-au descoperit înaintea noastră, trebuie să vedem și la noi odată și odată, oricât de lung va fi drumul urcușului nostru spre această luminoasă țintă. Oricât de grea va fi lupta noastră pentru această slăvită biruință și oricât de multe vor fi jertfele care ni se vor cere pentru această fericită împlinire, Dumnezeul mântuirii noastre tot ne va ajuta s-o ajungem odată și odată, dacă lucrăm și luptăm cu o neclintită statornicie și nădejde.

O, ce negrăită și strălucită va fi atunci bucuria culesului pentru cei care umblă acum plângând când aruncă sămânța acestui sfânt început! O, cu ce cântări de veselie vor secera mulțumirea, acei care încep să semene acum cu atâtea lacrimi! (Psalm 126, 5-6).

Acum însă, o luptă crâncenă trebuie începută și dusă cu toată hotărârea pentru acest mare și Dumnezeiesc scop sfânt.

Slujitorului ales de Dumnezeu pentru aceasta, i-a fost pusă în mâini parcă fără voia oamenilor și împotriva dorinței lor, o unealtă puternică: trâmbița și arma unei gazete care se răspândea frumos și ajungea peste tot. Iar în suflet îi fusese pusă o tărie și o încredere nezdruncinată în voia și planul lui Dumnezeu datorită căruia era el acolo unde era și făcea ceea ce făcea.

Cu opintiri hotărâte și cu scris inspirat, el înlătura cu fiecare pagină scrisă întunericul, - și aducea tot mai puternic la cunoștința lumii lumina și bogăția nebănuită a Sfântului Cuvânt Dumnezeiesc.

În formele și cuvintele cele mai vii și mai atrăgătoare, el știa să înfățișeze adevărurile veșnice și mântuitoare conținute în Biblie. O sete sfântă și nemaicunoscută înainte la noi, se trezea după citirea și cunoașterea Bibliei, datorită mărturisirilor lui.

Ceea ce nu se mai văzuse niciodată în poporul nostru începea să se vadă acum. Cercurile cele mai largi și neștiutoare aflau despre Biblie în felul acesta pentru prima dată. Și mulțimile veneau s-o ceară. Mulți își vindeau - cum s-ar zice - haina, ca s-o cumpere. Mulți alergau să învețe carte numai de dragul de a putea citi singuri în Cuvântul Domnului. Nenumăratele cereri după Biblie și mulțumiri pentru primirea ei din vremea aceea, sunt cea mai puternică dovadă despre acest lucru. Zeci și sute de mii de exemplare din Biblie s-au împărțit prin stăruințele păr. Iosif și s-au răspândit în anii aceia binecuvântați.

Curând nu se mai găsiră Biblii nici Noul Testament. Trebuiră mereu noi și noi tipăriri.

Iată câteva din cuvintele cu care păr. Iosif îndemna încă de la început la citirea și trăirea Bibliei:

„...Sunt zece ani de când am început să citesc întâia dată în Biblie. Atunci, la început, mi se părea Biblia o carte ca oricare alta, dar citind-o regulat și azi și mâine, am aflat în ea o comoară nebănuită. Am aflat în ea comori pe care niciodată nu mi-aș fi putut închipui că le are, - de nu le aflam chiar eu. Astăzi, de câte ori citesc Biblia, îmi pare că am intrat într-o mină de mărgăritare scumpe. Din ce intru și din ce sap mai adânc... dau peste noi și noi comori.

Toată tăria mea este Biblia. Ea mă însoțește, mă îndeamnă, mă luminează și mă întărește în toate împrejurările vieții mele. Ea îmi dă căldura inimii și lumina minții ca să-L aduc pe Hristos în orice chip la cunoștință (Filip. 1, 18). Ea îmi dă toate armele ce trebuiesc unui nebun ostaș al lui Hristos.

Acum, după zece ani, simțesc că Biblia face parte din însăși viața mea. Biblia este o parte întregitoare, o lipsă a vieții mele întocmai ca și apa pe care o beau, ca aerul ce-l răsuflu și pâinea ce o mănânc. În fiecare zi citesc în Biblie, pentru că simțesc o sete a sufletului care mă mână ca pe un cerb (Psalm 41) să mă adăp la izvoarele ei. Simțesc o foame a sufletului care mă mână să caut cuvintele ei și să mă hrănesc cu ele în fiecare zi (1 Tim. 4, 6).

Biblia este legătura mea zilnică cu Mântuitorul. De câte ori o deschid și citesc în ea, simțesc ceva ce trece din ea în mine și îmi umple casa sufletului meu cu lumină, cu putere, cu tărie și bucurie sufletească. Prin citirea Bibliei, în toată ziua mă întâlnesc cu Mântuitorul meu Isus Hristos și stau de vorbă cu El și El cu mine.

