Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.
Atâta vreme cât Hristos stă într-un suflet
și cât stă într-o biserică
și cât stă într-o familie sau într-o adunare,
Domnul Isus ține neapărat să fie acolo singura lumină El și Singurul Stăpân ascultat și iubit numai El.
Îndată ce Hristos nu mai poate fi Singurul Luminător undeva,
când inima, sau adunarea, sau lucrarea aceea mai caută și mai primește și o altă lumină, deosebită de cea a Lui,
atunci Domnul Isus Se retrage și pleacă de acolo.
Dumnezeu nu poate să împartă și să stăpânească o inimă sau o casă, cu un alt stăpân.
El nu mai vrea să aibă nici un fel de legătură cu un alt stăpân, afară de El (2 Cor. 6, 14-18; Isaia 42, 8).
Când o inimă vrea să rămână a lui Hristos, este ca o mireasă care ține să rămână sfântă numai a Preaiubitului ei, pentru totdeauna, ar fi o nelegiuire chiar și numai să gândească altfel.
Îndată ce Domnul vede că o inimă sau o lucrare sau o familie, nu este numai a Lui, Mirele Cel Sfânt, Lumina cea unică, pleacă.
Nici nu mai are rost să rămână.
Dacă și un om n-ar primi să mai rămână soțul unei iubiri împărțite, cum să poată rămâne Domnul?
O, dacă nu-I veți fi soți credincioși numai lui Dumnezeu,
ci dacă pe lângă a Lui veți mai primi în suflet și o altă iubire, care să vă stăpânească viața puternic și aprins,
- atunci voi v-ați mai luat încă un dumnezeu, pe lângă Cel Unul Singur care trebuie să fie Soarele întregii voastre iubiri.
Când inima voastră și-a mai primit o lumină, și-a făcut un idol, pe lângă Hristos Domnul ei,
iar atunci Hristos ori pleacă, ori vă nimicește idolul de lângă El.
Fiindcă oricine iubește... ceva, mai mult decât pe Mine, sau cât pe Sine... nu este vrednic de Mine, a zis El (Matei 10, 37).
Iubirea cea numai de Dumnezeu, este cea dintâi poruncă, și cea mai mare și cea mai unică (Matei 22, 36-38).
Orice altă iubire din inima noastră, trebuie să-I fie supusă Lui. Dacă nu e supusă, această altă iubire este o idolatrie și un păcat.
Singura noastră lumină să fie numai Hristos.
Cât va fi în lumea aceasta, Hristos va lumina mereu tot ceea ce este viață și bucurie în lume.
Prin iluminații Săi, Hristos va domina mereu Știința, Arta, Literatura, Muzica lumii și tot ceea ce formează lumină în ea.
Prin mărturisitorii Săi, Hristos va ridica mereu pe cei căzuți, va tămădui pe cei bolnavi, va mângâia pe cei zdrobiți
și va mântui pe cei care vor vrea să creadă în El.
Va face deci mereu și mereu lucrările Cerului ce L-a trimes, prin Lumina pe care Și-o revarsă neîncetat, prin noi pe care îi trimite El.
Atunci toate lucrurile oamenilor se vor întoarce împotriva lor înșiși.
Materia pe care au subjugat-o oamenii și pe care au chinuit-o, descărcându-se din robia omului, își va nimici pe tiranul și robul ei: omul materialist.
Și astfel, pieirea omului va fi prin el însuși, prin lucrările lui însuși.
O, suflet credincios, de frate și soră:
Nici tu nu vei rămânea pe veci în casa aceasta în care ești acum atât de urât, de prigonit, de batjocorit, de părăsit, de neînțeles, de înșelat sau disprețuit. Va veni odată și Domnul tău, sau îngerii Lui, și te vor lua și pe tine din mijlocul acelora ca să te ducă în cer, la El. Dar cât timp ești încă între ei fii lumina lor.
Poate că numai după ce vei pleca tu, vor vedea ei ce ai fost, dacă astăzi nu văd. Oricum ar fi însă, câtă vreme ești cu ai tăi, fă-ți datoria de a le fi lumină. Lumină blândă, lumină curată, lumină stăruitoare.
Desigur că este greu... dar tu știi că nimic nu ține veșnic pe pământ.
Din dragostea ta pentru Isus Hristos Lumina ta și Domnul tău sufere și tu și arzi, căci El ți-a poruncit să luminezi... nu va fi nici zadarnic și nici nesfârșit asta (Evrei 6, 10).
Nici voi, frați credincioși, nu veți rămânea veșnic în satul acesta în care toți vă sunt vrăjmași astăzi. Și în care toți vă latră și vă mușcă, precum niște câini. Va veni curând și vremea să vă despărțiți de ei. Voi vă veți duce atunci la locul vostru, iar ei la al lor. Și veșnic veți fi despărțiți.
Însă atâta vreme cât trăiți printre ei, fiți lumina satului sau orașului vostru.
Fiți lumină prin cuvântul vostru, prin blândețea, curăția și mai ales prin sfințenia întregii voastre vieți.
Nu vom rămânea veșnic în tine o lumea aceasta care ne ești din ce în ce tot mai potrivnică. Și faci tot mai multe legi și fărădelegi, în contra noastră. Ca în contra celor mai mari criminali ai tăi. Și care nu umbli decât să ne bați, să ne închizi, să ne oprești sau să ne omori!
Nu vom rămânea veșnic între voi oamenii acestei lumi, cărora nu vă cerem decât atât de puțin, dar dorim să vă dăm atât de mult. Nu vom fi pe totdeauna batjocura și victimele voastre. Va veni în curând și clipa despărțirii noastre veșnice.
Fiți liniștiți: nu vă vom supăra multă vreme cu chemările mântuirii pe care nu le mai puteți suferi, cu prezența noastră blajină, evlavioasă și răbdătoare,
nici nu vă vom mai tulbura încă multă vreme cu înștiințările pedepsei pentru păcatele de care voi tot nu vreți să vă lepădați.
Ne vom despărți în curând, n-aveți grijă.
Încă puțină vreme și vom fi despărțiți pe vecii vecilor și voi de noi și locul nostru de al vostru.
Abia atunci vă veți aduce aminte și abia după aceea ne veți cunoaște și voi, cine am fost.
Dar până atunci, lăsați-ne să fim așa printre voi și suportați-ne.
Căci atâta vreme încă, mai este har și pentru voi!
O Doamne Isuse, Lumina puterii și a răbdării noastre,
Te rugăm întărește-ne și ne ajută cât mai stăm unde stăm,
să putem fi și noi lumină pentru toți oamenii, și pentru cei care caută să facă binele și pentru ceilalți.
Pentru ca în clipa despărțirii de ei, să nu avem nici o mustrare de conștiință că n-am făcut față de ei ceea ce eram datori să facem,
ci liniștiți să putem privi și fața lor despărțindu-ne de ei,
și Fața Ta, întâlnindu-ne cu Tine.
Amin.