Cred Doamne

Cred, Doamne, I-a zis el. Şi I s-a închinat.

Cugetele curate au credinţa în ele însele, pentru că credinţa este o taină şi un har.

Credinţa este darul lui Dumnezeu, pus chiar de la început în inima fiecărui om!

Numai că taina credinţei se păstrează într-un cuget curat (1 Tim. 3, 9).

Iar cine pierde acest cuget curat îşi pierde cu el credinţa, după cum se pierde un mir scump, când s-a spart vasul în care fusese păstrat.

Câtă vreme omul are un cuget curat, priviţi ce frumoasă este credinţa şi în Dumnezeu şi în oameni, şi în vorbe şi în fapte.

Ce credinţă sinceră şi curată au copiii cei care au un cuget curat şi o inimă neprefăcută

şi toţi cei care sunt asemenea lor! Ei cred totul (1 Cor. 13, 7), cu grabă şi cu sinceritate.

De aceea pot fi totdeauna binecuvântaţi de Dumnezeu,

dar şi înşelaţi de oameni.

Numai atunci când cugetul s-a întinat cu păcatul, atunci omul rămâne fără credinţa cea vie şi bună,

când sufletul s-a otrăvit şi s-a întunecat cu fărădelegea, el cade iarăşi în starea de îngheţ duhovnicesc,

atunci credinţa lui moare, se pierde, se strică (1 Tim. 1, 19).

Iar omul ajuns fără credinţă,

sau cu o credinţă stricată, ceea ce este nespus mai rău chiar şi decât lipsa ei (2 Tes. 2, 11-12).

Suflete al meu,

cercetează-te şi tu, dacă mai ai credinţă sau nu (2 Cor. 13, 5).

Căci dacă o mai ai, atunci tu vei rămânea cu Domnul în starea în care L-ai găsit pe El,

şi în adunarea în care L-ai cunoscut întâi

şi între fraţii cu care te-ai predat Domnului la naşterea ta din nou,

trăind şi lucrând tot mai frumos şi mai mult pentru Isus Hristos Domnul tău, tot în aceeaşi învăţătură şi credinţă

şi tot în părtăşia lor, în dragostea şi ascultarea de ei.

Dacă nu eşti acolo şi nu eşti aşa, înseamnă că ori nu ţi-ai aflat credinţa,

ori ţi s-a rătăcit şi ţi s-a stricat prin înşelăciunea vreunui păcat care ţi-a pătruns în inimă, întinându-ţi cugetul, întunecându-te

şi stricându-ţi învăţătura şi înşelându-ţi credinţa.

O vei mai putea regăsi iarăşi, aşa cum îţi era de limpede şi de caldă, numai după ce îţi vei putea recăpăta curăţia cugetului, printr-o pocăinţă atât de adâncă şi de îndelungă, pe măsura păcatului pe care l-ai făcut.

Ah, dar aceasta nu-i aşa de uşor.

Însă nu-i nici cu neputinţă.

Doamne Isuse, Judecătorul inimii noastre, al conştiinţelor şi gândurilor din ele (Evrei 4, 12),

Te rugăm nu lăsa pe nimeni fără credinţă,

căci fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu (Evrei 11, 6).

Iar dacă ne-ai dăruit-o, nu ne lăsa să ne-o mai pierdem prin vreo întinare a cugetului, prin vreo neplăcere a mândriei sau prin vreo neascultare a îndrumării fraţilor,

nici prin încăpăţânarea ambiţiei păcatului şi a firii celei lumeşti.

Ci să păstrăm taina credinţei într-un cuget curat cu care să putem sta totdeauna în faţa Ta.

Amin.