Cred Doamne

Cred, Doamne, I-a zis el. Și I s-a închinat.

Cugetele curate au credința în ele însele, pentru că credința este o taină și un har.

Credința este darul lui Dumnezeu, pus chiar de la început în inima fiecărui om!

Numai că taina credinței se păstrează într-un cuget curat (1 Tim. 3, 9).

Iar cine pierde acest cuget curat își pierde cu el credința, după cum se pierde un mir scump, când s-a spart vasul în care fusese păstrat.

Câtă vreme omul are un cuget curat, priviți ce frumoasă este credința și în Dumnezeu și în oameni, și în vorbe și în fapte.

Ce credință sinceră și curată au copiii cei care au un cuget curat și o inimă neprefăcută

și toți cei care sunt asemenea lor! Ei cred totul (1 Cor. 13, 7), cu grabă și cu sinceritate.

De aceea pot fi totdeauna binecuvântați de Dumnezeu,

dar și înșelați de oameni.

Numai atunci când cugetul s-a întinat cu păcatul, atunci omul rămâne fără credința cea vie și bună,

când sufletul s-a otrăvit și s-a întunecat cu fărădelegea, el cade iarăși în starea de îngheț duhovnicesc,

atunci credința lui moare, se pierde, se strică (1 Tim. 1, 19).

Iar omul ajuns fără credință,

sau cu o credință stricată, ceea ce este nespus mai rău chiar și decât lipsa ei (2 Tes. 2, 11-12).

Suflete al meu,

cercetează-te și tu, dacă mai ai credință sau nu (2 Cor. 13, 5).

Căci dacă o mai ai, atunci tu vei rămânea cu Domnul în starea în care L-ai găsit pe El,

și în adunarea în care L-ai cunoscut întâi

și între frații cu care te-ai predat Domnului la nașterea ta din nou,

trăind și lucrând tot mai frumos și mai mult pentru Isus Hristos Domnul tău, tot în aceeași învățătură și credință

și tot în părtășia lor, în dragostea și ascultarea de ei.

Dacă nu ești acolo și nu ești așa, înseamnă că ori nu ți-ai aflat credința,

ori ți s-a rătăcit și ți s-a stricat prin înșelăciunea vreunui păcat care ți-a pătruns în inimă, întinându-ți cugetul, întunecându-te

și stricându-ți învățătura și înșelându-ți credința.

O vei mai putea regăsi iarăși, așa cum îți era de limpede și de caldă, numai după ce îți vei putea recăpăta curăția cugetului, printr-o pocăință atât de adâncă și de îndelungă, pe măsura păcatului pe care l-ai făcut.

Ah, dar aceasta nu-i așa de ușor.

Însă nu-i nici cu neputință.

Doamne Isuse, Judecătorul inimii noastre, al conștiințelor și gândurilor din ele (Evrei 4, 12),

Te rugăm nu lăsa pe nimeni fără credință,

căci fără credință este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu (Evrei 11, 6).

Iar dacă ne-ai dăruit-o, nu ne lăsa să ne-o mai pierdem prin vreo întinare a cugetului, prin vreo neplăcere a mândriei sau prin vreo neascultare a îndrumării fraților,

nici prin încăpățânarea ambiției păcatului și a firii celei lumești.

Ci să păstrăm taina credinței într-un cuget curat cu care să putem sta totdeauna în fața Ta.

Amin.