Tot ce sunt și tot ce am este al Bibliei. Biblia scrie și Lumina Satelor. Luați-mi Biblia - și mi-ați luat totul. Opriți-mă să nu citesc în ea și Lumina Satelor se va stinge. Dar de câte ori citesc Biblia simțesc și o mare durere. Îmi vine să plâng de durere când mă gândesc câți oameni nu au aflat și nu cunosc încă comorile sufletești ale Bibliei. Câți se pogoară în pământ, înainte de a gusta din izvoarele Bibliei.

Cititorule, ai tu Biblia în casa ta și citești tu regulat în ea?

L. S. duminică 4 martie 1923, pag. 1

Biblia este cartea cea mai răspândită de pe pământ. În vremea din urmă, răspândirea Bibliei este în tot mai mare creștere. În decursul războiului s-au răspândit atâtea milioane de Biblii încât Societatea Biblică nu mai putea răzbi cu tipărirea de Biblii noi.

Chiar și această minunată răspândire a Bibliei arată că ea nu este o carte ca oricare alta ci ea este Cartea lui Dumnezeu, și se răspândește pentru împlinirea Scripturii care zice: ...și se va predica această Evanghelie în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor...

L. S. 1923, nr. 8 pag. 3

Biblia este Cartea lui Dumnezeu. Dumnezeu a ales pe oamenii în inima cărora a pus cuvintele Sale pe care ei apoi le-au scris. În acest înțeles zice și sf. ap. Pavel: ...toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură (2 Tim. 3, 16).

Când, așadar, cineva ia în mână Biblia, trebuie să o ia ca pe o carte, ca pe o scrisoare a lui Dumnezeu. Când vă veți înfățișa la Judecată înaintea lui Dumnezeu, eu socot că una din întrebări va fi aceasta: Ți-am trimis o scrisoare în care te înștiințam despre starea ta de pe pământ, despre starea păcatului care te omoară, - și despre iertarea Mea care îți dă viața prin Sângele Fiului Meu. Și îți arătam în acea carte, cum să trăiești ca un fiu al Meu. Ai citit tu această scrisoare?

- Doamne, vei răspunde tu, dar eu n-am deschis-o niciodată.

Vai va fi ție cititorule, dacă nu vei putea da un alt răspuns!

L. S. 1923, nr. 8, pag. 3

...Numărul acesta din gazetă l-am închinat Bibliei, ca să facem cunoscută cititorilor noștri această Carte a Vieții.

...Lumina Satelor le duce nu numai vești care se schimbă de la o zi la alta ci le duce și Cuvântul lui Dumnezeu care rămâne în veac. Gazeta noastră tocmai aceasta o vrea. Să se facă o școală în care să stăm de vorbă și de învățătură cu cititorii noștri, așa cum stă dascălul în școală cu școlarii săi.

În numărul acesta gazeta noastră a vorbit despre Biblie. În celelalte numere vom vorbi despre multe și multe lucruri de folos din ea. Cine le va citi cu drag și regulat, cu multe învățături bune se va alege...

Cititorule, Biblia este o carte scrisă anume pentru sufletul tău, pentru frământările, durerile și bolile sufletului tău, citești tu această carte?

Biblia este o carte, o scrisoare, trimisă din cer anume pentru tine, - desfaci tu această scrisoare ca s-o citești?

Dacă ți-ar veni o scrisoare de la împăratul, ai alerga grăbit și nesilit să o citești ce-i scris în ea. Și iată că aici, Împăratul ceresc îți trimite o carte cu știri despre mântuirea sufletului tău, iar tu nu vrei să o deschizi și să citești în ea.

L. S. 1923, nr. 8, pag. 3-4

Pentru încurajarea citirii și răspândirii Bibliei, păr. Iosif începu curând prin foaie O școală Biblică, încurajând cu premii în bani și cărți, cu îndemnuri și tâlcuiri - pentru cercetarea și adâncirea Sfintei Scripturi.

Curând ideea aceasta a intrat și în obișnuința adunărilor ostășești unde începură să se țină seri de școală Biblică din care toți cei care luau parte la ele se întorceau cu o tot mai adâncă cunoaștere și trăire a Cuvântului Sfânt. Și cu o tot mai mare dragoste față de Cartea Domnului Biblia.

- Ce idei mari erau acestea! Ce viziune profetică, ce inițiative salvatoare, ce moment unic. Ce curs fericit și-ar fi urmat prin ele și de la ele, destinul poporului nostru și chiar istoria bisericii noastre!

Dar unde erau cei ce trebuiau să înțeleagă, să se însuflețească și să poarte fericiți pretutindeni acest mesaj divin!

Ce mici sunt vremile marilor oameni!

Slăvit să fie Domnul.