Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.
Atâta vreme cât Hristos stă într-un suflet
şi cât stă într-o biserică
şi cât stă într-o familie sau într-o adunare,
Domnul Isus ţine neapărat să fie acolo singura lumină El şi Singurul Stăpân ascultat şi iubit numai El.
Îndată ce Hristos nu mai poate fi Singurul Luminător undeva,
când inima, sau adunarea, sau lucrarea aceea mai caută şi mai primeşte şi o altă lumină, deosebită de cea a Lui,
atunci Domnul Isus Se retrage şi pleacă de acolo.
Dumnezeu nu poate să împartă şi să stăpânească o inimă sau o casă, cu un alt stăpân.
El nu mai vrea să aibă nici un fel de legătură cu un alt stăpân, afară de El (2 Cor. 6, 14-18; Isaia 42, 8).
Când o inimă vrea să rămână a lui Hristos, este ca o mireasă care ţine să rămână sfântă numai a Preaiubitului ei, pentru totdeauna, ar fi o nelegiuire chiar şi numai să gândească altfel.
Îndată ce Domnul vede că o inimă sau o lucrare sau o familie, nu este numai a Lui, Mirele Cel Sfânt, Lumina cea unică, pleacă.
Nici nu mai are rost să rămână.
Dacă şi un om n-ar primi să mai rămână soţul unei iubiri împărţite, cum să poată rămâne Domnul?
O, dacă nu-I veţi fi soţi credincioşi numai lui Dumnezeu,
ci dacă pe lângă a Lui veţi mai primi în suflet şi o altă iubire, care să vă stăpânească viaţa puternic şi aprins,
- atunci voi v-aţi mai luat încă un dumnezeu, pe lângă Cel Unul Singur care trebuie să fie Soarele întregii voastre iubiri.
Când inima voastră şi-a mai primit o lumină, şi-a făcut un idol, pe lângă Hristos Domnul ei,
iar atunci Hristos ori pleacă, ori vă nimiceşte idolul de lângă El.
Fiindcă oricine iubeşte... ceva, mai mult decât pe Mine, sau cât pe Sine... nu este vrednic de Mine, a zis El (Matei 10, 37).
Iubirea cea numai de Dumnezeu, este cea dintâi poruncă, şi cea mai mare şi cea mai unică (Matei 22, 36-38).
Orice altă iubire din inima noastră, trebuie să-I fie supusă Lui. Dacă nu e supusă, această altă iubire este o idolatrie şi un păcat.
Singura noastră lumină să fie numai Hristos.
Cât va fi în lumea aceasta, Hristos va lumina mereu tot ceea ce este viaţă şi bucurie în lume.
Prin iluminaţii Săi, Hristos va domina mereu Ştiinţa, Arta, Literatura, Muzica lumii şi tot ceea ce formează lumină în ea.
Prin mărturisitorii Săi, Hristos va ridica mereu pe cei căzuţi, va tămădui pe cei bolnavi, va mângâia pe cei zdrobiţi
şi va mântui pe cei care vor vrea să creadă în El.
Va face deci mereu şi mereu lucrările Cerului ce L-a trimes, prin Lumina pe care Şi-o revarsă neîncetat, prin noi pe care îi trimite El.
Atunci toate lucrurile oamenilor se vor întoarce împotriva lor înşişi.
Materia pe care au subjugat-o oamenii şi pe care au chinuit-o, descărcându-se din robia omului, îşi va nimici pe tiranul şi robul ei: omul materialist.
Şi astfel, pieirea omului va fi prin el însuşi, prin lucrările lui însuşi.
O, suflet credincios, de frate şi soră:
Nici tu nu vei rămânea pe veci în casa aceasta în care eşti acum atât de urât, de prigonit, de batjocorit, de părăsit, de neînţeles, de înşelat sau dispreţuit. Va veni odată şi Domnul tău, sau îngerii Lui, şi te vor lua şi pe tine din mijlocul acelora ca să te ducă în cer, la El. Dar cât timp eşti încă între ei fii lumina lor.
Poate că numai după ce vei pleca tu, vor vedea ei ce ai fost, dacă astăzi nu văd. Oricum ar fi însă, câtă vreme eşti cu ai tăi, fă-ţi datoria de a le fi lumină. Lumină blândă, lumină curată, lumină stăruitoare.
Desigur că este greu... dar tu ştii că nimic nu ţine veşnic pe pământ.
Din dragostea ta pentru Isus Hristos Lumina ta şi Domnul tău sufere şi tu şi arzi, căci El ţi-a poruncit să luminezi... nu va fi nici zadarnic şi nici nesfârşit asta (Evrei 6, 10).
Nici voi, fraţi credincioşi, nu veţi rămânea veşnic în satul acesta în care toţi vă sunt vrăjmaşi astăzi. Şi în care toţi vă latră şi vă muşcă, precum nişte câini. Va veni curând şi vremea să vă despărţiţi de ei. Voi vă veţi duce atunci la locul vostru, iar ei la al lor. Şi veşnic veţi fi despărţiţi.
Însă atâta vreme cât trăiţi printre ei, fiţi lumina satului sau oraşului vostru.
Fiţi lumină prin cuvântul vostru, prin blândeţea, curăţia şi mai ales prin sfinţenia întregii voastre vieţi.
Nu vom rămânea veşnic în tine o lumea aceasta care ne eşti din ce în ce tot mai potrivnică. Şi faci tot mai multe legi şi fărădelegi, în contra noastră. Ca în contra celor mai mari criminali ai tăi. Şi care nu umbli decât să ne baţi, să ne închizi, să ne opreşti sau să ne omori!
Nu vom rămânea veşnic între voi oamenii acestei lumi, cărora nu vă cerem decât atât de puţin, dar dorim să vă dăm atât de mult. Nu vom fi pe totdeauna batjocura şi victimele voastre. Va veni în curând şi clipa despărţirii noastre veşnice.
Fiţi liniştiţi: nu vă vom supăra multă vreme cu chemările mântuirii pe care nu le mai puteţi suferi, cu prezenţa noastră blajină, evlavioasă şi răbdătoare,
nici nu vă vom mai tulbura încă multă vreme cu înştiinţările pedepsei pentru păcatele de care voi tot nu vreţi să vă lepădaţi.
Ne vom despărţi în curând, n-aveţi grijă.
Încă puţină vreme şi vom fi despărţiţi pe vecii vecilor şi voi de noi şi locul nostru de al vostru.
Abia atunci vă veţi aduce aminte şi abia după aceea ne veţi cunoaşte şi voi, cine am fost.
Dar până atunci, lăsaţi-ne să fim aşa printre voi şi suportaţi-ne.
Căci atâta vreme încă, mai este har şi pentru voi!
O Doamne Isuse, Lumina puterii şi a răbdării noastre,
Te rugăm întăreşte-ne şi ne ajută cât mai stăm unde stăm,
să putem fi şi noi lumină pentru toţi oamenii, şi pentru cei care caută să facă binele şi pentru ceilalţi.
Pentru ca în clipa despărţirii de ei, să nu avem nici o mustrare de conştiinţă că n-am făcut faţă de ei ceea ce eram datori să facem,
ci liniştiţi să putem privi şi faţa lor despărţindu-ne de ei,
şi Faţa Ta, întâlnindu-ne cu Tine.
Amin.